In general bucurestenii nu au respect pentru nici o clasa sociala pe care ei o considera inferioara. Esti secretara? Bâşti la gară, ştii cine sunt eu? A, ăla, e un amărât de şofer, dă-l naibii.

Acum vreo câteva săptămâni se încrâncena carnea pe unii că un mecanic de la metrou le-a vorbit urât, sătul într-un final de idioţi care deşi ştiu că metroul nu pleacă cu uşile deschise, tot încearcă. Şi vai, cum ne-a jignit pe noi acel untermensch, noi, oameni ai muncii din birouri, care avem o grămadă de treburi importante, cum ar fi să fim corporatişti.

Na, azi e grevă la metrou. Totul e paralizat în oraş. Autobuzele nu fac faţă, oamenii merg pe jos. Totul pentru că fraţii acelui mecanic au ales să spună, în mod politicos dealtfel, azi noi facem grevă.

Revenind la partea cu desconsiderarea. Pentru unii ar putea fi chiar o lecţie. Fiecare om îşi are locul său important într-o societate. Nu treceţi ca trenu-n gară pe lângă el, poate într-o zi friguroasă de noiembrie veţi avea nevoie de el.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

41 comentarii Adaugă comentariu

  1. poporul roman este un popor de compelxati..toti se caciulesc i fata celor mai sus pe scra sociala si il strivesc sub bocancipe cel ce-li se pare-e sub ei.Unde e smerenia, politetea, bunul simt?

  2. eu ma tot gandesc ce naspa trebuie sa fie pentru gunoieri ca sunt unii care arunca gunoiul pe jos, langa container si aia saracii trebuie sa`l stranga. mai sunt si boschetarii care scot tot din container si imprastie resturile tot pe jos.
    nu`i bine sa desconsideri meseria cuiva, nu se stie prin ce imprejurari poate ajungi si tu sa faci acelasi lucru.

  3. #3

    mda, din punctul meu de vedere, in contextul situatie economice mie mi e pare o nesimtire. Altii se chinuie sa-si pastreze locul de munca, altii negociaza numarul zilelor de concediu neplatit, dar ei fac greva pentru marire de salariu. O mare mizerie.

  4. Dacă sindicatele de prin Metrorex n-ar fi la mâna șmecherilor din PSD si daca n-ar avea salariile pe care le au mai mai că i-aș înțelege.

  5. RATB-ul nu face fata din cauza celor plecati cu masinile de acasa nu din cauza numarului prea mare de calatori. 😮
    Si cristi are dreptate. Bugetarii si-o iau in cap aiurea pentru ca ei pot face greva in timp ce fraerii de la “particular” sug dicku pentru ca ei nu pot face acest fapt.

  6. Azi e un pur exemplu de ce Bucurestiu e cel mai de rahat oras din univers ….

    Aia de la Metrou daca am inteles eu au salarii de 36 mil/luna dar vor mai mult hmm asta se cheama NESIMTIRE mai ales ca daca e sa zicem cum le place unora nu au multi scoala/facultati …

  7. Eu zic sa privesti si din alta perspectiva. Liderul sindical este din PSD, iar greva s`a nimerit exact cu cateva zile inainte de alegeri. Ce ti`e si cu coincidentele astea.

  8. Bugetarii si-o iau in cap si sunt multi si au salarii mari pentru ca directorii lor si secretarii de stat si ministrii le-o permit. E dreptul lor sa faca greva, daca exista o majoritate intre ei care decide asta. Ca le sunt satisfacute drepturile sau nu este treaba managerului de acolo. Daca nu e in stare sa faca fata situatiei,sa-si dea demisie. Hai sa incetam sa mai culpabilizam categorii sociale. Vreau sa vad si eu putina raspundere individuala. Vreau sa vad directori dati afara pentru ca au angajat prea multi oameni. Vreau sa vad ministri care isi dau demisia pentru ca nu-s in stare sa reduca cheltuielile in zona lor de administrare. Vreau sa vad actiune, nu doar viteji de prime-time. Dar sigur, e mult mai usor sa dai vina pe oameni: “sunt prosti si sunt condusi de un PSD-ist”. Si gata, ai rezolvat toate problemele, nu ?

  9. P.S. Nu iubesc deloc PSD-ul, dispretuiesc liderii de sindicat din Romania, dar iubesc al naibii de mult libertatea de exprimare.

  10. …daca te uiti la tov. Radoi, ai o fata a Romaniei profunde; sper ca tov. Radoi & asociatii sa ajunga la urgenta, unde sa fie greva, la dentist, care sa fie in greva si de la morga sa-i trimita acasa fiindca s-a terminat programul de lucru.

  11. ar trebui o greva la petrom de vreo luna, sa vezi atunci mers pe jos/bicicleta!

  12. Zice ca si maine e greva, io zic sa o dam de-a dreptul din greva-n greva sau cum zice Arhi sa o dam greva cu greva.
    Excelent, intr-o singura fraza (fara inteles, desigur) am folosit de 5 ori cuvantu greva. So, e clar ca-i greva. 😀

  13. #13

    intr-adevar trebuie sa-i respectam pe toti. uneori mie imi este rusine de rusinea femeii de serviciu care matura scara, atuncui cand ii dau buna ziua, iar ea raspunde timid. se vede ca nu este obisnuita sa o bage lumea in seama. dar asa sunt unii….nu se uita la cei de jos, bugetarii, muncitorii de rand. sper sa tina greva cat mai mult!!! sa se mai invete bucuresteanul sa mearga si pe jos

  14. #15

    Draga pitzisicoca, nu-i dispretuieste nimeni pe cei care muncesc( nu conteaza ce, atata timp cat e munca cinstita si nici ei nu te dispretuiesc, nu fura si nu dau in cap). Iar bucuresteanul poate sa mearga pe jos, dar nu dimineata la prima ora cand trebuie sa ajunga la serviciu si trebuie sa traverseze tot orasul!

  15. dude, care-i faza cu vechimea de 17 ani ? plm, stii sa faci o treaba esti platit cu X lei/$/euroi pe ora/luna/an, indiferent ca ai 18 sau 88 de ani. PUNCT

  16. #17

    adica un profesor proaspat angajat primeste acelasi salariu cu unul vechi de 20 de ani pe post pentru ca stie aceeasi matematica? bati campii, te-a tampit frigul

  17. daca stie si preda ACEEASI matematica, DA !!! ai priceput gresit ce am vrut sa spun, dar o sa-ti desenez : daca unul de 18 ani sapa un sant cu viteza de 2m/zi si unul de 88 de ani de ani TOT cu 2m/zi atunci amandoi trebuie sa primeasca aceeasi bani. la fel in cazul profesorilor/inginerilor/medicilor etc.
    sau tu vrei sa-mi zici ca casiera aia cu 17 ani vechime vinde cu 25% (sau cat dracu e sporu ala de vechime) mai mult decat una angajata acu 2 saptamani (presupun ca mai mult de 2 saptamani nu ar trebui sa-i ia nimanui sa invete toate secretele meseriei de casier) ? cred ca mai degraba te-a tampit pe tine bautura de la arsenal

  18. #19

    @canadianu’: la stat nu e ca la privat.
    La privat inveti, muncesti, promovezi.
    La stat, un profesor daca devine mai bun(si de cele mai multe ori, odata cu trecerea anilor un profesor chiar devine mai bun) cum e promovat? Nu prea are unde. Ca urmare, se aplica chestia cu sporul de vechime ca o compensare a acestui lucru. Simplu, nu?

  19. #20

    canadiene, esti prost. vechimea, adica sporul de fidelitate, se aplica in orice tara. a, poate la ursii polari nu…dar voi aveti creierii inghetati

  20. @andrei
    sunt total de acord ca DACA cineva devine mai bun odata cu trecerea timpului sa fie platit mai bine. dar DACA NU ?

  21. asa e mah, noi avem mintile inghetate, bine ca le aveti voi rromanii dezghetate. iar de aplicat se aplica si la noi, in general in pozitiile guvernamentale si sindicalizate … ce coincidenta, nu ?
    la privat esti pe pula ta, cat negociezi la angajare atata iei. daca ai sange in coae poti sa-ti renegociezi salariul peste 2 saptamani cu +50% … DACA …

  22. si daca esti asa de destept explica-mi mie justificarea economica a existentei sporului de fidelitate (asa cum ai decis tu sa-l redenumesti, ca sa sune bine), mai ales in cazul un pozitii low-level cum ar fi cel de casiera, in care, cu riscul de a ma repeta, inveti secretele meseriei in 2 saptamani

  23. #24

    daca tu singur nu poti sa le pricepi, e inutil sa ma obosesc eu pentru tine:) lasa, fii tu dăştept

  24. ce=o sa zici si tu acuma …

  25. Vorba cantecului: Noi ne certam pe-aicea si aia muta kilele ! E clar ca este o miscare pur politica. In strada nu mai iesim si noi. Sa le aruncam in aer sectiile de votare. Ahh… si ce confortabil este fotoliul de acasa….

  26. #27

    un lucru nu inteleg: de ce in perioada asta de criza in loc sa te bucuri ca ai un loc de munca ( asa cum e el platit-ai totusi un venit, sunt altii carora li s-a taiat din salariu sau nu le-a fost marit sau chiar au fost dati afara) tu te trezesti sa blochezi un oras intreg, ca tu vrei bani mai multi cand nici unde in europa asta nu se dau bani mai multi in perioada asta de kkt si fiecare tine cu dintii de serviciul pe care-l are…

  27. #28

    maria, pentru ca sunt lideri de sindicat, care sunt milionari in euro si urmeaza indicatiile pretioase date de diferitele partide

  28. astia au impresia ca noi suntem extraordinar de prosti, adica eu o sa-l votez pe Geoana pentru ca au intrerupt ei functionarea metroului. Eu prostul pamantului o sa ma gandesc : uite ma ce se intampla cat e Basescu si guvernul lui la putere. Eu pe Basescu nu-l mai votez clar dar nici pe Geoana , ba mai mult , sunt mult mai scarbit dupa miscarea asta . Totusi aia de au intrerupt lucrul nu au observat manevra executata la varf? ei chiar sunt ca oile ? nu sunt constienti ca nu sunt fonduri disponibile pentru salarii marite mai ales ca 50% din banii lor vin din partea statului roman sub forma de subventii? oamenii aia ce fel de creier au? aaa acum am inteles ce-ai vrut sa spui in articol cu mecanicul de la metrou Arhi good point , uite de aia cateodata nu dau eu 2 bani pe altii pana nu ma conving ca merita si am asa.. o retinere.

  29. #30

    Deci eu iti sugerez sa iesi cu bicicleta! Nu e frig, si nu mori. Am incercat azi(aveam colanti grosuti rochita si o geaca de piele) si a fost marfa(aveam si manusi) . E intr-un fel mai bine ca vara. Chiar merita.

  30. #31

    Nici nu greau sa ma gandesc ce harababura a fost in Bucuresti cu greva lu’ peste….

  31. Ma insel eu sau esti “lupu’ moralist” ? Nu de alta dar mi-aduc aminte de niste posturi despre “ce inferiori sunt aia care aranjeaza rafturi la carfur”…

  32. #33

    dude, avand in vedere ca si eu am fost unul din cei ce a facut asa ceva, cred sincer ca ma confunzi

  33. #34

    Mda, si ce vina au cei care platesc abonamente? Lor le da cineva banii inapoi? Nu cred, deci cei din conducerea Metrorex continua sa faca burta mare.
    Vor salarii mari angajatii? Sa se mareasca pretul biletelor, nu sa se faca greva. Adica, what the fuck… e chiar atat de greu? Sau e pe principiul “Base e vinovat pentru greva de la metrou”?

  34. hello,
    lasa-ti feedul de pe twitter sau de pe blogul personal pe www.kosmobil.ro , si toate update-urile vor fi postate automat cu link cu link catre siteul tau !

  35. #36

    Arhi, nu numai de catre partide. Liderii de sindicat fac jocuri murdare si nu de ieri sau de azi. Prin 1990 SO Vantu a infiintat sindicatul Fratia si l-a instalat in fruntea sa pe Miron Mitrea. I-a pacalit pe americanii de la AFL-CIO, cea mai mare centrala sindicala si a scos sume mari de bani de la ei reusind crearea unei intregi retele sindicale, si nu numai, cu bani americani. Ar fi multe de zis. Sa nu uitam ca beneficiarii vestitelor fonduri FNI disparute sunt si membri din conducerea sindicatelor din intreprinderi din Romania care au depus fondurile acestora la FNI, iar in momentul deconspirarii acestui jaf national au ridicat si sumele respective dar si partea cuvenita lor personal, devenind peste noapte milionari in euro si actionariiîn mass-media. Hai ca deja o lungesc prea mult, da-ma-ncolo…

  36. Aici e vorba de bani… nu de atitudinea oamenilo fata de ei… Cel putin tipele de la ghiseu sunt niste nesimtite…

  37. Oh, cum nu ne “modernizam” si noi sa le inlocuim pe damele in cauza (de care vad ca va si plangeti) cu niste automate din alea misto, cu touchscreen ca la nemtia. Nu stai la coada, nu te ia nimeni la impins vagoane ca s-a trezit cu mecla la cearsaf .. bagi banul, iese tichetul si (de preferat) nu uiti sa il validezi (ca aici am ramas eu in urma acum niste luni). Si gata .. mai eliberam niste “spatii”.

    Si tot asa …

    As avea niste idei de “maximizare a productiei” si la onoratele doamne de invart cate cinci o hartie pe la Finante, Primarii, chestii din astea caldute. 10% sa ramana din ei si cred ca ar fi cu adevarat eficienta.

    Dar pana la urma .. de ce imi rup eu spinarea de grija lor? Sa faca si 100 de greve, daca atat stiu. Mi-ar placea sa cred ca sunt convingeri sincere (desi in halul in care e tara acum as tacea naibii si as multumi alui de sus ca nu m-a dat inca nimeni afara) si poate ca as fi in asentimentul lor. Pana la urma toti vrem bani mai multi si UNII chiar au salarii de rahat. Si nu toti sunt corupti. Dar revenim la problema initiala .. acum ar trebui sa isi vada de lucru si sa inteleaga ca nu se poate. Sau sa isi caute un job excelent platit pe care il merita, daca sunt buni. Sunt inca protejati spre deosebire de domeniul privat in care cad zilnic capete. Si nu sunt oameni mai prosti sau mai lenesi, au doar ‘norocul’ de a nu avea un sindicat in spate.

    Problema a mare zic io ca e de lipsa de convingere pana la urma. Adica si-ar dori si casierita aia sa faca mia de euro pe luna, dar cogitez ca interesele is mai mari decat poate mintea noastra de oameni cuminti sa perceapa. Si mi-e teama ca onorabilii sunt doar niste vite conduse de niste indivizi care stiu cum sa miste turma.

    Oricum astept cu mare interes perioada “after-vote”. Va fi al naibii de interesant …

  38. #39

    faza e ca fac greva pe banii nostri, luati de pe abonamente si altele…. si vad ca sunt unii care nu isi dau seama si ii sustin… in fine nu inteleg de ce … arhi pierzi esenta, mi se pare un post scris la nervi, foarte prost

  39. #40

    Am gasit solutia iesirii din criza ! Este foarte simplu acum !
    Bugetarii disponibilizati vor scoate tara din criza, acum sa vezi adevarata privatizate, cadre pregatite, experienta, respectul fata de bugetari……da cum este momentul ca bugetarii disponibilizati sa dea o lectie privatilor, sa arate ei cum se face privatizare, cum se varsa la buget taxe si impozite, cum se respecta legislatia si toate normele in domeniu.
    Acum va inflorii tara cu acesti fosti bugetari care se vor privatiza si care vor demonstra ca sunt foarte capabili in conducerea afacerii si respectarea legii , vor fi constiinciosi in plata la timp a impozitului forfetar, taxe si impozite. In sfarsit vom iesii urgent din criza si ne vom uita noi cu invidie la fostii bugetari ,…. in curand adevarati patroni. Asta da exemplu. Bravo bugetarilor. Va multumim bugetarilor ca ne aratati adevarata privatizare…..
    ps. Aceasta este singura sansa sa fie pusa in practica privatizarea, cu cei care au gandit aceste legi, da ei sunt cei mai indicati sa ne dea o lectie de competenta si cunoastere , o lectie noua privatilor, unii fara studii, unii doar cu meseria. In curand vom lua exemplu de la fostii bugetari care se vor privatiza in masa deoarece exista toate conditiile de a prospera si a scoate tara din criza prin plata la timp a impozitelor. Bravo bugetari disponibilizati….viitori privati, dati un exemplu de cum se face treaba in tara avand toate cunostiintele in domeniu si legislatie pe masura in favoarea privatului. Ce simplu este…..am gasit solutia ! Succes !

  40. #41

    Daca vrei sa cunosti opinia tuturor atunci afla si opinia mea. Cum pot sa fiu solidar cu bugetarii cand de un an am inchis firma din cauza lor a celor de la garda financiara si a altor organe de represiune fata de privatizati. Acesti bugetari au distrus Romania de mult, dar numai acum aflam ce salarii mari au, ce sporuri de terminare a privatizatului au, ce prime, pana acum am trait si noi cu salarii de privatizati si nu am stiut ce bine traiesc acesti bugetari de la finante, garda si alte organe de represiune contra noastra a muncitorilor care stiu meserie si au avut o mica afacere productiva….. De ce sunt revoltat pe bugetarii de la garda financiara si finante ? Pentru faptul ca sunt atatea legi, instructiuni, normative care se schimba peste noapte, care apar si se modifica, care sunt interpretate cum vor ei si este imposibil sa nu gaseasca ceva pentru a fi amendat. Cat de corect ai fi, cat ai dorii sa lucrezi corect sa castigi corect sa poti sa platesti impoziote si taxe nu ai cum sa te integrezi si sa respecti intocmai legile lor intotocheate. Astfel sun facute ca sa poata da amenzi oricand si oricui, sa poata inchide o firma cand au chef. Aceasta nu este corect , ar trebuii desfiintate toate aceste institutii bugetare care cauta doar sa injoseasca privatizatii sub orice fel. Cum poti lucra din cauza abonamentelor la amenzi, din cauza abonamentelor la controale, din cauza represiunii din partea acestor bugetari care traiesc pe spatele nostru a contribuabililor. Nu pot sa fiu solidar cu acesti bugetari , noi suntem cei care am tinut economia, noi muncitorii, noi intelectualii, noi privatizatii, doar noi am fost cei care am fost amagiti de acesti bugetari sa muncim, sa ne facem firme, sa producem, pentru ca acesti bugetari sa ne poata lua din munca noastra, da sa ne poata injosi zilnic oriunde la orice ghiseu, institutie bugetara ai merge esti injosit de acesti bugetari care nu au fost , nu sunt in stare sa faca nimic decat sa stea sub aripa statului si sa ne jegmaneasca zilnic, sa ne amendeze zilnic, sa ne controleze zilnic, acestia au facut un sistem intortocheat cu zeci de legi, instructiuni, alte inventii cu care sa poata sa ne controleza, un stat de bugetari care ne controleaza, ne taxeaza, ne injosesc. AJUNGE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Suntem satui de acesti bugetari cu legile lor otravite pentru privatizare. La munca cu ei. Sa fie desfiintati toti acesti bugetari din finante, din garda financiare si zecile de organe de control, acesti bugetari din primarii, sanitar veterinari, OPC, toti trebuie sa dispara, sa munceasca ei cu legislatia intortocheata pe care o au pentru ei, sa ne poata comanda, sa ne poata dirija. AJUNGE, AJUNGE, AJUNGE. Sa fie desfiintate toate agentiile care nu au niciun rost inafara de a lua si a termina banii nostrii a contribuabililor.
    Aceasta nu este democratie, aceasta nu este libertate, aceasta nu este viata. Inainte de 90 era mult , mult mai bine, nu erau atatia parveniti, atatia hoti, atatia corupti, nu era legislatia indreptata impotriva noastra a oamenilor cu initiativa si nu erau atatia bugetari incompetenti, atunci trebuia sa isi faca treaba si in folosul comunitatii, al omului, acum actioneaza toti doar in folosul lor a bugetarilor si toti actioneaza in detrimentul nostru a celor care am muncit si am avut un loc de munca , acum dupa un an dupa noi sa dispara bugetarii, ca pana acum nu am vazut niciun bugetar de la finante, de la garda , de la primarie dat afara. Inca nu a plecat nici unul dintre ei, doar povesti, doar minciuni, AFARA CU VOI BUGETARILOR CARE MERITATI sunteti peste 80% care trebuie sa plecati la munca, acolo unde ar fi trebuit sa fie locurile de munca, acolo unde ar fi trebiut sa fie firmele care produceau, acolo unde ati dat abonamente la amenzi……
    Ajunge suntem satui de ei, aceasta nu este viata pe care am visat sa o avem in democratie, aceasta este un IAD pentru noi muncitorii privatizati si un RAI pentru bugetarii care trebuie neaparat sa plece din rai si sa revina pe pamant, la munca campului, la munca de zi cu zi, ajunge cu epoca bugetara , ajunge cu bataia de joc, noi nu mai putem, noi nu mai vrem, noi nu mai admitem atatia bugetari cu institutiile si legile lor represive de doi bani. NU MA VREM SA FIM PERSECUTATI SI BATJOCURITI DE BUGETARI. AJUNGE !!!! NU MAI RECUNOASTE LEGILE LOR ABERANTE !!!!! AJUNGE.
    ps. Degeaba mai veniti la usa dupa amenzi, degeaba disperatilor, am inchis , am inchis usa pentru voi !
    Sa fie schimbata total legislatia , sa poata fi respectata de toti privatizatii, lege clara, simpla, fara zeci de modificari si fara zeci de organe de control. Organele de control sa dispara, sa fie foarte simplu sa ai o firma, sa
    fie foarte simplu impozitata, sa fie luat exemplu de la altii care nu au aceasta birocratie dar functioneaza cu brio.
    Numai asa o sa prospere tara, numai asa o sa avem intreprinzatori, fara legi intortocheate nu mai este nevoie de aceasta armata de bugetari care stau in spatele nostru .