Știm, poliția nu beneficiază de testicole în apărarea legii. Pentru că nici legea nu îi apără. Desigur, ar putea fi mai fermi, atunci când sunt acoperiți dar, după ce ești o viață șobolan, cu greu te înalți ca tigru.
Problema e alta.
În film, un băiat a luat bătaie de la un mafiot local. Băiatul fiind la nuntă, cu o mireasă după el. A fost bătut gratis, inclusv mușcat.
Ce a făcut poliția?
Păi, ce să facă, i-a amendat pe amândoi, pentru lovituri și alte violențe. Fără nici o altă cercetare, v-am găsit, bă băteați, gata, v-am ars.
Adică, serios? Pur și simplu, în românia, nu ai cum să scapi, sub nici o formă, oricum ai lua-o cineva te arde? După ce că omul ăla a luat bătaie aiurea, mai ia și amendă pentru că nu a fost suficient de deștept să fugă?
SERIOS?!
NOU
Cum ziceam, are dreptate tipul ca politistul e un sclav, cam pe acolo se claseaza unii politisti si d-asta a primit amenda, de ce zic asta? Pentru ca probabil seful sclavului a facut combinatii cu asta sau gruparea lui si ii este frica sa faca ceva, politia primeste partea iar asta ramane sclav. Asa e in orice oras/sat, mereu sunt grupari care dau bani si isi permit sa-i denigreze p-astia iar ei vb cu domnule :), acu’ s-ar putea sa-i faca dosar din cauza la televiziune, asta ca sa zica domne ca au facut ceva.
NOU
Nu e chiar așa. Poți contesta amenda în instanță, dar mai nainte de asta te duci la IML, iei raportul cu circa și zilele de îngrijiri medicale (în funcție de care se va încadra fapta de la „loviri și alte violențe” până la „tentativă de omor”) și depui plângere penală, la care se autosesizează obligat parchetul/poliția. De acolo începe dosarul penal, apoi procesul și dup-aia depinde de judecători, fond, apel, recurs și căi extraordinare dacă e cazul. Dar se face.
Te poți aștepta ca un polițist random chemat la scandal să își bage carbasanul și să fută câte o amendă la toată lumea, mai ales dacă ai în vedere că ACAB.
NOU
Politia romana la fel de eficienta si impartiala ca justitia din Romania. Suntem bine.
NOU
O să-i facă justiția o dreptate de n-a mai văzut. O amendă. Iar pe oamenii de genul ăluia îi sperie amenzile rău.
NOU
Nu vreau sa fiu avocatul diavolului aici, dar in cazuri in care conflictul degenereaza nu prea mai exista “ala a inceput”. Daca doi tampiti se iau la bataie si ajung la lovituri grave, de obicei sunt ambii de vina ca au amorsat si continuat conflictul.
Suntem o societate in care dureaza foarte mult pana zboara primul pumn intr-o cearta, indiferent cat de “pornit” e agresorul.
Asa ca-i posibil ca intr-adevar politia sa aiba dreptate si presa doar tine cu ala de-a iesit mai jumulit, pentru ca da bine.
Si-apoi, cum dracu sa musti pe cineva de nas fara sa risti sa-ti pierzi toti dintii incercand? Aia ar merita vazut.
NOU
Logica ta este defecta. Daca eu merg cu nevasta pe strada si vine unul si-i fute un pumn in gura, eu ca un membru de baza al societatii incerc sa dezamorsez situatia, eventual cu niste remarci spirituale, astfel incat sa nu degenereze. Pentru ca normal nu conteaza ca eu sunt in autoaparare, politia trebuie sa ma pedepseasca pentru ca am fost violent.
NOU
pai de unde sa stie politia care e victima? ai vrea sa presupuna direct ca ala mai dur e agresorul?
NOU
nu, hai sa ii futa pe amandoi, nu sa cerceteze, ca e mai simplu. pula mea, principiul excluderii al lui Pauli nu se aplica si aici?
NOU
@Alexandru
Tu ai dreptate cu scenariul asta, desi cred ca in situatia descrisa de tine nu cred ar mai interesa pe cineva de amenda de dupa.
Doar ca asta nu se intampla “aproape” niciodata (stiu, a fost pustiul ala tampit la Cluj). In general “incaierarile” dureaza mult la noi, se ameninta, se da cu rude si cruci, se merge la intimidare.
Problema e ca in cazul de fata aia doi s-au certat pe ceva lautari, ambii probabil beti. De-aia spun ca e posibil sa fie mai mult la mijloc decat arata presa .
Cat despre cercetat, trebuie sa recunosc ca nu stiu cum sta treaba, dar in cazurile pe care le cunosc personal s-a incheiat cam la fel, si nu pot sa spun ca politia n-avea dreptate sa dea amenda ambilor. Cine a facut plangere ulterior bazata pe medico-legal…treaba lui.
NOU
Organul a fost putin zelos in cazul de fata. El a constatat o deranjare a ordinii publice si a actionat prin aplicarea amezilor celor care au provocat deranjul. Corect era sa ii conduca la sectie (retinere pt 24 de ore) si sa stabileasca care e vinovatul dar procedura devine mai complicata, iar militianul a hotarat ca e mai ok sa ii amendeze, iar nevinovatul sa depuna plangere penala pentru loviri si alte violente si in acelasi timp sa conteste amenda in instanta. De aici procurorul stabileste daca cel reclamat este vinovat ori ba. Cam asta e lege pe la noi.
NOU
El și ea se plimbau prin centrul Piteștiului undeva în jurul orei 23:15 seara. Se întâlnesc întâmplător cu grupul de oameni din care el făcuse parte până nu demult. Gagiu încasează o bătaie cruntă pe motiv că nu aveau motiv să îl bată (aka din senin). Ea sună la poliție, vin băieții cu cascheta pe cap și îi dau victimei amendă de 500 lei pe motiv că a tulburat liniștea publică.
Deci să ne înțelegem: victima a luat amendă pentru că a luat bătaie din senin și agresorii nu mai erau de față. Yup, România.
PS: ca să evit eventualii cârcotași țin să precizez că victima nu eram eu și nici agresor nu am fost. Victima îmi e prieten. Respectivii agresori erau doar niște lichele fără creier. După cum spuneam, desprinderea lui din grupul respectiv s-a datorat tocmai caracterului oamenilor respectivi.
NOU
Ii foarte usor sa comentam cand nu ne aflam in nici unul din rolurile de mai sus.
Isi fac DOAR datoria politistii ? Da, la limita de jos, deoarece daca incerci sa faci ordine, sa faci dreptate, toate revin impotriva ta. Surpriza ii ca nu vin din partea smecherilor, vin din partea sefilor tai. Sa ai curajul sa-ti faci datoria in uniforma de politist sau jandarm iti asumi riscuri enorme. Tara asta are legi foarte bune, dar nu sunt legi facute pentru coruptii din sistem.
Ii foarte usor sa dai o amenda unui jegos de viceprimar care te ameninta si jigneste, dar pe urma ii foarte greu sa lupti impotriva sefilor tai, corupti pana in maduva oaselor.
NOU
Ioan Săbăduş, daca politistii aia mici si hingheriti de sefii lor corupti ar fi uniti, nu ar avea ce sa pateasca. Dai afara o sectie intreaga de agenti? Ii pedepsesti pe toti? Ce crezi ca s-ar intampla daca TOTI politistii din strada nu ar mai accepta ca toti golanii sa-si bata joc de ei?
NOU
Desigur, in anumite cazuri, politistii se apără cu probe video!
m.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/VIDEO+Eroarea+comica+a+politistilor+din+Vintu+Au+incercat+sa+dem
NOU
Asa a fost mereu. Imi aduc aminte povesti de pe vremea liceului, cand prindea politia doi gaozari batandu-se (adica un puncher si un rocher) ii batea pe amandoi, fara discriminare. Politia nu sta sa intrebe ca tanti educatoare “care a inceput ba?!”, ci face ordine. Daca vrei dreptate faci plangere.
…si am impresia ca asa este si prin alte tari.
NOU
Ai doar impresia. In tarile alea de care zici tu, diferenta e ca nu poti cumpara dreptatea de la politistii cu care tu sau seful tau are diverse combinatii. Politistul stie exact cum sa aplice legea, si daca nu stie, te conduce frumos la sectie pana se lamureste. Mi se pare o tampenie ce a zis cineva mai sus, ca daca vine unu la mine si ma tot freaca si vrea neaaparat sa ma cafteasca si eu ma apar, sa fiu amendat pentru deranjare de liniste. Da, condu-ma la sectie ca sa te lamuresti da nu da amenzi asa d-ampulea pe motiv ca las ca sigur ai facut tu ceva
NOU
Doar din stirea asta nu ne putem da seama cum au stat lucrurile. Nu intotdeauna cel care e mai batut e si cel nevinovat. Muscatura aia de nas … si mie mi se pare improbabila intr-o bataie.
NOU
acuma si tanarul ala si-a gasit nasul, te duci la masa smecherilor sa faci p… mare?mai ales cand nu te provoaca, cica a venit cu mireasa pe care a furat-o de la nunta si le-a luat lautarii, si el e la fel de vinovat poate chiar e principalul vinovat in aceasta altercatie pe care a pornit-o.