putin

Iar în acest context, pentru toți cei ce au uitat istoria și au uitat că istoria se repetă, două articole interesante de pe wikipedia( 1 și 2), legate de anexarea Cehiei de către nemți.

Viitorul sună bine.

În 1938, niciunul dintre aliații importanți ai Cehoslovaciei – (Franța și Regatul Unit) nu doreau să se implice într-un conflict în Europa. În schimb au participat la o conferintă la München pentru rezolvarea conflictului germano-cehoslovac. Pe 29-30 septembrie, liderii Germaniei (Adolf Hitler), Italiei (Benito Mussolini), Regatului Unit (Neville Chamberlain) și Franței (Édouard Daladier), au căzut de acord cu privire la unificarea cu Germania a regiunilor locuite majoritar de germani în Cehoslovacia și cu cedarea de către Cehoslovacia în favoarea Poloniei a unei părți Sileziei.

Cehoslovacilor nici măcar nu li s-a permis să participe la negocieri.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur