Scris de Nebuloasa

Turul brandurilor timișorene a fost unul dintre cele mai mișto evenimente la care am fost co-organizator de când mă învart prin online-ul românesc. Asta pentru că ideea – pornită acum doi ani de la TVdece – e foarte faină: să încercăm să ne cunoaștem trecutul locului în care trăim și prin mărcile de renume care ne-au făcut cunoscuți dincolo de granițele județului.

Ați mai citit până acum despre ce s-a mai întâmplat la Timișoara în perioada 11-14 aprilie, așa că o să mă concentrez pe vizita la Fabrica de Bere Timișoreana, un loc cu istorie, cu poveste și cu oameni frumoși. Căci, desigur, fiind vorba despre niște rânduri scrise de mine, nu pot să vorbesc decât despre oameni.

Timișoreana e o bere, pentru cei mai mulți dintre români. Pentru alții mai înseamna și susținerea fotbalului românesc, dar pentru noi, timișorenii, Fabrica de Bere e mai mult decât un loc în care se face bere. Acele cladiri vechi sunt monumente istorice care datează de la 1718, momentul în care Eugeniu de Savoya a decis să facă prima fabrica de bere de pe actualul teritoriu al României dintr-un singur motiv: terenul pe care se clădea orașul era mlăștinos, iar apa nu era bună de băut. Drept urmare, înțelepciunea l-a făcut să transforme apa în bere. Aceste cladiri care se află acum în incinta fabricii sunt refăcute pe la 1858-59, cele originale arzând într-un incendiu. Totuși, cu incendii cu tot, românii tot nu s-au oprit din făcut bere.

Personal, nu-s cel mai mare fan al lui Eugeniu de Savoya. Marea lui descălecare în Timioara a distrus tot ce însemna urmă de turc în cetate (Timișoara a fost vreme îndelungată sub ocupație turcă), singura dovadă că turcii s-au aflat într-adevar aici fiind o tăbliță de 15 x 10 cm pusă la baza unei clădiri din Piața Libertății. Înțeleg că turcii ăștia au fost răi, dar lipsa oricărei urme a trecerii lor pe aici face ca o bună bucată de istorie a orașului să fie iremediabil pierdută și, în curând, de nimeni știută. Dar asta e altă discuție.

Revenind la bere (și mă repet, așa cum scrie pe halbele de Timișoreana, “Eugeniu de Savoya a luat cea mai înteleaptă decizie”), fabrica Timișoreana a fost o mare și placută surpriză, mai ales că procesul de producție n-a fost deloc întrerupt pe parcursul vizitei și am putut sa văd adevăratul drum al berii, de la hamei pâna la licoarea care, cateodata, ne mai întunecă mințile. Nu vă plictisesc cu detalii tehnice, oricum n-am reținut toate denumirile cazanelor, țevilor sau containerelor care mi-au răsărit în cale. Am apreciat, însă, curățenia sclipitoare pe care am întâlnit-o peste tot, incât aveam senzația că mă aflu în ceva farmacie industrială: toate luceau, la propriu, inclusiv cazanele mari în care fierbea berea. Cred că mi-ar plăcea foarte tare să asist la procesul de curățare al tuturor utilajelor de acolo, mi se pare că e nevoie de o mică armată pentru treaba asta.

Sigur că vizita la fabrica n-a fost perfecta. Am fost momiți cu degustări de licori pe măsura ce acestea se apropiau de forma finală pe care o găsim în sticlele puse la vânzare: drojda de bere pură, berea nefiltrată, apoi cea nepasteurizată. Dacă pentru timișoreni acestea din urmă sunt puse la vânzare în Curțile Berarilor din oraș (două la număr), tare mi-ar fi plăcut să beau un shot de drojdie, dar volanul pe care trebuia sa-l țin între mâini pentru înca vreo câteva ore nu m-a lăsat să mă bucur de degustare. În schimb, am aflat un lucru drăguț despre Timișoreana nefiltrată, căreia i se căuta un nume înainte să ajungă pe piață. (pâna la urma, tot “nefiltrată” i s-a spus) Iar numele care a avut parte de cele mai multe voturi de la angajații fabricii a fost “bere vie” și băutorii adevarați de bere știu ce înseamnă asta.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.