Nu era de ajuns că examenul de bacalaureat a ajuns doar un prilej al presei de a-și bate joc de învățământ, că practic, în curând, vom fi împărțiți în proști și apți de muncă pe baza diplomei de bac.
Noul ministru al învățământului a zis el, într-un moment de cugetare, când stătea pe buda instituției, că la școală elevii nu ar mai trebui să primească note, cel puțin la unele materii. Nu de alta, dar sărmanii elevi trebuie să vină cu plăcere la școală, nu să fie stresație de teme, de teze, de prezențe și alte rahaturi de astea nasoale de la școală.
E importantă plăcerea. Plăcerea ne conduce. Plăcerea ne ghidează. Plăcerea ne ține în viață.
Înțeleg că avem încă un ministru juisard, un plezirist, un epicurian, pentru care viața e o veșnică trecere plăcută a timpului, între un caviar și un Moet Chandon.
Asta, pe lângă decizia de a urca manualele școlare pe un site, de unde elevii să le descarce și să le învețe pe propriile ipaduri, ne arată cât de bine o ducem și de ce nu ar trebui să ne fie frică de moarte.
Apocalipsa nu vine aici, copii. E moartă de râs pe undeva, în timp ce încerca să depună moțiuni la dumnezeu, să ne mai ierte puțin cu atâta chin.
Oare de ce copiii din zilele astea sunt atât de blestemați? Cât de mari să fi fost păcatele părinților lor?
NOU
pai nu e rau. doar ca ataca efectele, nu cauza. nu poate sa se atinga de programa mizerabila, ca nu se cade. nu poate sa introduca din nou treapta I si II ca… de, nu poate sa se cace in reformele inaintasilor.
si la bac nu poate sa renunte pentru ca nu il duce mintea.
NOU
nu e rau sa nu se dea note la scoala? ia zi jack, la ce liceu esti?
NOU
am terminat liceul acum 20 de ani si intre timp am avut timp sa evaluez cam cit de mult mi-a folosit ce am invatat in scoala, liceu, facultate. per total? nu foarte mult.
acum. imagineaza-ti ca si anume copiii tai descopera la 10-12 ani cam ce vor sa faca in viata: inginer, medic, arhitect, etc, si dupa aia nu mai fac altceva decit chestia aia, iar geografie and stuff o sa faca doar ca sa se relaxeze (sub forma de diapozitive cu kilimanjaro, de exemplu). adio note, adio bac, adio stres, hello profesionalism si meserie pe piine. cum suna? desigur, nu e chiar asa simplu dar… ca idee. trebuie sa mai faca si un sport, o chitara, un dans, una alta, ca sa aiba succes la gagici. asta da reforma in educatie.
NOU
Bai Jack ai baut o sticla de JackDaniels? Daca ar alege copiii la 10-12 ani ce sa fie cand vor fi mari toti s-ar face cosmonauti, piloti, fotomodele si stewardese. Ia zi ca tu la varsta ta faci exact ce ti-ai propus la 10 anisori ca erai tu foarte determinat atunci.
NOU
da. nici un copil nu vrea sa fie taximetrist. naspa.
NOU
Hoarde de analfabeti, peste tot! “i-a mana”…si asta e doar ceva mic si insignifiant!
NOU
Cu like si share nu se rezolva nimic. Din pacate s-au umbrit campaniile umanitare adevarate prin retelele sociale. O idee folosea socialvibe si a fost implementata aici de Linkin Park prin fundatia lor: www.youtube.com/watch?v=sfXCBzTYXqY . E in genul a ceea ce faceai tu : publicitate gratis contra donatie 😉
NOU
Prea bine descrie poza sistemul nostru educational :))
Deja e rutina: ministru nou, idei noi, schimbari noi, ministru nou, rinse and repeat.
NOU
Incredibil. Nu o mai scoatem la capat cu astia pana nu le crapam testele cu borduri si le dam foc caselor sa arda ca sobolanii in speranta ca le vom starpi gena.
Care mama dracului erau problemele invatamantului acum 15 ani? Care erau problemele acum 30 de ani? Oricare ar fi fost problemele atunci, sunt mizilic fata de cele de acum!
NOU
Înapoi cu dictatura, ce mama la dreapta! 🙂
NOU
nu inapoi la dictatura dar nici ce e acum in scoli nue in regula, cand orice copil face ce vrea muschiul lui cu profesorii
NOU
Bre eu sunt speriat, fi-mea are 4 ani dar ma gandesc serios la scoala particulara, de unde mai are un viitor, sigur nu toti isi permit, posibil in final nici eu dar vom vedea e o alternativa foarte buna.
Sunt scoli foarte in regula particulare…
Ca idee, eu prefer sistemul din america unde dupa scoala generala, la liceu deja ai trasat ce vrei sa faci pe baza testelor de aptitudini, si aia e directia, nu tu romana, engleza, chimie, fizica, sport si tu esti bun la literatura universala si nu vrei sa auzi de restul.
Iar pe baza finalitatii liceului, pe baza a cat esti de bun, concurezi cu altii fara examen la facultati de top, sau nu.
La noi scolile profesionale au fost cea mai buna varianta la liceele teoretice.
Pai eu nici dupa 5 ani de politehnica nu stiu sa-mi fac instalatia electric singur in casa, a trebui sa-mi iau un mester cu 2 clase sa ma sfatuiasca…
NOU
Bluehand habar nu ai ce vorbesti. Sistemul american nu e atit de simplu cum crezi tu.
NOU
Chestia se vrea pentru a acoperi educația slaba din școli.
Nu zic ca e neapărat rea, dar ar trebui sa caute in alta parte mai intai, copilul vecinului a fost in Norvegia la schimb de elevi, venind înapoi foarte entuziasmat ca aia în școli se distrează cu învățatul pe când ei trebuie sa toceasca de nu mai știu de unde sa înceapă și unde sa termine. Au un program extrem de incarcat fata de aia, zici ca vor sa-i scoată docenți din primele clase
NOU
Eu sunt curios cum o sa se diferențieze venitul de plăcere la școală.. Cine oferă mai multa plăcere este cotat mai bine? Sau cine primește mai multa plăcere e cotat mai sus?
NOU
cand treci pe un sistem in care practica e pe primul loc ar avea sens dar si acolo tot trebuie sa existe o limita si o ierarhizare, fara nici un fel de calificativ/note esti practic in aer
NOU
schita de schita,
rromania, anul 2015.
Saptamana care o fi ea, posibil sa fie saptamana echisolstitiului de vara-iarna. Anyways, cacat, studiu de caz- Familia, celula de baza a societatii rromanesti. Detalii/interactiuni:
ba tata, ba, io sunt naspa si looser din cauza ca ai mers tu de prea multe ori fara bilet. si ai baut la carcalete de la chioru` de peste deal. mama ti-o zis sa nu mai ei de la ala. nu t-am zis si eu? da tu nu, tu esti tata, miezu` de prin santuri. ce, ce? ce te strambi? ca eu nu`s asa tampit sa beau orice cacat? nu te umfla la mine ca azi n-am bani si is treaz. te umflu de te sparg.
mai bine ciocu mic si da si tu la fi-tu niste lei sa bage o bere.ce zici? ce de unde si de care? nu te intere`, de aia de e 3 litri la 2 lei, superoferta, habar n-ai, n-ai auzit de de astea-trece vremea, asa-i? imprumut bai,nu-ti fa griji, ca nu`s nesimtit.
tata: io iti dau, fiule, dar cand?
cand ce?
Tata:pai cand imi dai inapoi?
ce?
tata- banii, taticule, banii.. [of.. greu e cu tineretu de azi]. pana cand sa ti-i dau?
pana nu-ti ard eu vreo doua?!?
PS repet, e doar o schita/
NOU
Poza e dementiala, o sa o printez si o sa o pun pe perete la birou, iar articolul e unul din cele mai bune articole pe care le-am citit in ultimul timp. Din pacate asta nu schimba nimic in sistem. Era bine daca te baga cineva in seama.
NOU
eu te-as printa pe tine pt faptul ca ai printa ce ai de printat! multumesc pt modelul de viata si gandire oferit! 🙂
NOU
Nici sa nu mai vina la scoala. Sa faca profesorul un grup pe facebook si sa posteze acolo lectiile/testele/notele. De ce sa-i mai deranjeze sa se trezeasca uneori la ore incomode…..
NOU
E clar, esti nostalgic dupa buna ta prietena Abramburica. Tehnic vb tot ea conduce din umbra insa.. e umbra.
NOU
Se pare ca in Finlanda functioneaza ideea asta, iar sistemul de invatamant finlandez este considerat a fi cel mai bun din lume: www.businessinsider.com/finlands-education-system-best-in-world-2012-11?op=1
Bineinteles, nu o sa ajunga sistemul de invatamant romanesc la acelasi nivel doar prin eliminarea notelor. Este nevoie de o reforma serioasa, strategie si viziune.
NOU
Alina, probabil ca fix de acolo s-au inspirat si ai nostri dupa ureche, ca de obicei. Eu nu inteleg insa o chestie – cum e sistemul finlandez cel mai bun din lume cand cele mai bune universitati nu sunt din Finlanda? Nu sunt sigur daca ar trebui sa ne inspiram dintr-o tara mica si relativ izolata cu un sistem personalizat de invatamant cand avem destule tari mari si sisteme demonstrate a fi ok.
NOU
intotdeauna ne inspiram de unde e mai prost. la noi copiii isi sug pula unul altuia prin baile scolii, dar am vrea sa avem sistemul educational finlandez. de maine daca se poate, cu tot cu educatia lor.
NOU
@zicatorul: Sunt de acord ca nu este in regula sa copiem in Romania sistemele care functioneaza bine in alte tari, fara sa luam in calcul toti factorii (socio-economici, culturali etc.). Cat despre intrebarea ta, eu personal nu cred ca un sistem de invatamant trebuie evaluat in functie de numarul de facultati de top din tara respectiva sau de numarul de olimpici internationali.
NOU
@Alina – Nu este vorba de evaluat dupa olimpici sau universitati insa parca pe un resume conteaza studiile superioare si nu liceul sau gimnaziul. La nivel de Romania oare exista diferente intre ASE Bucuresti si Spiru Haret Zalau?
NOU
Neam satur-at.
NOU
+ e-xact
NOU
Doamne fereste!
Si asa avem putine instrumente de control asupra copiilor. Daca ni-l mai iau si pe asta cu notele.
Sa auda fiica-mea ca se propune sa mearga la scoala “de placere”. Din momentul ala s-a cam terminat.
NOU
usor off topic :
www.frontpress.ro/wp-content/uploads/2012/02/rromania.jpg
NOU
Asta-mi aduce aminte de urmatorul banc:
Inceput de scoala in Franta. Invatatoarea striga catalogul:
– Ahmed Iussuf.
– Prezent.
– Fatima Al Yusimii.
– Prezent
– Ahmed Ali.
– Prezent.
– Ala In Ben Oit.
Liniste. Invatatoarea mai striga odata.
– Ala In Ben Oit!
In final se ridica unul blond din ultima banca:
– Prezent. Dar sa stiti ca se pronunta Alain Benoit….
NOU
trololollol:))))
NOU
Pai unii elevi se duc de placere la scoala, se fut in WC-uri. Se cheama ca au ascultat de ministru.
NOU
E cam gresita caricatura. Unde e acel om ar trebui sa fie un porc!
NOU
Sefu’ aici o gresesti rau de tot. Mai cauta si tu pe goagal despre Finlanda si alte sisteme. Cam ce note vrei sa dai elevului de clasa I???..Ca face bine bastonase? Ce intelege el din nota aia? Ce sistem de notare vrei pt materia optionala religie? Nu ma refer la niste calificative la sfarsit de an, ci la cele 3-4 note acordate intr-un trimestru care fac media trimestriala. In Finlanda profesorii explica ca menirea lor in primii 4 ani de invatamant primar e sa-i faca pe toti copiii sa scrie, sa citeasca, sa socoteasca si ca aloca mai mult timp celor ramasi in urma, nu premiantilor care inteleg in 5 minute tema. Si nu se oncentreaza pe note ci pe efectiv ce stie elevul. Asta pt ca nu e agasat sa asculte si sa dea zilnic note ca sa poata sa faca mediile la final de trimestru. Si copiii nu dau teze seioase de adulti, ca nu sunt copti sa treaca prin asa ceva. Si nu sunt simpatizant USL, si cred ca de regula ministrii usl umbla cu fofarlici la moda pe toate domeniile, dar asta e o fofarlica buna din intamplare. Cam cum a fost aia cu scoala altfel.
NOU
mihai, copiii pana in clasa a 4 a nu primesc note, primesc calificative. adica foarte bine, bine, satisfacator. ministrul respectiv vrea sa nu se mai dea note in tot sistemul de invatamant. in afara de asa zisa materie religie, care materie ar trebui invatata doar optional, de placere? chimie, matematica, fizica?
NOU
Copilul meu nu va primi note pana in clasa 3-a. I-a cu II-a sunt amestecate. Daca copilul e mai wild ti-l da acasa ca pedeapsa(deci ei nu au nici un instrument de constrangere). A aruncat cu manusa pe jos prin autobuz = a doua zi n-a avut voie sa se urce un autobuz. Au o evaluare zilnica si mi-a venit cu -1 intr-o zi cand s-a plimbat prea mult intre WC si clasa din cauza de diaree si de necerut voie. -1 = mi-a crapat capul ca n-am vazut in viata mea asemenea nota…..notele sunt: nesatisfacator, satisfacator, bun si excelent. Metoda dupa care aleg gradul la fiecare 2 luni e dupa cum e profa cu hormonii la zi sau dupa cat de des te implici in voluntariatele lor.
NOU
Mihaela schimba scoala.
NOU
toate scolile sunt la fel…tu ai copil la scoala?
NOU
Am. In clasa a 3-a.
NOU
@mihai 007 – si al meu e I-a si de anul asta s-a schimbat programa scolara pentru cei de la french immersion. Asa suntem noi smecheri si clasa I e cu clasa II-a. Engleza + francheza intensiv iar sambata are scoala romaneasca.
NOU
Sunt foarte mari, Arhi, pacatele parintilor lor. Fiindca au fost crescuti in comunism, au fost invatati sa isi bata copiii, cum au patit si ei, altii au dat de libertatea asta, n-au inteles-o cum trebuia, venind din “sclavie” practic, si au zis, hai sa le dam lor ce nu am putut avea noi, si apoi sa te tii frate, le-au dat de toate, numai educatie nu !! Astea sunt problemele de baza din cauza carora avem un viitor pe butuci, din cauza trecutului odios…
NOU
Mihai, acum bastonase si liniute se fac de la gradinita in Romanica, nepotelele mele de 7 ani (clasa 0), deja scriu si trebuie sa desparta cuvinte in silabe,
NOU
Bastonase si liniute se faceau si cand eram eu grupa mare la gradinita pe vremea lu’ Ceasca, se numea “joaca de-a scolareii”. Ideea era sa te obisnuiasca un pic cu ce avea sa vina.
NOU
Pentru o analiză detaliată a câtorva aspecte ale învățământului actual:
www.contributors.ro/editorial/cum-produce-scoala-tampiti/
NOU
Eu tot consider ca nu e doar vina copiilor, ci a parintilor in mare parte.
Copiii nu vor invata din proprie initiativa, pentru ca nu au cum, copilul e copil si scoala e o corvoada si punct. Insa aici parintii trebuie sa lase dulcegarelile si sa lase increderea aia oarba in plodul lui si sa faca ce e normal sa faca un parinte, sa-l indrume pe o cale buna, sa-i asigure cum poate el mai bine viitorul. Daca nu esti milionar nu ai decat o varianta – il pui in pizda ma-sii sa invete si cand ajungi acasa il asculti si ii verifici temele ca nu-ti cade curul.
Da, sunt si cateva exceptii, cativa copii care invata ca asa vor, care isi asigura singuri viitorul, iar parintele ala ar trebui sa pupe pamantul pe care calca plodul respectiv pentru ca au avut un asemenea noroc.
Am doi nepoti, amandoi lenesi de le sar capacele, amandoi ar prefera sa rupa tabletele in doua decat sa citeasca o carte, dar am si o sora care a inteles ca plozii ei nu-s genii asa ca a facut ce trebuie sa faca un parinte: radem, glumim pana cand vine vorba de scoala. Au un tata care considera 8 o nota proasta si nu o accepta, asa ca nu au de ales. Invata, tocesc si isi rup curu la scoala si merg la olimpiade si se duc la meditatii in paralel si pe timpul vacantelor au lectura obigatorie impusa de tartor (aka cumnatul). Va spun ca merge excelent si au parte si de distractii si au parte si de timp liber si au toate gadget-urile pe care si le-au dorit vreodata si uite cum doi copii care nu ar fi de 5 daca ar fi lasati dupa capul lor sunt impinsi de la spate pentru ca asa trebuie. ca nu sunt multi plozii aia care inteleg ca e bine sa inveti si ca e bine sa ai note mari si ca e bine sa fii atent cand aia de geografie iti fute creierii cu capitalele de judet, cu capitalele lumii si toate tampeniile alea pe care “oricum nu o sa le folosesti niciodata”. Niciun copil nu intelege conceptul de viitor mai departe de weekendul viitor cand merge la film cu prietenii, pentru ca viitorul ala subru de care vorbesc parintii nu exista in mintile lor, pentru ca mama si tata vor avea grija de ei si niciun copil nu constientizeaza ca mama si tata s-ar putea ca maine sa nu fie.
Si inca o chestie, lasati mandria la usa si constientizati ca nu aveti genii in casa, ci niste cacaciosi care or sa te santajeze sentimental cu fiecare ocazie si nu e nicio rusine sa iti duci copilul la meditatii. Poate ca nu ai timp sa-i explici, poate nu te duce capul atat de mult, sau pur si simplu ai uitat ca au trecut o mie de ani de cand ai facut tu fizica si matematica, dar trebuie sa-i explici plodului si la scoala nu a inteles chiar tot si el nu intelege de ce definitia din manual e asa si are nevoie de mai mult ajutor, atunci frumusel ii pui o ora de meditatii pe saptamana la materia la care el nu se descurca prea bine si acolo face o recapitulare si i se explica ce nu a inteles.
Gata, ca am scris prea mult si imi vine sa scriu si mai mult.
NOU
Ehe, ai dat in patima scrisului. Ai luat-o pe drumul pierzaniei! Si pareai fata buna
NOU
Mai am si eu momente de ratacire. Promit sa nu se repete prea des 😀
NOU
8 o nota proasta? Ce vremuri am apucat…
NOU
Cu 8 cadeai cu brio chiar la licee medii….ca sa nu mai spunem ca erai mult sub bara la treapta II-a….8 era nota proasta
NOU
@miha. stai asa, deci eu cu 5,50 de fapt nu trebuia sa mai fac scoala. bagamias, iar am luat teapa.
NOU
Eu as baga sa se faca gramatica limbii Romane intensiv in liceu si obligatorie pt BAC ca la capitolul asta stam foarte foarte prost
NOU
hedonism si utopie..dulce romanie
NOU
Vezi ca ala e DEX-ul, nu e cartea de bucate.
NOU
diferenta intre cele 2 trebuie sa fie de minim 50 lei. altfel e totuna.
NOU
Profesor fiind, consider ca sunt mai avizat si mai in tema ca majoritatea celor din afara sistemului, iar de asta am sa-mi dau cu parerea pe acest subiect.
La fel ca in orice alta intreprindere de stat, problema e in primul rand una interna, calitatea oamenilor e atat de jos(slaba era prea light) incat nu exista sansa de redresare cu ei. Nu vorbesc despe scolile care au rezultate, e vorba de scolile de forma din orase si cele din mediul rural, in care e jale! Absolut in toate!
Bine-nteles peste tot se paseaza vina ca mingea la tenis: ba e de vina sistemul, ba economia, ba parintii, ba copiii… dar in final dupa parerea mea ce mai mare vina o au profesorii si toti angajatii ministerului, de la mic la mare, absolut toti, de la cel mai competent pana la cel mai incompetent. De ce toti? Pentru ca s-a abuzat de sistem intr-un hal fara de hal, s-au sustras bani cu nemiluita, s-au renovat scoli cu costuri de cel putin 10 ori mai mari pe foaie, s-au construit scoli in sate care nu aveau nici o sansa de crestere demografica, iar toti au inchis ochii, toti au zis ca e bine ca s-a facut totusi ceva.
Solutii? Solutii ar fi multe, bine-nteles ca nu se vor lua in calcul pentru ca ar leza prea multi nepoti si nepoate, prea multi cotizanti la partide si inspectorate, totusi am sa enumar cateva elemente care s-ar putea imbunatatii dupa parerea mea.
In primul rand ar trebui retestati toti din sistem, profesori, educatori, invatatori, inspectori, absolute toti, si femeia de servici. Dupa care ar trebui renuntat la titularizarea in sistem si introdusa o titularizare pe 4 ani, maxim 4, dupa care sa fi retestat si sa primesti un calificativ pe baza REZULTATELOR ELEVILOR TAI!
Faza cu continuitatea la catedra, tine doar intr-un sistem in care lucrurile sunt haotice si bine-nteles jonglate de toata lumea dupa bunul plac, continuitate trebuie sa fie la elevii din ciclul primar, din clasa a 5-a poti sa schimbi profesori(ceea ce se intampla si acum in foarte multe scoli) ca nu s-ar intampla nimic mai rau decat este acum.
Toate manualele, de la toate materiile puse frumos intr-o groapa si dat foc, alaturi de programe, curriculum si alte aberatii fara sens si logica din momentul actual.
Automat modificata toata structura invatamantului, tot curriculumul, toate programele in functie de cerintele actuale ale pietii, nu e posibil sa nu faci minim 2 ore de informatica pe saptamana obligatoriu in gimnaziu, liceu, traim intr-o societate informatizata in foarte mare parte si elevii mai fac educatie tehnologica, latina, civica, religie in defavoarea informaticii, ceea ce e inadmisibil.
Testarile elevilor sa fie la final de an scolar, dar ele sa fie date din toate materiile, sub forma de teste grila cu foarte multe intrebari simple din materia studiata in acel an. Bine-nteles olimpiadele si concursurile sa ofere diploma care sa ateste valoarea si nu banii platiti pentru a participa la ele, dar asta e cu totul alt capitol.
And…
Cea mai mare dintre probleme am lasat-o la urma, este vorba despre repartitia scolilor pe localitati, nu e posibil ca in anul 2013 sa faci ore cu cate 4 clase simultan, cu maxim 5 elevi intr-o clasa… si multe alte aberatii dinastea, cu jumatate de norma de educatoare (merge 2 zile intr-o localitate si in cealalta 3 zile si dupa invers). Stiu ca s-au furat foarte, foarte multi bani prin renovarea, construirea unor scoli, dar cred ca trebuie sa vina momentul in care sa intelegem ca trebuie sa invatam copiii in functie de necesitatiile lor, in functie de aptitudinile lor si sub nici o forma sa nu-i invatam “pentru ca asa trebuie”. Toate acestea s-ar rezolva cu niste proiecte foarte bine gandite si puse la punct, pe zone, niste campusuri in care sa adunam toti copiii, in care sa avem 10 clase per nivel din care sa putem creea ingineri, sportivi, actori, pictori valorosi, centre scolare in care sa faci desen cu un profesor calificat de desen, in care sa faci muzica cu cineva calificat pentru asta si nu cu profesoara de chimie ca nu-I iese catedra.
Imi cer scuze ca v-am scris atat de mult, dar sunt realitati crude ale sistemului, realitati care rasucesc cutintul in rana, rana acestei tari.
PS> Iar programul profesorilor ar trebui sa fie de 8 ore pe zi, prezenta obligatorie la scoala… ce se intampla acum e o bataie totala de joc … o bataie de joc la adresa elevilor.
Daca economia si-ar reveni, ar ridica si sistemul de invatamant, dar nu acesta in forma aceasta bolnava.
Orice sistem gandit e mai bun ca un sistem haotic, iar ce se intampla acum e putin spus haos.
NOU
Bun, hai sa luam desen si muzica. N-am inteles niciodata de ce am primit note la materii care tin mai mult de talent decat de ce-ai in cap. Nu vreau sa “il scot” pe dom ministru, dar poate la astea se referea.
NOU
Si inteligenta e un talent, ca te nasti cu ea, ca doar n-o cumperi de la aprozar. Si mai sunt niste semidocti, care cred ca inteligenta se dobandeste, dupa ce-ti petreci mii de ore prin biblioteca, citind toata literatura universala. Uita-te la familii de profesori sau doctori, care au copii complet cretini si uita-te la familii de sudori, dulgheri, sculeri matriteri, care au copii geniali.
NOU
Mai nou la desen se invata despre istoria artei, ceea ce mie mi se pare excelent. Asta inseamna cultura generala si asta iti trebuie oricand pe timpul vietii, nu doar in scoala.
NOU
Deciziile nu sunt luate PENTRU dezvoltarea copiilor, ci impotriva ei. Ce nu stiu cei care iau decizii e ca… analfabetismul e la mare cautare. Practic au cazut in propria capcana.
NOU
Gresesti cand spui ca nu trebuie sa primesti note la desen, problema e ca ar trebui sa ai niste baze si la desen, chiar daca n-ai talent, tot ar trebui sa stii macar lucrurile de baza… teoria cum s-ar zice. Exact la fel si la muzica! Nimeni nu spune ca ai sa devii pictor, dar totusi nu strica sa ai bazele. De exemplu eu sunt afon total, dar la muzica am avut doar note de 10, chiar am invatat sa cant la pian cateva cantecele… toate astea pentru ca am avut o profesoara de muzica care venea zilnic cu orga, flaut-ul, uneori schimba orga cu chitara, chiar tin minte ca ne-a adus si madolina odata… oare cati dintre copiii din ziua de azi au o astfel de sansa?… in final am invatat sa respect cantaretii, compozitorii, chiar am aflat despre ei… toate astea fiind total afon!
NOU
O sa repet din nou, pana o sa mor, ca-n scolile din Romania, e considerata o crima sa spui ca nu stii ceva si ca e mai bine sa taci ca boul. Daca esti sincer si zici ca nu stii, iei nota 2, dar daca te duci in fata clasei, taci ca o molusca beata, cand esti intrebat ceva, iei nota 4, asta avand in vedere ca iai mancat si timpul si nervii profesorului. In Romania sa nu spui niciodata ca nu stii, ca n-ai inteles sau ca nu te pricepi la ceva, ca esti imediat considerat prost, iar ala care tace si face cacatul praf, e considerat un om care a incercat, dar care n-a avut o zi buna. De ce sa nu se dea bac-ul din matematica, romana, desen, sculptura, muzica, actorie si un sport la alegere, iar daca ala care e bun la matematica, nu poate sa faca o flotare il pici, iar ala care face 80 de flotari, nu poate sa cante o arie, sa aiba aceeasi soarta.
NOU
In Finlanda astia mici nu dau niciun examen pana la 16 ani si își fac temelea școala si au cele mai bune rezultate din Europa. Nu știu insa dacă ar merge si la noi asta, ca acolo, de exemplu, profesorii sunt f bine plătiți.
NOU
Copilele mele merg la o scoala in Romania la care nu se dau note la nicio materie. Evident profesorii ii evalueaza pe fiecare si ii noteaza cumva, dar copiii nu asteaptau in clasele mici nicio nota la un test de exemplu. Ei stiau doar ca trebuie sa faca bine si atat. Acum abia, pentru ca-s mai mari primesc puncte la testele de la materiile importante, dar nu-si fac medii, nu vor coronite, desi ei intre ei stiu ca unii-s mai buni si altii mai au nevoie de ajutor.
Ideea e ca se duc cu mare drag la scoala, fac tot felul de proiecte (inclusiv la fizica si chimie) pe care sigur le vor tine minte mai tarziu in viata. Fara note. A, si fara manuale. Fiecare profesor vine cu lectia pregatita si are grija ca toti copiii sa o aiba la sfarsitul orei. Doar la romana si matematica au culegeri si la geografie si antomie atlase.
Nu spun ca asta-i cea mai buna varianta entru toata lumea, dar cel putin pentru ale mele se potriveste perfect.
NOU
ce scoala?
NOU
Liceul Waldorf.
NOU
how much?
NOU
E mai ieftin ca la scolile de stat. Avem o asociatie la care platim in fiecare luna 20 lei de copil, dar nu stim ce-s alea acoarele sau blocuri de desen, lemn pentru sculptura sau instrumente muzicale noi. Uite, am mai scris din cand in cand despre experienta noastra la Waldorf, dar fetele mele sunt acolo abia din clasa a V-a, pana atunci au fost la o scoala traditionala unde am avut ghinionul sa avem 3 invatatoare suplinitoare in 4 ani de studiu. 🙁 Am insa prieteni cu copii in clasele mai mici si toata lumea e super-multumita de cum evolueaza copiii. A, si bacul din 2011 l-au luat toti cei care l-au dat (am intels ca au lipsit vreo doi din motive medicale). Anul trecut nu mai stiu ce-au facut.
www.toane.ro/2011/01/intalnirea-cu-parintii-la-liceul-waldorf/
www.toane.ro/2011/05/scoala-waldorf-si-fetele-mele/
www.toane.ro/2011/05/tabara-de-studiu/
www.toane.ro/2012/02/ziua-placintelor/
NOU
e complicat sa ajungi acolo? șpagă chestii pe undeva?
NOU
la mine n-a fost nevoie, dar acum vad ca din ce in ce se inghesuie lumea, se plangea cineva zilele trecute ca nu i-a fost acceptat copilul, alta era foarte fericita ca-i fusese primit. Ideea e ca au niste criterii foarte ciudate de a accpta copiii, dar sigur au prioritate aia care vin din Gradinitele Waldorf. Scoala e mica, exista o singura clasa, maxim doua pe an de studii. Vor ei s-o extinda, dar nu vrea Ministerul. Si uite asa ne-am intors de unde am plecat.
NOU
exista o singura grădinița waldorf?
NOU
In Bucuresti da.