Contul meu
Era un băiat micuţ şi firav. Retras, inchis între cărţile sale de când se ştia. Cărţile erau singurele care îl mângâiau. Între ele, uita că nu are copilărie, că mănâncă pe sponci, că în fiecare dimineaţă trebuie să îşi ia rolul de mamă şi tată pentru cei doi fraţi mai mici. Când citea, în lumea lui nu mai existau bătăi între părinţi, băutură, sânge pe pereţii casei sau vecini batjocoritori.
Prietenii lui erau Cavalerii Pardaillan, D’Artagnan, Contele de Monte Cristo. Nu avusese timp şi de prieteni adevăraţi, copii de vârsta lui. De când se ştia, el avusese grijă de fraţii lui mai mici. Joaca era întotdeauna pe ultimul plan.
Dar acum crescuseră şi ei. Iar el începuse să cunoască şi alţi copii.
Îi plăcea viaţa lor. Nu ştia că poţi să inventezi atâtea jocuri între blocuri. Din păcate, îi privea de la distanţă. El era doar un paria, mic şi slab, pe care ceilalţi aproape nici nu ştiau cum îl cheamă.
Într-una din zile, a vazut-o. Era roşie ca focul, alerga în jurul blocului cu o viteză nebună şi toţi ceilalţi copii se ţineau după ea, tipând de fericire. Era cea mai frumoasă bicicletă pe care o văzuse vreodată. Cu cauciucuri care sfârâiau pe asfaltul încins, cu sonerie la care stăteau la coadă toţi copiii din bloc să o apese, cu ciucuraşi atârnând de ghidon, ce mai, o nebunie de bicicletă.
– Mami, vreau şi eu să-mi cumperi o bicicletă ca a vecinului.
– Ce-ţi trebuie ţie bicicletă, vrei să te calce maşina? Nu vezi ce pericole sunt pe stradă?
– Mami, niciodată nu ţi-am cerut ceva în mod deosebit. Dar aş dori tare mult o bicicletă. Aşa, sunt sigur că ceilalţi copii mă vor place mai mult şi o să mă lase să mă joc cu ei.
– Bine, uite cum facem, dacă înveţi bine şi anul ăsta şi iei iarăşi premiul I, îţi promit că îţi iau ce bicicletă vrei tu.
Brusc, lumea a devenit altceva pentru el. Simţea că nu mai are suflet, că sufletul îi este dus, undeva pe cel mai înalt acoperiş din oraş şi striga “O să am cea mai frumoasă bicicleta din lume!”
Nu îşi făcea griji pentru premiu. De când se ştia, niciodată nu învăţase pentru şcoală. De fapt, nici nu îşi amintea cum învăţase să citească. Lucrurile îi veneau natural, iar pentru el era suficient să audă o lecţie în clasă ca să nu o mai uite niciodată. Dar, pentru siguranţă, a început să înveţe, să îşi facă temele acasă, chiar dacă asta însemna să îşi neglijeze fraţii câteodată, ba chiar făcea şi exerciţii de caligrafie, pentru că i se părea că scrie foarte urât, iar bicicleta lui MERITA un scris frumos.
Şi a venit sfârşitul de an şcolar. Când învăţătoarea l-a anunţat ca premiant, singurul cu premiul 1 din clasă, în minte el deja alerga la magazin, de mână cu mama, să îşi aleagă bicicleta. A lui va fi roşie, şi va avea o sonerie mare mare, şi nu o să o dea la nimeni niciodată.
– MAMI, am luat premiul 1, mami!
– Cu ce note?
– Uite carnetul de note! AM LUAT PREMIUL 1!!
– Da, s-ar fi putut şi mai bine de atât, dar e bine şi aşa. Bravo.
– Hai, ce mai stăm! Să mergem la magazin!
– Să facem ce? La ce magazin?
– Hai mămico, termină. La magazinul de biciclete. Am luat premiul 1, ai uitat?
– Parcă am mai vorbit odată de problema asta! Afară sunt multe maşini şi poţi să păţeşti ceva! Te rog frumos să termini cu copilăriile, că eşti băiat mare, nu mai eşti de prostii de astea!
– Dar mi-ai promis…
Era un băiat mare, în clasa a 4 a. Un băiat mare şi, brusc, un băiat foarte bătrân.
Un bătrân care va visa toată viaţa la bicicleta lui roșie, cu o sonerie mare mare, la care să se adune copiii şi să se joace.
Niciodată nu a mai luat premiul 1…
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Arhi astazi mai dezamagit cu povestea asta, nu e cine stie ce, ma asteptam sa scrii despre tarficul infernal de astazi cu un filmulet ceva. de aglomeratia ca va fi week end-ul asta in Mamaia, scuze 🙂
NOU
ai dreptate, iarta-ma, acum caut un film de youtube cu trafic
NOU
asa asa, te asteptam
NOU
@arhi sa fie un film frumos, in care ori moare unu’, ori e vreo gagica dezbracata, da ? 🙂
NOU
azi ma simt erotic, o sa pun sex pe fatza
NOU
Adevarat ce zic cei de mai sus, Arhi, nu stiu, dar de cand te citesc cred ca e prima data cand las un comment… dar articolul mi-a placut multi; recent am intalnit in italia 2 frati (fratii Mandark) acestia au mers impreuna cu parintii, 2 baieti care si-au pierdut copilaria din cauza parintilor.
Cred ca esti singurul caruia ii citesc articolele mai lungi de 10 randuri .
Bafta, sa ne auzim mai tarziu … poate intr-un dialog , dar acum imi vad de treburile mele.
NOU
🙁
Cand era micut, sotul meu visa la o masinuta teleghidata, dar n-a avut niciodata parte de una (din motive strict financiare, e adevarat; si nici nu i s-a promis vreodata c-ar primi). De primul Mos Nicolae petrecut impreuna i-am luat o masinuta teleghidata… nu era cea mai cea, dar i-a placut. A apreciat enorm gestul, a fatait-o putin, dar dupa cateva zile a lasat-o in cutie. Ma asteptam la asta, dar am zis ca totusi merita; din pacate, nu puteam sa intorc timpul.
O prietena de-a mea 🙂 locuia doar cu mama ei si statea cam prost cu banii. Terminase liceul, trebuia sa dea la facultate, si in anul ala facuse vreo doua meditatii. De multe ori nu manca la scoala, pentru ca banii de covrigi ii aduna pentru carti. Apoi a aflat ca, in timp ce ea dadea bac-ul, tatal ei facuse nunta cu toti banii primiti de la disponibilizare. A cam durut-o, dar era deja obisnuita cu situatii de genul asta. Ani mai tarziu, a primit de la el 400 de lei noi. I-a spus ca nu-i vrea absolut deloc, ca se descurca acum, dar el a insistat. Pacat. Mai bine ar fi ajutat-o cu niste ani in urma. Nici n-ar fi trebuit sa insiste atunci.
Imi cer scuze, dar m-ai emotionat. Ce voiam sa spun prin aceste istorioare este ca-mi pare rau ca nu ai cum sa schimbi trecutul. Regret ca efectul nu mai poate fi acelasi. Si chiar daca ar putea parea triviale, aceste lucruri raman in suflet… si te schimba putin.
NOU
cred ca mi-ar fi luat 2 zile sa scriu atat =D>
NOU
culmea e ca… in timp ce citeam, te “auzeam” povestind. domol, cum povestesti tu in filmuletele tale.
cred ca toti avem o bicicleta albastra.
NOU
deprimant…..cum scri chestii de-astea la inceput de weekend?:D
si eu am vrut o bicicleta albastra cand eram mai mic…am muncit in vacanta si mi-am cumparat-o…
NOU
Doua lucruri:
1. Am ratat eu ceva sau bicicleta rosie a devenit albastra?
2. Din ce film e metafora cu “sufletul pe acoperisul celei mai inalte cladiri”, ca nu-mi amintesc acum?
NOU
suna a telenovela.
Somnoros : trebuie sa fiu de accord cu tine, despre bicicleta albastra.
NOU
copilul voia bicicleta albastra….
” …clasă, în minte el deja alerga la magazin, de mână cu mama, să îşi aleagă bicicleta. A lui va fi albastră, şi va avea o sonerie mare mare, şi nu o să o dea la nimeni niciodată.
– MAMI, am luat premiul 1, mami!
– Cu ce note?”
cititi cu atentie
NOU
@LUCI: da, eram sigur ca am ratat eu ceva.
Dar nr.2 ramane in picioare inca.
NOU
Mi-e atât de cunoscută întâmplarea… Hmm… Oare cine a mai păţit aşa? Ah, da.. Eu… (un context asemănător, fără bicicletă)
NOU
That’s deep…
NOU
Cat de adevarat… si ce lectie!
Arhi, te-ai gandit vreodata serios sa scrii nuvele?
NOU
nu, imi lipseste talentul nativ
NOU
frumos . adevarul sucks nu-i asa ?
NOU
Fiecare a vrut ceva cand era mic o biciclet o masina (eu de ex) dar poata ca nu leam primit pe dea gata am ajuns sa mi le iau singur si culmea sa mi le si permit fara credite sau etc ca maj poporuleui indobocit de comunism …
Dar din pacate va mai trece mult pana cand copii romani vor fii educati ca cei de afara (ca banii nu pica din cer) iar cei cu situatii speciale asta e cam nasol alceva nu pot spune
NOU
arhi , la cati descreierati sunt pe strazi , mai ales in zilele noastre … pe mine nu ma lasau decat sa fac perimetrul celor 3 blocuri din zona mea … nici nu aveam mobil atunci 😀 …
oricum , partea nasoala e ca desi i a promis , nu s a tinut de cuvant …
am norocul de a avea niste parinti mai buni …
NOU
Cine sa ucida visele unui copil daca nu parintii? Si eu trebuia sa primesc o bicicleta… 😀
NOU
sper ca povestea asta nu este adevarata. ca e foarte trista…
NOU
Felicitari pentru fragmentul narativ.
NOU
bravos, a mea era rosie, bicicleta mea albastra e de fapt o masina pe care nsuh cand o sa o am 🙂
NOU
destul de “ieftin” Cartarescu ala…
“cacat sentimental” ar zice un prieten
NOU
Sad … but still true 🙁
NOU
sincer, ma asteptam ca la final sa ii ia maica-sa bicicleta si sa il calce o masina. m-ai facut sa-mi aduc aminte de “cuore – inima de copil” cu povestirea asta.
NOU
Un copil invata cel mai mult de la parinti si asteapta cele mai multe lucruri de la parinti. Uite ca nu peste tot e asa. Dar daca mamica a promis … ce naiba … si cred ca numai la tine pe blog citesc posturile mai mari de 15 randuri :))
NOU
multam fain.
NOU
Mi-a placut povestioara!!! Arhi, io zic sa mai incerci… iti zic din experienta :)))) ca incerci bine, din cate vad :)))))
NOU
si bicicleta era galbena :))
NOU
@ fanel nu e nimic de râs aici, in majoritatea cazurilor din RO se întâmplă aşa, îţi zic din proprie experienţă )
NOU
E cea mai frumoasa poveste pe care am aflat-o in aceasta saptamana obositoare. Unde dracu e concediul ala?
Apropo, ce jegoasa era mama aia … Ai mei nu erau superbogati, dar iubirea lor fata de mine uneori se dovedea si la cumparaturi dupa posibilitatile lor! Si am primit si o bicicleta 🙂
NOU
E si povestea mea. Doar ca s-a intamplat cand terminam clasa a cincea si am doar un frate. Mi-a cumparat anul asta omu’ meu bicicleta, doar ca acum am 33 de ani. 🙂
NOU
hehehe, suntem de aceeasi varsta:))
NOU
Am luat locul 3 la electronica (faza nationala) si tata nici macar nu a zis “bravo!”.Mi-a promis ceva si nu s-a tinut de cuvant dupa ce avem venit din acea tabara(nu era ceva material).Inca m-a si certat ca n-am luat 1… ow well …e trist dar asa e viata.Mi-am promis ca o sa am o familie mult mai frumoasa.
NOU
razor, aia e ideea lui de motivare, sa te faca sa nu te simti multumit. nu realizeaza ca de fapt te transforma in frustrat….i know, been there, done that
NOU
Si eu am luat ultimul meu premiu 1 tot in clasa a patra. Dar nu visam bicicleta, visam joc pe televizor. Si l-am avut 🙂