Am acasă un mesh Deco X60, luat acum hăăăăăăăăăt 1000 de ani. Bine, e din 2021, dar orișicât. Bună scula, ne îndreptăm spre 5 ani de folosire și merge ca un cal de povară, fără să gâfâie, foarte foarte mulțumit. Am zis asta ca să înțelegeți că nu mă plâng de produs în sine, ci de contabilii care au ajuns la conducerea tuturor companiilor.
Acesta e mesajul primit în aplicația Deco, dacă vreau să fac update. Updateul va avea APROAAAAAPE toate funcțiile pe care le avea și înainte, gratis, mă-nțelegi, dar nu o să fie chiar toate, unele se mută la cu plată.

Bă, deci fac cu nervii la chestia asta care vine de la americani. Îmi faci reclamă unui produs, îl cumpăr, pentru facilitățile pe care le are, după care îmi vii cu un update în care mă anunți că îmi scoți din ele și le trecem la cu plată, că le foloseam gratuit, ca un animal. Dar eu poate am cumpărat produsul FIX pentru facilitățile alea, cum adică mi le scoți, pentru că ai decis tu că vrei niște bani pentru ele?

Același lucru e valabil și la LG, cu mizeria aia jalnică de WebOS, care și-a făcut un trnc update anul trecut și au înlocuit complet vechiul OS cu o porcărie cu sclipici, care să semene cu Glass de la Apple, nu mai au niciun serviciu din ce exista anterior și era fun, acum toate sunt sub chestii care, evident, pot fi cumpărate.

La fel și Perplexity, pe care l-am tot lăudat pe aici, cont pro, merge superb alea, la un moment dat, pac, începe brusc să vorbească în română ardelenească, cu i-uri puse alandala, cuvinte aiurea, cuvinte din engleza facute să sune ca în română, praf. Ce s-a întâmplat? Absolut nimic, dar dacă nu ești mulțumit, poți trece la Perplexity Ultimate, care sigur te va mulțumi. După încă o perioadă, au dispărut din web tot ce ofereau ca serviciu suplimentar, iar capacul l-au pus într-o seară când, după ce i-am dat fix 6 pagini de print screen, ca să îi cer sa vadă ceva, m-a redirectat automat pe pagina de Cumpără Perplexity Ultimate, este genial și sigur va face tot ce trebuie. Am cumpărat Gemini, mulțumesc.

Da, chestia asta e ceva ce UE ar trebui să împlementeze, interzicerea oferirii de servicii în produse de vânzare cu amănuntul, după care scoaterea lor și băgarea după paywall. Este efectiv metodă mafiotă, e ca și cum ți-ar da o săptămână cocaină moka și, după ce devii dependent, pac, 500E gramul.

Mulțumesc că ai citit postarea.
Poți să îmi susții eforturile cu o cafea pe Patreon ->

Alte articole din arhiva de aur