Mi-a făcut un comentator dor de titlul ăsta de vineri și mă gândeam să îl readuc în prin plan, dacă tot am decis că o lăsăm mai moale cu subiectele alea grave și majoritar politice și ne mai și distrăm puțin.

Acum, sincer să fiu, la 20 de ani, de 5 ori pe săptămână par rookie numbers, în prima săptămână îți depășeai planul la hectar. La 50 însă, mhm…pare cam mult. Și aici e întrebarea, 21 ăia lunar trebuie să fie în fiecare lună, indiferent de vârstă? Sau e o medie de-a lungul vieții. Nu de alta, dar ca să știu cum stau.

Mă gândeam, cât de mândri trebuie să fie părinții tipei ăsteia. A reușit, în viață, două targeturi simultan. A ajuns și spălător de geamuri, și prostituată pe internet.

Pariez că a avut remușcări acum.

Dacă nu știați, asistentele medicale își înșeală partenerii în circa 95% din cazuri. În general cu medici, saviour syndrom, dar și cu pacienți, de foarte multe ori.

Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi să te duci cu doamna acasă, să atingeți paroxismul împreună, după care să își șteargă sprâncenele și să îți arate pistruii de pe chelie…

Mulțumesc că ai citit postarea.
Poți să îmi susții eforturile cu o cafea pe Patreon ->

Alte articole din arhiva de aur