Frământa aluatul, Cetine

Mă intreba mai-nainte nevastă-mea, in timp ce faceam chestiile pentru baigli, de unde știu sa fac, cum se frământă, cum se folosește sucitorul, chestii de astea.

Si, inițial, i-am zis că nimeni, stiu pur si simplu, e foarte simplu, cine nu stie sa faca astea, ca doar sunt la mintea cocosului.

Dar cum stateam in bucătărie, aruncand o mana de faina pe blat, brusc, am vazut, cu ochii mintii si ai amintirii, o mana muncita care facea acelasi lucru, iar o voce imi zicea Șezi aici, mâțâțãlul lui bunica. Iar ochii mintii mele se așezau, la o masa de sub o fereastra si se uitau cum mainile aceleau intindeau foaia, dupa care puneau umplutura de mac si totul in niste tavi mari, negre. Dupa care eu curatam cu lingura ligheanul unde fusese umplutura si cineva ma urca pe soba, la caldura, sub o chilota imensa.

M-am gandit la tine si anul asta, bunicã. Mintea mea bătrână nu mai știe cum arati, isi aduce aminte doar de vorbele tale blande si mainile care aveau grija de mine. Si de ultima data cand te-am văzut, pe patul de spital, in timp ce alte maini ma scoteau afara din salon.

Craciun fericit.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur

Şi totuşi, a fost Mihai trădător?

Un exercitiu cu ZeList