Cu o săptămână înainte de internare, medicul avusese o postare că nu se simte bine. Vineri, 10 octombrie, Flavia Groșan arăta pe contul de Facebook PneumoMed (cabinetul unde activa ca pneumolog) că suferea de „tuse epuizantă” și că avea o „durere atroce la întreg plămân”, iar pe 12 octombrie a scris că “Încă sunt departe de recuperarea pneumoniei de care vă povesteam zilele trecute”.

Surse medicale afirmau, la vremea respectivă, că doctorița a preferat să nu ajungă la spital, ci se trateze acasă timp de aproape o săptămână, deși simptomele pe care le descria, inclusiv pe rețelele de socializare, erau extrem de grave.

La dementa asta mergeau oameni cică să se trateze.
Iar pe colegiul medicilor l-a durut în cur, că na, vorbim pe bani aici.
Sper sa ardă in focurile vesnice ale creației. Mai bine mai târziu, decât niciodata. Incomoetenta dreaq. Auzi tu, încă nu m-am recuperat dupa pneumonie. Ea fiind pneumolog gen. Si avand cancer.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur