Unii dintre voi sunt de părere că am devenit ca veganii, bătând câmpii non stop despre mersul la sală, cum merg eu la sală, ce trup sexy am pentru că merg la sală, dați-vă la o parte că sunt în drum spre sală etc. Sau ca bicicliștii.
De fapt, de ce vă pun eu tot timpul pozele cu subsemnatul provocându=le orgasme fiarelor?
Mulți dintre voi, ca și mine, sunt diabetici sau pre-diabetici. Sigur, în românia e un stigmat să ai diabet, prin urmare oamenii se țin low level, nu e public, să nu râdă lumea de noi, mamaie.
Eu, ca diabetic, descoperit din 2013, pot să vă zic, cu mâna pe sânul stâng, deasupra cordului (nu știu dacă mai ține cineva minte acest Mandela Effect, pe vremea noastră, inima era situată în partea stângă a pieptului, acum este central. Au schimbst timeline-ul) că puteți să vă țineți glicemia sub control făcând efort fizic. După o perioadă, veți vedea singuri cum scade după perioadele de efort fizic, fără niciun efort suplimentar.
Eu, de exemplu, detest profund mersul la sală, aglomerația, tâmpițelele care rămân blocate pe câte 2 aparate jumătate de oră, timp în care își miros singure bășinile prin colanți, faptul că trebuie să ating aparate atinse de alte câteva miliarde de triliarde de viruși și microbi străini, oameni care nu se spală pe mâini după ce își ating anusul cu degetele, prin hârtia igienică ieftină and so on. Dar detest și mai mult alergatul, iar efort fizic trebuie să faci, dacă vrei să nu crăpi, ca un prost, din cauză că ți-a plăcut prea mult mâncarea. Așa că mă duc la sală, aia e. Și e plin de oameni, nu îi vedeți în poze pentru că îi șterg eu, cu snapseed.
Unii dintre voi nu se duc la sală pentru că le e jenă, că nu știu ce să facă, nu au, poate, bani de un antrenor și nu vor să pară proști. În primul rând, într-o sală publică de forță, minim 3 sferturi din oameni sunt proști și fac ceea ce fac uitându-se la alții pe furiș. Nimeni, dar absolut nimeni nu are treabă cu tine, dimpotrivă, e de aplaudat și oamenii chiar apreciază când văd câte un grăsun că face efortul de a scăpa de obiceiurile proaste. Nu știți ce exerciții să faceți? Eu, de exemplu, când sunt în pană de idei, folosesc aplicația GymBook, mi-a dat-o un prieten, la un moment dat. O am în telefon, vă arată inclusiv cu animații cum se face un exercițiu, funcție de aparate.
Unii dintre voi au impresia că mersul la sală este despre crescutul mușchilor și vai, nu se vede și nu se simte nimic, trebuie să fac exerciții pe grupe de mușchi și pe zile, altfel nu funcționează. Un kkt. E o cretinătate. Orice antrenor de fitness își începe prelegerea despre vai, cum ce greșeli se fac în antrenamente și cum din cauza asta nu se văd rezultate și e grav, pentru că muncim degeaba.
Testele și evaluările pentru ADHD: Ghid complet pentru oricine vrea să afle sigur
pe Divergent.ro →Sictir.
Scopul vostru ESENȚIAL este să faceți mișcare, să faceți efort fizic, care să vă pună în funcțiune mușchii, organele, arderile, să puteți să urcați și voi 5 trepte fără să începeți să gâfâiți sau să mergeți să vă ajutați colegul pensionar să se mute la azil fără să riscați să vă dizlocați o vertebră sau să vă rupeți un mușchi.
Mergeți la sală și faceți ce vă e mai simplu, pentru început. Vedeți ce aparate sunt, vă uitați pe ele, majoritatea au o poză mică, descriptivă, despre modul de execuție, setați-vă o greutate medie spre mediocră cât să puteți să faceți acolo 10 repetări. După 4 serii, vă mutați la următorul care l-ați ginit și care vă place. Iar după o oră de distracție de asta, vă ridicați și plecați acasă, reveniți poimâine. Și tot așa. Cu timpul veți învăța și aparatele, și exercițiile, vă veți înțelege singurei corpul și ce are chef sau ce nu are chef în ziua aia, totul vine cu timpul. Dar, pentru început, trebuie să treceți peste tracul ăsta pe care l-am avut toți, la un moment dat.
Și nu uitați, chiar dacă aveți impresia că se uită cineva la voi, că vă judecă nuștiucine, nimeni altcineva nu vă va duce bolile în spate, în afară de voi. Niciodată nu ești prea bătrân pentru a merge la sală.
Următorul articol, veganissmul. De ce e bun și de ce toți ar trebui să devenim vegani 

NOU
100% adevărat, mai multe detalii despre insulină și cum trebuie ținută sub control pt. O viață sănătoasă și longevitate avem podcastul found my fitness pe Spotify cu Dr. Rhonda Patrick și Dr. Ben Bikman. Amândoi cercetători de renume.
NOU
Eu recomand si canalul YouTube (www.youtube.com/@DrJasonFung/), si cărțile nefrologului canadian Jason Fung (en.wikipedia.org/wiki/Jason_Fung)
NOU
Tocmai voiam să zic, călcându-mi pe inima centrală și neagră, că se văd efecte cu ochiul liber.
Dar după ce am aflat că te joci cu seed, ceva, și ștergi oamenii din poză, s-a inserat un fir de îndoială: oare nu ștergi și părți din oameni? Sau poate nici nu le mai iei la sală…
NOU
asa si-asa se vad, pentru ca sunt mancacios, aia e. macar nu fumez si nu beau. degeaba faci sala, cu intentia de a slabi, daca nu micsorezi aportul caloric. ori tragi de fiare ca arnold, ceea ce nu e valabil aici:))))
NOU
Ce mă bucur ca ne descrii experiența ta, sincer cam asta fac și eu, încerc să rămân activă, plus câteva greutăți pe ici, pe colo, fără să mă bag în aparate pe care nu le cunosc. Și se simte, alt tonus, altă energie, alta încredere în sine, uite ca am făcut ceva strict pt mine pe ziua de azi.
Dacă tot vorbim de veganism, recomand cursuri de yoga- sau de pe youtube, înveți să respiri mai bine și să întinzi mușchi necunoscuți.
NOU
mna, cand vezi ca 10k de pasi reprezinta nimic, dupa ce erai fleashka daca mergeai 1km, deja parca te simti mai motivat
NOU
Cetin, unde mergi tu la sala inseamna ca nu ai personaje ca alea pe care le porcaie ditamai luptatorul cu fiarele joey swoll, nu?
Eu, cand da Dumniezo sa mai intru sa ma trantesc pe jos cu fiarele, am norocu fantastic ca absolut nimeni dintre cei care partikipa sa dea doi bani pe fata ta si pe ce faci, nimanui nu-i pasa de tine! Asta daca nu esti vreo gagicuta modesta spre excelenta, care evident atrage ceva priviri timide, nu violuri din priviri.
Dar no, pe unde umblu eu sunt multi SJWisti, ANTIFA-isti si propalestinieni, asa ca, no…e de inteles.
NOU
Daca e poza actuala nu esti grasfrate, ti am
zis grasule iti zice la figurat. Oricum ai ramas singuru care promoveaza un stil de viata sanatos, de cand Bercea a fost admis la Stanford…
NOU
Am mai scris pe aici, fac ,,sala” de doi ani deja, impropriu spus, ca nu ma deplasez de acasa, am in dormitor sub pat bare si vreo 150 kg de discuri,facute pe vremuri la strung, banca reglabila pentru abdomene, bicicleta statica pentru cardio, lucrez muschii doar cu gantere si haltera plus ca mi-am confectionat un helcometru, adica un scripete cu cablu si greutati in holul mic de la baie unde trag pentru spate si crunch pentru abdomene. Nu iti trebuie scule sofisticate sa pui ceva muschi, doar vointa si perseverenta. In urma cu doi ani aveam, la 55 de ani atunci, varice in stadiu avansat, hipertensiune, gonartroza incipienta, sinuzita cronica si deviatie de sept plus niste dureri atroce in zona lombara ce ma tineau cate o saptamana ce reveneau la 2-3 luni, rodul a 30 de ani de munca bruta in constructii. Am renuntat la munca fizica si am inceput terapii si gimnastica pentru spate, m-am operat de varice si sinuzita, iau pastile pentru tensiune si gonartroza si fiindca ma plictiseam acasa, dupa 8 ore de servici, munca mai usoara, am adus fiarele de la tara, le-am curatat de rugina, le-am vopsit si m-am pus pe treaba. Lucrez tot corpul intr-o saptamana in 3 sau 4 sedinte de cca o ora, destul de intens, cate 4 serii, 3 sau 4 exercitii pentru o grupa musculara. Am mai facut in tinerete, inainte de armata, dar vad schimbarea, imi dau seama cum varsta vine cu niste restrictii. Cu toate astea, am progresat binisor, mai am cateva kg in jurul taliei, intr-o buna zi le voi da jos, deocamdata lucrez pentru volum muscular. La fiecare grupa musculara am cate un ecercitiu preferat, de baza, la care trag la maxim. De ex lunea fac pieptul, martea bratele, joia spatele iar vinerea picioare. Umeri am renuntat deocamdata, am de cateva luni durere de umarul stang, o bursita, am facut si terapie dar inca nu e vindecat total. Cel mai bun lucru, nu ma mai doare deloc spatele de mai bine de un an, fac indreptari cu cca 80 kg in serie, as putea si mai mult dar nu fortez. Imping de la piept incep cu 70 kg, termin la ultima serie cu 80, vreo 7-8 repetari. Mai nou m-a gasit si cu hiperuricemie, adica acid uric ridicat, poate duce la dureri de articulatii si guta, l-am scazut prin tratament. Mananc bine, sa sustin efortul, uneori iau si ceva proteine de la myprotein. Ma simt excelent per ansamblu, cat voi fi sanatos voi trage de fiare! Bafta Cetin!
NOU
succes, maestre!
NOU
Arhi, sterge te rog ultimul comentariu, s-a dublat, reformulez.
NOU
@Arhi: întrebare cat se poate de serioasa: la voi nu sunt vițici din astea care se cred ca 8-a minune a lumii, si cred ca toți masculii sunt in limba dupa colanții lor bășinoși si transpirați, si se filmează si apoi te pomenești ca te fac de mandra minune uite la perversu ala care se uita la mine când făceam genuflexiuni?!?
Am văzut ca e tare la moda in state, e un tip (Joey Swoll) care încearcă sa le facă educație (de genu’ pha (cu ph desigur), gym-ul nu e videochat-u lu matale, sa blochezi aparatele, sa filmezi oamenii fără acordul lor, si sa-i mai si pui pe interneți.
NOU
nu, ca la noi e interzis, in US nu exista GDPR
NOU
Multumesc Arhi! Iar ca sa pun paie pe foc, pentru nehotarati, cea mai mare schimbare s-a petrecut la nivel psihologic! Daca inainte de Craciunul din 2023 nu puteam cobori din pat decat in patru labe, de durere de spate, iar psihic eram la pamant, ma vedeam batran, imi si spuneam ca daca incep asa in cativa ani dau coltul, acum parca am renascut! Am trecut printr-un fel de criza a barbatului la 55 de ani, doar ca la mine s-a axat pe sanatate! Am trecut printr-un brainstorming pana la anul nou, in 3 ianuarie 2024 m-am dus dupa fiare iar in 4 ian mi-am dat demisia de la job. Mi-am cautat rapid ceva in soferie, in distributie locala in Cluj, singura conditie sa fie 8 ore munca zilnic iar sambata-duminica liber. In clipa de fata pot spune ca traiesc o alta tinerete, am alta stare psihica, alta tinuta, chiar si nevasta mi-a spus ca sunt altfel, normal, creste testosteronul prin exercitii! Incerc doar sa reduc efectele imbatranirii, multi nu stiu, dar dupa 40 de ani apare sarcopenia, adica pierderea naturala a masei musculare, cam 2-3 % anual, deci nefacand nimic ajungi ruina! Pe cand o masa musculara normala, sa spun, reduce riscul unor boli specifice batranetii, ajuta articulatiile, organele interne si circulatia, inima, starea fizica generala si scheletul, ajungi mai greu la cazaturi care sa provoace fracturi! Oamenii mai in varsta trebuie sa traga de fiare, tinerii mai putin! E mai greu, dar beneficiile sunt mai mari!
NOU
Bre, suntem in tabere oarecum separate deci nu te tamaiez, dar am slabit 10 kile in ultimul an de zile, umbland si la mancare si reluand obiceiul de-a face ture mai lungi cu bicicleta dupa o pauza de cativa ani in care m-am limitat la din astea mai scurte.
Stiu ca n-ai vrut, dar aia e, mai inspirat sa fiu mai biciclist. Atata doar ca eu nu suport sala, nicio sala de nicaieri, fac icter de fiecare data cand intru, deci eu musai sa prestez afara, ca e cald, ca e frig. Ieri bagai un Bucuresti – Buzau pe drumuri judetene si sunt putin cam rupt in doua (pe vremuri faceam Brasov – Focsangeles fara macar sa am febra musculara), semn ca trebuie sa mai lucru un pic (si ca poate trebuia sa am mai mult la mine decat 2 sandvisuri si un litru jumate de apa), dar ii ok.
Alerg iar, cred ca in juma de an pot face iar maratonul fara sa cad pe-o parte, mi-am zis ca daca un tataita de 120 de ani poate sa ridice greutati, pot si eu sa dau din picere.
NOU
100% de acord! Sunt medic, si perfect constienta de beneficiile efortului fizic frecvent. Cu toate astea, lucrand in cercetare si stand cu un laptop in fata la toate orele, sedentarismul si-a spus cuvantul. Ma pacaleam ca plimbarile mele lungi (peste 6 km pe zi ca medie) sunt suficiente. Dupa care mi-am facut analizele: sindrom metabolic (glicemia la limita, colesterolul si acidul uric zdravan peste limite, hipertensiune). Greu si la mine cu dieta, chiar daca am dimensiuni normale (ma rog, la limita supraponderalitatii). M-am dus pe un traseu la munte si gafaiam de sa-mi dau duhul. Asa ca trag de mine de o vreme sa merg la sala din doua in doua zile si incep sa ma simt mai tonica. Urasc sa fac asta in putinul timp liber existent, dar stiu ca nu am de ales daca vreau o viata sanatoasa.
NOU
Cum sa spui ca ai iPhone fara sa spui ca ai iPhone :)) (glumesc, stiam…) Speram sa fie si pentru Android aplicatia, se pare ca nu
NOU
perplexity zice de JEFIT
NOU
Multumesc mult!
NOU
M-ar interesa să știu și dacă luați proteine, mi-am cumpărat niște proteine vegetale praf, dar nu știu clar cum și de ce să le folosesc. Văzusem ceva pe net ca nu mâncam oricum proteine destule. Nu le-am folosit constant, dar nici nu mi s-a părut ca fac diferența.
NOU
acuma, fata mosului, eu am diabet, nu prea ne aliniem in chestii. l-am intrebat pe medicul de familie, a zis sa nu iau, ca nu are de ce. as fi luat de capul meu, dar eu am intoleranta la proteina din lapte de vaca si de oaie. majoritatea proteicelor astea au whey de vaca…
NOU
E o moda asta cu proteinele, ratia normala a unui sedentar este de 0,8 g / kg corp, adica daca ai 70 kg trebuie sa-ti asiguri cam 50 grame de proteina din alimente. Eu trag de fiare de 4 ori saptamanal, incerc in zilele alea sa-mi dublez ratia de proteine, repartizate in 3 mese, obligatoriu una dupa antrenament. In zilele fara ,,sala”, de odihna, mananc normal. Uneori, din diferite motive, daca intr-o zi de ,,sala” sar o masa, sau nu mananc suficient, iau o cupa de proteina din zer cu ovaz, lapte si stafide sau alte fructe uscate. Nu lua mai multe proteine daca nu faci efort fizic intens ca se traduc in grasime sau duce la acid uric ridicat.
NOU
Dacă faci sport intens și vrei să îți mărești masa musculara e foarte posibil să fie insuficiente proteinele din ceea ce mananci.
E la modă de ceva vreme dieta cu proteine multe.
NOU
Nu este “o modă” :)) Corpul are nevoie de protenie, chiar dacă nu faci sport, pentru menținerea masei musculare (printre altele). Iar dacă faci sport, cu atât mai mult, deoarece trebuie reconstruite țesuturile după efort. Toate fibrele care se rup în timpul efortului trebuie refăcute în timpul odihnei. Iar semnalul primit de corp este că are nevoie de fibre mai mari, mai puternice: le va face așa, doar dacă are material de construcție (proteine). Trebuie să consumi zilnic mai multe proteine, nu doar în ziua efortului, deorece refacerea este în zilele de odihnă. La sală (sau la sapă) rupi, iar la odihnă reconstruiești, mai mare și mai tare. Deci este biologie, nu modă.
Și chiar dacă nu faci efort, chiar dacă stai toată ziua pe canapea, tot ai nevoie de proteine. Ai proteine în mușchi, în organe, în oase, în piele, în păr. Toate astea se fărâmă în timp dacă nu bagi material nou. Lăsați prostiile cu lăptuci și avocado și băgați cărniță pentru sănătate.
NOU
Ioana, am 94 kg, in urma cu doi ani aveam 89. Sunt cam 4-5 kg in plus doar masa musculara, eu zic ca e ok la varsta mea. La greutatea mea consum cam 120-130 grame proteine zilnic, estimativ, nu umblu cu cantarul dupa mine. Faza buna e ca studiind tot mai mult pe net despre asta, stand de vorba cu altii mai musculosi, incep sa-mi dau seama ca trasul de fiare trebuie sa devina un mod de viata, o suferinta zilnica pe care sa o astepti cu nerabdare si o permanenta dorinta de autoimbunatatire a performantelor proprii. Daca faci doar o perioada de cateva luni, apoi o pauza de doar o luna, pierzi tot ce ai acumulat. Apoi trebuie sa o iei practic de la zero! E incredibil cat de greu se fac muschii si cat de usor se pierd!
NOU
@Dani @George
Nu am zis că nu-s bune proteinele, doar că e și o modă:)))
Imposibil sa nu fi remarcat că au apărut de-a lungul timpului tot felul de alimente/băuturi secretul slăbitului miraculos, al foreveryoung, al corpului perfect tonifiat etc.
Problema e în umila mea opinie că sunt prezentate ca individual miraculoase și nu explică nimeni că proteinele singure, sau dieta mediteraneeana, sau renunțarea la alimente procesate nu au efecte spectaculoase fără mișcare fizică sustinuta, somn suficient sau hidratare corespunzătoare.
Voi știți cum e cu proteinele, răspunsul era pentru Cowish:)))
NOU
Mersi pt informații! Am cumpărat proteine vegetale tocmai ca nu au lactoză.
NOU
idplm, carne fara lactoza nu se mai gaseste pe piata?
NOU
poate nu vrea sa manance în fiecare zi un.kil de piept de pui. sa nu fim țărani doar ptr ca putem
NOU
Covish, proteinele ,,de firma” sunt supraevaluate, culturistii cu experienta spun ca au rol maxim 10% in aportul alimentar, pkus ca sunt scumpe. Multe nu sunt chiar ce spune pe eticheta, au si E-uri si zahar, deci nu reprezinta baza in crestere musculara. ,,muschii cu muschi se fac”, deci aportul de proteina animala este baza. La urma urmei, dupa cativa ani de tras de fiare, rezultatele superioare se vad cu cheltuiala mare! De aceea unii culturisti devin influenceri, au canale pe youtube sau situri proprii, si dau sfaturi contracost daca pui botul. Mie unul pe staiinforma.ro mi-a cerut 700 euro, mai pe la inceput, pentru 4 luni de asistenta online. Imens, obtii aceleasi sfaturi si gratis de la altii sau prin studiu, daca ai rabdare si aplecare spre studiu.
NOU
Tot vazand la tine, plus ceva presiune de la prieteni, plus un vecin care mergea, am decis sa merg si eu la sala. Nu exagerez, cam de 3 ori pe saptamana de vreo 2-3 luni. La mancare inca nu am schimbat mare lucru, dar se vede un pic pe la umeri/spate ca fac ceva efort fizic. Plus ca pentru mine trecerea e destul de brusca, dar e mai bine asa. Inainte, de la stat doar la laptop, 3 pasi prin mall si apoi city break-uri de cate 15-20k pasi, acum laptop, 3 pasi prin mall, 1 ora de sala pe zi, apoi city break-uri cu 15-20k pasi, parca e mai ok.
Recomand. La mine pare ca functioneaza sau a functionat initial, faptul ca merg cu cineva cunoscut, mai schimbam o vorba pe drum, mai zice ceva unu cat isi face celalalt repetarile, etc. Nu, in afara de ceva batoane proteice, nu bag altceva si nu cred ca as baga.
NOU
NICE!
NOU
Eu credeam ca vrei sa vezi cam ce reactii ar avea un viitor profil de onlyfans.
Inca sunt diabetic. Iese bine saracia aia de glicemie. Sunt blocat la 95 de kg de ceva vreme. As vrea sa mai scad cateva sute de kile.
Eu reusesc sa ma fac sa transpir cu fitxr pe meta quest 3. Ai sesiuni scurte de 5-6 minute, merg numa bine cand mai plec de la calculator. Dezavantaul e ca e plin de maga, dar nu interactionezi cu ei. Doar ii vezi.
Mai am waterrower si o sa imi fac curaj sa ies cu bicicleta inainte de munca. Ca e noapte si nu am curaj sa ies noaptea in parc. La sala nu ma vad prea curand sincer sa iti spun. M-as duce doar pt aspectul social. Universitatea de aici am vazut ca ofera membership si celor care nu sunt studenti si pare ca au tot felu de programe. O sa ii caut prin ianuarie, dar imi e cam tarsa sa dau o suta de lire pe luna plus vreo zece pe parcare de fiecare data, plus ce mai cheltui. Sper sa aiba ceva super programe ca sa merite.
NOU
cum plm 100 de pounds lunar?? va suge si pla vreo studenta?
NOU
Legat de pret, cred ca fara un sano pass sau altele asemenea, ar fi crunt. Sano pass ala imi da acces la 2 sali din zona, cu 57 euro. La oricare dintre ele, abonamentul e cam 80-90 euro.
NOU
Din ce am vazut au si antrenori. De obicei astia se platesc separat.
NOU
Neașteptat de pașnice comentarii, zic eu, de la sală (de mese).
E bun sportul, la orice vârstă, nu știu la astea matusalemice, vorbesc de era noastră.
NOU
le e frica, nu vezi ce periculos par?
NOU
Tuali Doamne, bine ca mai zisa cineva de sala de mese, trebuie sa ies si eu sa “servex” prima masa pe ziua de azi 😀 Si in drum spre asta sa ma uit la nu una ci cele 2 sali concurente care-mi sunt in drum 🙂
NOU
Cine-ar îndrăzni să se ia de un pirpiriu ca Senioru și să-l facă supraponderal? Acei oameni ar merita trași pe roată.
ps. de când v-am zis acum 3-4 luni c-o să-mi iau inima în dinți și-o să intru în magazia unde am aparatul multifuncțional, n-am reușit s-o fac. Bine, am intrat, că am vreo 2-3 scule acolo, mai intru să-i pun mâncare în farfurie motănelului fără ochi, dar nu mi-am ridicat privirea până acum la helcometru. Poate totuși de săptămâna viitoare.
NOU
De mancat, tii vreo dieta ? Sau ne zici in episodul urmator ca ai devenit vegetarian ?
NOU
pai…f putin carbs, pentru ca diabet. in rest… nimic.special
NOU
Eh, așa, mai exact…
imgur.com/a/VsT9dwQ
NOU
Wooow, Corbane, ce hălci enorme! Și nici carnea din măcelarie nu e prea mică/slabă.
NOU
Ce a imbatranit Dorian Popa
NOU
Eu am un nene, diabetic, pesedist, fudul si nesuferit pe care l-am iertat de pacate cand mi-a spus, si mie si altora, ca el isi scade glicemia mergand pe bicicleta!
NOU
Nici de aparate nu ai nevoie. Poți face exerciții fără aparate, se numesc calisthenics. Poți face tai-chi.
Totul este să faci ceva, să te miști.
N-am prins-o pe aia cu veganismul. Era la mișto, bănui…
NOU
Uitându-mă la Steven Seagal, cred că aikido se potrivește conformației seniorului.
NOU
o anticipase pe cowish cu proteinele vegane fara lactoza.
exercitiile folosind greutatea corpului sunt cele mai bune, daca poti sa le faci.
NOU
Este un belarus tanar pe youtube care face calistenics, muschi fibrati ca ai aluia nu am vazut nicaieri pe net. Recunosc, nu as putea face nici 10% din ce face el!
NOU
Este un băiat român, pe la vreo 50 de ani, pe febuk, are acolo un canal. Seamănă un pic la figură cu Bucurenci, doar că are părul mai lung.
Chiar și mersul cu bicicleta face minuni. Am mers toată vara la slujbă cu bicicleta. Acum, s-au pornit ploile și mi-e să nu alunec pe sub vreun camion. Too bad…
NOU
Apropo de cicliști si următorul articol despre vegani, poate prevezi si-o combinație? 🙂
www.reddit.com/media?url=https%3A%2F%2Fpreview.redd.it%2Fvegan-cyclists-v0-ixr6uqu6wlha1.png%3Fauto%3Dwebp%26s%3Dec54aa92d5f5ed86a6a740f464dd837df206c348
NOU
Apropo de microbi, aparate etc. Cum treci de stresul cu piscina in care face baie toata planeta, mai mult sau mai putin dusata?
NOU
simplu. nu intru:))
NOU
Nu gasesti oriunde sali cu tavan inalt si sistem de ventilatie cum e cea din poze. Majoritatea sunt improvizate prin beciuri si spatii comerciale. Nu ai cum sa faci sport cu aer de la aer conditionat sau geamul deschis. Daca nu au suficient oxigen cand fac sport, risca foarte multe probleme de sanatate si probabil e o repulsie biologica involuntara fata de sala din insuficienta de co2
NOU
Senioare, e bine bre că ai doar stres & fobie cu microbii de sala. Ești stelar.
Eu, mai prost, am luat-o ad literam si am făcut direct infecție că nu mă ducea imaginația sa mă stresez pe sec. Zece zile de Augumentin mai târziu să vezi ce deștept sunt. Nu mă mai rad înainte de sala și fac duș după de zici că am fost în reactorul ăla de pe submarin, știț filmul.
NOU
maestre, una din bolile cu care am ramas de la covid e ca de fiecare data cand intru in casa imi dezinfectez mainile cu alcool cu gel de 80