A fost o tragedie săptămâna trecută, cu un cățeluș.
Săptămâna trecută, o femeie de 70 de ani și-a pierdut viața în Caraș-Severin după ce a fost atacată de propriul câine, un exemplar din rasa American Bully. Câinele ar fi atacat-o din senin, în timp ce femeia se afla în grădina casei, iar forțe impresionante au fost chemate la fața locului pentru a scoate trupul din colții animalului.
Încă un om mort pentru că nu a înțeles că câinii din rasele de genul sunt câini modelați genetic pentru a ucide și nu au ce căuta în casă, mai ales alături de o femeie. Știu că nu e corect politic ce spun, dar animalele miros femelele și nu le consideră stăpâni reali. Așa, ca paranteză. Anyway, condoleanțe familiei, mi se pare un accident atât de stupid încât nici nu îl pot comenta. Bine că au eutanasiat jigodia.
Dar vine, frățiweare, instructorul canin Mihai Nae.
Nu am întâlnit niciun American Bully din nicio categorie care să nu se poată controla sau care să devină irascibil. Este un câine impunător care își poate apăra stăpânul, dar poate fi un companion desăvârșit chiar și pentru cei care au copii. Am întâlnit familii în care existau copii, chiar și bebeluși și aveau această rasă din categoriile XL și Standard. Niciodată nu au existat probleme,” a declarat Mihai Nae pentru Pets&Cats.
Cât de cretin să fii să vii cu o asemenea declarație, exact într-un asemenea moment? Cât de out of touch și fără să simți temperatura camerei? Cât de bou să fii încât să bagi în față narativul Luați-vă pitbull pentru bebeluși, în timp ce aia încă nu a fost înmormântată? Pentru cine nu înțelege subtilitatea cretinului paznic de câini, de fapt, dacă vă aduceți molosoidul la el, la dresaj, sigur sigur nu mai apar astfel de probleme.
În rest, sper că cel care a adus jigodia în casă să aibă coșmaruri tot restul vieții sale, pentru că, din cauza sa, a murit un om nevinovat.
NOU
Detinatorii raselor astora de caini ar trebui sa isi piarda dreptul de vot. E destul de clar ca nu au discernamant.
NOU
oh, incepem in forta…
NOU
tanti deja s-a dus sa voteze printre ingeri.
NOU
imgur.com/a/FtCCZG1
arhiblog.ro/poze/2025/09/mardare.jpg
smkk pe wordpress
NOU
nu vrei sa faci actele pe casă, lasă mami ca iti aduc un caine de paza bun sa nu intre peste tine hoții.. na zic si eu, nu cred ca asta s-a intamplat dar e mai plauzibil decat dresorul care scuza un animal pt ca e animal, ce daca verifici butelia cu bricheta? in cel mai rau caz vezi ca scapă gaz..
NOU
“…pentru că, din cauza sa, a murit un om nevinovat.”
As adauga si un caine. Pana la urma cainele nu are nicio vina. Asa e programul lui.
NOU
absolut. dar era nevinovat pana a ucis-o pe aia. dupa aia trebuia sa dispara.
NOU
de acord ca trebuia sa dispara.
100%
NOU
Ca detinator de Rottweiler, nu ca eram noi amatori de rase de astea fancy ci ca voia cineva sa scape de el si l-am luat cand era pui, mi-e greu sa inteleg de ce sunt asa agresivi si fac atatea probleme cainii din rasa aia.
Asta e cel mai calm caine pe care l-am avut, cand vine cineva in curte, se duce bucuros sa-l intampine, desi nu il cunoaste. Dar l-am tratat ca pe un membru al familiei. Mereu ne jucam cu el, il scoteam la plimbare prin sat, e mereu in preajma oamenilor care ii acorda atentie.
L-am vazut si in conflict cu alti caini care se luau de el, evita bataia si prefera sa fuga. Si intr-o situatie mai rea, cand a trebuit sa-i faca veterinarul o injectie foarte dureroasa, a marait un pic, si cand i-am pus mana pe cap a inceput sa schelalaie usor, parca avea incredere ca nu i-ar face nimeni rau cat eu sunt acolo.
Nu ma dau mare dresor de caini, ca nici nu sunt, doar am luat un animal, i-am oferit atentie si l-am tratat ca pe un membru al familiei, iar el a copiat comportamentul. Inteleg ca poate am avut noroc si exista caini cu personalitati diferite, dar mi se pare absurda incercarea dresorilor de a te convinge ca daca nu-ti dresezi cainii cu ei, o sa ajunga niste bestii insetate de sange. Nu e chiar asa.
Legat de extrema cealalta, aia care isi iau caini de talie mare si nu au grija de ei, ii tin legati, subnutriti si ii mai si abuzeaza, da, ar trebui sa fie verificati si daca e ok animalul, confiscat.
NOU
Problema este asa: si cainele tau, in situatia potrivita (sau nepotrivita) poate sa muste. Nu vei fi mereu langa el sa-i pui mana pe cap si tralala restul de telenovela, cainele e animal si majoritatea oamenilor nu inteleg semnele pe care le da un caine stresat, gen uite cum ma pupa cand cainele linge transmitand de fapt ca vrea sa-l lasi in pace. Si aici se face diferenta intre rase in principal, unii caini cand cand musca musca cu forta mare si nu mai dau drumul pana nu omoara.
NOU
ca idee, 99% din oameni nu stiu ca cainii nu se mangaie pe cap, intre urechi, ca il scoti din minti cu asta
NOU
unora le place ruleta ruseasca. in fiecare zi, in fiecare secunda.
NOU
wait what? zi mai multe te rog de mangaiatul la urechi la caini. fac parte din aia 99% dar mai rau eram convins ca asta e ok. Nu am acum sau in viitor caini, nu ma pricep.
NOU
este o zona foarte sensibila pentru ei si, daca nu te cunosc, pot sa se simta in pericol. nu stii cainele si e caine de talie mare, nu te duci direct sa il mangai intre urechi, ca e posibil sa te capseze. vrei sa il mangai, il mangai sub barba, daca te accepta si il vezi ca e receptiv, te descurci mai departe
NOU
Din cat am citit pe resurse mai bine documentate, ar fi fost al unui nepot care s-a saturat de caine si l-a pasaportat la bunici.
Si momentul in care devine politically corect sa ignori legile fizicii sau ale biologiei este momentul cand incepem sa ne ducem pe pula ca natiune/specie. Uneori ma intreb daca nu au totusi dreptatea lor cei cu turbane.
NOU
Da este problema clasica, boul si-a luat caine dintr-o rasa periculaosa sa zicem asa, l-as dresat probabil nu dupa care l-a dus pachet la buna-sa ca s-a saturat de el.
Doamna tanti de la tara s-a comportat cu cainele cum se comporta batranii in general, probabil i-a aplicat o corectie ca s-a bagat in rosiisi cainele i-a aplicat la randul lui si el o corectie, la nivelul jugularei.
NOU
Acu nu stiu exact ce se intampla in procesul de dresaj al “domnului” Nae, dar uneori ies niste schelalaituri ingrozitoare din demisolul casei sale si un miros de numa’ – numa’. Tocmeste niste pui de tigani sa ia cainii sa ii plimbe prin cartier si astia nu se-ngrisesc sa stranga dupa potai si lasa balegi in toata legea pe trotuar.
Plus ca dansul este in general in viata de zi cu zi o poama de om. Am niste inregistrari foarte savuroase cu el de cand tot avea o problema cu masina nevesti-mii parcata langa casa lui si lasa biletele de amenintare ca o sa ne convinga el sa nu mai parcam pe-acolo.
NOU
Cainii din aceeași rasa sunt ca oamenii la temperament, unii ca Nicusor, altii ca Simion.
NOU
Daca nici numele rasei: American Bully nu inseamna nimic…ce sa mai zic eu…
Asta e ca si aia care se plang ca de ce pe copii , nu sunt avertizari : nu il baga in cuptorul cu microunde…
NOU
Pai aia in america si-au pus presedinte din rasa asta.
NOU
Ba stiti cum se zice sa moara Veta in olendeza?:))))) Laat Veta sterven
NOU
Helaas pindakaas
NOU
Ce nu înțeleg cuțofilii iubitori de bestii gen Amstaff, bully, rottweiler etc, sunt doua lucruri: statistică și scopul câinilor ăia.
– statistică: BA, PROȘTILOR, nu interesează pe nimeni că voi cunoașteți, aveți, ați auzit de un asemenea câine care e bland ca un miel, ca un iepure, ca un bebeluș sau ce alte cretinătăți de comparații mai scoateți. STATISTIC, câinii ăștia au omorât și omoară in fiecare an majoritatea covârșitoare a oamenilor omorâți de câini, nu ciobaneștii germani, nu aia ca Lassie, nu Saint Bernard sau labradorii. Toți cretinii omorâți de câinii lor au avut impresia că al lor îi iubește și e bland, până le-a mâncat javra fața.
– Scop: câinii aia sunt făcuți să sfâșie și să omoare. Din nou statistică, poate caniche or mușca mai mult sau mai des, dar doar când te mușcă un Bully rămâi fără un picior sau mori, ăilalți te zgârie sau îți rup pantalonii.
Una peste alta, deținătorii sau fanii de așa ceva sunt fie bolnavi psihic, fie impotenți cu probleme de integrare socială, și au impresia că dacă “controlează” un asemenea câine, cumva asta se transmite și în societate și devin mai respectați, cumva mai impresionanți, și nu mai sunt văzuți ca niște idioți de către restul oamenilor.
Vedeti statistici și cazuri la www.dogsbite.org
“In the 15-year period of 2005 through 2019, canines killed 523 Americans. Pit bulls contributed to 66% (346) of these deaths. Combined, pit bulls and rottweilers contributed to 76% of the total recorded deaths”
NOU
Mie îmi plac câinii, de obicei mă înțeleg bine cu majoritatea, nu am câinele meu, dar vă spun sincer că aș redeschide și mâine sanatoriul de la Bergen-Belsen sau Sobibor, de ce nu ambele, ca să-i internez pe *toți* cuțofilii din toată lumea, și să experimentez pe ei fezabilitatea soluției finale.
A nu se înțelege proprietarii și iubitorii de câini care o fac în limitele bunului simț. Revin cu amănunte, după o mică pauză de înjurături.
NOU
Vecina mea ciocanu-l vrea!
Next door neighbour, vecină slavă, cam prostuță, single mother, milfă. Asta era acum 20 de ani, când era proaspăt lăsată de bărbat “for a slut, Nelu “… Eu, cu principiul I don’t shit where I eat, am lăsat să se adune pânze de păianjen în scorburica aia.
Trece timpul, se schimbă hormonii, fiul ii ajunge la pușcărie pentru trafic de droguri, fiica ajunge mai impozantă decât frigiderul meu din bucătărie, slava mea o ia pe câmpii rău de tot…
Se afiliază la o societate cuțofilă și începe să ia în locație rescued dogs. Vreo 8, așa. Huskies. Pe lângă cele 13 pisici – de care am aflat recent. Lasă câinii să se cace/pișe în voie prin curticica din spate, nu strânge după ei cu lunile – lunile de iarnă – și vara asta efectiv nu puteam ieși în curtea mea, de la duhoare. (M-a vizitat un prieten cu câinele lui; câinele, un drăguț dealtfel, a refuzat să stea în curtea mea, nici cât pentru un pipi scurt.)
În fine, am reclamat-o și la Dumnezeu din ceruri, adică mă rog zilnic ca ea să moară în chinuri și cât mai lent, dar mai ales am reclamat la “forurile abilitate”. Momentan, am îngropat-o în amenzi – vorbim de vreo 20 de mii – pe care de proastă și de ruptă în cur, nu are cum să le plătească. Dar aștept criminal charges.
Unii zic că sunt câinos la inimă. Eu zic că este ea proastă, fiindcă nu ieși să dai cu lopata în inspectorul de la primărie, ci îl poftești în casă, îl sugi până umblă crăcănat, și poate data viitoare uită adresa, sau o greșește, sau vine doar pentru supt…
De aia zic: un glonte în ceafă ar fi rezolvat multe probleme.
NOU
Cetin, cutofilul asta de rasa e ca si titi aur contra CTP…stiu eu cum e cu astea ca sunt in domeniu…
bine boss, dar tocmai a fost stirea ca fix un caine din rasa aia a omorit un om!
hastagpalmapestefata…
NOU
Tot la capitolul prostie: avem un vecin care și-a luat cățel că își dorea copilul animal de companie. Copilul a crescut, nu a mai avut chef de plimbat cățelul în jurul blocului, să facă caca și pipi, așa că a picat sarcina pe părinți. Între timp copilul a plecat la facultate, iar cățelul a rămas de tot în grija părinților. Care părinți oftează de zor când trebuie să iasă cu cățelul la caca și pipi de două ori pe zi. Câteodată o aud pe vecină cum îl înjură pe săracul câine, că de ce nu face caca mai repede, că s-a săturat să stea în frig după el. Câinele a îmbătrânit, mai scapă câteodată și în casă, dacă vecinii ajung mai târziu acasă de la muncă. Să te ții atunci ce înjurături își ia!
Și toate astea pentru că mulți oamenii sunt proști, nu gândesc mai departe de vârful nasului când își iau animale de companie. Vai, ce drăguț e cățelul … când e mic! Apoi, când realizează la ce s-au băgat: tu-ți javra cui te-a făcut, că nu mai mori odată!
NOU
Oameni proști, ce poți să zici…
Dau la câine ciocolată pe săturate, în câteva săptămâni moare fericit.
NOU
Ba dar nici ziaristii vietii si nici specialistul lu peste nu mentioneaza ca e o rasa strict reglementata la noi, atat ca detinere cat si reproducere. Asta pe langa prostia initiala de a avea femeia in curte asa ceva