Cumva, zilele astea se vehiculează textul, în mai multe zone, cum că abordăm greșit situația, bătându-ne joc de votanții lui Simion și făcându-i proști, pentru că nu asta este soluția de a-i aduce la realitate. Nu, trebuie să îi ascultăm, să îi tratăm cu respectul pe care îl merită orice opinie și, după aceea, să le explicăm exact cum e treaba, ca și ei să vadă adevărul nostru.

Să o luăm, de exemplu, pe doamna Liliana, care îmi comentează la o postare de pe facebook, asta, mai exact, cu un ton lejer arogant, hey, prostănacule, nu mai arunca minciunni pe internet, că mai știm și noi câte ceva.

Vă zic, copiii mei cei mari, 15 ani și 12 ani, știu care este funnelul de numire al premierului. Dar, ok, zic, hai să nu fiu arogant cu doamna, poate este o victimă a învățământului distrus de PSD, și-a rupt din timpul de muncă de la APACA sau shaormărie, ca să îmi comenteze, fii tu, Cetine, schimbarea pe care vrei să o vezi în lume, adu lumina între femei, schimbă lucrurile stea de mare cu stea de mare (e o mică poveste asta cu stelele de mare, mi-e lene să v-o scriu și vreau să mă limitez la doar câteva rânduri, nu aș vrea să elucubrez text așa, degeaba.)

Și dau click pe numele doamnei, ca să mă lămuresc.

Deci doamna Lili a făcut Politehnica, după ce a trecut prin unul din cele mai cu ștaif licee bucureștene, da? Nu e o proastă de pe marginea gârlei, a dat un bac, o licență, a făcut o facultate grea, nu treci prin Politehnică ca gâsca prin apă, am avut gagică absolventă de Politehnică, săraca visa ecuații tridimensionale în sesiune.

Și totuși, doamna Lili nu are măcar o bază obligatorie de cunoștințe legate de mersul țării. Și nu doar că nu are, dar și comentează arogant despre asta, având chiar și un like, de la un anume domn Chiorpec.

După care vine doamna Rodica, să îmi spună că sunt prost. Bine, nu prost, doar că ne-deștept.

Mno, spuneți-mi voi, că eu sunt ne-deștept.
Cum ar trebui să procedez cu acești oameni și să le deschid inima și sufletul către adevărul meu și să nu folosesc pentru asta un bowie Rambo style? Ce procedeu, ce stil să folosesc ca să îi fac să înțeleagă că sunt proști și că merg pe o fentă cu final mortal, care îi va împinge către o spirală a imbecilității și a sărăciei din care nu vor putea ieși decât prin moarte? Ce argumente pot folosi pentru asta?

Nu, copii, vremea argumentelor a trecut. Lipsa educației, boala ultimilor 35 de ani, religia obligatorie din grădiniță, tâmpirea sanctificată la nivel statal, totul a dus la crearea unei generații, a unor generații pierdute, care nu au vreo busolă sau sens, trăiesc doar sperând la apariția tătucului providențial, a mâinii de fier care să ne arate morcovelul și biciul și să ne rezolve problemele, să ne dea la toți locuri de muncă și case. De 35 000 de eur0.

Acum, singurul moment, singura soluție care a rămas este să facem cumva să îi convingem pe cei care mai știu să despartă în silabe și realizează că 10 euro înmulțit cu 10 euro nu sunt echivalenți cu 50 de lei înmulțit cu 50 de lei, să iasă la vot, să voteze ce e bine pentru românia, să o luăm la pas, cu educație, cu noile generații, cu muncă, cu expulzarea bisericii din viața de zi cu zi a statului și, poate, în 5-6 generații, să ajungem la un nivel unde să nu ne fie frică de cine vine la putere, în caz de votează multe Liliane și Rodici.

Altă soluție nu văz, nu găsesc, nu este. Change my mind.

@pacalupapitoo

Diaspora voteaz George Simion

♬ original sound – Inigo Montoya

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Via OSINT RO
Loading RSS Feed

39 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Am uitat cum era mema cu Hans si Flammen ceva, parca Flammenschwert, oricum, parea ceva educativ si potrivit cu situatia.

    5
  2. Pentru ca am facut Politehnica, acum pot sa zic ca defapt
    10euro*10euro=100euro^2
    50lei*50lei=2500lei^2
    Daca bagam tot sub radical, 10euro=50 de lei.
    Hai ca au meritat 4 ani

    8
    • #3

      tot respectul pentru aia care au terminat poli pe bune. nu as fi capabil nici sa copiez de oe tabla matematica pe care o fac ei ca sa se relaxeze

    • #4

      Pare sa asa cu unitățile de măsură au prins

      2025:
      1 Euro = 5 lei
      10 Euro = 50 lei
      10 Euro * 10 Euro = 50 Lei * 50 lei
      100 Euro = 2500 lei

      2026:
      1 Euro = 25 Lei
      10 Euro = 250 Lei
      10 Euro * 10 Euro = 250 lei * 250 lei
      100 Euro = 62500 lei

      2027:
      1 Euro =625 Lei

      Cam cat o sa fi 1 Euro in 2029?
      Ai zice ca n-o sa fie asa de rau: 1 Euro o sa fie vreo cateva mii de lei. ca pe la inflatia din nouazeci.
      N-are cum sa fie 1 Euro 23 de mii de miliarde de miliarde de lei.

      3
    • #5

      de fapt*

      1
    • #6

      “Daca bagam tot sub radical, 10euro=50 de lei.”
      Gresit, daca bagi sub radical 10euro = |50| lei; ca poate e -50 lei ca ii dai sau +50 ca ii iei :).

      4
    • #7

      sa nu exageram, la Poli in afara de facultatile de automatica si electronica restul erau de umplutura, hai poate si electrotehnica.

      2
  3. #8

    Grande padrino de la ciudad con los conejos muy grande, pe acesti intelectuali ii gasesti in ambele tabere. Oamenii isi iau campii de la atata haos. In toti exista o doza de deconectare si deformare a realitatii. Clasicul “n-am nimic cu nimeni, dar cu tig…”!

    In romania nu exista predictibilitate. Orice ai face risti sa iei ceatarna-n falci, chiar daca altora le-a mers. N-ai ce sa mai vorbesti cu acesti oameni! Totul depinde de Nicusor, el este cel care candideaza. El trebuie sa ii convinga in primul rand!

    4
  4. #9

    A făcut Inginerie Electrică, nu se pune. Pe vremea mea, numai prostovanii clasei se duceau la electrică, la energetică, la fils, la aeronave. Pentru că la astea se intra cu dosarul, nu trebuia să dai examen. Nu există asemănare între Calculatoare, Automatică, Electronică și restul secțiilor de la Poli. Nici la admitere, nici în timpul facultății: Păi ăia de la Aeronave, de exemplu, trebuia doar să se prezinte la examen, terminau toate tufele. Pe când la secțiile la care se intra cu examen serios se făcea și școală serioasă: seminarii și laboratoare obligatorii, învățat zilnic, nu în sesiune, de multe ori sperând doar la sfântul 5.

    19
    • #10

      Cu acelasi aer de superioritate, cred ca asa zic de tine si cei care au terminat medicina.

      11
    • #11

      Eu am făcut Electroenergetica pentru că așa am ales eu. A fost singura opțiune. Și am dat și examen de admitere. Acum că ai zis că sunt proasta chiar îmi dau seama că sunt.

      1
  5. #13

    Cel mai scurta explicație a analfabetismului funcțional când vezi un anunț de genul
    “Vând căști wireless preț 50 lei” și cineva întreabă “Căștile sunt wireless? Ce preț au?”
    Genul asta de oameni votează Simion sau Georgescu si sunt extrem de mulțumiți sa sunt mai deștepți decât proști ca tine.
    Analfabetismul funcțional e la 40%. Minim.
    Restul – aia “alfabetizați” nu merg la vot. Deși inteleg că e nasol; au programare la pașapoarte și înțeleg ca pașaportul devine hârtie igienica când il trece pe Georgică
    Doamne ajuta!!

    12
    • #14

      Șocul vieții mele, apropo de analfabetismul funcțional, l-am trăit ceva vreme, într-un pickpoint Elefant. Primisem email/sms că a sosit comanda mea. M-am prezentat la locația respectivă, intru și mă trezesc al 21-lea la coadă. Ok, am timp. Apoi începe show-ul. Prima persoană își spune numele, numărul comenzii, angajatul verifică în PC, „Nu a sosit încă” Clientul îi arată un mesaj pe telefon. Era mesajul standard după plasarea comenzii:” Livrare estimată la data de… Veți primi email/sms după ce va ajunge la pickpoint” Angajatul îi explică ce înseamnă dată estimată etc. Tipul respectiv se gândește, dă din cap, ok, am priceput și pleacă. Și, horror, toți cei din șir încep să-și verifice mesageriile , după care mă trezesc că mai am în față doar 2 persoane. Toți ceilalți veniseră degeaba, nu primiseră niciun mesaj de confirmare. Și mai trist a fost că toți erau tineri. Am plecat complet năucit și mai puțin optimist la ce viitor vom avea. Și prezentul confirmă din plin.

      41
    • #15

      47%. Cei care au “filtre” mai stricte spun că analfabetismul funcțional a trecut de 50%.

      3
    • #16

      Io am primit un sms de la cargus de genu: coletul dvs a ajuns in punctul de livrare, va anuntam cand va ajunge si va fi disponibil ptr ridicare. 3 zile n-am stiut ce sa fac.
      Apropo de alegeri pa la mine p-aci pa tarla lumea e cam cu simion. Babaiat si va zic ca e oameni cu scoala. Facultati, mastere, oameni care scrie si citeste bine , nu ca mine. Si totusi……
      Cea mai auzita explicatie este ca le e frica de un iohanis 2 ptr ca nicu e foarte moale si n-a facut nimic.

      6
  6. #17

    Am încercat anul trecut să readuc în simțiri votanți CG. Nu ai cum. Dacă te uiți atent au o luminița în priviri, o sclipire de nebunie când vorbesc despre perspectiva raiului promis.
    Acum încerc să văd ce e cu absenții, am abordat segmentul tineret trăitor în online și scârbiții care nu votează de minim 10 ani. Să vedem.

    2
  7. #18

    Ca om care a terminat un pic de școală, nici eu n-am știut după licență care sunt atribuțiile președintelui, primarului, guvernului etc. Votez de la 18 ani, dar la început mai după ”sentiment” așa.
    Faza e că din școala românească ieșeai cumva cu ideea că ai terminat școala, ai terminat și de învățat. Mai ales dacă ai fost premiant. Ești un deștept și înțelegi toate lucrurile care vin după așa, de la sine.
    Undeva între 25-30 de ani m-am lovit cu capul de sus de niște chestii și am învățat cea mai importantă lecție: că tot restul vieții înveți și faptul că ești foarte bun într-un domeniu nu te scutește de la a fi foarte prost în altul.

    Și altă chestie: Arhi dragă, vezi cum vă certați voi în comentarii pe facebook? Toate ”discuțiile” astea sunt la nivel de mema aia cu Becali: ”El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat…”
    Am avut colegi de cămin nemți. Băi dezbăteam cu ăia de mă enervam. Până și ăl mai prost dintre ei, care vorbea la 0.65x și ăla stătea mai calm și punea întrebări și căuta argumente la răspunsuri.
    Și sunt sigur că asta vine din educație. Dintr-un sistem care te învăță să pui întrebări și să cauț răspunsuri, nu să memorezi cuvântarea lui Ceaușescu la al țșpelea congres.

    Nu cred că reușim să convingem vreun suveranist să voteze cu Nicușor Dan. Dar ne putem educa copiii să-și mai caute singuri informația și să dezbată frumos, fără să se umfle tărâța în ei.

    26
  8. #19

    Înainte de alegeri, în autobuz, spre casă (nu aş merge cu maşina la job nici picat cu ceară). Un domn, îmbrăcat relativ ok, dar modest, se urcă la un moment dat vorbind la telefon cum altfel, pe speaker – probabil video. Vreme de 5 staţii a repetat de 4 ori interlocutoarei “Bă ! Ce e pă Tictoc e Religie !”
    Aşadar …

    5
  9. #20

    Sunt in asentiment cu bea (comentariul de mai sus). Inteleg ca nu ai chef/energie/e sub nivelul tau sa te apuci sa explici la toti comentatorii de pe net cum sta treaba la fiecare topica, dar cred ca doar asta poate aduce un pic de valoare si poate ajuta, versus un comentariu sarcastic, ironic care ori cauzeaza confuzie si mai mare (pentru ca nu s-a inteles ca e ironic) sau genereaza doar furie si si mai mult hate. Un comentariu argumentat calm si strict tehnic/bazat pe fapte si dumireste omul, il vad si altii si invata.

    De exemplu, pentru dna Liliana de mai sus trebuia sa scrii:
    “Conform Constitutiei, presedintele se consulta cu partidele, in special cu cel care are majoritatea in parlament, si propune un premier. Acesta are 10 zile sa isi aleaga ministrii dupa care merge in parlament sa obtina votul de incredere. Vedeti: www.avocatnet.ro/articol_68431/Care-este-procedura-de-desemnare-a-unui-nou-Guvern.html

    (da, am cautat si eu acum, ca nu mai imi era clar cine pe cine desemneaza; da, acum am gasit link-ul asta; da, asta zic, sa pui comentarii de genul asta cu link-uri de “pentru mai multe info” peste tot; nu, nu cred ca esti prost sa faci asta; ba da, cred ca ai si chestii mai importante de facut cu timpul tau, dar daca tot comentezi, comenteaza in felul asta, sa ajuti discutia si sa luminezi ce oameni pot fi luminati – un comentariu sarcastic nu ajuta).

    23
  10. #21

    N-as fi atat de drastic, doamna a inceput cu ”parca”. Iar confuzia vine dupa atatia ani cu Iohannis antipesede si premieri gen Ponta, Grindeanu, Tudose, Veorica si Ciolacu.

    7
  11. #23

    deja presedintele a fost ales zdrobitor cu 41% din 10 candidati sau 11 cati au fost, pe 18 va fi doar o formalitate. diaspora a votat masiv Simion, triplu decat Castron care a fost votat mai mult de bulangii din America, ceea ce e de inteles. Simion a castigat si in Ucraina. Castron si la primarie, daca nu se baga Piedone sa ii ia din voturi lu Firea, nu ajungea primar :))). p asta l au votat masiv poponautii din Cluj, din retardul oras Cluj. Castron nu are nici fata si nici nume de presedinte, marea masa e ca o femeie vrea un barbat serios si cu coaie. Nicusor pare prea pizda, efeminat. Nicusor e nume de copil , nu de barbat. Daca il chema Niculae avea sanse. Sau chiar Nick :))) nu il ia nimeni in serios, n are carisma nimic. e efeminat, n are fata, n are prezenta de presedinte ci de marunt functionar. Toti presedintii pe care i am avut pana acum Ilici, Chioru , Tapu sau Mutalaul, lasand la o parte caracterul infect desigur , ca aspect au avut aspect si vrajeala de presedinte. Chiar si Țapone.

    In alta ordine de idei, desi nu beau alcool, pe 18 voi lua o sticla de sampanie :))) Si tu Cetine, aici pe blog normal te inteleg e afacerea ta, e vb de bani le zici la astia ca tii cu Castron , dar am curaj sa fac pariu ca pe 18 vei lovi cu sete cu stampila pe GS , sa te razbuni pe javrele astea dupa 35 de ani de circ si panarama jocuri si aranjamente si cumetrii cu zeci de partide si partidulete,vei da cu stampila cu sete ca cu ciocanul lui Thor :)))))

    11
  12. #24

    Absolut toti oamenii cu care am avut tangenta in ultima perioada si care mi-au spus ca voteaza sau au votat Simion, au aceeasi filozofie: ne-am saturat. Si pur si simplu raman fara replica, ce argumente sa dau, cu Simion ne ducem dracu dar cu ND totul va fi bine? Nu stiu cum e la voi, dar in bula mea, oamenii nu umbla cu Gklasse. Au vazut alegerile parlamentare, in care toata lumea era terorizata ca daca voteaza extremistii ne ducem naibii, iar acum vad ca dupa 6 luni de guvernare same shit, se anunta dezastru. Da, educatia, 2×2, vox populi, etc. Dar intelegeti va rog, sunt foarte multi oameni care voteaza astfel din cauza lui Werner, psdpnludmr si dintre acestia o mare parte nu este needucata ci satula de minciuni si incompetenta.

    Votez Nicusor in turul doi, l-am votat si in primul tur, dar nu mai am capacitatea si argumentele sa conving pe altii. Se da deja ca certitudine tva la 21%, va creste impozitul pe dividende, impozitul pe profit, impozitul pe proprietate si asta in conditiile in care avem de departe cel mai mare deficit in Europa, cursul valutar e in aer, ne imprumutam sa platim salariile si pensiile, avem numar record de bugetari, platim o treime din bugetul total pentru salariile bugetarilor si cel mai important: bucurosi le vom duce pe toate inca 4 ani sub guvernare psdpnludmr.

    6
    • #25

      Și dacă era cu cine, nu se putea evita sau diminua dezastrul în 6 luni.
      GS vrea să facă referendum și naționalizări.
      Ăștia de acum nu au făcut nimic notabil, ăștia care vor să vină vor agrava situația. Cam în asta constă alegerea noastră.

      4
    • #26

      Dupa ce ne-a luat 10 ani sa ne dam seama ce dracu’ e aia democratie, am avut 25 de ani in care alternativa “corecta” nu era ce trebuie, dar opusul era prezentat ca diavolul in persoana. Cum sa votezi Vadim, Nastase, Ponta sau Veorica? Bun? Bun.

      Apoi, invariabil, in ultimii 35 de ani la butoane cu majoritate sau influenta enorma la guvernare au fost PSD si PNL.

      Si-atunci campania pe care o latra televiziunile e pierzatoare cand situatia tarii in functie de pondere e vina:

      1) a unei guvernari aproape exclusive a PSD si PNL
      2) a faptului ca s-au anulat alegerile
      3) coalitia de guvernare s-a dus dracului si avem interimari peste tot
      4) ca Simion a obtinut 41% si reprezinta o directie poate periculoasa.

      Insa, nu e momentul sa discutam despre 1, 2 si 3 acum pentru ca ii facem jocurile lui Simion.

      Treaba cu tone de bugetari care ar trebui dati afara o vrea toata lumea dar sigur, nu putem sa fim de acord pentru ca ii facem jocurile lui Simion.

      E greu sa fii perceput ca anti sistem cand la toate televiziunile daca Simion zice ca afara ploua, ei prezinta totul ca fiind senin, iar orice zice Nicusor e varianta “corecta”, stiti acea varianta corecta pe care cu chiu cu vai lumea a votat-o in ultimii 25 de ani.

      Si vine Nicusor Dan si ne spune ca nu ne permitem experimente adica mai degraba sa lasam lucrurile asa cum sunt ele, predictibile unde ce e predictibil e ca nu se va schimba nimic si iata, chiar si antena 3 si digi 24 si radiourile si toti oamenii care conteaza (exceptie aia care l-au votat pe Simion) sunt de acord.

      Nu-mi place niciunul dintre candidati dar asta e oferta de oameni dupa 35 de ani de democratie si ca om care poate vota either way va spun ca aceasta campanie e pierzatoare.

      4
    • #27

      @Ioana “Și dacă era cu cine, nu se putea evita sau diminua dezastrul în 6 luni.”

      Imi vine in minte Churchill, Now this is not the end. It is not even the beginning of the end. But it is, perhaps, the end of the beginning.

      Nu se putea evita, nici diminua, dar se putea incepe ceva. Orice. In noiembrie a venit Ciolacu, “am inteles votul romanilor, blabla”. A venit Bolojan, “votul este o palma data partidelor, e timpul sa ne trezim, blabla”. Ce au facut? In primele trei luni au facut deficit de 2.78%. In trei fucking luni!

      2
    • #28

      Se săturaseră și ăia din US de băltire. Acum au acțiune non stop. Doar ca nu în sensul așteptat. Ohoho și e de abia la început.

      3
  13. #29

    Oare cum ar arăta opțiunile de vot dacă ND promite că il desemnează prim-ministru pe Simion dacă acesta din urmă iși asumă răspunderea pe reforma administrativă, reforma pensiilor speciale, o lege RICO adecvată prevederilor NCP și NCPP& ce o mai fi rămas netranspus in legislație din vestitul PNRR?

    3
  14. #30

    Eu am terminat facultatea in 2000 si abia de atunci am inceput cu adevarat sa ma perfectionez in domeniulmeu. Cumpar si acum carti, visionez cursuri si citesc articole tehnice. Si sunt intr-un domeniu unde majoritatea colegilor sunt convinsi ca dupa facultate esti top. Inginer Constructor.

    3
  15. #31

    @Doru Florin
    Păi nu poate, că GS a zis că va fi premier CG. Câți premieri să aibă și țara asta?!

    • #32

      Aproape că eram tentat să tastez că între Călin și șofer.. Simion ar alege șoferul.
      Dar parcă e mai elegant să răspund cu:
      Atunci când mareșalul s-a depărțit de Felix a fost nevoie de un zbor discret la Berlin. Zilele ăstea a fost nevoie doar de un zbor discret la Viena.

    • #33

      Poate îi pune să muncească în ture 12/24, cum erau Ciolacu și Ciucă la rocada mică…

      1
  16. #34

    Eu sunt de parere ca lumea reactioneaza prea emotinal la acesti stimuli si se creaza panica total aiurea. Clouded judgment peste tot…

    Instabilitatea, fluctuatiile pe burse, in cursul euro si alte chestii din astea care dau panica o sa dureze foarte putin si vom reveni la normal imediat cum trece valul de emotie (indiferent cine iese).

    Simion nu o sa distruga Romania asa cum nici Nicusor nu o sa ne ajute sa fim ca in vest. O sa fie doar schimbari mici pe ici pe colo: mai o taxa in plus/una in minus, mai o cearta cu parlamentul, ne mai hahaim la ce declaratii a dat unul sau altul si cam aia e…viata merge mai departe.

    Este normal si de inteles modul in care reactioneaza “suverantistii”! De ce? Pentru ca zeci de ani au fost tinuti in bezna, nu li s-a dat nimic (iar aici ma refer la educatie, nivel de trai mai bun, drumuri, justitie…nu neaparat la bani) iar noi astia mai „destepti” care zic ca voteaza Nicusor, i-am privit de sus, i-am facut/ii facem prosti, i-am ignorat, i-am tratat ca pe boschetarul invizibil. Ei bine, daca expui repetat o categorie sociala la tratamentul asta, o sa inceapa sa arunce inapoi cu mizerii proportionale sau mai rele si nu o sa mai aiba rabdarea sa asculte argumente pentru ca in mintea lor considera ca e prea tarziu pentru asta si ca e doar vrajeala ieftina.

    Poate o fi/o parea duduia Liliana educata, insa in anumite minti nu are nici o treaba ce scoala ai facut cu ce gandesti in situatii de genul asta. In plus, toata lumea e pe modul “eu stiu mai bine”, pare noul trend pe la noi.

    Mie mi se parea ireal cum ambele tabere se comporta ca niste copii, cum se improsca cu rahat unii pe altii, cum folosesc porecle, invective, jigniri puerile. Doar discutii lipsite de substanta si aratat cu degetul in loc ca fiecare sa stea si sa gandeasca „Dar de ce zic aia asa?”, „De ce sunt aia atat de infierati sa voteze cu GS?”, „De ce pun botul la vrajeala?”, „De ce? De ce? De ce?” Nimeni nu mai are rabdare sa nimic.

    Solutia este intotdeauna acceptarea faptului ca oamenii sunt diversi, au probleme diverse si cea mai buna metoda de a merge inainte este ca reprezentatii fiecarei categorii sa colaboreze si sa lucreze impreuna pentru a isi creste/ajuta categoria pe care o reprezinta. In absolut nici o societate nu exista DOAR O SINGURA DIRECTIE, nu exista Nicusor e calea, Simion e calea! Cu cat intelegem mai bine ca suntem diferiti, cu atat o sa avem o capacitate mai buna de a ne seta asteptarile si de a creste reprezentati mai abili si mai „generali” in gandire si in ideologii. A zis cineva mai sus ca altii sunt in stare sa dezbata idei in timp ce noi doar radem unii de altii.

    Ca incheiere: Don’t panic! O sa fie business as usual. Euro a crescut si cu alte ocazii, bursele s-au mai dus in cap din alte cauze. Iar daca (ma rog, nu daca…ci cand) vine criza, nu vine din cauza lui Simion sau a lui Nicu, o sa vina pentru ca omenirii nu ii sade bine cu lungi perioade de acalmie si crestere/bunastare. Si spun asta pentru ca bunastarea nu este echitabila, nu o au toti…iar aia care nu o au, desi nu ii vedem, sunt multi. Iar asta duce la instabilitate sociala, razboaie si alte chestii dragute care in final duc iar catre alta crestere. Eu o numesc „The beauty of destruction”.

    Si vis pacem, para bellum.

    10
    • #35

      Parabellum 9x19mm asta e solutia. Cate unu ptr fiecare, se stiu ei care….covrigari, generali, casnici, ultrasi, marinari, profesori, mustaciosi cu dinti stricati si toti care s-au mai perindat pe la volan si-au dat cu masina de gard.

      1
  17. #36

    Mie mi se pare efort inutil convingerea simionistilor de ceva. Caracatita e prea bine implementata, iar un argument al tau va valora fix 0 in fata inundatiilor de informatii pro Simion pe care le primesc. Nu. Metoda cea mai buna este convingerea celor nehotarati(si sunt multi) care nu au fost la vot ca li se rupe si care nu inteleg importanta. Cu aia trebuie vorbit.

    1
  18. #37

    Nu inteleg pana la urma care e problema cu casele pacii la 35k euro? Ca sa nu fac reclama cautati case modulare pe net, sunt case la cheie super faine la ~20k euro. mai pui de 10k un teren nu neaparat in inima targului si gata bro, uite casa daca tot am promis-o. Nu a zis nimeni palat, nu a zis nimeni de caramida. Pentru o viata de om sunt suficiente, ai acoperis decent deasupra capului

    1
  19. #38

    Nu ai cu cine.Am incercat și eu.Se iau unii după alții, nu folosesc netul ăla sa verifice cum se alege, nu fac research pe nimic, mai și zic că nu i interesează politica dar îl votează pe S.Il aleg după față pe S și l critica pe N că vorbește nu știu cum, ba că se scot chestii din context etc.
    Eu ca acum( de când cu G) nu am văzut și nu am crezut că sunt atâtea milioane de proști, pe românește.
    Ok, votează pe cineva dar fa ți propriul research, întreabă sau uita te la specialiști că așa ar trebui.Pt economie la cineva priceput pe asta, pt istorie la fel și tot așa.

  20. #39

    Si io am terminat Politehnica la Gaesti :)))))) Futu va muma n cur :)))) La Gaesti unde faceam pe vremuri frigidere , fabrica Artic. Daca mai traia Ceausescu, ne bateam cu Samsungu cu toate firmele mari la electrocasnice. acu nu mai producem nimic la Gaesti, a ramas puscaria. Inainte eram granaru Europei , ca avem pamant fertil cernoziom. acu nici sosete nu mai producem. Acu jucam la bursa si ne uitam cum creste euro si dolaru

    3

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam




This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.