Spre deosebire de restul politicienilor români, hai, majoritatea lor, ca să nu generalizăm, Elena Lasconi nu e rău intenționată. Deloc. Este complet sinceră și își dorește să facă lucruri bune. Și le face, așa cum poate ea, e primar la ea acolo și o să iasă primar până se plictisește, pentru că a venit în locul unui furăcios pesedist pe viață și a făcut doar lucruri bune.
Nu mai zic de venirea la președinția USR, într-un moment în care partidul era adus la 5% de gașca gunoaielor, Ghinea, Barna, Voiculescu, Clotilde și restul, într-un moment în care până să și aduci numele USR, într-o discuție, era rizibil, nimeni nu îi mai lua în serios. Și a venit Lasconi, a început să umble, să vorbească și să încerce să lămurească oamenii și, practic, aproape a dublat scorul USR la parlamentare.
Problema doamnei Lasconi, acum, este că nu realizează că scorul ei, personal, de la președinție, a fost datorat doar faptului că era doar ea versus Ciolacu și Georgescu și noi nu aveam pe cine altcineva să alegem. Pentru că, oricât ar fi de bine intenționată, doamna Lasconi nu e dată afară din casă de cât IQ deține și, peste asta, are marea problemă de a fi femeie, cu două sub probleme adiacente, e într-o țară unde femeia are valoare sub o vacă bine hrănită și doi, nu știe să tacă din gură și, în general, vorbește prostii, când e vorba de lucrurile unde nu e pregătită, cum ar fi relațiile externe. Sau orice altceva ce nu ține de administrarea unei primării.
Îmi pare rău de ea pentru că, nedând-o afară din casă inteligența, indiferent cât de bine intenționată ar fi, nu realizează că va pierde în mod rușinos alegerile astea, la un scor sub orice alt suveranist, iar gașca gunoaielor, Ghinea, Barna, Clotilde vor profita de asta ca să o arunce ca pe o măsea stricată și să preia, din nou, partidul, pentru următorii 3 ani.Fonduri căcălău, partid parlamentar, subvenția pentru partide e mare, e un ban bun de mâncat pentru jegurile alea.
Îmi pare rău, doamna Lasconi. Mă bucur că, oricum, vă veți întoarce la primărie și veți continua treaba bună pe care o faceți.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt

NOU
Hai ca nu e chiar totul pierdut, inca are scor dublu fata de Georgescu
NOU
Eu zic ca e o manevra pentru a-l ajuta pe Antonescu si PNL sa prinda t2, astfel incat USR sa fie invitat la guvernare. Prea multe stiri aparute recent cu subiectul acesta, plus relatia Lasconiei cu Bolojan.
Oricum, nu stiu pe nimeni care sa fi votat cu Lasconi si acum sa voteze tot cu ea
NOU
pai cum sa prinda antonescu T2 daca participa lasconi?
NOU
Prevad un tur 2 intre Nicusor Dan si Anamaria Gavrila.
Mark my words.
NOU
s-au vazut si lucruri mai grave:)))))
NOU
@Arhi: se presupune ca Lasconi ia voturi de la Nicusor, si astfel urca Antonescu.
Bine, pe zi ce trece, gura lui Antonescu bate orice cur si s-ar putea sa cnu conteze deloc
NOU
boss, lasconi plus antonescu nu ajung la simion nici daca se dubleaza
NOU
S-au vazut si lucruri mai grave, corect.
Dar si pisoiul meu e mai carismatic decat Nicusor si Anamaria la un loc.
NOU
fura lasconi de la nicusor atatea voturi cate as fura eu de la arhi intr-o competitie de blogging
NOU
Băeț, frezatul olimpic si simion (daca nu e interzis de bec) sau gavrila in turul doi. Cadavrele in descompunere de la fost usl nu vor reusi decat sa se descompuna mai tare!
@Cetin, mie mi se pare chiar foarte pertinent clasamentul ala din screenshot!
NOU
Nicusor, Nicusor, scapa-ne de-un dictator
NOU
acum ca practic s-a rezolvat si SOrdan e noul presedinte, cine credeti ca o sa fie noul primar la bucuresti si de ce Baluta?
NOU
va fi Piedone, boss
NOU
Sau Ciucu
NOU
In ultimele 2 zile am intalnit 4 (patru!) persoane care erau la lucru si care urmareau pe telefon serialu’ cu piedone in restaurante. Deci are dreptate nu foarte normoponderalul bloagher.
NOU
La cat de pr0asta e lasconi ea nu se voteaza pe ea. Ea il voteaza pe simion pentru ca a auzit ca omul nu vrea sa ajunga presedinte si ca el daca castiga atunci le da eject celor de la CCR si reorganizeaza turul 2.
NOU
Iarăși ne uitam la niște sondaje, iar campania nici nu a început. Madam Lasconi va avea același scor ca la turul 1, mult succes alorlalti să o bată. Va atrage o bucată bună de la Georgescu. O știe toată lumea. Sărmanul Nicușor nici nu visează la așa awareness.
/endofanalizapolitica
NOU
sa mor de nu sunteti analfabeti simpli. asa pare ala, sondaj?
NOU
Comentariile care lipesc și „o știe toată lumea” au un farmec aparte. Apelezi la înțelepciunea colectivă și ți se spune că numărul apelat nu există.