Vă spun cu mâna pe inimă, trăim decenii de împliniri mărețe. Și nu din punct de vedere al realizărilor, ci din punct de vedere al capacității de a-i curăța pe proști de banii lor. O dată la câteva luni tot apar varii chestii, prostii inutile, care sunt vândute cu cuvinte mari, scoțând bănuții fraierilor de la saltea, gata de a fi repuși în circulație, doar că din alt cont. Mai țineți minte ce nebunie era cu NFT-urile?

Cum cumpărai tu dreptul de a deține imaginea unei proprietăți non fungibile, gen puteai să te lauzi că îți deții nevasta și că e numai a ta, în timp ce ți-o poștea tot cartierul. Sau eterna țeapă cu crypto, acest incredibil vehicul de investiții, bazat exclusiv pe gargara și numărul de fraieri dispuși să își dea banii pe prosteala ta. Scheme Ponzi în scheme Ponzi (știați că Hawk Tuah girl a făcut o schemă de asta cu crypto și a lăsat săraci un număr de creștini proști?)

Anyway, dacă nu aveți bani, acum e momentul să gândiți un șmen cu AI. AI, inteligența artificială, este păcăleala momentului și modul prin care se scot mulți, mulți bani de la fraieri.
Și una din cele mai haioase mânării cu AI pe care am văzut-o, pe plan local, e asta. Am făcut un AI care să te ajute să pui întrebări AI-ului. S-a terminat cu bâjbâiala, de acum ai un AI care te va învăța ce întrebări să pui altui AI, ca să ai răspunsurile care trebuie. Știți cum e, acces la API OpenAI, 200 de euro, proști nelimitați, profit.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur