Brie Pegum, directoarea globală de produs a companiei chineze, a fost audiată marți în Parlamentul European cu privire la rolul jucat de TikTok în alegerile din România. Ea a admis că platforma a înlăturat “rețele” de sute de mii de conturi, una dintre ele afiliată publicației rusești Sputnik, dar abia vineri, 29 noiembrie, la cinci zile după primul tur al alegerilor prezidențiale și cu puțin timp înainte de cele parlamentare.
Pegum a susținut că TikTok s-ar fi ocupat de moderarea conținutului politic legat de alegerile din România înainte de scrutin și că ar fi găsit 66 de mii de conturi false și 10 milioane de urmăritori falși, care au fost eliminate, înainte de alegeri. Totuși, a admis că alte trei rețele, dintre care cea asociată Sputnik, care avea 140 de mii de urmăritori, au fost blocate ulterior. La acestea se adaugă un cont cu 299 de mii de urmăritori, asociat partidului de extremă dreapta AUR.
NOU
unde e toata lumea de pe blogul asta?
POT sa stiu?
sunt toti la caminul cultural maica.. invata engleza cu vpn
NOU
Prea puțin, prea târziu
Suntem sub atac de luni de zile și ei cheamă niște pulifrici la discuții, evident ăia bagă puțin gaslighting și gata
TikTok & Telegram trebuiau închise de un an. Sunt arme, bombe digitale. Care lovesc țintele perfecte, pătura enormă de proști, dilii, habotnici și semidocți din Ro
NOU
Chiar nu, absolut deloc: www.intelligenceonline.fr/renseignement-d-etat/2024/12/03/adnow-expose–la-roumanie-veritable-laboratoire-de-l-ingerence-russe-en-occident,110346963-eve
Scuze e in franceza si pentru abonați, dar titlul e grăitor…
NOU
Sunt niste minunați ăștia de la tik tok, mai ales când se ocupa de moderare fix după alegeri. Băieți buni.
NOU
Au luat exemplu de la justiția română, cu amînări și dureri în dos.