Ce înseamnă să fii un cocalar prost, așa cum este viitorul președinte al româniei, domnul Marcel Ciolacu.
Ioan Chirteș, șeful comisiei de supraveghere a SRI, scoate porumbelul pe care îl aștepta tot PNL-ul, plus restul:
Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a fost întrebat la Parlament despre interdicţia preşedintelui AUR, George Simion, de a intra pe teritoriul Ucrainei şi Republicii Moldova. ”Este un lucru diferit, acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare, în care unul din candidaţi, George Simion, s-a întâlnit, a avut întâlniri cu ofiteri ai GRU şi inclusiv a încercat să deturneze manifestaţii paşnice, marşuri de susţinere electorale. (..) Încă la noi nu ştim dacă George Simion a încercat să deturneze
De menționat că domnul Chirteș este de la PNL, prin urmare lovitura era de așteptat, la adresa lui Simion care, după mânăreala cu Șoșoacă, a crescut în sondaje ca făt frumos. Dacă nu înțelegeți, domnul Ciucă și domnul Johannis i-au cerut domnului Chirteș să divulge aceste informații, ca să îl scoată pe Simion din cursa pentru turul 2.
Problema e că lovitura Chirteș e o lovitură nasolică pentru domnul Ciolacu, care își vede masiv stricate planurile sale de a da o Dăncilă și de a intra în turul doi cu Simion, ca să îl voteze lumea drept salvator al româniei, doar nu o să lăsăm românia, țărișoara asta, pe mâna omului Rusiei, nu?
Și efectiv Marcel Ciolacu, prim ministru al româniei, candidat oficial la funcția de președinte și având cele mai multe voturi posibile, se transformă în apărătorul lui Simion.
S-a mai întâmplat un lucru foarte grav. Șeful comisiei SRI declară că el are informații că dl Simion e spion rus și a avut întâlniri cu agenți străini. De unde știe șeful Comisiei SRI? Are vreo agenție de strâns de informații? Ar trebui de urgență să-și dea demisia fiindcă îl depășește funcția și pălăria de președinte al unei comisii de control al unui serviciu de informații”, deoarece a “adus în discuție o suspiciune că un serviciu secret deține anumite informații pe care pe urmă să le folosească cumva la șantaj împotriva unui candidat la funcția de președinte al României, ca să înțelegem gravitatea unui om luat de val în campanie electorală
Zise Ciolacu, plin de năduf și respect față de democrație. Te bufnește și râsul, când vezi atâta prostie din partea țucălarului lui Omar Hayssam. Cum îndrăzniți, plebeilor, să vă amestecați în procesul democratic care îl duce pe domnul Ciolacu la Cotroceni? Ce doamne iartă-mă e în mintea voastră??
Doamnelor și domnilor, nu uitați să votați cu domnul Ciolacu, apărătorul democrației!
Ca fun fact, domnul Chirteș are 52 de ani.
NOU
„De unde știe șeful Comisiei SRI? Are vreo agenție de strâns de informații?”
Ciolacu presupune că SRI înseamnă Societate cu Răspundere Inexistentă. Nu tocmai incorect.
NOU
Ciolacu e cretin, aia de la Externele moldovenesti au zis DEMULT, cu subiect si predicat, ca au transmis partii romane toate detaliile necesare
NOU
Oh la laa, pai chiar si eu, daca dorm bine doua nopti, arat mai tanar decat asta din poza.
NOU
Unii bloggeri consacrați arată mai tineri decât domnul Chirteș. Cred că l-au consumat dificultățile vieții.
NOU
e greu, intr-adevar
NOU
Decretel amarat…
NOU
Cred ca i-au dat buletin de agent, altii joaca in filme si sunt ripped pana pe la 60+ iar el arata ca din aceeasi decada cu isarescu
NOU
E ca la corporatie: aia care sunt Project Manager, Product Manager, Delivery Director, Project Director etc, aia doar stiu teorie. Cand vine vorba de implementat ceva trebuie sa vorbesti cu baiatu/baietii de la tehnic. 🙂
NOU
Având in vedere ca e as pe relația cu basarabenii și arata că și-a băut mare parte din tinerețe, sigur nu se scrie Pirteș dar se citește Chirteș?
NOU
Ciolacu e supărat că i-a dat la iveală prea devreme asul său din mânecă. După ce intra în turul 2 cu Simion, el trebuia să fie cel care îl demasca pe spionul rus pe baza unor „informații de ultimă oră, primite aseară”. Acum e nevoit să-l apere.
NOU
pe scurt, ciolacu il acuza pe seful comisiei sri de ”malprasi”.
bucata asta e cam neclara: ”Încă la noi nu ştim dacă George Simion a încercat să deturneze”
NOU
Malsprasi! Putin respect, ce dreacu!
NOU
Și când ”vor afla”, după ce intră în Turul 2?
NOU
Sa-i foot in gura pa toti.
Si poola ala arata mai rau ca tata, care bate spre 80.
NOU
O tipa, tatuata din cap pana-n picioare, facea plaja la nudisti. Un tip vine langa ea, o studiaza din cap pana in picioare si o intreaba:
– Nu va suparati, aveti cumva pe pulpa stanga un tatuaj cu Ciolacu ?
– Da!
– Doamna, cat il admir pe acest om… imi dati voie sa-l pup?
– Pupa-l domnule.
– Multumesc!
Pupa omul pulpa stanga, iar apoi intreaba:
– Dar pe pulpa dreapta este tatuat domnul Ciuca?
– Da.
– Imi dati voie sa-l pup? Va rog mult!
– Pupa-l, dar te rog sa pleci apoi, ca-mi iei soarele!
Il pupa si pe Ciuca, iar apoi intreaba din nou:
– Doamna, cumva intre picioare, cu ochii incrucisati, este domnul Dan Voiculescu?
– Da.
– Doamna, lasati-ma sa-i dau 3 p…e-n gura… ca atat m-a enervat cu emisiunile pa A3 CNN…!
NOU
Eu cred că este vorba de categorie: 52+
NOU
Prin toata campania asta prezidentiala mi se pare ca se incearca mascarea jocurilor de culise pentru adevaratele alegeri care conteaza: parlamentarele. Ce prerogative importante mai are presedintele in tara asta? Sa numeasca prim-ministrul? Si daca nu-l numeste, tot va fi presat de majoritatea parlamentara sa o faca pana la urma. Romania e republica parlamentara acum, nu semi-prezidentiala, ca in trecut.
In schimb, parlamentarele decid cu adevarat cine conduce tara asta, cine face legi si cine le abroga. Doar ca partidele mari stau cu capul la cutie, iar alianta USL-ista a pus convenabil alegerile pe 1 decembrie, cand oamenii normali, care i-ar putea incurca, nu prea au chef de vot, ci doar clientela lor politica va vota in masa, urmand sa mearga apoi la o traditionala fasole cu ciolan. Nu e pomana electorala, boss, e ziua Romaniei, suntem patrioti.
Urmeaza 4 ani interesanti.
NOU
asta ziceam si eu acum cateva articole. e stupid ca nu exista campanie pentru parlamentare si ca toti sunt fixati pe circul asta cu prezidentialele. o sa fie alegeri pentur parlament si oamenii vor vota o pula, pentru ca habar nu au cine, ce, cum si, mai important, de ce. adica vor vota ca de obicei pentru ca, nu-i asa, nu conteaza cine sunt aia de pe lista, important e sa fie psd.
NOU
Pentru că la parlamentare, cu mici excepții, se votează corelat cu președintele. Pesedistii cu Marcel, pelistii cu Ciucă, useristii cu Leana, auristii cu Simion, ungurii cu Hunor etc.
Dar campania vocală, eficienta și emoțională este pe candidați. Românul se plictisește repede de discuții filosofice pe programe ale partidelor. Vrea emoție, înjunghieri pe la spate, sânge, cancan. Și asta se oferă, pâine și circ la nivel de prezidențiabili
NOU
Cine face legi… Ha Ha Ha… cine des face legi…
NOU
Pai la 52 de anisori nu trebuia sa fie tanar pensionar?
NOU
o chestie amuzanta:
Nasui a castigat un proces prin care obliga presedintia sa publice costurile plambarilor ficusului. Toate sursele media prezinta succesul initiativei psd prin care in urma unui proces castigat de cineva se vor afla ce bani a spart idiotul ala.
Lasconi a cerut public prezentarea motivelor pt care Simion are ban in Moldova si Ucraina si iata, PNL este partidul care astepta ca PSD sa dea in vileag povestea. asta in conditiile in care ala avea interdictie si in timpul guvernarii Ciuca. plus faptul ca informatiile le avea si SRI si SIE si nu era nevoie sa afle muie ala de Ciolacu cand s-a dus el la ghiseu in Chisinau, le avea pe birou.
Oricum, aplauze pt doamna Saftoiu care a anuntat de luni intr-un mod voalat povestea asta. a servit patria.
NOU
Idiotul ala a spart banii care i-au fost alocați… ca doar nu era sa-i bage în obligațiuni de stat sau cripto…
NOU
Serviciile de informatii de la noi sunt de o jena absoluta, ma indoiesc ca fac ei diferenta intre SVR, GRU, FSB si alte structuri de mai la est de noi. In afara sa fileze cetateni normali sau sa santajeze diversi oameni politici nu ii vad in stare de foarte multe. Si oricum nu inteleg de unde stiu toate nulitatile adunate de prin toate santurile la parlament ca x sau y sunt agenti secreti ai unor servicii care opereaza in celule etanse complet izolate una de alta, colegii nu isi cunosc numele real al altor colegi, sefii serviciilor nu cunosc identitatea surselor externe samd. O fi Orcia o mizerie de tara pe toate planurile, dar cel putin au mostenit de la URSS un aparat de spionaj extern cat de cat profesionist. Va recomand sa cititi cartea Cenusa cu epoleti scris de Suvorov, un fost “operativ” GRU care a fugit in vest in anii 80 ca sa vedeti cum se facea spionaj militar extern in URSS in anii 60. Si dupa aia sa va ganditi in ce masura creaturile pe care le vedem la televizor sunt capabile sa identifice agenturi.
Sau poate este mai simplu si le-au zis americanii / englezii ca sunt spioni rusi.
NOU
din punctul meu de vedere, cand spui ce a spus ala si mai ales cand ai functia lui esti obligat sa dublezi ce spui cu niste dovezi clare si concrete. fara dovezi e doar o mizerie spusa pt campania electorala
off topic, nu stiu daca ati vazut dar justitia a zis ieri ca aia 3 de la arad cu bomba sa fie arestati preventiv dupa ce acum o luna sau cand a fost tot justitia a spus ca aia sunt nevinovati si procurorii nu au dovezi. ce justitie e asta ?????
NOU
justitia savoneasca la curtea de apel bucuresti.
NOU
Și uite așa se face loc în turul doi pentru Lasconi sau Geoană
NOU
Dupa documentarul Recorder care pune in lumina fratia Iohannis (cu sclavul Ciuca) si PSD, cred ca e mana aripei Bolojan din PNL.
NOU
serios, ai avut nevoie de documentarul recorder ca sa intelegi ca Johannis, premierul de la Grivco, e reprezentantul PSD în teritoriu?