Credeam, sincer să fiu, că Lasconi a învățat, din istoria USR, că românii s-au săturat de campanii electorale în care nu facem decât să îi înjurăm pe ceilalți și neoferind, practic, niciun program, nicio idee. Dar se pare că nu, țața Valerica, din Câmpulung, și-a pus poalele în cap și ne arată mijul, cu voluptate. Poate nu știți despre ce e vorba, hai să vă arăt.

Ați citit cu atenție, da? Ați văzut FAPTELE, DATELE, INFORMAȚIILE? Da? Hai să vedem și pozele compromițătoare. Observați că sunt făcute profesionist, de cineva priceput și cunoscător, da?


Deci ce avem? Avem un tip care stă pe stradă, undeva, pe trotuar, în fața unei case, unde e pozat de filajul de peste drum. Este, EFECTIV, cea mai compromițătoare poză pe care o aveau, vă dați seama că, dacă prindeau ceva, măcar să se sprijine de gard, o puneau, nu? Tipul putea face orice acolo, îi zâmbea cuiva care venea din spate, putea fi în mers și să se întoarcă să aștepte pe cineva, putea să aștepte să treacă strada, putea să orice.

După care avem o poză cu Geoană, ÎN INTERIORUL CURȚII, da, împreună cu Mihaeladragosteamea? La momente diferite de timp, uitați-vă cum cade lumina pe boschetul ăla, în partea din spate, dacă nu sunt în zile diferite, sunt diferențe de ore, pe unul din cele mai mari bulevarde ale capitalei, pe Aviatorilor, locul unde sunt doar ambasade și sedii de astea politice. Asta înseamnă că omul ăla a stat acolo, așteptând să îl pozeze pe Geoană, ore întregi, în exact același loc, se vede pe unghiul pozei. Se întâmplă exact la fel ca poza cu Sebastian Ghiță, dezgropată de pe vremea când Geoană încă avea păr și prezentată ca fiind recentă. Construim un narativ, îl prezentăm proștilor, câțiva o să o creadă sigur.

Iar asta consideră Lasconi drept dovezi, fapte, date, informații și scrie un rahat dezlânat pe tema asta, cu rușini și chestii. Doamnă, ar trebui să vă fie rușine că vă conformați la gunoiul ăsta și vă scăldați în aceeași troacă cu cei doi corifei politici ce vă sunt adversari. Știți, noi așteptam să vină cineva nou, să ne aducă schimbarea aia pe care ne-o tot promite lumea. Dar dumneavoastră tot cu metode de securitate sunteți, pentru că na, în dragoste și politică e permis orice.

Well, da. O să notăm încă o dezamăgire pe răbojul politic. Și nu o să mai scriu nimic despre Lasconi, decât doar dacă calcă strâmb, ca acum. Iar după ce pierde, niciodată.
Tks, but no tks.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.