S-a întâmplat în weekend faza cu Șoșoacă și curtea constituțională a PSD, iar eu în weekend nu muncesc. Așa că m-am abținut la a-mi da cu părerea, nici șoșoacă, nici cc al PSD, nici politica nu sunt suficient de importante ca să îmi întrerupă weekendul.

Marcel Ciolacu și Omar Hayssam

Nu cred că mai e nevoie să explic cuiva că ce a făcut curtea constituțională psd este un abuz fantastic, absolut inacceptabil într-o țară democrată. Dacă credeți altceva, stimate domn, sau doamnă, aveți IQ-ul unei amoebe și habar nu aveți ce drepturi aveți. Dreptul de a alege și de a fi ales este scris în constituție și este absolut inalienabil, doar un judecător, în urma unui proces, proces ce vine dintr-o cercetare penală, făcută de un procuror, cu dovezi și martori, poate decide, pe o perioadă definită de timp, ca pedeapsă complementară, incapacitarea acestui drept al cetățeanului român. Curtea constituțională constată, cel mult, legalitatea, dpdv constituțional, unui act de justiție sau a unei legi, nimic altceva. Ce a făcut cc al psd a fost cel mai grosolan amestec posibil în viața unui cetățean român, iar șoșoacă, cel mai probabil, va ataca decizia la ICCJ, unde va câștiga, doar că va fi, desigur, prea târziu, așa cum a fost târziu și pentru Barna, scos din joc de Rise și așa zisele lor dezvăluiri, ca să aflăm după aia că, de fapt, e ca la radio Erevan, nu a furat, a dat, nu au fost comisioane, ci donații.

De ce a făcut Ciolacu chestia asta, punându-și în mișcare judecătorii numiți de PSD în oneroasa sa curte constituțională?
Nu e complicat deloc. Calculele sunt foarte simple, iar Ciolacu vrea să facă un Johannis 2019. Candidații actuali își împart foarte strâns procentele, iar din urmă veneau, în ordinea numerelor de pe tricou, Geoană, Simion, Lasconi și Șoșoacă. Nu, Ciucă, tu nu.
Cel mai probabil, conform sondajelor reale, Geoană e tot pe acolo, undeva, la egalitate cu Ciolacu, la un 20+%, Ciolacu fiind și el la un hai să zicem maxim 25%, deși PSD, în primul tur, acum 5 ani, a fost la 22%, iar Johannis nu prea a fost tracțiune pentru nimeni, a fost votat cu silă în turul 2.

Următorii, la un 12-15% sunt Simion și Lasconi. Șoșoacă avea cam 8%, iar Ciucă e la un anemic 6, bănuiesc că îl votează familia și subordonații.
Lasconi, din păcate, cred că și-a cam atins limitele de creștere pentru turul 1, românii sunt bigoți și proști, citiți și comentariile vechi de aici sau de pe facebook, să auziți cât de nasoală e și cum e doar o prompteristă și are facultatea terminată la seral etc. În timp ce, dintre contracandidații pe care îi votează nemulțumiții ăștia, unul nu are bacul, că era ocupat să fie gonacul lui Omar Hayssam, iar celălalt l-a luat la apelul bocancilor, la fel ca pe doctoratul ăla pe care a interzis să îl cerceteze cineva dacă e fals sau nu. Asta până în noiembrie.

Iar Ciolacu are nevoie cu disperare de un alt candidat tip Dăncilă în turul 2, pentru că, dacă ajunge Geoană, e mâncat pe pâine, iese Geoană cu 70%, ca Iliescu în 199șicâtafost. Lasconi cade, Simion e la limita la care sunt partidele de extremă dreapta în general, Ciucă face furtună în deșert, singura soluție era să concentreze voturile extremei drepte pe un singur candidat.

Și asta a fost soluția cea mai simplă, mazilirea lui Șoșoacă. practic, dacă calculăm pe maximuri, cu voturile de la Șoșoacă, Simion se duce la un 20+% și comedia se joacă, mai un scandal, mai o renumărare, mai niște filmări cu Geoană numărând buletine de vot direct din sac, totul e discutabil. În plus, în următoarele săptămâni, foștii votanți de Șoșoacă vor fi potențați la maximum, să urmăriți în presă subiectul, dacă nu mă credeți, va fi plin de articole despre cum Șoșoacă e nedreptățită, salvați, săriți, apărați țara, tokșouri stelare zilnice despre ce s-a mai întâmplat, Șoșo va face și ea gură și trompetă cât cuprinde, că e plătită de la buget pentru asta, așa că mai mult ca sigur votanții ei vor ieși. Și cel ce votează Șoșoacă este prea prost ca să voteze altceva decât un alt candidat de extremă drepta, voturile lor vor merge natural spre Simion.

Și așa Simion ar ajunge în turul 2, unde va da nas în nas cu Ciolacu, iar voi, prostuții de serviciu și oile de sacrificiu, veți fi nevoiți, din păcate, să repuneți în scenă comedia Iliescu versus Vadim. O să votați, cu două mâini, Marcelică Ciolacu, pentru că doar nu o să votați cu nebunul ăla, trebuie să salvați țara, asta e, mă Cetine mă, suntem obligați să alegem răul cel mai mic, nu avem ce să facem.

Asta e…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.