Nu obișnuiesc să notez trecerea în neființă a vedetelor, moartea e ceva natural, e o tragedie de termen scurt doar pentru apropiații celui mort. Notez, rar, când e vorba de oamenii de care mi-a păsat.

Toto Schilacci nu a fost vreun fotbalist imens, nici eu vreun microbist fanatic. Dar atunci, la campionatul mondial din Italia, a fost unul din cei ce mi-a făcut acea lună o sărbătoare și unul din cei care, iată, mi-au produs astfel de sentimente încât, după cât, 34 de ani, încă am sentimente de nostalgie. Italia 90 a fost cel mai reușit CM din istoria pe care o rețin eu. Până și când eram adult și mai jucam fotbal prin baloane, mai urla câte unul că e TOTO SCHILLACI LA BALON! Pe lângă Makanaki, desigur, iar eu eram Duckadam.

La revedere, domnule Schillaci.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.