Stăteam eu ieri relaxat, sprijinit cu coatele pe căruţul de cumpărături, la coadă la case în Cora. Era destul de gol, , în faţa mea 2 persoane, iar în spatele meu nimeni, de o bună bucată de vreme.

Şi cum stăteam eu aşa, calm şi relaxat într-o rână, simt o senzaţie catifelată. Era ca şi cum aş fi vrut să mă eliberez dintr-o dată de toate greutăţile lumii şi să zbor, să zbor neţinând cont de nimeni şi de nimic.

Pe moment, am zis nu Cetin, nu poţi face asta. Nu eşti singur, nu e momentul, nu aşa, nu acum. Dar nevoia, senzaţia era din ce în ce mai tare, mai puternică, îmi cerea, se cerea imperios, voia să mă poarte, să mă ducă, să m-aducă.

Aşa că nu am mai rezistat.
Şi…am tras una din cele mai zdravene, puternice, nenorocite şi duşmănoase băşini din viaţa mea.
Deabia după aia am privit în spatele meu, unde era ea…


Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.