Dar vai, vrem alegeri în două tururi la primărie! E ilegal să fie într-un tur, e bătaie de joc față de democrație.
Îmi aduc aminte cu drag de anul 2015, când Cioloș, premier, era RUGAT de toți cei din jur să repare mizeria pesedistă de a face alegerile pentru primărie dintr-un singur tur, ca să le iasă schema cu furatul capitalei. Iar Cioloș le-a zis tuturor să multă UE, pentru că nu ne jucăm cu aruncatul ordonanțelor de urgență, așa, pe toate prostiile.
Și îmi mai aduc aminte, cu și mai mult drag, de perioada petrecută de către USR la guvernare. Când au avut posibilitatea și au fost, iarăși, rugați, să schimbe legislația de alegere a primarilor. Doar că nimeni nu mai avea timp de așa ceva, toți erau pe cai mari, toți simțeau cum voturile vin spre ei, prin urmare, simțeau că sunt avantajați de sistem, deci nu e neapărată nevoie, interesale patriei o cer.
Acum a venit și Alifie, împreună cu prietenul său, Baros. Vremurile s-au schimbat. Gunoaiele din USR au distrus tot ce se putea distruge, sau au ars (cc Voiculescu), șefii s-au cărat, pe bani mulți, în posturi călduțe la UE și acum reîncep ideile despre cum să coagulăm opoziția, să fim dreapta, să fim uniți, toți în jurul acelorași mizerabili.
Și se întreabă de ce nici măcar un gunoi de petiție online nu se semnează.
NOU
Cu Ciolos ai dreptate, dar cu USR esti cam departe de adevar si tin minte precis ca au fost dezbateri intense si sunt stiri care sa ateste ca USR chiar a vrut pe vremea aia… spre exemplu:
www.g4media.ro/dan-barna-despre-revenirea-la-alegerea-primarilor-in-doua-tururi-este-unul-dintre-cele-mai-mari-semne-de-i%CC%82ntrebare-legate-de-funct%CC%A6ionarea-coalit%CC%A6iei-ca-sa%CC%86-fie-spus-clar-am-f.html
NOU
Au vrut o pl. usr in anul ala la guvernare s au facut ca vor si au facut kktu praf. Trebuiau sa joace tare cu citu intrarea la guvernare si in prima luna sa faca ceva pe tema asta. Nu au facut nimic !!!! Am scris aici atunci si mi am luat mwie. Clotilda si mihaiu au avut 4 ani in functie sa demonstreze ca sunt buni de ceva. Daca ciucu a putut, derbedeul ala de la 3, ala de 4 si prostu de la 5 la fel, trebuiau sa miste si ei ceva. In schimb clotilda s a batut cu mafia din prima zi, pe facebook si atat
NOU
Too late.
Dacă fiecare putere ar lua doar măsurile care să îi convină și dacă ar fi în opoziție, altfel ar fi legislația inclusiv electorală.
NOU
Astia nu-s aia care urla periodic dar vai, patria nu mai are bani deloc-deloc, suntem cu fundu gol, murim sariti oameni buni? Acuma ar merge niste miliarde pe alegeri, a?
NOU
De fapt, USR si-a luat mumu de la PNL cu alegerea primarilor in doua tururi. Era primul item pe agenda lor cand au intrat la guvernare (sau al doilea, dupa anularea pensiilor speciale) doar ca … au cam fost tepuiti.
S-a dat legea pentru primari in doua tururi prin asumarea raspunderii si … guvernul Orban a cazut la vot (nici pina azi cica nu se stie cine a votat contra propriului guvern 🙂 ), a venit Catu si a luat-o pas cu pas ( 🙂 ) spre noua coalitie USL
NOU
ba da si tu, iesi si spui ce s-a intamplat pe bune, strici aici povestea
NOU
sunt curios daca cineva normal la cap mai poate sa accepte asa ceva:
www.g4media.ro/ramona-strugariu-si-dragos-pislaru-au-fost-reconfirmati-co-presedinti-ai-reper-desi-partidul-a-ratat-intrarea-in-parlamentul-european.html
NOU
ahahahahahahaah
NOU
“Ei vor să negocieze cu USR pentru liste comune la parlamentare”
ahaha, prosti astia de la usr daca ii accepta dupa ce le-au facut cadou celor de la psdnl 2 primarii, la s1 si s2
NOU
Încerc, cu bună credință, să-mi imaginez ce ar aduce Reper în acest moment într-o alianță cu USR. Probabil datorită imaginației limitate, nu pot să trec de „lest”. Sau „balast”.
NOU
De la atata Huo USR mai ai să zici Votati PSD? Nu cred că ai publicul necesar pt asta. Goodbye.
NOU
Când sunt în opoziție toți sunt suporteri ai procedurilor democratice iar când sunt la putere mai puțin…asa a fost mereu și asa va fi mereu.
NOU
Nu au ars turcii cetăți, la câte spitale au ars în mandatul magicianului.
NOU
dar nu a fost el de vina!!!!!1111one
NOU
Comentariul ăsta este pentru cei care au uitat.
“USR, partidul în care o întreagă generaţie şi-a pus speranțe, oameni care fie nu se regăseau reprezentaţi de partidele clasice, PNL, PDL, PSD, ALDE, PMP, fie nu votau şi nu erau interesaţi de politică…”, începea un articol din Adevarul.
Exact în ziua învestirii sale ca premier, pe 12 martie 2020, fix cu o zi înainte ca OMS-ul să declare starea de pandemie (bit.ly/36Y5Snd), Florin Cîțu a renunțat la funcția de premier, spunând că premier ar trebui să fie șeful partidului, adică Orban, cel care fusese demis cu o lună în urmă de moțiune, pe 5 februarie 2020, la doar 3 luni de la învestire (bit.ly/36Ynyiq). Omenirea declara pandemia, iar Cîțu fugea, lăsând țara pe mâna celui care tocmai ce fusese înlăturat în mod democratic.
Sumar:
– Noiembrie 2019 – Orban premier
– Februarie 2020 – Orban e demis de motiune
– Februarie 2020 – Cîțu e premier interimar
– Martie 2020 – Orban redevine premier după ce Cîțu spune în ziua învestirii sale că președintele partidului trebuie să fie premier
– Septembrie 2020 – USR + PNL = Love
– Noimebrie 2020 – USR hates PNL
– Decembrie 2020 – Orban demisionează, Cîțu interimar.
– Decembrie 2020 – Cîțu devine al 69-lea premier, iar USR sunt de acord ca Orban și Hunnor să fie vicepremieri.
Programul de guvernare al PNL-USR-PLUS-UDMR – hai să bifând promisiunile realizate: bit.ly/3n0fiH5.
USR PLUS au intrat la guvernare în decembrie 2020, ca în august 2021 să-și lase susținătorii pe mâna PNL-PSD, cele 5 motive invocate fiind următoarele:
1. Premierul nu a fost de acord ca Ministerul Sănătății, condus de Vlad Voiculescu, să coordoneze campania de vaccinare.
2. Premierul l-a remaniat fără evaluare pe Vlad Voiculescu, ministrul sănătății.
3. PNL a blocat reformele propuse USR PLUS, printre care desființarea pensiilor speciale.
4. Premierul a împărțit cele 10 miliarde de euro – PNDL 3, fără a ține cont de opiniile USR PLUS.
5. Premierul a dat afară, fără motiv, doi miniștri.
Apoi, vedem că motivul principal pentru care cei de la USR PLUS i-au abandonat pe cei care au crezut în ei, este anchetat de DNA.
Nu-i lăsa să-ți fure viitorul? Exact așa cum au facut-o ei în 2021, după nici 6 luni, pentru că s-au supi chiar pe cei cu care au coaliție azi? Bă!
Cu plăcere.
NOU
you’ve been schooled