Zilele astea sunt tentat, pe lângă pescuit, să scriu mai mult despre politică, pentru că na, ai pe 9 alegeri, e ceva important, practic vom sigila accesul PSD la resurse pentru încă 4 ani și se pune întrebarea dacă o să îi mai aducă pe PNL la masă sau o să stea singuri?
Doar că observ o amorțeală în direcția asta, pentru toată lumea. Nimănui nu îi mai pasă de nimic legat de politică, nimeni nu mai are vreo idee pentru care să se lupte sau ceva. Ca idee, după 1990 existau divorțuri cu scântei, datorate politicii, fără glumă. Acum…nimeni, nimic. Pur și simplu toți simțim o stare de aglutinare obosită și, mai ales după ce s-a întâmplat cu USR, REPER și Cioloș, simțim că toți sunt la fel (să trăiți, domnul Cioloș, agentul PSD din opoziție). Mi-a trimis, zilele trecute, cineva, un mail în care mă îndemna să promovez partidul lui Cioloș, neștiind că, mai degrabă mi-aș tăia o mână decât să votez așa ceva sau să îndemn pe cineva să o facă.
Remarcați textul de bază, ăla cu Dacă tu ai încredere în ei, o să am și eu. Multă UE, atâta încredere am și o să am. Numele din mail îmi sună cunoscut, deci o să îi acord prezumția de nevinovăție.
Rândurile de mai sus sunt anumit scrise mai violent, efectiv am făcut un efort, ca să vă demonstrez ideea principală, că nimănui nu îi pasă, cine votează cu REPER, votează oricum, nu îi pasă de ce scriu eu sau de panaramele de pe reddit. Circulă, zilele astea, un film vechi, cu Burduja, pupându-i mâna (nu la propriu) lui Voiculescu, la evenimentul de devalizare a Bancorexului. Îi pasă cuiva? Își schimbă vreunul din votanții lui Burduja opțiunea politică, pentru că vedem un film din care s-a tăiat sonorul complet? Există vreunul care să nu zică A, ok, aripa cealaltă a securității e la treabă? Bine, Burduja zice că sondajele lui îl dau la un punct procentual în spatele lui Nicușor. O să vedem, zic, duminică.
Și exact același lucru și la lucrătura cu Nicușor. Mă uitam amuzat la pesediștii împuțiți de aici din comentarii (salut, Gherasim) cum se chinuie să o dea cu securitatea, că da, nu ieșeai din țară fără angajament (minciună de kkt, mai ales la olimpicii internaționali), neînțelegând nici măcar o secundă că și dacă ar fi adevărat, dacă ar ieși mâine Nicușor să zică Da, domle, aveam 17 ani, m-au forțat să semnez un angajament, absolut nimănui nu i-ar păsa și nimeni nu și-ar schimba votul, din cauza asta.
Sau v-a impresionat foarte tare când jegul ăla de Turcescu a recunoscut că e locotenent colonel de securitate? Nu l-ați făcut deputat din cauza asta, v-a fost rușine. Și a câștigat vreo 7% voturi la primăria capitalei, așa de rușinos a fost.
Stat eșuat.
NOU
Cetin,
Tu ai pus problema si tot tu ai dat cauza si probabil si rezolvarea in ultima propozitie.
Adica statul fiind esuat, e greu de urnit lumea intr-o miscare de a vota si altceva inafara de pesedei si penelei, indiferent ca e usr, reper, verzi sau ce drac de partide mai sunt…
Eu, sincer, n-am mai votat din 2012, de cand gunoaiele si-au dat mana sa fure impreuna pentru prima data, cu USL-ul sau ce mortii lor au facut.
Si pe mine nu ma mai vedea nimeni dupa perdeluta pentru o lunga perioada.
Dar na, ii incurajez pe restul sa voteze, bravo lor daca se duc. Eu inca sunt cu thanks but no thanks.
Nu indemn pe nimeni sa faca la fel ca mine, dar inteleg blazarea, pentru ca si eu sunt satul si blazat 🙂
NOU
poate lumea nu se mai agita pentru ca dupa atatea randuri de alegeri s-au prins ca PSD+PNL = hotii. vedem la alegeri.
NOU
Am mai zis-o și o să o zic mereu: cât timp există „traseism politic”, votăm degeaba cu cine vrem. Pleacă ai noștrii, vin ai noștrii, noi rămânem tot ca proștii. Am votat PNL și a venit și PSD lângă, frumos, elegant. În 2012 au plecat împreună la drum. Iar în afară de timpurile ăstea, toți simpatizanții politici se mută din partid în partid după cum ies la putere…
NOU
Corect. Cum ar fi sa avem de mâine o lege nouă și un body care să zică: te înscrii în partidul X, trebuie sa fie public cu dată de intrare, și nu ai voie sa treci in alt partid decât după X ani sau dacă partidul in care ești dispare/ se dizolvă..
NOU
Ba sa treci unde vrea muschii tai de politician care nu poate dormi de grija poporului, dar fara functie publica. Lupta in noul partid, impune-te, aduna capital politic, nu te tine nimeni sa nu faci politica!
NOU
@warcloud: pentru primar, consilierul local, consilierul judetean, si presedintele consiliului judetean exista lege care spune ca in cazul demisiei din partidul in care se afla cand a fost ales atunci isi pierde mandatul.
ce spui tu acolo in schimb e o schema de alta natura, o gasesti mai degraba la vecinii din est, mult in est
NOU
Acum ceva timp au fost protestele alea, Rosia Montana, Colectiv, anti-OUG13. Iar inainte de astea au fost mitingurile impotriva suspendarii lui Basescu. Si inainte de astea a fost Piata Universitatii. Si inainte de astea, Revolutia. Sau protestul de la Brasov, din ’87.
Am prins doar de la Revolutie incoace proteste. Toate m-au consumat. Am fost acolo cu “plancarte”, mai serioase, mai amuzate. Aproape ca mi-am luat bastarci pe spinare pe 10 august si gaze-n freza.
Am fost la vot DE FIECARE DATA. Am buletinul plin de “ranile” votarilor. Am stat ore-n sir sa votez in diaspora, cand nu eram in tara si Melescanu se chinuia sa ne blocheze la mantinela. Si, in cazul meu, a reusit, pentru ca nu am apucat sa votez.
Voi merge de fiecare data la proteste si la vot. Voi vota de fiecare data cu raul mai mic. Nu exista schimbare fara implicare. Nu poti lasa sa castige raul mai mare, doar pentru ca te deranjeaza si raul mai mic.
Insa nu e de ajuns. Trebuie sa continui sa te implici civic zi de zi. Sa faci sesizari, sa dai in judecata, sa faci apel, sa ajungi la ICCJ, la CEDO. Sa faci sesizari la CSM, la Inspectia Judiciara. La ISC, la ITM. Sa strangi rahatul de la caine. Sa strangi rahatul de la cainii altora. Sa nu dai spaga, chiar daca ai de pierdut. Sa fii corect cu taxele si impozitele pe firma, chiar daca dai faliment. Sa nu depasesti coloana. Sa nu parchezi pe locurile cu handicap. Sa plantezi o floare in fata blocului. Sa te porti frumos cu oamenii de langa tine, sa incerci sa-i intelegi chiar daca e greu si-ti vine si tie sa urli. Sa nu tii ocupata banda a II-a pe autostrada. Sa reglezi farurile. Sa nu inchizi ochii cand vezi ca cineva are o problema. Sa educi, daca poti, in loc sa urli, sa flegmezi, sa spumegi, sa lovesti. Sa ai grija de animale, de copii si de oricine are nevoie.
Din pacate sau din fericire, fiecare dintre noi avem o forta, pe care daca o aplicam in societate, schimbam ceva. Rezultanta tuturor fortelor astea mici se vede la alegeri. Toti, ca societate, putem decide incotro o luam. Insa, repet, nu numai la alegeri: trebuie sa facem asta in viata de zi cu zi.
Voi fi acolo, la vot, la proteste si in actiuni civice, pentru ca democratia se castiga greu, prin lupta grea si sange, si se pierde usor, prin delasare, nepasare si resemnare.
Ar fi simplu sa plec din tara. Dar de ce sa plec eu? SA PLECE EI. Nu e pamantul lor, e doar mosia lor. Pamantul… il iubesti. Mosia, o exploatezi.
Voi vota cu sete, ca de fiecare data. SA PLECE EI.
NOU
Acum ceva timp au fost protestele alea, Rosia Montana, Colectiv, anti-OUG13. Iar inainte de astea au fost mitingurile impotriva suspendarii lui Basescu. Si inainte de astea a fost Piata Universitatii. Si inainte de astea, Revolutia. Sau protestul de la Brasov, din ’87.
Am prins doar de la Revolutie incoace proteste. Toate m-au consumat. Am fost acolo cu “plancarte”, mai serioase, mai amuzate. Aproape ca mi-am luat bastarci pe spinare pe 10 august si gaze-n freza.
Am fost la vot DE FIECARE DATA. Am buletinul plin de “ranile” votarilor. Am stat ore-n sir sa votez in diaspora, cand nu eram in tara si Melescanu se chinuia sa ne blocheze la mantinela. Si, in cazul meu, a reusit, pentru ca nu am apucat sa votez.
Voi merge de fiecare data la proteste si la vot. Voi vota de fiecare data cu raul mai mic. Nu exista schimbare fara implicare. Nu poti lasa sa castige raul mai mare, doar pentru ca te deranjeaza si raul mai mic.
Insa nu e de ajuns. Trebuie sa continui sa te implici civic zi de zi. Sa faci sesizari, sa dai in judecata, sa faci apel, sa ajungi la ICCJ, la CEDO. Sa faci sesizari la CSM, la Inspectia Judiciara. La ISC, la ITM. Sa strangi rahatul de la caine. Sa strangi rahatul de la cainii altora. Sa nu dai spaga, chiar daca ai de pierdut. Sa fii corect cu taxele si impozitele pe firma, chiar daca dai faliment. Sa nu depasesti coloana. Sa nu parchezi pe locurile cu handicap. Sa plantezi o floare in fata blocului. Sa te porti frumos cu oamenii de langa tine, sa incerci sa-i intelegi chiar daca e greu si-ti vine si tie sa urli. Sa nu tii ocupata banda a II-a pe autostrada. Sa reglezi farurile. Sa nu inchizi ochii cand vezi ca cineva are o problema. Sa educi, daca poti, in loc sa urli, sa flegmezi, sa spumegi, sa lovesti. Sa ai grija de animale, de copii si de oricine are nevoie.
Din pacate sau din fericire, fiecare dintre noi avem o forta, pe care daca o aplicam in societate, schimbam ceva. Rezultanta tuturor fortelor astea mici se vede la alegeri. Toti, ca societate, putem decide incotro o luam. Insa, repet, nu numai la alegeri: trebuie sa facem asta in viata de zi cu zi.
Voi fi acolo, la vot, la proteste si in actiuni civice, pentru ca democratia se castiga greu, prin lupta grea si sange, si se pierde usor, prin delasare, nepasare si resemnare.
Ar fi simplu sa plec din tara. Dar de ce sa plec eu? SA PLECE EI. Nu e pamantul lor, e doar mosia lor. Pamantul… il iubesti. Mosia, o exploatezi.
Voi vota cu sete, ca de fiecare data. SA PLECE EI.
NOU
Eu unul as iesi la vot si stau si ma gandesc ca prostu cu cine plm votez:
PSD, AUR, SOS, UDMR si alte mizerii de genul pe care poate nu le cunosc, pica din start.
PNL- au facut blat cu PSD, cand pe Iohanis l-am votat a 2-a oara tocmai sa nu iasa Dancila si PSD, dupa ce a urlat ca din gura de sarpe “PE SE DEEEE”, a facut blat cu ei “coalitia de guernare”. Jet maa
USR – isi dau singuri cu tifla in cap, s-au agitat atata din opozitie, cand au ajuns la guvernare, au iesit singuri, ca nu le-a convenit. Pai ba coite, eu ma lupt sa indemn toti cunoscutii mei sa semneze cand ai infiintat partidul, trambitez pt tine(ca partid) ca asta e schimbarea, te votez peste tot si tu iesi de la guvernare ca smiorc nu avem cu cine. Pai nu ai stiut asta inainte sa te bagi in jocul asta, credeai ca e totul roz si Sosoaca o sa inteleaga de vorba buna? Cum plm sa te mai votez cand tu iesi de la guvernare si iti iei jucariile si pleci acasa?
Stai acolo si lupta, ca de asta ti-am dat votul.
Plus de asta, vreau sa vad si eu un program de la ei, la locale si in orasul din care vin si orasul in care traiesc, tot ce fac este sa imi zica mie ce rai sunt ceilalti. No shit Sherlock, ai descoperit ca apa e uda. Tu ce vrei sa faci? Vin cu niste avioane de promisiuni, fara sa stie administratie publica si fara sa realizeze ca nu au buget pt ce avioane promit(vorbim de orase mici in care bugetul local e minuscul) de unde dracu visezi tu atatea avioane? Promiti la fel ca ceilalti marea cu sarea si dupa doamne ajuta, vezi tu.
Vino si spune-mi, anul 1 bag apa ca atat am bani, anul 2 bag iluminat stradal ca atat am bani, anul 3 torn 5 km de asfalt ca atat am bani.
Ma simt ca cetateanul turmentat “Eu cu cine votez?”
Oricine iasa, cred si sper sa nu am dreptate, o sa ne loveasca o criza frumusica.
NOU
Votezi pe oricine inafara de PSD/PNL. Gaura bugetara e demna de OnlyFans, asa ca daca iese PSD/PNL urmeaza iar impozite crescute, distrugerea “chiaburilor” de antreprenori si orice altceva inafara de a curata sistemul capusat de la stat de lichele. Cu altii macar e o alta sansa.
NOU
Promit “ca ceilalti” marea cu sarea dupa care doamne ajuta, pentru ca astea le-au invatat in manualul KGB-ului. Gargara de dragul demagogiei a fost stabilita in Mein Kampf si rafinata de sovietici in ultima suta de ani.
Promit “ca ceilalti” pentru ca ei sunt ceilalti.
NOU
Cred că ai o mică eroare, USR a ”ieșit” că nu mai avea pe nimeni prin guvern ”mulțumită” lui Căcîțu. Căcîț care a fost aruncat și el, ca o diaree cu jet, de premierul de la grivco. Politica/guvernarea nu se face cu pioni șantajabili…
NOU
@Claudiu
Spune-mi tu cu subiect si predicat pe cine sa votez si de ce.
Am facut asta, am votat Iohanis sa nu iasa Dancila. In turul 1 am votat USR, in turul 2 Iohanis. Ce a facut domnul Iohanis, blat cu PSD, stabilitate in guvernare si ce mai debiteaza?
Voi nu vedeti ca ne invartim in acelasi cerc din ‘89? Votezi Iliescu sa nu iasa Vadim, votezi Basescu sa nu iasa Ponta, votezi Iohanis sa nu iasa Dancila.
Is curios anul asta cine e “raul cel mai mic”.
Eu unul m-am cam saturat sa votez raul cel mai mic, dar nici nu as vrea sa iasa partide ca AUR sau ce drac de inventii rusofile mai scot baietii la inaintare.
Vedeti ce chef de munca e in ultima vreme? Se prind traficanti de orice, se asfalteaza in draci(cu denivelari din prima), se baga stalpi de curent, se refac statii de autobuz, doamne, nu-mi vine sa cred, coincidenta vietii ca is inainte de alegeri.
Ne vedem cu ei peste 4 ani, cand umbla cu loganuri sa dea mana cu toti si sa ceara voturi.
Salutam cheful de munca o data la 4 ani, fain, fain.
NOU
@K.Julien: “USR – isi dau singuri cu tifla in cap, s-au agitat atata din opozitie, cand au ajuns la guvernare, au iesit singuri, ca nu le-a convenit.” – asta e cea mai de clasa manipulare penelisto-pesedista. A fost poate cea mai buna decizia luata de USR din ultimul timp. Daca nu pleca, stii ce se intampla? Urma sa fie demis Drula, apoi cine stie ce alt ministru. Ia zi, tu poti lucra cu un sef care iti respinge proiectele din interes propriu si nu din interesul companiei?
Si uite ce bine a ajuns cutzu…
NOU
poate sa-mi dea cineva un exemplu de politician mai dobitoc decat citzulanul? doar ca politician sa fie evaluarea, precizez pentru cei care nu inteleg textele la prima lectura.
NOU
@punk
Cand imi ceri votul pe 4 ani, stai 4 ani, stai sa te demita ei, nu semnezi tu preavizul ca fraierul.
In momentul ala ar fi demonstrat ca lupta pana la capat si ar fi ambitionat mai rau votantii USR sa voteze.
Sa ma banuiesti de manipulare psd cand ti-am explicat dc iasa din schema PNL(pt blatul cu PSD) asta inseamna usrist care nu e conectat la realitate.
Cand cineva aduce critica USR, sariti ca arsi si ii faceti psdisti, desi erau votantii vostrii. Exact cu asta va taiati creanga de sub picioare.
Coborati din bula voastra, explicati si la oamenii cu mai putine studii, oameni mai simpli, ce vreti sa faceti, daca ii faceti psdisti, comunisti si ce mai vreti voi, elitistilor, ii trimiteti in bratele AUR si contribuiti fara sa va vreti la declinul vostru ridicarea AUR
NOU
Pai nu-l laudau pe catu usr & toata mass-media de casa protv,europafm…? Cu orban, ludovic nu victor, a fost exact pe dos dupa ce usr il injurau in gura mare au facut alianta cu partiduletul lui, nici macar turnatorul petrov nu reevalua oamenii in halul asta.
NOU
Bai Juliene tata, cum au iesit de la guvernare ca nu le-a mai convenit? Ca eu imi amintesc cu totul altceva: ca isi luau suturi in cur zilnic de la liberali. Da, probabil nu le-a mai convenit sa ia suturi zilnic. E si asta o chestie.
NOU
@K.Julien nu te-a facut pesedist, a spus doar ca ai pus botul la manipularea lor. Si asa e, ai pus. Sau te prefaci ca nu intelegi.
NOU
De când am 18 ani merg sa votez. Și când am fost plecata din tara și aveam de merg vreo 3 ore pana la ambasada și stăteam la cozi, tot am votat, singura absenta a fost la referendumul pt familie.
Mi mi s-a făcut instrucția asa: nici un om nici un candidat nu e perfect, dimpotrivă. Când nu poti vota omul votezi ideea, când nu poți vota nici ideea votezi direcția. Ceea ce voi face și acum. O sa votez direcția, aia care nu ne duce spre Rusia și înapoi în sfera lor de influenta.
NOU
Trebuie sa fi complet cretin sa votezi Ciolos acest securist imputit si traseist politic infect.Eu nu stiu ce om normal la cap voteaza scursura asta si rahatul lui de partid.
NOU
Eu nu mai merg la vot cat traiesc. Nu mai vreau sa votez cu nimeni, nu mai vreau sa pierd timp sa merg sa pun stampila pe nimeni. Ma duc la mare in ziua votului si gata. Sa castige oricine, nu ma intereseaza. Simion presedinte si sosoaca premier si tot nu ma intereseaza. “Votul tau conteaza” e cea mai mare mizerie posibil. Nu conteaza si nu a contat niciodata votul meu pentru ca mereu a fost redistribuit sau ce am votat eu nu a castigat. Am votat nicusor dan in 2012, ca idee…. O sa mai merg la vot doar daca candideaza vreo ruda dar sansele sunt aproape de zero. Acum 4 ani a zis idiotul de la cotroceni “hai la vot sa scapam tara de ciuma pesede”. A urmat 1 an de guvernare pnl si usr unde au facut kktu praf dupa care ghici ce, acelasi idiot a adus pesede la guvernare. Fmm
Hai la vot sa nu cumva sa ajunga ponta la cotroceni ca apocalipsa, dupa 4 ani hai din noua ca veorica e ciuma rosie. 10 ani de concediu pentru fuhrer si sotie, atat. Nu exista ceva bun facut de el in 10 ani, nimic !!!! Oricine ma intreaba de vot am un singur raspuns : mars !
In ziua votului eu sunt la olimp, voi sa mergeti sa votati !!!!
NOU
Lasa-ma sa ghicesc, postac PSD sau PNL? Si neparticiparea la vot e tot un vot, doar ca pentru PSD/PNL.
NOU
Olimp… așa se explică tonul și atitudinea de evitare a aglutinării cu problemele muritorilor de rând.
NOU
Atunci șezi blînd pe coadă, acasă și nu te mai plînge.
NOU
Claudiu, mars !!!
Peredhil, merg in olimp de 2-3 ori pe vara de 2 ani pt ca e aproape de bucuresti, e gol si liniste, nu manele, nu bombardieri si suedeji, relax si nici scump nu e
Marinel, nu ma plang de nimic… d aia am scris ca sunt impacat cu oricine castiga si daca e chiar nasol de stat in romania ma mut si asta e, am mai stat 10 ani in italia si anglia
NOU
Daca apare unu sictirit de politica, hop apare si postacu de serviciu care il acuza pa sictirit ca e postac. Nu coitze. Si io-s sictirit de politica asta si consider ca orice ai vota tot acelasi kkt e. Ptr ca in politica, toti sint santajabili. Toti. Ptr ca asa au ajuns acolo. Nu patrunde fir de om cinstit in politica. Ca asa merge treaba. Tre sa te vinzi cuiva ca sa ai acces in elita asta imputita numita clasa politica. Plus ca toti au cozile incarligate, ce e pe la tv e asa ptr rating, cum se contreaza ei de ochii lumii. O vrajeala totala.
Partide politice, trusturi de presa, institutii de stat….o mizerie interconectata si imbarligata.
NOU
daca as avea o ruda candidat psdnlaurudmr n-as vota-o.
NOU
Dan, si daca nu te dadeai de gol dupa primul comentariu, sa zici ca Olimpul e ieftin aprinde toate becurile
NOU
Admin, cum imi sterg contul, te rog frumos? Ca nu gasesc nimic in setarile profilului. Ori ma poti sterge tu?
Multumesc anticipat!
O zi frumoasa in continuare!
NOU
sters
NOU
Oameni buni, politicienii nostri sunt populatia oglindita. Zici de politicieni ca sunt hoti, inculti, golani si plini de ei. Ok, iesi din bula ta si da o tura prin tara, sau si prin oras, si sa vezi cum sunt cei mai multi oameni. De la santieristi care fluiera femei pe strada, pana la soferi muisti sau barmani care iti mai baga o bere in plus pe nota, ca oricum te-ai ametit si nu mai vezi. Ce mai avem? Profesori incompetenti si rezistenti la schimbare, judecatori miserupisti sau corupti, politisti spagari, medici spagari, ingrijitori de azile, bugetari care freaca menta, v-ati prins. Astia pe cine sa voteze, nu pe unul ca ei? Pana nu se schimba oamenii nu se va schimba nici clasa politica pentru ca politicienii sunt, de fapt, oamenii.
NOU
Sa nu uitam de Aitisti.
NOU
Azi am citit ca aveti si profesori cu diplome false.
NOU
@Dani: nu a uitat, sa stii. Au n-ai vazut acolo “inculti si plini de ei”?
NOU
Iar oamenii nu se schimba niciodata, au aceleasi nevoi.
NOU
Eu tot astept plecarea in masa a aitistilor din tara asa cum ne amenintau pt ca li s-a anulat statutul de speciali care nu platrau impozitul.
NOU
Și cum îi dezlipești de Markusuri, Costele?
NOU
Constantin, li s-a anulat si nu prea: platesc impozit doar pentru ce trece peste 10 mii de lei. La salariu de 10 mii sau sub, platesc ciuciu, spre deosebire de vasta majoritate a cetatenilor mai fraieri. Iar la salariu de 10.001, platesc impozit doar pentru leul ala care a depasit. Pai ori scriem miau ca pisica ori platim taxe ca fraierii.
NOU
@Dani Corban – corect, practic au ramas aceiasi speciali care ne amenintau ca emigreaza in masa daca guvernul se atinge de statul lor de speciali.
NOU
Pana sa vorbim si sa analizam diferitele doctrine politice si alte “fineturi”, romania are nevoie de autostrazi, spitale , tevi schimbate ….digitalizare reala a stratului si lista este foarte foarte lunga…toate astea nu sunt nici de dreapta si nici de stanga…hai sa construim o tara ca afara si peste 20 de ani putem discuta de doctrine si alte reglaje fine…deocamdata cade casa pe noi…
NOU
Pana sa vorbim si sa analizam diferitele doctrine politice si alte “fineturi”, romania are nevoie de autostrazi, spitale , tevi schimbate ….digitalizare reala a stratului si lista este foarte foarte lunga…toate astea nu sunt nici de dreapta si nici de stanga…hai sa construim o tara ca afara si peste 20 de ani putem discuta de doctrine si alte reglaje fine…deocamdata cade casa pe noi…
NOU
Pana sa vorbim si sa analizam diferitele doctrine politice si alte “fineturi”, romania are nevoie de autostrazi, spitale , tevi schimbate ….digitalizare reala a stratului si lista este foarte foarte lunga…toate astea nu sunt nici de dreapta si nici de stanga…hai sa construim o tara ca afara si peste 20 de ani putem discuta de doctrine si alte reglaje fine…deocamdata cade casa pe noi…
NOU
Duminica o sa ma duc prima data la vot ca tata. O sa o iau si pe fi-mea si o sa o las sa introduca buletinele de vot in urne. E un moment special pentru mine si o sa profit de el.
Altfel spus, nu am lipsit de la niciun vot nemotivat. Si nici nu o voi face, chit ca nu o sa am cu cine vota. Maxim fac cu pixul o pwla si scriu MUIE. Nu pedepsesc pe nimeni, nu afecteaza pe cineva decizia mea.
Daca nu ma duc la vot, candidatul x ia 10 voturi, adica 100%. Daca ma duc la vot, candidatul X ia 10 voturi din 11, adica 91%. Sigur, asta nu inseamna mai nimic la acest calcul, dar ideea ramane. Nu functioneaza, din pacate, in cazul alegerilor unde se redistribuie voturile. Dar ideea ca votul conteaza este demonstrata matematic.
NOU
vezi ca daca vrea sa te futa ala de la sectie, te arde, te lasa sa o faci dupa care cheama politia si te amendeaza. nu are voie sa iti introduca copilul buletinele in urne, te risti
NOU
Intreb inainte, normal. Nu se poate, aia e, astia suntem.
NOU
De parca era pt cineva o surpriza ca mergi sa votezi usr.
NOU
Merg si votez ADU, Constantine. Nici atat lucru nu stii… :))))
NOU
Nu votez, nu am cu cine. Ma doare in pula cine castiga. Nici acolo. Ma doare in pula si de smiorcul opozitiei. Sa fi facut bine sa imi castige interesul si simpatia, cand a fost cazul.
Cat despre aia cu “daca nu votezi, se distribuie catre PSD/PNL”, mars la cacat, nu se poate distribui ceva ce nu exista.
Nu in ultimul rand, “romani nu mai stati acasa, iesiti la vot”, presupune o extorsiune a unui degajament prin omisiune, pentru ca ar fi de fapt “romani nu mai stati acasa, iesiti la vot SI VOTATI CU AI NOSTRI CA SA NU IASA CEILALTI”, ca presupun ca preferintele se pastreaza si intre cei care nu ies la vot.
Pe scurt, oricum va castiga USL, si aia e, nu se va termina lumea.
NOU
“Pe scurt, oricum va castiga USL, si aia e, nu se va termina lumea.” haha, aproape ca iti da o lacrima =))) ne-am prins 😉
NOU
cel mai sila imi este de promotorii neasumarii.
fraze ca ”sa nu politizam” si ”toti sunt la fel” sunt vomitive.
NOU
de cand ma stiu votez raul cel mai mic si nu trece un an ca sa ma conving ca este de fapt egal cu raul cel mai mare! cand va aparea o lege care sa interzica traseismul politic si inca una care sa condamne declaratiile politice sau cum naiba le zice, atunci ma duc la vot!
BTW, o explodat numarul infractiunilor de evaziune, adica o crestere de 64% fata de anul trecut dupa ce s-o votat legea aia cu plata prejudiciului in anumite conditii. Cine credeti ca o votat legea asta, raul cel mai mare sau raul cel mai mic?
Duceti-va voi la vot, eu ma limitez doar in a fi informata asupra drepturilor pe care le am ca sa nu ma calce astia pe cap.
NOU
Votul este pentru plebe. Ce e aia, un om, un vot? Cum sa fie votul meu, alegerea mea, judecata si drepturile mele egale cu ale oricaruia? Pai noi suntem egali? A, cand or zice autoritatile “poftiti, d-le Corban, votul d-voastra valoreaza cat 10 mii de voturi normale, plebice, poftiti la vot!” atunci, da, poate iau in considerare. Dar inca nu-i cazul. Sa voteze plebea, ca pentru ea este votul, plebea viseaza si cere cai verzi, nu eu. Mie imi trebuie 20,5% oxigen in aerul respirat, in rest ma descurc.
NOU
Pai oamenii politici si mass-media lor de casa au nevoie sa mobilizeze cat mai multi la vot ca altfel isi pierd legitimitatea, cam cum era de ex daca johanis castiga alegerie cu doar cateva sute de mii de voturi (nu-s naiv sa cred ca nu va mai merge nimeni la vot) nu cu milioane ?
Stiu ca legal e acelasi lucru si oricum devenea presedinte dar macar i se mai taia din tupeul cu vacantele de super lux foarte multe si foarte lungi.
NOU
sa ma anunte cineva cand apare partidul politic cu urmatoarea programa: legalizare prostitutie si canabis, curatenie in bugetari
pana atunci e doar laba in cerc.
NOU
Abandon all hope, ye who enter here
Nu cred ca au fost vreodată niște alegeri care să fie marcate de mai multă scârbă și lipsă de speranță precum astea.
Tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă, cam de la Colectiv încoace ne arată că în țara asta suntem pe cont propriu. Și fiecare se cam descurcă cum poate. Unii dau la pește în Năvodari, alții mai masochiști încă sunt pe meleagurile noastre și speră… oare la ce?
O să merg la vot, așa cum am mers de fiecare dată de când votez. Dacă interesează pe cineva, nu voi vota nici partidul comasat, nici partidul hepatită. Voi vota, pentru a nu știu a câta oară, pe principiul răului cel mai mic.
Nu voi sta acasă, deși pe canicula anunțată duminică mi-ar fi mai bine cu o bere pe o margine de râu. Nu le voi scrie nici măscări pe buletinul de vot, deși toți le merită cu prisosință. Măcar să știu că votul meu nu e redistribuit tot celor care fut țara de peste trei decenii. Dar ca niciodată, niciunii nu merită cu adevărat votul meu.
NOU
eu nu inteleg dc consideri ca sunt fara speranta? voteaza ce consideri ca trebuie sa iasa si aia e.
eu am votat Sordanul de cand a candidat prima oara, abia a 3 a oara a castigat, eu sunt multumita. O sa votez Sordan tot inainte.
Stau in 3, votez Ciceala la fiecare runda, poate scapam de pramatia asta de acum. Speranta exista mereu.
a, acum niste multi ani l-am votat pe ala cvu parul mare si cret la presedintie, am si uitat cum il cheama, radea lumea de mnine ca vai, nu are sanse, pai daca nu il votezi, nu are.
NOU
hai mah ca nu e asa rau. nu sunt toate asa negre. e amuzant cum se tot plange lumea ca vai, ce ma fac, cu cine votez etc
in afara de aia tineri care chiar nu prea au idee cine, ce, cum, restul doar se alinta, stiu bine ce sa aleaga dar ca le e greu sa accepte ca aia vor.
plus ca lamentarea asta permanenta cu “nu merita nimeni votul meu” e o tampenie, e o utopie gandul ca o sa apara partidul/persoana perfecta care sa indeplineasca toate dorintele umede ale specialului care voteaza. si ce e cel mai haios, chestia asta se repeta la fiecare tur de alegeri. ma gandesc cat de dubios e in US unde votantul american daca s-ar comporta ca votantul roman ar trebui sa isi puna streangul de gat la gandul ca are doar doua optiuni reale.
NOU
Nu-s departe băieții de partea cu ștreangul, doar că pus de gâtul vecinului ce votează invers.
NOU
Eu nu cred că am votat vreodată cu mai multă ură ca anul ăsta.
M-au rupt cu taxele la Întreprinderea Individuală de 2 bani pe care o dețin de peste 10 ani, aproape că mi-au luat tot. Aș fi înțeles și acceptat asta, dacă aș fi văzut că din banii mei se face ceva bun, dar când îi văd cum fură pe față deja acum și nu le face nimeni nimic, în timp ce-mi țin mie discursuri sforăitoare despre patrie și sacrificiu, mă apucă toți dracii!
Ar trebui ca românii să le transmită un singur lucru: DESTUL!
NOU
pai si cu cine sa votez? ca si data trecuta am votat, le-am spus DESTUL, iar ei s-au aliat cu PSD si ne conduc. impreuna
NOU
Eu personal o să votez cu alianța în care este USR. Nu-s nici ale lor toate “cu lapte”, dar măcar îi decuplez pe cei care ne-au călărit 30 de ani de la țâța puterii și banilor.
Nu sunt atât de naiv încât să cred că pesedeii și peneleii și alți -ei vor sărăci dacă nu-i alegem, dar măcar să mai tragem o gură de aer înainte de a ne scufunda din nou în rahat. 🙂
Știu, familia Dragnea (de exemplu) tot plină de bani va rămâne, covrigarul buzoian și tot neamul lui vor fi tot nababi, dar măcar așa avem o șansă.
Și mai știu că în 2004 e mai bine în România decât în 1990, dar tot vreau o viață mai bună pentru copilul meu, iar dacă copilul meu va munci, vreau să nu-i fure tot așa porcește munca niște neica-nimeni cum o fac cu noi.
Poate greșesc, nu sunt eu cel mai ascuțit creion în penar.