Eu sunt ascultător de O-Zone încă de la nașterea lor, ca formație, pentru că, atunci când au apărut ei, în forță erau mizerii de alea cu Aurelian Temișan, Vasile Ve Vasilache, Adrian Romcescu și alți gladiatori ai muzicii ușoare românește, muzică de care, mulți dintre voi, nu au auzit și și mai mulți au uitat că există. Au adus un suflu nou, muzica era veselă, plăcută, m-a prins și a rămas acolo. Plecam la drum cu caseta de O-Zone best of, care mergea față verso și era cel mai plăcut drum, pentru mine. I-am ascultat și după ce s-au despărțit. Dan Bălan a rămas în atenția publicului, venind în continuare cu muzică (poate unii dintre voi țin minte Lepeztkami Slioz), ceilalți doi, Arsenium și….nu mai țin minte, au continuat cu stilul O-Zone, dar s-au cam răsuflat și nu s-a mai auzit de ei.

Ce voiam să zic este că bro, deci această operă de artă danbălaniană, la care suspină Radio Zu, este copiată notă cu notă după Jessica Jay și a ei Casablancă. Ghinionul face ca Jessica Jay să fie pe val la Gara de Est, românia, fix când eram eu în armată și o ascultau toți cei de acolo încontinuu, ca disperații. E tatuată pe creier și nu neapărat într-un mod plăcut.
Rușinică, doamna Irina Rîmeș.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.