Citeam despre criza ambalajelor, cum e nebunie pe piață că, din cauza pandemiei, acum nu se găsesc nici ambalaje pentru masile vânzări de sfârșit de an, iar lumea e pregătită să plece cu torțe și lanterne peste Amazon, care a cumpărat tot ce era de cumpărat pe piață și i-a lăsat pe toți cu drâmba-n buză, MOARE COMERȚUL!

De fapt, ăsta era mesajul, că, din cauza crizei ambalajelor, sărmanii oameni vor rămâne fără mult doritele cadouri de sărbători, cei dragi vor rămâne dezamăgiți, fericirea toată se va duce pe…pantă descendentă, de astea.

Inițial am râs, cumva, pentru că nu mi s-a părut stupid. Nu avem de unde cumpăra cadouri? Sau cadourile au devenit prea scumpe? Ghinion pentru vânzători. Vorbim cu cei dragi, discutăm situația și mergem mai departe, ca niște persoane adulte ce suntem. Același lucru cu copiii, ei fac parte intrinsecă din familie, nu e nimic rău sau rușinos să le explici că vremurile sunt așa cum sunt și nu avem cum să punem cele cuvenite pe masă și sub brad, ca să parafrazez primul reporter de dulce gelatinos care va arunca asta în piață.

Dar, mă gândesc, poate lucrurile sunt altfel și oamenii au și altfel de experiențe.
Voi cunoașteți oameni și femei care să facă scandal că nu primesc cadouri de la soț, amant, prieten, chestii de astea? Că nu m-ar mira să aud că există cazuri în care iese scandal pentru un motiv atât de pueril.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.