Începând cu 1 ianuarie 2022, instituțiilor publice li se interzice să mai solicite persoanelor fizice și firmelor copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituții ale statului, potrivit unui proiect legislativ, trecut anterior de Senat, și adoptat acum de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților
Vă spun cu mâna pe epiderma care apără coastele de deasupra inimii, dacă chestia asta chiar se întâmplă și nu se gândește Hohannis să o trimită înapoi, pentru că nu e clară sau știu eu ce găsește el acolo, în turnul de fildeș, chiar a meritat să avem la putere hahalerele astea de liberali, a meritat și episodul Tătaru, și Vela, și Cîțu, au meritat și sacrificiile de morți închinate incompetenței liberale și lui Vlad Voiculescu, a meritat tot.
Cum o să fie să te duci la examen de permis cu buletinul în buzunare, pentru că nu mai ai ce acte să duci, că tu duceai acte de-ale statului dintr-un loc în altul. Sau cadastru. Sau la internări, unde trebuie să demonstrezi cu hârtie de la statul român, statului român, că ai asigurare. Și asta trebuie să o faci în persoană, cât timp ești în spital. În fine, mai sunt exemple, numiți și voi.
Dar da, dacă este pe bune, e treabă.
NOU
Ha, mă duceam la casa judeteană de asigurări, plăteam ”medicala” la un ghișeu, făceam copie și o lăsam la altul, ca să figurez în evidențe de a doua zi…
NOU
Once Only Principle, se lucreaza la asta de ani buni la nivel european, si in tarile care isi respecta cetatenii e deja implementat 🙂 ec.europa.eu/cefdigital/wiki/display/CEFDIGITAL/Once+Only+Principle
astept cu maxim interes implementarea in tara dosarului cu sina, dar am indoieli maxime, pentru ca daca totul e inca arhivat in iubitele dosare, n-avem cum sa digitalizam tot asa repede.
NOU
Vise umede…
NOU
Nu cred ca o sa se intample. Nu stiu sa fie o platforma intre institutii prin care sa se verifice documentele, iar cu mailul esti la mila functionarului. Asa ca o sa ducem noi de buna voie si nesiliti de nimeni hartiutele, doar ca sa fim siguri ca nu avem probleme.
NOU
Hold your horses! Si mie mi-a stat respiratia 30 sec cand am citit asta. Doar ca stiu si vorba aia cu “… too good to be true …”.
Sa vedem! Zise orbul …
NOU
Nobody can hold me!
NOU
Superb dar… O sa însemne timpi de așteptare mai mari pentru ca instituția respectiva va trebui sa facă rost de acele acte/copii în locul tău. Adica nu te va crede pe cuvânt ci iti vor spune ca se ocupa ei dar în 30 de zile. Era de cacat ca ma duceam la sectorul 4 și trebuia sa depun o chestie emisa de ghișeul de lângă cum ca nu am datorii tot la ei.
NOU
Nu se va intampla nimic, legea asta nu prevede nici o sanctiune pentru angajatul statului roman care iti va cere in continuare acte emise de statul roman.
NOU
Fiind vorba de statul roman ce se va intampla va fi ca Maricica va merge in partea cealalta a Bucurestiului sa duca actele cerute de Viorica. Si daca uita sa le ceara mai vine saptamana viitoare. Si noi vom sta ca prostii 2 luni in plus pentru orice rahat ca pana acum le faceam noi treaba.
NOU
Boss, da’ comisionul de la firma de curierat cine il incaseaza?
NOU
Săptămîna viitoare sînt ocupate toate sloturile de la programarea online. Puțin mai încolo, cam peste o lună… Că acum nu mai e înghesuiala de altădată, dacă o treabă durează 5-6 minute, tot un sfert de oră e la programare.
NOU
Stai usor ca pana nu ai si normele metodologice de aplicare a legii e fix pix.
NOU
Eu cu manuta mea am scris o cerere la o primarie pentru ca nu apaream in nu stiu ce registru ca locuind la numarul de casa unde aveam CI si trebuia reinnoit. Subsemnatul Popescu, declar ca m-am mutat de la numarul 3 la numarul 3. Asta in conditiile in care eu nu mi-am schimbat niciodata domiciliul
NOU
cred ca ar trebui sa existe si sanctiuni. altfel nu o sa fie aplicata
NOU
Si nici sancțiuni nu are, in afară de generalul abuz in serviciu in care-ti vei baga …la, mai bine aduci si copie CI.
Plus scenariul ala in care functionarul de la X iti zice ca actul de la Y “nu S-A primit. Veniți mâine”.
Dar e un început.
NOU
Daca nu ma insel, proiectul este al USR-ului, nu al PNL-ului
NOU
nop.
NOU
UDMR chiar. Cseke e artizanul.
NOU
Asa retineam si eu… pe vremea lui Ciolos se facuse un fel de comisie sau grup de lucru sa implementeze asa ceva. Mi-e lene sa caut, sau nu vreau :))
NOU
Am observat ceva in stirea despre lege : referire doar la autoritatile centrale.
Daca legea nu se aplica autoritatilor locale , am o banuiala ca multe “institutii” ce erau centrale , brusc o sa fie alocate autoritatilor locale …
NOU
Nu vă bucurați degeaba c-am scăpat de “dosarul cu șină”.
Am citit legea de 4,26 ori și n-am găsit nici-o referire la “bască”…așa că mai vorbim…
NOU
” … copie + original CI ŞI copie + original CERTIFICAT DE NAŞTERE …”
Cât le-am urat mulţi ani în iadul birocraţilor ..
A, şi să nu uit, că astăzi sunt din nou la aragaz: mulţi ani în iadul bucătarilor celor care au făcut şi aprobat designul noilor cuburi maggi.
NOU
nu mai sunt dreptunghiulare?:))
NOU
sunt mai lungi. când le bagi în gură și apoi bei apa caldă, curge supa pe margine.
NOU
* “ambalajulu noilor cuburi maggi”
Ma gândeam la trei chestii deodata, a treia fiind serveţelele umede universale de la lidl, şi alea cu potenţial furnizor schimbat, acum urmatorul şerveţel nu mai iese din ambalaj când tragi de unul, sunt practc unul peste altul, fără să mai fie intercalate. Dupa jumatatea pachetului e … distractiv, ca sunt umede şi lipite unul de altul.
NOU
chiar ma intrebam cine foloseste asa ceva!
NOU
fara norme metodologice e fix pix, si oricum e inaplicabila din cauza informatizarii precare a administratiei publice
Oricum, pana cand il trezeste pe Iohannis din somn si urzeli la semnatura, o sa o declare CCR neconstitutionala, ca se vor plictisi plimbatorii de hartii.
NOU
ar fi bine daca lucrurile ar functiona, insa sper sa nu ajungem in situatia in care sa sa zicem “hai doamna ca va aduc eu copiile, nu le mai asteptati din partea cealalta” cu gandul ca se rezolva mai repede
NOU
Mie mi-a plăcut aia cu “Transmite tu primariei din orașul de reședință că ai plătit amenda către altă instituție a statului. Sau mai plătește odată dacă nu mai ai chitanță”
NOU
Doar din comentariile astea (la care achiesez si eu din plin) iti dai seama ca radacina rahatului in care suntem actualmente este lipsa de incredere in “autoritati” datorita prestatiei de pana acum. Chiar daca printr-un miracol aceasta monumentala intrare in secolul 21 se va petrece…
NOU
Hhhaaaa!!!
La cjas in intervalul iulie-octombrie, la 3 birouri ( contractare, corp control si evaluare) aproape identic acelasi set de documente, unele emise cu ani in urma si duse anual in aceeasi formula..
Cu mentiunea expresa-in dosar cu sina, in ordinea de pe opis..
NOU
Nu mai puneti botul la titluri de stiri scrise de ziaristi “competenti”. Daca cititi legea mai exact o sa observati ca nu se mai cer copii ale actelor, nu scrie nicaieri ca nu au voie sa iti ceara documentul\documentele in original. Deci isi cumpara ei xerox… 🙂 si justifica cumpararea de consumabile la preturi “avantajoase”.
NOU
Nu e nici o problema sa vii cu originalul (CI, certificat casatorie, nastere, etc). Atat timp cat nu auzi imbecilitati de genul “Iesiti afara, pe stanga, e un xerox, aduceti 2 copii”.
Vai ce o sa sufere toate firmele de xerox, capuse anexate la cladire, institutie de stat.
NOU
Babaietzi, calmati-va, ca sa zic asa. Vor trebui aduse acte originale care vor fi vazute de catre micul bugetar de la ghiseu care va face mentiunea “s-a prezentat originalul ” sau “conform cu originalul” pe dosar/cerere sau ce va mai fi. Acu’ nu puneti la incercare geniul creator al micului functionar atoatestiutor, sigur va gasi ceva sa te puna pe drumuri. Proaspat bugetar, fost patron, fost muncitor pe afara, pot sa spun ca incepe sa-mi placa viata din partea cealalta a ghiseului cu fanta la 80 centimetri de sol, prietenii stiu si cunosc…
NOU
banuiam!
ai vocatie!
NOU
Dar legi fara aplicabilitate s-au mai dat, nu e greu de dat asa ceva. Ideea e sa apara si normele de aplicare. Politaiul de la permise va fi de acord ca tu sa vii cu buletinul dar sa-i explice Hohannis de unde ia datele de care are nevoie. Nu are de unde ? Atunci va fi ca legea aia cu dublarea salariilor profesorilor, lol. A trecut de toti si a ajuns la buda.
NOU
Cazierul luat de la poliție să îl dai poliției la examenul auto.
NOU
babaeti, voi sunteti mici, nu cred ca ati prins cand dura 1 luna sa iei cazierul…
NOU
Asta cu cazierul este de colectie.A explicat un nene foarte doct pe un forum, cred ca era politist nenea asta, ca cei care se ocupa de cazier nu au nici o legatura cu cei de la circulatie, practic este alta tara, alta planeta, alta galaxie, alt univers.Am ras in hohote dar amar, deci cam asta este nivelul .
NOU
Și numai din orașul de domiciliu, că dacă munceai pe la mama-dracu, detașat prin vreun șantier la Cucuieții din munte…
NOU
Praf in ochi. Nu se vor mai cere copii LEGALIZATE, va fi suficient sa se mearga cu o copie xerox si originalul, iar functionarul va pune stampila ”conform cu originalul”. Chestie care se practica deja la scara destul de larga. Decat atat.
NOU
Nu pune nici o stampila, scrii tu cu manuta si semnezi oe fiecare pagina!
NOU
Va fi ceva in genul noii cărți de identitate, implementată și nu prea.
NOU
eventual la Cluj.
NOU
Intrebarea e daca institutiile statului sunt pregatite pentru aceasta schimbare majora. DAca nu sunt, atunci, cel mai probabil, va fi amanata.
NOU
Tata a fost sa-si schimbe buletinu inca valabi vreo 3 luni. Plus pasaportul valabil inca vreo 5 ani. Nu se poate pentru ca nu se mai vede bine locul nasterii in certificatul de nastere!!!
Sa-si schimbe certificatul de nastere a trebuit sa dea o declaratie pe proprie raspundere ca s-a nascut acolo. Plus taxa, of course.
Chiar daca se va implementa legea asta, nici nu vreau sa ma gandesc cat haos va fi.
NOU
– Aveti copii?
– Nu, parca nu mai era nevoie.
– Asa este, reveniti va rog peste 30 de zile pana facem noi rost.
Plus, endless licitatii publice pentru acordarea de lucrari in refacerea infrastructurii de informatica, noi angajari pe posturi de network administrator (Nutica lu’ sefu’) si simultan contracte banoase cu firme de mentenanta. Scolarizarea analfabetilor functionali de la stat care n-au vazut in viata lor un PC.
Nu ma intelegeti gresit, ar fi o mana cereasca o asemenea masura, o normalitate defapt. Doar ca normalitatea are o fata hidoasa in romania.
NOU
Sa vezi distracție pentru o autorizație de construcție sau pentru avizele necesare când îți deschizi o afacere.
NOU
Va fi inca o lege ne-aplicabila. Nu imi tin respiratia. Probabil ca o sa vrei sa te duci cu buletinul sa faci ce ai de facut si o sa iti ceara toate copiile, formularele si basinile pe care le cer si acum, iar cand o sa le spui de legea asta, o sa iti spuna ca nu se poate aplica pentru asta pentru ca motive si ca trebuie sa faci ca inainte daca vrei sa obtii ce doresti.
NOU
Am o firma de cadastru deci vorbesc in deplina cunostinta de cauza.
1. Degeaba o lege spune ceva, daca nu armonizezi si celelalte legi. Eu daca depun un dosar fara aceste copii, mi-o iau peste bot instantaneu pentru ca Ordinul 700/2014 imi spune clar ce trebuie sa contina un dosar. Daca nu am alea iau o nota de completare sau respingere.
2. Sa presupunem ca se armonizeaza aceste lucruri. De unde ar sti functionarul ce sa ceara si cui? De ex. intabulare apartament se pun la dosar actul de vanzare cumparare (copie legalizata), contract de imprumut, proces verbal de predare primire al apartamentului, certificat de mostenitor (daca e cazul), certificat fiscal, copii buletin(e) proprietar(i). Daca actele astea nu ar fi la dosar ce ar face persoana de la oficiul de cadastru sau biroul de carte funciara? Ar incepe sa puna intrebari in stanga si-n dreapta unde gaseste documentele?
3. Posibil ca fragmentul de text pus de tine sa se refere doar la copii legalizate, nu am cautat textul de lege sa-l citesc amanuntit.
4. Din pacate sunt legi la noi care, desi in vigoare, nu se aplica. Noi functionam asa cum spuneam mai sus dupa Ordinul 700/2014, insa daca ajungi cu lucrari pe la alte oficii de cadastru prin tara te lovesti de “o circulara interna” care spune ca la ei se face altfel, nu cum spune acel Ordin.
Sunt de acord ca birocratia ar putea fi eliminata, insa aici ar trebui sa lucreze multe institutii pentru armonizarea ei.
NOU
mie imi solicitau cei de la anaf sa depun cazier fiscal si certificat fiscal!
decerebratii de la casa de sanatate aveau pretentia sa fac dovada platilor desi puteau importa baza de date de la anaf.
culmea decerebrarii a fost cand au venit cu pretentia sa fac dovada platii unor sume declarate dar nescadente, pentru a figura ca asigurat. cu putin scandal, inceput cu opincarii de la parter si continuat pana la director, condimentat cu amenintari de ordin penal, mi-au re-activat cardul si m-am reintors la consultatia intrerupta de nevalidarea cardului.
NOU
Carte de identitate, copie dupa carte de identitate si certificat de nastere plus copia aferenta pentru ca , logica de fier, cartea de identitate poate fi falsa in mintea lor cat nuca si doar certificatul de nastere este original si serios , probabil fiind din anii 70 are patina timpului si este mai vintage asa pe cand cartea de identitate este prea noua si este dubioasa rau.
NOU
hold your horses,
nu exista mentiuni de penalizari pt cei care nu aplica legea asta
deci fix apa ploii/2
NOU
Supertare!
E ca și rezolvat, mai trebuie doar baze de date funcționale și interconectarea lor.
NOU
Eu am cu buletinele câteva faze, poate o fi lungă postarea.
1. Mă mut la primul domiciliu de după căsătorie – an 2010. Prin 2017 primesc un apartament donație, merg la impozite să-l declar, să încep să-l plătesc eu. Zice omu’ de la ghișeu:
– V-ați schimbat domiciliul fiscal.
– Say whaat?! Da-s persoană fizică, chimică, nu-s firmă.
– Da’ știți, v-ați mutat de la adresa veche aici unde aveți domiciliul acum.
– Păi da, că m-am căsătorit, am plecat de la mama de acasă.
– Aveați obligația să ne anunțați.
– Păi statul român îmi face buletin nou, cu adresa nouă și tot eu să merg să spun statului că m-am mutat? Prima dată unde apare adresa veche nu v-am anunțat și pe aia o aveți?! (2010 – 2017 nu este un interval suficient de timp pentru update, se pare. Și vorbim de Arad, comuna aia mai mare pe drumul dintre Oradea și Timișoara)
2. Expiră anul trecut în 20-20 Anno V.D. buletinele de care ziceam mai devreme. Prima dată merge soția la reînnoire în ianuarie. All good. Merg eu în august:
– Certificatul de căsătorie l-ați adus?
– Huh? Pen’ ce?
– Era în lista primită pe mail.
– Da, era împreună cu alte documente gen sentință de divorț, acte de schimbarea numelui etc. Eu nu-mi schimb numele, nu mi l-am schimbat niciodată, e același ca în certificatul de naștere. Buletinul expirat era valabil cu fix același nume.
– Nu se poate, doar soția e căsătorită cu dvs? Dvs nu sunteți căsătorit cu soția?
– Ok, zic căutați copia certificatului soției în dosarul ei din ianuarie când i-ați făcut buletinul nou.
– Trebuie să ne aduceți actul în original + copie.
Alt drum, altă veselie.
3. Între timp ne mutăm în apartamentul primit donație la pct. 1. 2021 recent, mergem să schimbăm domiciliul:
Ghișeul: – Bunica (donatoarea) vine să semneze că vă ia în spațiu? (Era donație cu uzufruct viager).
– Păi, a decedat în 2020.
– Aveți certificatul ei de deces?
– WTF? Tu funcționar al statului român nu poți introduce un CNP în baza de date a statului român să vezi dacă posesorul acelui CNP mai e deasupra sau a plecat la cei drepți?
Alt drum, altă veselie.
Și să vedeți cum e când îți povestesc neamurile din străinătate ce pățanii au dacă și-au schimbat cumva numele pe cale administrativă în alt stat din EU și vin să-și facă buletin românesc cu numele nou.
NOU
Care bază de date? 🙂 Care stat?
NOU
A calculat administratorul gresit intretinerea impartind aiurea niste pierderi de apa.
Am zis sa fac pe juristul amator si sa caut suport legislativ pentru niste calcule facute cu cap.
Legi gasesti, nu gasesti in schimb norme de aplicare. Deci te poti sterge la c*r cu ele de legi.
NOU
Practic 99% din interacțiunea cu birocrația prestezi doar servicii de curierat de la un birou al statului la altul :))
NOU
Posibil sa ma insel, nu cumva este de pe vremea lui Ciolos, denumita “comisia de tocat hartii”?
NOU
E de pe vremea lui burebista, comisia de tocat ficati aka statul roman.
NOU
Citez din ce a spus PNL si va rog sa vedeti finalul legat de consimtamant – e foarte posibil sa fii pus sa completezi si sa semnezi pe hartie consimtamantul expres :)) “După ce acest proiect va deveni lege, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale vor solicita entităților care au emis documentele, copii sau extrase de pe acestea, în format electronic, în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public”