2016 – dodON
2020 – dodOFF

Bine, gunoiul numit Trump lasă urme adânci peste tot în lume, prin urmare și jegosul ăsta plătit de ruși este furat și nu pleacă nicăieri.

Să sperăm că pleacă cu o armă în gură, dacă e necesar.
Până atunci, să ne bucurăm puțin, pentru că Moldova a scăpat de protocomunistii putiniști, cel puțin la președinție. Mai rămâne să scape și în parlament, unde momentan domnină afiliații rusiei. Vedem.

Până una alta, reiau o idee propusă doamnei Sandu acum 4 ani, când a pierdut.
Doamna Sandu, facem și noi posibilă obținerea cetățeniei moldovenești de către români? Nu de alta, dar unirea lui Cuza s-a făcut cam la fel. Și zic că, în caz de vot, vreo 10 milioane de voturi pro ar cam ajuta.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

35 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Nu sunt eu vreun geostrateg dar… E o populație rusofilă pe acolo care se cuvine a fi apărată și reprezentată de armata tovarășului Putin. :)) No?

    • #2

      e deja, in transnistria. cu gagauzii e mai complicat. dar da, desigur, nevoile armatei a 14 a nu coincid neaparat si cu ale noastre:)))

    • #3

      Moldova ar fi mult mai fericita fara Transnistria, care e doar o tumoare a destramarii URSS, teritoriul ala nu a fost niciodata romanesc, moldovean, sau cum vreti voi sa-i ziceti.

    • #4

      @Zarax: Dar Kaliningradul, acea tumoare rusa din |interiorul Uniunii Europene a fost vreodata teritoriu rus?

    • #5

      @zarax esti complet pe din afara. Statul transnistrean e o simpla ramasita a Transnistriei adevarate care era cam cat Rep. Moldova si a fost teritoriu romanesc pana in 1944. De fapt, intr-o istorie alternativa, Dobrogea era azi a Bulgariei si noi mergeam la mare la Odesa.
      Incepand cu secolul 18 rusii au stramutat, omorat si asimilat populatia romaneasca de n-a mai ramas nimic din populatia istorica de peste Bug (!!!!), Transnistria si Bugeacul s-au rusificat aproape complet, teritoriile din Nord se indreapta tot acolo iar Rep. Md e o unealta a Rusiei.
      ro.m.wikipedia.org/wiki/Republica_Autonomă_Sovietică_Socialistă_Moldovenească
      youtu.be/gMqfS0BM8PA

    • #6

      ifcosmin?

    • #7

      @Comisaru’ Moldovan nu schimba subiectul cu altele. Uita-te pe ce harta istorica vrei tu! Granita Moldovei/Romaniei nu a fost niciodata pana la aparitia Republicii Moldova dincolo de Nistru! (perioada din al doilea razboi mondial nu se pune din motive evidente)
      Uita-te si pe harti cu impartirea populatiei si ai sa vezi la fel, ca se cam opreste la Nistru.
      Ca mai sunt “pachete” de populatie romaneasca, da, dar asa se intampla si la granita cu Serbia, Ungaria, Bulgaria. E ceva normal si vezi situatia asta cam la toate granitele. Asta nu inseamna ca ala ar trebui sa vie teritoriu Romanesc.

    • #8

      @zarax daca e cineva indreptatit sa detina Transnistria istorica atunci noi suntem. RASSM avea 35% populatie romaneasca in 1935 dupa 150 de ani de jafuri, crime si deportari rusesti. Mai multi voievozi au stapanit vremelnic teritorii de dincolo de Nistru si au incercat sa le populeze, Oceacov fiind un exemplu bun.

    • #9

      Oricat mi-ar placea sa vad din nou o Romanie mare, ma tem ca acest lucru e aproape imposibil fiindca:

      1. suntem prea mici pentru a putea face ceva si stam la mila altora, asa cum s-a intamplat mereu
      2. desi am intalnit foarte multi romani din Basarabia (ma rog, corect e Republica Moldova), 99% sunt filorusi. Ce mi-a placut la acestia e faptul ca foarte multi sunt muncitori.
      3. nu mai conteaza dreptul istoric… Conteaza ce natiune e majoritara intr-un teritoriu pentru a putea decide soarta acestuia.

      Ar fi bine sa incetam sa mai credem ca totul ni se cuvine si ca suntem buricul pamantului. Ar trebui sa invatam sa ne respectam conlocuitorii, indiferent daca sunt unguri, ceangai, rromi sau mai stiu eu ce alte natii.

      Cat despre Transnistria, acest teritoriu nu ne apartine de drept asa cum nici Cadrilaterul nu ne apartine. Mi-ar fi placut tare mult ca Cernautiul sa revina la patria-mama, iar Republica Moldova sa-si recapete sudul de la ucraineni, dar e greu…

      @dumi – a spus-o foarte frumos, romanii de peste Prut sufera de sindromul Stockholm…

      La un moment dat o sa scriu un articol despre problemele pe care le-a intampinat Romania in vederea integrarii Basarabiei la Vechiul Regat.

    • #10

      @Comisarul: ca de obicei, bati campii cu frenezie maxima.

  2. #11

    Da, dar s-ar putea să aibă nevoie de mai mult spatiu după alegerile astea :)).

    Acum, o umila părere, eu am cam fost și stat pe acolo, nu mult dar am 6 luni adunate din bucăți: 2 săptămâni, o lună, câteva zile, in intervalul :2016-2018.

    Sincer… Doamna Sandu este posibil sa fi cazut în capcana propriilor credințe. Eu nu prea înțeleg pe cine reprezintă Domnia sa pe acolo.

    Oamenii aia mănâncă rusește, beau rusestez respira rusește și sunt și mândri de asta.

    Tineretul cu care eu am interactionat, nu elita, cel din pătura de mijloc… Au modele in cultura rusească, ei sunt pe kontacte nu pe fb și nu asculta nici rap american sau Katy Perry :)).

    VORBESC RUSA NU ROMANA SI ESTE O ALEGERE!

    Băieții ăia au vrut și vor doar sa se miste puțin liber prin Europa să facă de un euro. La nivel “ideologic” se uita la noi cu scârbă, dau un shot de votka și se uită mândri de Putin și la noi se uita cum ne uităm noi la corporatiștii cu badge la gat. Invidioși că primesc fructe la micul dejun dar cu mila că trebuie să ponteze și când intră la baie.

    Nu știu dacă m-am făcut înțeles.

    E posibil să greșesc,

    Eu așa am simțit!

    • #12

      Ai dreptate cu moldovenii de peste Prut, aia mananca/beau/respira/vorbesc in ruseste iar singura lor ‘afinitate’ fata de romani e sa aiba CI de RO ca sa poata merge in Vest la lucru/furat/prostitutie.
      Sa-i multumim matrozului pentru aceste facilitati ca sa iasa analfabeta de fie-sa europarlamentar.
      Generatiile mai noi nu au nici o treaba cu Romana si Romania, vorbesc limba Romana in putine cazuri cand sunt minoritari intr-un grup de romani. Daca situatia e invers, prefera sa vorbeasca ruseste fara nici o jena in timp ce comenteaza cat de rau e la noi si te privesc de sus. Au ajuns toti ruptii sa ne priveasca cu superioritate 🙂 Toti vor sa mearga la lucru in Maskva iar daca nu le iese varianta asta se duc cu scarba catre occident.
      Lasati manelele cu unitul cu Romania ca asta nu se va intampla niciodata, Moldova e provincie ruseasca, tampon intre Rusia si NATO ca va convine sau nu. Bucurati-va ca nu suntem in locul lor.

    • #13

      Confirm Ursule, am fost de vreo 6-7 ori cu job-ul cate 4 -5 zile/ an la Chisinau, am fost cate o zi si pe la Cahul, Nisporeni, Ungheni sau Causeni. Aceeasi senzatie ca sunt mai aproape de mamica Rusia decat de Romania… Urasc cliseele dar crede-ma, GPS-ul nu prea avea acoperire in Chisinau, cel putin asa era acum vreo 3 ani si am intrebat in romana niste tineri pe unde ar fi hotelul meu, mi-au raspuns in rusa…

    • #14

      Am intalnit zeci de moldoveni. 99% sunt cu Rusia. Nu ma poate contrazice nimeni. Mai mult decat atat, am avut 2 moldoveni in camera…

    • #15

      Mie îmi plac mult aia care o ard cu “să ne unim cu Moldova” și “ce pula mea vor ungurii?! Transilvania e Romania”

      Baaaaa…. :))) Nush ce sa zic

    • #16

      @Ursu… cu ungurii e mai complicat. Da, in sud estul transilvaniei exista populatie maghiara majoritara. Cum au ajuns acolo e alta poveste. Ideea e ca nu e realizabila unirea teritoriala cu ungaria pentru ca regiunea majoritar maghiara nu imparte o granita cu patria mama. Adica cine ar vrea sa ajung dintr-o parte in alta a “Ungariei unite” ar trebui sa treaca prin…pam pam… Romania.
      Situatia Republicii Moldova e evident diferita.
      Se spune ca e nasol economic, ne-ar trage in jos. Dar uitam ca populatia republicii Moldova e comparabila cu a Bucurestiului…cat de tare ne pot trage in jos?

    • #17

      aiureli. am si eu amici moldoveni si vorbesc romana. ruseste au invatat obligat fortat.

      pentru 70% din populatie limba nativa este limba romana/moldoveneasca.

    • #18

      @Zarax: situatia Transilvaniei a fost tot timpul complicata, atata timp cat chiar si ultimele recesenaminte facute de austro-ungari dadeau populatia romana ca fiind cea mai numeroasa din Transilvania. Pentru Comisar, asta inainte de 1918…
      Cele doua judete din Estul Transilvaniei au populatie predominant vorbitoare de limba maghiara dintr-un considerent foarte simpplu: au fost colonizate de la inceput cu secui, al caror scop era apararea hotarelor Regatului maghiar (nu discutam aici originea disputata a secuilor, nu este nici timp si nici loc de asa ceva). In cazul in care aceste 2 judete si-ar declara independenta si ar dori sa se uneasca cu patria “mama”, ai dreptate, ar fi greu de realizat acest lucru. Cu toate ca un precedent exista: pe modelul 1940, cred ca maghirii s-ar multumi doar cu Nord-Estul Transilvaniei, renuntand la alte pretentii teritoriale.
      Din fericire astea sunt doar scenarii intr-o lume utopica. Exista tratate, exista conventii, iar modelul Turciei este mai greu de urmat de Ungaria.

  3. #19

    As zice ca pana cand nu ies proeuropenii cu 80+% nici sa nu se gandeasca romanii la unire, dar ce stiu eu.

  4. #20

    peste 4 ani pica alegerile pentru presedintia Moldovei si a Romaniei in acelasi an. Maia presedinte si in Romania?

  5. #21

    A plecat ăla a venit doamna asta…same shit pentru populația acelei țări. Lucrez cu tot felul de oameni din republica bananiera Moldova și 99% din ei vor un singur lucru de la noi: buletin de RO. Atat! Că să poată să zburde prin UE.
    Vorbeam săptămâna trecută cu un fermier și era foarte afectat de faptul că nu mai poate să-și dea merele in Rusia din nush ce motive. Ii zic, ok vinde-le in Romania! Nuuuu, noi cu Rusia facem banii nu cu voi.

  6. #22

    Sa vedem cat de repede ii serveste cineva o cescuta de spicy tea.
    Ce naiba, au reusit ei in Anglia si nu reusesc in Moldova?

  7. #23

    Cu o floare nu se face primavara, din pacate, procesul de rusificare(impreuna cu cel de alcoolizare), inceput in 1812, odata cu trecerea teritoriilor sub influenta rusa, dar desavarsite mai ales in anii 1940, si cu precadere dupa 1944 au modificat atat structura etnica, cat si apartenenta si aspiratiile acelui popor.Nu trebuie uitata coruptia din anii 1918-1940, cat nici investitiile timide ale regatului roman la acea vreme.
    Romania si cetatenia romana sunt doar o metoda de a calatori si lucra legal in UE, in rest, incepand de la studenti la universitati din vest, pana la analfabetii functionali ce umbla la ambasada dupa acte, se tin batosi ca sunt moldoveni, Romania le cam displace (ei sunt mandri, etc, ei nu sunt tigani….), si oricum Romania si romanii vor sa profite de ei (gen sa le furi saracia aia endemica, ce plm) si sa ii subjuge. Si unii sunt chiar foarte virulenti, atunci cand isi expun ideile cu adevarat.
    Rep. Moldova mai are alte probleme: Rusia, Transnistria(o alta tampenie a lui Antonescu) si Gagauzia, probleme pe care Romania nu le poate rezolva , pentru ca nu are nici putere, nici resurse (in Rep. Moldova ar trebui pompati fff multi bani, si eradicata coruptia, ceea ce ar dura zeci de ani, si nici noi ca tara nu reusim sa ne descurcam).
    Cu ce putem sa ii ajutam: cultural, si sa ii sprijinim in demersul lor spre UE, dar pe de alta parte, am putea sa le condamnam comportamentul duplicitar.
    Meciul interesant va fi Biden versus Ucraina/Belarus, daca tarile astea ar intra in sfera pro-americana (greu de convins si educat populatiile rusofile totusi)-(spun pro-americana, pentru ca Merkel sta cu teava de gaz rusesc in cur, Franta vrea relatii comerciale cu Rusia, Austria e OMV/Gazprom, iar tata Orban(Viktor) continua relatiile firesti tovarasesti de pe vremea lui Bela-Kun), atunci Moldova ar fi ca o piesa de puzzle ce s-ar apropia natural de Romania, pentru ca atunci Rusia s-ar multumi cu Crimeea/Donbas+Caucaz, si ar deveni mai cooperanta (mai ales ca o cam preseaza China in est).

  8. #24

    Maia Sandu n-a fost in viata ei unionista ci doar pro UE pt ca de acolo ii vine sprijinul. Mult mai bine decat cripto-sovieticul ala cu fata de turkmen dar noi suntem iar pe nicaieri cum am fost dintotdeauna. Stat esuat.

  9. R.M. a fost odată RO. acuma nu e decât visul umed al nostalgicilor. o unire este posibilă doar în contextul unor evenimente regionale sau mondiale care ar configura harta teritorială în zonă. până atunci vise tati. vise.
    în altă ordine de idei, faza amuzantă este că ziceți că moldovenii vor buletin doar pentru a zburda prin Europa. Amuzant este că vin de la acei cetățeni patrioți țara cărora are cea mai mare rată la emigrație din Europa.
    p.s. trebuie să ne vedem lungul nasului, după să comentăm de alții. cum sunt moldoveni de rahat, așa sunt și români de rahat. nu etnia te definește, dar “la ce mănânci”. dacă moldovenii și românii au ceva în comun, este faptul că încă gândesc în clieșee.
    p.p.s. moldovean cu 7 ani de studii în România și cu acordul și binevoința d-lui Arhi poate o să vină și un articol “de ce a te defini basarabean este o formă a sindromului Stockholm” scris de un moldovean. până atunci să fim noi sănătoși

    • #26

      esti invitatul meu, cu drag

    • #27

      @dumi, poate s-a înțeles greșit, nu pornește nimeni cruciada împotriva cetățenilor moldoveni.

      Și lungul nasului e simplu și nu suporta comparație.

      Că România este țara cu cea mai mare rata de emigrare. Ok, de acord.

      Care e legatura cu faptul că moldovenii au că singur scop al obținerii cetățeniei române libertatea de călătorie?

      Daca pe chestionarul de aplicare la cetățenie ați avea rubrica: de ce dorești cetățenia română:
      A: pentru că sunt cetățean român și simt
      B: pentru că vreau la nemți!

      Și s-ar răspunde sincer, 90% din moldovenii cetățeni români ar fi la Moscova pe șantier nu la Munchen!

      Deci, hai sa vedem cine nu și vede nasu de buletinul românesc.

      Uite mai sus feelingul pe care îl au românii când ajung la moldova :).

      Sper că îți e bine aici și ești tratat cu respect. Am întâlnit foarte multi moldoveni, buni doctori, buni profesioniști.

      Doar că nu i-as vrea și pe verișorii lor de la țară!
      Nici tu nu-i vrei in Moldova pe verișorii mei din Vaslui.

    • #28

      Ce nu este fair play din partea celor din Rep. Moldova este ca profita de facilitatile oferite de statul roman, nu fac nici un efort sa multumeasca pentru diverse chestii (energie, smurd, educatie, burse, si lista poate continua)- daca tot li se pare ca lumina vine de la Moscova, ok, hai frate, multumeste frumos pentru ajutor si returneaza-l, si mergi la ambasada moscovei pentru acte sa lucrezi in UE.Ca altfel UE , SUA sunt dusmani la Moscova si acolitii lor, dar banii de acolo sunt buni….
      Multi au o atitudine de superioritate fata de romani,neaga multe adevaruri istorice, atunci sa se hotatasca in ce barca sunt, si macar eliminam orice ambiguitati.
      Cat despre obtinerea nationalitatii romane, e opera lui Basescu, se gandea ca primeste mai mult de baut pe acolo, si e o mizerie, in ideea ca sunt multi cetateni(politicieni) din rep Moldova ce si-au manifestat public atitudini dusmanoase , si totusi au obtinut cetatenia romana, sau sunt multi incapabili sa lege doua vorbe in romana (nu credeti, mergeti la ambasade prin vest sa ii vedeti).Aaaaa, sa nu uitam, tocmai fiul lui Tinu ajunsese sa imparta cetateniile,deci culpa este comuna.

    • #29

      Romanii circulă in Europa cu buletinul romanesc.

    • @ursu dacă ar fi după mine, chestionarul de care zici ar fi interminabil. îți zice cineva care de prin 2016 “se luptă” cu birocrația pentru redobândirea cetățeniei RO și, care, la depunerea dosarului de redobândire a văzut o tanti care a “stricat” 6 cereri până a reușit să completeze una (discutăm aici de 2 pagini și o semnătură).
      când am depus acu ceva timp dosarul pentru studii, erau candidați care nu legau 2 propoziții coerente.
      deci, după mine, redobândirea cetățeniei ar fi mult mai severă.
      dar, când ești angajat 3 ani la 4 ore, pentru că “legislația României” așa prevede, parcă înjuri mai cu ardoare statul care te consideră “frate”.
      ca să-ți răspund la întrebarea cu legătura dintre cetățenie și emigrare… este una direct proporțională. apropo, Băsescu a dat legea asta cu redobândirea pe baza la art. 11, la vremea aia a fost o decizie populistă, că erau bune voturile indiferent de unde veneau. 🙂
      p.s. dacă îți zic că fiind din R.M. vezi o schimbare efectivă (drumuri, servicii, social) se vede doar după Brașov (excepția este capitala), s-ar putea să te simți “atacat”.
      p.p.s. primul comentariu era despre a înceta să gândim în clișee. tu s-ar putea să nu te simți ofensat, dar verișorii din Vaslui, cu siguranță.
      p.p.p.s. (da! e al 3-lea), în esență, nu suntem atât de diferiți pe cât credem. dacă majoritatea crede ceva, nu înseamnă că este neapărat și universal valabil.
      @d-le Arhi, cum îl pun la punct, dau de veste. 🙂

  10. #31

    Un prieten care-a lucrat 8 luni “dintr-o bucata” in Basarabia (2011-2012), avand de-a face cu toate paturile sociale (de la prim-ministru pana la cei mai saraci oameni din satele RM) a tras o singura concluzie: unirea e case closed pentru eternitate. Cine sustine contrariul e cel putin naiv.
    Un maximum de 15, hai 20% din populatie ar fi de acord cu unirea, o treime s-ar duce spre Rusia chiar ieri daca se poate, restul au deja in ADN ideea de “o Moldova independenta”.
    Multi moldoveni (cu studii serioase, nu asa) n-au absolut nicio jena sa spuna, citez: “noi suntem detinatori de pasaport romanesc, noi nu suntem romani, suntem moldoveni”.
    Si ca idee suplimentara, in 2011-2012, Romania era un soi de Elvetie in materie de infrastructura, mentalitate, organizare in munca etc, daca ai fi comparat-o cu Moldova.
    Restul e tacere.

    • #32

      Defapt vreo 38% sunt pro reUnire.
      Multe pareri sunt false, create de propaganda rusă, ex noi vorbim limba moldovenească, în România e sărăcie/țigani (au și ei cwl puțin un sat/comuna cu case cu turnulete etc am aflat de asta intamplator de la un travel vlogger din MD), istoria fabricată etc

      Cam 85% sunt români, problema e ca pe timpul URSS au fost multe școli doar cu predare in limba rusă si altele mixt . Pentru multi care au trăit pe vremea URSS a fost bine și amintirile combinate cu propaganda acceptată ca adevar se vede in rezultatul socialistului Dodon, care a publicat un clip din propria casă luxoasă!

      Propaganda din Ro bate cuie cu costul reunificarii, că ei sunt ruși, defapt doar 5% din populație.

      Romania si UE îi ajută și consttuiesc diverse pe acolo, cred că asta e cea mai bună reclamă pentru UE și ReUnire, decat multe vorbe. Maia a fost inteligentă și a stat deoparte de subiect.

      MD are o mare problemă Dodon și corupția, socialiștii inca au majoritate, una firavă ce stă doar intr-un parlamentar. Sper să reușeasca figura cu alegerile anticipate!

  11. In prima faza, e vorba de re-unire. In a doua faza, terminati cu prostia asta, nu se va intampla in timpul vietii noastre si a copiilor vostri. De ce? Pai una ca romanii si Romania sunt, cu exceptia unor nostalgici, vazute foarte prost in Republica. Si foarte mai important, Romania nu are miliardele de euro necesare pentru a aduce RM la nivelul macar execrabil ca infrastructura la care suntem noi acum. Definitoriu, Romania a aderat la UE cu niste granite pe care nu le poate schimba. Despre re-unire se va putea discuta numai si numai dupa destramarea definitiva a Uniunii Europene. Restul sunt povesti si propaganda.

    • #34

      Se pot modifica granitele: On 1 January 2018, a border realignment together with a corresponding territorial swap between Belgium and the Netherlands took place along the Meuse River near Eijsden in Limburg Province. The realignment straightened and simplified the border by making it run along the current Meuse River alignment.
      In 2009, Italy and Switzerland agreed their border should be mobile, shifting to accommodate changes caused by glacial melting. Movements are monitored using GPS sensors allowing the border to be redrawn as the ice moves. Climate change is affecting other borders around the world.
      Redenumesti Nistru ca fiind Prut 2.0…

    • #35

      o inundatie