Când toată lumea spera că Orban va veni cu un ajutor pentru antreprenori, orban a venit cu un ajutor pentru clientela politică și relații.
Mai exact, guvernul se angajează să plătească 75% din salariul mediu brut pentru angajații trimiși în șomaj tehnic, dar doar dacă firma dovedește că i-au scăzut afacerile/incasările cu 25%. După care dosar cu șină.

Ia și dovedește că ți-au scăzut afacerile. Ia și trimite oamenii acasă, ca să nu îi lași pradă virusului. Nu poți, pentru că, de fapt trebuie să dovedești că îți merge prost. Cum? Nu știu.

Alte noutăți, nu. Și toată lumea e concentrată pe corone, bolnavii de cancer sunt trimiși acasă din spitale și condamnați la chinuri, pentru că nu are cine să îi trateze sau să le facă o morfină, alte boli cronice stau în așteptare, pentru că se știe, dacă guvernul zice să iei pauză, boala ia și ia pauză.

Suntem, tot mai evident, în fața unei încercări de nivel planetar, la care guvernanții din toată lumea arată cât de complet nepregătiți sunt și cum totul a mers doar de la sine, din cauza mecanismelor, dar de fapt suntem conduși de găști stupide de incompetenți.

Bine că sunt bani pentru bănci, asta e important, să susținem băncile. Cât despre ajutorul dat de bănci populației, tocmai am primit SMS de la BT să mă duc dreacu să plătesc rata, că nu ne jucăm cu asta.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.