Aș vrea să vă uitați puțin la clipul de mai sus. Cu atenție, tot, cap coadă, cu accent pe dans, muzică și vers.

Acum spuneți-mi, vă rog, dacă ați fi un factor de decizie într-un domeniu, oricare ar fi el, ați lua în seamă un asemenea “protest” sau ați trimite nebunele la plimbare?

Ca în oricare altă zonă din ziua de azi, cei mai vocali sunt cei al căror comportament poate fi, foarte ușor, încadrat cu un diagnostic dintr-un manual de medicină. Și nu fac decât să facă rău, foarte rău, oricărei mișcări căreia își arogă reprezentarea.

Pentru că fetițele violate și pedepsite de judecătorii români nu au nevoie de vaci care se mișcă pe ritmul horei de la Căpâlna, versificând stupid. Au nevoie de femei care să declanșeze PROTESTE de stradă, să blocheze tribunale, să picheteze case de judecătoare murdare. Nu fetele de la Căpâlna legate la ochi. Și nu, nu e măcar se face ceva, pentru că atunci când duci în absurd și bătaie de joc un lucru ATÂT de serios, nu facă decât să tragi înapoi orice avans, cu zeci de ani.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

42 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    E ca la protestele din 2017-2018, cand se faceau steaguri din luminile de la telefoane. Iar Dragnea si ai lui s-au ascuns de frica atunci cand s-a facut protest la Sibiu in februarie 2017: doua sute de oameni au citit din niste carti in Piata Mare!
    Exemple de idiotenie sunt destule, fie numele lui Darwin in veci slavit 🙂

  2. #2

    Raspunsul este da.

  3. #3

    Eu asteptam din moment in moment sa apara Marioara Murarescu.

  4. #9

    vezi cine sunt uploaderii filmului si te lamuresti. jos patriarhatul, jos capitalismul, d-astea

  5. #10

    Doamne fereste!

  6. #11

    se putea si mai rau, de exemplu sa se loveasca cu o carte peste fata.
    dar de ce nu privesti chestiile astea penibile din alta perspectiva: au organizat protest, au facut filmulet cu dovada, a fost ceva original, s-a dat like si share. adica si-au atins obiectivele. probabil se bifeaza chestia asta pe undeva, cineva ia plusuri pe cv si ajunge dupa un timp de organizat cacaturi din astea un reper al activistilor civici gen idiotul ala cu cartea peste fata si chiloti in metrou sa primeasca un premiu la bruxelles sau mai rau, un mircea toma. poate ies si ceva bani. oamenii sunt satisfacuti ca au facut ceva, au miscat muntii, au lasat ceva pozitiv pe lume si in general probabil le e mai bine la cap. plm.

    • #12

      Un judecator din ala jegos stropit cu cerneala sau cu oua stricate ar fi mult mai eficient zic eu.

  7. #13

    Nu stiu ce sa zic; te uiti la doamnele astea si ti se cam taie orice chef de a fute ceva

    • #14

      Da, dar pe de altă parte dacă le asculți, bei un ceai bio crescut și împachetat de femei din nordul Indiei, divorțate, care au lepra, dai din cap, pui întrebările care trebuie, bei un vin. Cred ca ți-ar fi foarte mulțumitoare.

    • #15

      Societatea.Societatea mi-ar fi recunoscatoare

    • #16

      Cred ca problema e la mine. Tot clipul m-am uitat sa vad care e mai buna de pus pe varful polii si danseaza mai in sictir, semn ca e oarecum obligata sa fie acolo. Da, cred ca dansul tematic a fost despre mine…

    • #17

      Prima și a doua din dreapta ăleia cu microfonul.

  8. #18

    Nu credeam ca sunt atat de multi someri in Bucuresti

  9. #19

    No offense, dar mi-au amintit de fetele de la Apaca si idolul lor Petre Roman!

  10. #20

    romanii fac arta si din protest. cinste lor, cinste lor, cinste feministelor !

  11. #21

    Alatuper paraglia macarena
    che tu puer preparar paregria macarena
    Alatuper paraglia macarena
    Eeee…macarena

    Gata , asa am protestat si eu impotriva violentelor sexuale

    • #22

      Sa vad care din voi citeste versurile alea fara sa le cante in minte

  12. #23

    Off topic : nu mai gasesc RSS la comentarii…s-a scos ?

  13. #25

    “Cade una, cade toate”??!!
    Jesus!

    • #26

      Cred ca zic “cadem toate” dar “m”-ul de la sfarsit e mut, nu se aude…
      E in romana si in rromani, sau in esperanto?

    • #27

      DA ,e solidaritate.Nu ti-i bine?

  14. #28

    Cu riscul sa imi sara niste talibani in cap … whatever, nu tin mortis sa fiu simpatic.
    Dincolo de penibilul manifestatiei, care e un CIRC fara niciun orizont clar sau vreo propunere de a solutiona ceva, in opinia mea nu femeile care au avut cu adevarat probleme din astea sunt acolo sa faca circul asta. Circul de genul asta nu este compatibil cu un om care a trecut, cu adevarat, printr-o drama. Sau poate ca s-or fi ratacit cateva pe acolo, dar nu ele sunt initiatoarele sau majoritatea in cazul asta.
    Acolo sunt niste personaje care au sau vor sa-si faca vreun ONG sau ceva vehicul de plimbat niste bani/influenta. Probabil ca pentru a obtine ceva finantare au ajuns la concluzia ca circul asta tampit va atrage atentia si ele isi vor promova ONG-ul sau ce kkt vor ele sa faca acolo. Ca asa ajungi din nimeni cineva vizibil si incepi, usor-usor, sa te cateri pe scara “celebritatii”, postura din care incepi sa ai acces la una-alta, sa participi la tot felul de negocieri, piscotareli, comitete-comitii. Ca asa se face, iei o cauza, te cocoti pe ea, iti faci “brand” personal, dupa care iti vezi de viata. Iar legat de amaratii aia pe care, vezi-doamne, tu ii “reprezentai” cu ONG-ul nici nu mai are importanta daca s-a rezolvat problema sau nu, cine mai are timp sa verifice detalii din astea.
    In plus, genul asta de cauza mai are o “coordonata”, pentru cei mai slabuti de inger, asta vrea sa fie o demonstratie de forta sau ceva. Astfel incat sa se induca publicului (masculin, ca daca te duci cu scandal la Ministerul de Interne sunt sanse mare ca interlocutorii sa fie barbati) un sentiment fals de culpa – VIOLATORUL ESTI TU, parca asta e sloganul – si toti sa ne simtim vinovati ca alti barbati au facut kkt-uri. Aici avem o fractura logica: nu toti barbatii fac/au facut KKT-uri si, din postura unuia care NU tolereaza abuzul de niciun fel, circul asta mai mult ma infurie. Mai usor ma convingi sa fiu PENTRU o cauza din asta daca vorbesti civilizat si explici cine esti si ce doresti decat daca faci circoteca din asta si incerci sa-i bagi pe toti intr-o galeata generalizata de vinovatie.

  15. #31

    Off-topic: cum sa te devaccinezi -> pansament cu argilă www.aparatorul.md/cum-sa-neutralizezi-un-vaccin/

  16. #32

    @Arhi

    Sa ma scuzi dar puicutele astea zguduite la Velux sunt mici copii fata de spanioloaicele nebune cu ‘violenta machista’.

    Sa le vezi pe alea – daca injuri una pe strada, risti 48 de ore la rece si apoi mai vedem noi. Deci toti tin ciocul mic si alea au o melitza de nici politia nu ridica vocea la ele.

    Si se mira ca din cand in cand, mai apare cate un calcat sub papuc, care isi da in petec si le ia gatul, atat la nebuna cat si la puradeos ( sa nu mosteneasca naibii ceva…) cat si lui.

    Si iar cu violenta machista si o luam de la capat. Apropos nu am vazut, puicutele cu bandou negru la ochi erau epilate sau erau sanatoase/vajnic/valabile ?

    Revine matriarhatul – de data asta sub forma originala, nu aia carcinogena cu “n-ai voie la bere cu baietii”….

    Vae victis !

    • #33

      Orice pasăre pe limba ei piere.
      Las că-n câțiva ani tot feminizdele se vor plânge că nu mai pot de iritații vaginale de la vibratoare, castraveți ș-alte murături și vor face orice pentr-un penis cu vena cât degetul mare…de la picior. 😀

      Și ca să răspund la întrebarea din titlu: da.

  17. #34

    Se pare ca miscarea feminista are nevoie si de cativa barbati, ca sa o mai tempereze, sau, dupa caz, sa faca si niste manifestatii adresate publicului de sex masculin. Probabil ca prostia asta este adresata femeilor, lor le-o place.

  18. #35

    Nu cred asa ceva! Nu exista! Tu vrei sa ma omori.

  19. #36

    Foarte misto!
    Au si pagina FB cu doar 883 care apreciaza. Foarte putin. Tzanca este cu mult peste. Poate ca ar fi potrivit sa ia exemplu de la famen/ucraina ca sa apara in public fara haine. Niste baieti determinati ar face minuni daca ar avea oleaca de grija de ele.

  20. #37

    La fel de grav este ca nu stiu ce site de presa (cica…), Casa Jurnalistului (sic!), care a organizat toata povestea, s-a folosit de treaba asta pentru autopromovare.

    Presa independenta si libera, jurnalism de calitate, etc.

  21. #38

    Mintea face asociații spontane… Mi-am amintit deodată de știrea cu soldații lui Bashar al-Assad, acuzați că luau Viagra înainte de asalt, și violau tot ce le apărea în fața ochilor.

  22. #39

    Una futabila nu era printre ele.

  23. #40

    Consilierul lui nebunul din tgmures cu sexul la tigani. intamplator consilier de nebun. ❗️Rromii din Valea Rece – notificați de Poliția Locală pentru construcții ilegale❗️

    Astăzi, Poliția Locală Târgu Mureș a notificat cetățenii care locuiesc ilegal în Valea Rece, zona bazinelor de apă, ca în termen de 15 zile să se îndrepte spre locul de domiciliu din actul de identitate și să aducă terenul la starea inițială.

    Ne așteptăm ca de mâine, parlamentari și tot felul de ONG, chiar și partide politice, să creeze o adevărată isterie în legătură cu acest subiect, cu toate că, până la această dată nu s-au implicat deloc în problemele sensibile ce țin de comunitatea rromilor din Valea Rece.

  24. mie imi place ca nu au tradus decat juma de versuri. Si, e amuzant ca au luat problemele de prin america de sud (cu gabori care violeaza arestatele) si le-au pus la romania.
    Plm…