Nu știu câți dintre voi ați observat, dar prezidentul nostru Hans Getthegaz se activează cu predilecție în momente de tragedie. Cum mor niște oameni, cum Hans e prezent, blamând cu putere pesede și cum dacă era Barna președinte…pardon, înțelegeți voi.
Ultima șmecherie a fost când au murit cei 10 oameni în accidentul de săptămâna trecută.
Iohannis s-a referit la accidentul din Ialomiţa.soldat cu moartea a zece persoane, el afirmând că lipsa de infrastructură ucide la fel cum şi corupţia ucide şi că ”această nepăsare criminală a PSD-iştilor costă vieţi, costă vieţi de român”.
Câtă fericire, ce moment de maxim, gata, putem să acționăm pe emoție masiv, dacă nu avem nimic, dacă Dragnea e la pușcărie, măcar niște morți, acolo, să avem și noi.
Doar că istoria asta este neiertătoare, mai ales când e încă aproape și nu o putem șterge. Domnul Hans face parte din PNL, partid care este rezultatul unirii cu PDL-ul, acea minunată amintire și plagă a celor 10 ani cu alcoolistul numărul 1 al româniei.
Păi să ne uităm puțin la istorie, la ministrii de transporturi din ultimii 30 de ani. Și ce găsim noi aici?
Primul ministru al transporturilor (au mai fost 2 înainte, dar e perioada aia nebuloasă, imediat după revoluție, e irelevant, începem cu băiatul care a vândut flota)
După care îl avem pe complicele său la vânzarea flotei, Paul Teodoru
Din nou, Traian Băsescu
Anton Ionescu, penelist
Iarasi Trăienel Alcool
Urmează nimeni alta decât respectabila doamnă care își tocea genunchii pe sub biroul lui Traian în acea perioadă, doamna Anca Boagiu. Anca Boagiu era anul ăsta șefa organizației PNL sector 2.
Incă un membru PDL-PNL, Gheorgeh Dobre
Urmează Radu Berceanu, pedelist ȘI penelist de frunte, candidând și guvernând în numele ambelor partide.
Știu, o să râdeți, dar după Berceanu a venit nimeni altul decât Ludovic Orban, care a fost ministru aproape 2 ani consecutivi, doar atunci, în acea legislatură.
Imediat după aceea a abandonat și le-a lăsat drumul deschis, unul după celălalt, cui altora decât Radu Berceanu și Anca Genunchibătătoriți Boagiu
După Boagiu a venit Alexandru Nazare, cățelușul lui Boagiu, un incompetent pedelist împins de Boagiu prin toate funcțiile prin care a ajuns.
A urmat Ovidiu SIlaghi, ministru în guvernul Tăriceanu, acest penelist de frunte, salvator pe cal alb care vrea să scape țara de pesede, după ce a fost în alianță cu ei în ultimii 12 ani
Vă mai amintiți de pușcăriașul Relu Fenechiu? Fenechiu, de la PNL? A fost ministru imediat după Silaghi.
Fenechiu i-a lăsat loc Ramonei Mănescu, actuala salvatoare alede, care se ține cu dințișorii ăia ascuțiți de post. Membră a Partidului Național Liberal din anul 1990 până în iulie 2017
Practic, până în 5 martie 2014, PNL-PDL a deținut în exclusivitate ministerul transporturilor. Ei au fost la putere, ei, 25 de ani de ministerul transporturilor PNL, fără niciun fel de exagerare, toate datele sunt pe wiki, pentru consultarea tuturor. Până și rubicondul ăsta incompetent de Cuc, a fost, de fapt, membru al partidului Dan Diaconescu și a ajuns la pesede prin transfer, când DIaconescu s-a dus să viziteze niște celule. Iar Cuc a mai fost un an, deci 26, da?
Bă, înțelegeți, din 30 de ani, 25 din ei i-au avut ca miniștri ai transporturilor doar membri ai PNL, oameni pe care îi găsești și acum adânc înfundați în penele și afaceri?
Spuneți-mi vă rog cum vor să salveze ăștia țara de pesede, când ei, EI, NU ALȚII, au futut transporturile și au distrus și furat TOT. Spuneți-mi exact cum se justifică cuvintele clovnului mut, președinte aș româniei, despre indiferența și incompetența pesede, când PARTIDUL LUI A DISTRUS TRANSPORTURILE DIN ROMÂNIA și este, indubitabil, responsabil de hecatombele de morți de pe șosele?
Cum?
Întreb și eu, așa, retoric, înțeleg perfect că greșesc și doar pesede e de vină, dar așa, să avem și noi subiect de discuție la cafea.
PS: De la acel accident au mai avut loc vreo câteva, foarte grave și cu mulți morți. Aștept cu încredere încă o ieșire a domnului Președinte, care să ne lumineze cu a fost distrus transportul din românia.
NOU
Stii cum este la un moment dat logica dispare si “gandim” doar cu emotiile.Deci articolul acesta este absolut genial oare cei care il vor vota pe Klaus vor tine cont e de el sau…doar Muie PSD ca asa este moda?
NOU
Miron Mitrea parcă a mai fost în guvernul Năstase de la psd
NOU
Mențiune: nu au distrus. Doar nu au modernizat.
Exceptand, totuși, anii aia in care totuși s-a construit ceva (pana la ponta?)
NOU
Critici aiurea … invidia îți mănâncă ficații … cât au fost ăștia miniștri, pe DN-ul din fața casei mele s-au asfaltat 6 gropi! E drept, nu toate odată dar, hei, n-au guvernat decât 25 de ani!
NOU
Pe baiatul ala care avea monopol pe transport in Sud, cum il cheama, ca parca tot ministru al Transporturilor era?
NOU
Nu uita ca e in campanie. Altfel, nu venea la pupitru pentru declaratii. Ar fi urmarit cu atentie si ingrijorare evenimentele. Stii si tu ca astia se cearta la TV, radio, pe facebook si alte media sociale, si in spatele cortinei isi strang mainile.
NOU
Despre cazul cu olandezul si fetita de 11 ani nu a spus nimic, ca mai toata clasa politica. Cred ca i a parut rau ca olandezul nu era un roman eliberat in baza recursului compensatoriu …..
cine a zis de romania ca e o colonie a avut dreptate
NOU
TE-AI VÂNDUT PSD!!! HUO!!!! tu nu înțelegi că nu au făcut nimic pentru că…motive?!?!?!
NOU
Exercitiul facut de Cetin mai sus poarta numele de gandire critica si pare a fi disparut din obisnuinta zilelor noastre.
Doi la mana, uite ceva ce face parte tot din realitatea curenta: in general, oamenii nu vor adevaruri inconfortabile ci minciuni in care sa spere.
NOU
sa votam psd pentru ca ei nu au guvernat deloc in ultimii 30 de ani!
NOU
Daca castiga PNL inca un mandat rezolva problema autostrazilor prin alternativa: teleportarea… voi de ce credeti ca se munceste asa din greu la Magurele…
NOU
Bai Cetin, te urmaresc de foarte multa vreme dar comentez destul de rar.
Observ cum in ulltima perioada manifesti un romanism exacerbat – adica nemultumirea fata de oricine si orice, in orice moment. Ma refer la partea politica. PSD nu e bun. PNL nu e bun. USR nu e bun. PMP nu e bun. Hai sa ignoram toate aceste lichele si sa scoatem in evidenta CEVA sau PE CINEVA bun. Zi tu O persoana care consideri ca ar face bine in rahatul asta politic din Romania (binele e relativ in politica dar na, fiecare are standardele lui – aici suntem la tine “acasa” deci ne raportam la standardele tale).
NOU
vezi tu, munca mea e sa subliniez greselile si actele politicienilor, nu sa ii laud. presa este cainele de paza a democrației, nu trompeta cuiva. fiecare isi alege sa sustina pe cineva, eu nu sunt ca jurnalistii aia echidistanti care dupa ce au fost echidistanti si #rezist s au inscris in USR si PNL, sa fie bine, ca sa nu fie rau. Ai mai avea incredere în mine daca as incepe sa ii pup in cur, pentru ca a aparut salvatorul pe cal alb?
NOU
copii aia pe care i-a vandut samsarul or fi in viata?
NOU
ia zi tu unu care merita laudat
NOU
Cum? p a s c u p a s! pentru o romanie n o r m a l a.
Hai, ca nu stiu daca m-am lungit suficient pana in 2024 🙂
NOU
Pai ce e mai vechi de 5 ani se prescrie, ca si la cazier!
NOU
Daca era Barna presedinte, acel accident nu s-ar mai fi petrecut.
NOU
@cetin: excelent! keep on!
NOU
99% de acord.
Lipseste psdistul Miron Autostrada de Aur Mitrea, si mega teapa cu Bechtel. 4 ani de psd.
NOU
Aia 60 de km facuti de americani sunt practic cei mai bine facuti km de autostrada facuta ever in romanica. Iar pretul nu mai e asa mare. Daca ii lasam sa faca tot, acum aveam autostrada completa si cred la bani echivalent cu tot ce s-a tocat pana acum.
NOU
Nu ştiu, nu mă pricep la politică dar întreb şi eu. Preşedintele, sau sugătorii ăia din spatele lui, nu poate să introducă un plan sau un proiect ceva de securitate naţională pentru construirea de autostrăzi ?
Eu sunt din Valea Jiului şi închiderea exploatărilor miniere este un program pe care l-au respectat toate guvernările şi partidele politice din 1997 până acum şi a avut succes, mai cu scântei, mai cu încercări de deturnări de fonduri, dar au reuşit. De ce nu au făcut, sau de ce nu se poate face un astfel de program şi cu construcţia de autostrăzi şi să se ţină de el toţi ?
NOU
Urmaresc forumurile de infrastructura si cel mai bun ministru al transporturilor in ultimii 15 ani a fost Boagiu (al 2lea mandat). S-au inceput multe autostrazi, sau terminat sau deblocat altele, ea dat startul metroului in Drumul Taberei, dupa care a venit USL-ul si s-a stricat toata smecheria. (Pe atunci PDL=/=USL).
NOU
Adevărat , acum se bat pentru ciolan PNL-USR, dar știți cum s spune 2 se bat și al 3- lea câștigă ,PSD o sa câștige Prezidențialele …
NOU
Parlamentul nostru este ca o tabla de sah. Unii fac pe nebunii, altele se dau ture ,regina da din colt in colt , regele abia misca ba un pas in spate ba un pas in fata. Dar multi dintre ei uita ca sunt doar niste pioni. Iar cand jocul se termina o luam de la capat dar cu aceleasi piese de sah! Majoritatea dintre ei sunt niste curve care se vand pe mai mult sau mai putin.