Primul care a implementat în presa românească metoda securistă de plantare de conserve a fost SOV. COnserve, pentru spioni, înseamnă oameni angajați în posturi cheie, care nu fac nimic, ci doar își conservă poziția în muncă și societate, urmând a fi deschiși/activați când sunt în cele mai puternice posturi. Bine, SOV nu mai e, pentru că și-a făcut treaba, dar conservele lui încă rezistă, ducându-i urmele puturoase inclusiv în online, așteptând, poate, întoarcerea șefului, să îi mai bată o dată pe umăr și să îi laude.
Radu Herjeu este cel mai bun exemplu de conservă securistă. Angajatul securistului Felix de la Intact, a mâncat o pâine dulcii din banii Crescent și a crescut frumos, de la tastator de știri la gurist pe TV, după care, la momentul oportun, membru și șef la CNA.
Acum, Radu Herjeu a primit ordin de la șeful său, pușcăriașul Dan VOiculescu, să se activeze, pentru că vremurile sunt greuțe, vin alegeri nasoale pentru ai lui și cineva trebuie să își și justifice zecile de mii de euro mâncați și destrăbălați prin lume, excursii și premii cumpărate la diverse simulacre de festivaluri jurnalistice, alături de bunii săi prieteni Gâdea și Mircea “SpaimaPumnilorMotocicliștilor” Badea.
Radu Herjeu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că a minţit atunci când a susţinut că Liviu Dragnea, liderul PSD, a dat “ordin” primarilor să ignore referendumul din 26 mai şi îi cere să aducă dovezi în sprijinul afirmaţiilor făcute.
Preşedintele ţării minte şi asta nu are nicio scuză, chiar dacă, presupun, a fost minţit la rândul său de consilierii şi politrucii din jur. O să încep cu cea mai gravă acuzaţie, la care mă gândesc foarte serios dacă nu cumva ar trebui să răspund cu o plângere în justiţie. Îl somez pe preşedintele ţării să prezinte dovada existenţei ordinului lui Dragnea şi a ajungerii lui la membrii CNA vizaţi de comentariile sale, implicit la mine. Eu înţeleg că preşedintele nu are habar de legea audiovizualului. Şi e normal. Domnia sa încă mai are probleme cu nuanţele Constituţiei. Dar consilierii se puteau documenta şi puteau afla
Dar nu pot să tac atunci când cineva, oricine ar fi, cu atât mai mult cel mai înalt demnitar al statului, zvârle cu noroi şi minciuni în activitatea mea, ca membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului!”. zice Răducu.
În primul rând, domnul Herjeu se putea documenta și afla că președintele țării poate fi judecat doar pentru înaltă trădare și trădare de țară. Adică toate amenințările astea sunt vorbe goale, fără niciun fel de susținere juridică. A avut grijă de asta actualul judecător al CC, Daniel Morar, fostă cârpă a lui Traian Băsescu. Iar dacă se referă la faptul că l-ar da în judecată când termină mandatul, datorită muncii duioase a șefului său, infracțiunea de care îl acuză va fi prescrisă în 6 ani. Asta, desigur, dacă nu e doar un porcușor ipocrit, ca orice alt pesedist și știe, doar că dă foarte bine să mimezi indignarea în spațiul public.
În al doilea rând, domnu Herjeu, nu cu noroi trebuia să arunce Johannis în tine.
Ci cu căcat.
NOU
Asa cum zice si reclama “pt o viata sanatoasa…” il urmaresc si pe Herjeu pe FB pt a mai echilibra opiniilor celor din bula mea. Nu stiu cum face, dar are toate commenturile la posturi in favoarea lui. Toate! Oare le sterge pe alea negative sau este o liota atat de mare de “aplaudaci”
NOU
nu, acolo e bula lui, asta e facebook, o polarizare de bule.
NOU
Posibil să le și șteargă. Am mai încercat să comentez și eu pe Trenduri Economice și nu mi-au fost acceptate comentariile…
NOU
Da’ matale n-ai autocorrect? Pai ce facem acum, scriem dan voiculescu cu majuscula?
NOU
scuzatz, graba
NOU
Nu regret că l-am înjurat cu nume și prenume pe Herjeu acu 2 luni.
NOU
dar se stie ca herjeu radu este un lingau notoriu mancator de rahat direct de sub rectul lui voiculescu.
NOU
bravo lui. omul confirma ca e o sluga utila. asta inseamna sa ai respect de sine. si iti dai seama de asta pentru ca e extraordinar ca un limbric ca el sa stea vertical. bine coa !
NOU
Ai dreptate la faza cu ,caracterul lui, gresesti , in schimb , la faza cu cine ‘l-a implantat’ in cna.sebi ghita e ‘deschizatorul de conserva ‘ in acest caz !
NOU
Întotdeauna m-a fascinat cum Voiculescu dintr-un salar fabulos, corect, de 5000 usd pe lună, a reușit să fondeze o firmă cu capital de 250 milioane usd.
Warren Buffet e fix pix pe lângă ce combinații a făcut compatriotul nostru :))
NOU
astia care tusesc ce m…. lor vor??!?
NOU
Pare-se ca si badea il injura pe herjeu.