Mă gândeam la distracția din weekend cu parcarea Lidl. Întâi la faptul că mulți, poate, au înțeles că, de fapt, oamenii sau, în fine, oamenii de bine, ar fi împotriva amendării celor care parchează aiurea prin hypermarketuri. Nimic mai greșit. Dimpotrivă, 100 de lei amendă mi se pare puțin. Ultima oară când am parcat pe loc de persoane cu handicap, acum vreo 8 ani și ceva, la Sibiu, mi-am luat amendă de vreo 500 de lei. Cred că 500+ și a trebuit să îi plătesc, ca să îmi pot recupera mașina. Știți de câte ori am mai parcat pe asemenea locuri? Niciodată, m-am ferit ca de foc și mi-a intrat în reflex, indiferent unde aș fi, indiferent cât este de aglomerat, eu nu parchez pe locuri marcate ca rezervate.

În paranteză fie spus, știați că, în Germania, există locuri de parcare rezervate pentru femei?

Și asta nu e poză de pe net, ca să poată fi considerată glumă, e poză făcută de mine, pe 16 februarie, în parcarea primăriei din Bonn, așteptând să iau numere pentru o mașină.

Cum ar fi să apară, undeva, locuri de parcare destinate exclusiv bărbaților? Cred că s-ar declanșa o super distracție, cu vârf de lance pedeapsa cu moartea pentru cel care a avut ideea.

Anyway.
Am observat, legat de partea cu Lidl, o nevoie generală de a afirma rapid boicotul. Gata, boicotăm Lidl pentru că paznicii din parcare, care nu sunt de la Lidl, au blocat un invalid. Gata, boicotăm Kaufland pentru că au un șoarece în vitrină și o tanti nu a vrut să îi dea unui român niște kurtos kolacs. Boicotăm Mega Image pentru că nu e copt avocado. Și tot așa.

Și cred că ne pripim și exagerăm aiurea. Sunt locuri unde mergem, de ani de zile, pentru că ne satisfac diverse nevoi. Merg la Carrefour pentru că au cea mai civilizată casă self service și sunt fanul lor pentru asta. Mă duc la Lidl pentru că au, săptămânal, tot felul de prostioare în ofertă, prostioare ieftine și, de cele mai multe ori, bune. Mă duc la Mega pentru că le cunosc pe casiere și e deschis 24/24.

Sunt chestii ce țin de confortul meu fizic și psihic, lucruri la care nu o să renunț niciodată doar pentru că un val de facebook a decis că gata, boicotăm brandul X pentru că…ceva. Da, boicotez antenele și corporația intact, boicotez ziarele spam site, nu dau bani PSD-ului, chestii de genul. Aș boicota, de exemplu, producătorii de haine care sclavagesc copii în Asia sau femei în românia, dar, din păcate, nu știu care sunt și, nu știu de ce, am impresia că toți fac același lucru.

În rest, poate ar fi bine să nu mai aruncăm așa rapid cu cuvinte mari, pentru că știți prea bine că dacă Lidl e lângă casă și următorul magazin e la 2 km, boicotul o să țină până la prima lene. Și e valabil pentru orice alt brand de retail.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.