21-22, vite și boi

A fost sclavie evident. Un regim in care toti eram scalavii statului, unicul proprietar de oameni si bunuri, in care nomenclaturistii erau sclavii supraveghetori.
Problema e insa de perceptie asupra sclaviei. Majoritatea e deranjata de denumirea de sclavie, care are o conotatie extrema, chiar peiorativa. Cand folosim termenul respectiv ne gandim automat la lanturi si custi, la un regim de ocna, de umilinta groaznica. Ori in orice societate sclavagista aceste situatii erau mai degraba exceptii. Sclavia nu era pana la urma diferita de regimul animalelor domestice. Caii spre exemplu, nu au un regim diferit de cel al sclavilor umani. Apartin stapanului lor si acesta ii poate ucide cand vrea, dar nu este obligatoriu sa se poarte prost cu ei, majoritatea sunt bine ingrijiti, chiar iubiti si o duc mai bine decat ar putea sa o duca in libertate. Sclavii nu se simt neaparat mai nefericiti decat oamenii liberi in sclavie. Multi chiar se tem de libertate, care presupune sa isi asume consecintele propriilor acte si raspunderea pentru propriul destin in conditiile in care nici un stapan nu are grija de ei. Material, majoritatea sclvilor duceau o viata normala asemnatoare celei duse de clasele de jos, un procent semnificativ o ducea insa mult mai bine. Sclavia oferea de cele mai multe ori posibilitati de promovare sociala mult superioare celor pe care libertatea le poate oferi in mod normal. Situatia lor facilita apropierea de persoane influente si usura aparitia unei relatii de incredere. In diverse epoci, a-ti vinde copilul ca sclav unei familii influente era un mod de a-i asigura accesul la o cariera, la care ca taran liber nu avea acces. Un taran bosniac care platea mita functionarului local ca sa isi poate vinde ca sclav copilul sultanului pentru a servi ca ienicer, stia ca asta era unica lui oportunitate in viata, ca odata acceptat putea visa la orice, inclusiv sa ajunga vizir.
De ce regreta unii romani comunismul? Pentru ca au profitat de pe urma lui. Pe multi i-a facut oameni si nu neaparat pe merit, ceea ce de regula se apreciaza chiar mai mult. Aparatul de stat era destul de stufos si oferea avantaje. Semianalfabeti au ajuns colonei sau generali. Ei isi datoreaza pensia elitista de azi si traiul bun de ieri acelui regim. Si nu e vorba doar de cei cu functii. Macelarul, taximetristul, chelnerul, instalatorul, vanzatorul, chiar si cel de la librarie erau cineva, aveau avantaje, care le ofereau venituri si statut, pe care dupa revolutie le-au cam pierdut.

Nu toti ajungeau la canal, asa cum nici in sclavia antica nu toti ajungeau cu totii gladiatori, sa sape in mine sau sa traga la galere. Pentru asta trebuia sa ai ghinion sau sa iti atragi antipatia regimului, majoritatea nu era afectata de astfel de masuri. Trebuie sa intelegi un lucru atat de banal ca meschinaria omului. Putini sunt cei feriti de ea, oricat ar pretinde altfel. Soarta nefericita a altora nu face decat sa puna mai bine in valoare situatia proprie, chiar daca aceasta nu e neaparat stralucita.
Nu faceai ce vrei, dar majoritatea oamenilor nu fac oricum ce vor. Au posibilitatatea teoretica dar nu si capacitatea de a se folosi de aceasta posibilitate. Libertatea, meritocratia suna bine, dar cu ce il avantajeaza asa ceva pe omul mediocru care nu are nici un merit deosebit? Daca esti ultimul om vei fi incantat ca primesti locul pe care il meriti pe drept sau iti vei dori sa primesti ceva in plus, oricat de nemeritat ar fi acel lucru sau statut? Nu cred ca visul de aur al omenirii e mai multa implicare sau munca. Eu am visat tot timpul la libertate, sa pot calatori unde vreau, sa fac ce vreau, sa pot vorbi fara grija, am asteptat cu nerabdare acea revolutie care se tot amana. Si nu as spune ca am fost dezamagit de libertate. Azi consider ca fiecare clipa traita dupa a fost insotita de o nota de fericire asociata, tocmai datorita libertatii, chiar daca nu a fost neaparat o viata roza, ba in unele perioade a fost destul de terna. In momentele alea e insa suficient sa ma gandesc la deprimarea in care am trait in ultimii ani ai regimului, ca sa imi ridic moralul. Dar asta e optica mea, care e subiectiva. Nu ma impiedica sa o inteleg si pe a altora, la fel de subiectiva, chiar daca nu sunt incantat.