După episodul funest de aseară, lumea se reconfortează încă cu prestația germaniei din semifinala de vis.
Din păcate, Argentina, campioană mondială, pentru că Messi trebuie să aibă și un campionat mondial.
Știu, toți sperăm ca, nu-i așa, panzerele, teutonii, mannschaftul etc să câștige.
Dar căile fotbalului sunt mai presus de simpla dorință a oamenilor.
NOU
Nu e prezenta cea mai tare poza dintre toate: statuia lui Merkel in locul lui Isus.
NOU
nu mi s-a parut deloc tare
NOU
Pariu pe o bere ca nu pierde germania?
NOU
Pai zic macar sa-i bată cu 8-1, nu?
NOU
ultima e epica!
NOU
A meritat să mă uit cu coada ochiului de pe la jumătatea meciului, mai ales pentru că știam că vor apărea bancurile imediat și n-am fost dezamăgită deloc. Unele au fost chiar geniale :))
NOU
E cam mult sa crezi ca Germania va ceda o finala de CM pentru CV-ul lui Messi. Daca in 1998 finala a fost cedata Frantei pentru ca urma ziua lor nationala, pentru ca se disputa in Franta si mai ales pentru ca, ulterior, schimburile comerciale au cunoscut un reviriment suspect, doar argumentul “Messi” este prea slabut pentru a putea fi credibil.
NOU
vedem, sper sa ma insel, desigur. intre timp, sa ne uitam cine arbitreaza meciul
NOU
Nu cred ca e alegerea ei! 🙂 Tine cont ca Germania nu prea are vedete mari/shiny in lot, FIFA a fost sensibila intotdeauna la partea financiara a evenimentelor, si nu in ultimul rand – abia-abia au fost de acord cu sistemul de detectie a mingii din poarta.
Eu tin tot cu Germania. 🙂
NOU
Cea mai buna a fost aia cu Pele “Brazil? Nah my brother, I’m from Ghana”
NOU
cred ca poti sa dai drumul la un concurs de glume pentru Argentina – Germania
(cu Argentina pe post de Brazilia, of course)
NOU
Eu abia astept sa castige Argentina. Sa crape de ciuda toti astia care afirma ca Germania e cea mai tare. Care-s tot aia care spuneau pana ieri ce tare e Olanda !
NOU
Chestia e ca nici Argentina n-a aratat nimic. Cand castigi la 11 metri dupa un meci incredibil de plictisitor, nu poti sa spui ca ai jucat fotbal.
In fine, 7-1 in semifinala nu face Germania campioana mondiala, poa’ sa si-o fure de la Argentina. Da’ daca Argentina joaca cum a jucat impotriva Olandei, si-o ia. Si sper sa si-o ia, ca sa crape de ciuda aia care spuneau ca Argentina joaca fotbal, nu Germania.
NOU
Numai pacat ca aia din echipa Germaniei fix nemti nu prea mai erau.
Mesut Ozil (mana moarta campionatul asta desi e la apogeul carierei – a ratat golul de 8-0, idiotul) e din Turcia. Boateng n-am idee unde, dar parca ceva ma face sa cred ca nu-i chiar neamt ca-i prea bronzat. Khedira e tunisian sau ceva. Polonezii Podolski si Klose? Albanezul de Shkodran Mustafi. Si toti sunt din lotul asta de la campionatul asta si cine stie cati altii ca nu-i stiu pe toti.
Numai sunt nici nemtii ce erau cu nume din alea de-ti plimbai limba-n gura. Mai au un Mertesacker si Schweinsteiger, dar cu doi nu se face primavara.
Boateng era complet degeaba acolo. Cred ca au primit aia un telefon gen “ba bagati si un negru acolo de figurant, copil de mingi, ceva, sa fie cota etnica”, ca era degeaba.
NOU
Ai uitat sa zici de Neuer, Hummels, Lahm, Schurrle, Muller, Kroos, Gotze, adevarati imigranti de culoare 🙂
NOU
da, emigrantii astia si numele lor deloc nationale…
NOU
Boateng e ghanez si e fratele lui Kevin Prince. Practic sunt doi frati care au jucat la doua mondiale consecutive unul impotriva celuilalt.
NOU
Echipele nationale reflecta cu fidelitate ceea ce se intampla in tarile respective la nivel de imigratie. Iar cea mai afectata pare a fi Elvetia.
NOU
In ultimul gif mergea inlocuita halba cu o sticla de 7up.
NOU
@zedicus: doresc sa te contrazic.
Si Özil, si Jerome Boateng sunt nascuti in Germania (primul in Gelsenkirchen, al doilea in Berlin). Pe acelasi principiu, Khedira e nascut in Stuttgart. Albanezul de Shkodran Mustafi e nascut in Bad Hersfeld, cam departe de Albania 🙂 Hm, nu-mi dau seama exact ce nationalitate au, in acest caz. Ma ajuti, te rog?
Podolski si Klose sunt, intr-adevar, nascuti in Polonia, dar familiile sunt de entie germana (in cazul lui Podolski, bunicii din partea tatalui erau nemti, iar tatal lui Klose era, si el, neamt). Bunicii (lui Podolski) + descendentii, si tatal (lui Klose) + descendentii sunt numiti Aussiedler – adica au dreptul de a se intoarce in tara de origine (in acest caz Germania), si isi recapata cetatienia (germana, in cazul acesta). cetatean german => pot juca, fara probleme, pentru Nationala.
Dar na, greu la deal cu boii mici, si hai sa comentam si noi in necunostinta de cauza, ce naiba!
P.S.: sunt un MARE fan Bundesliga 🙂
NOU
ai vazut ca ti-a intrat comentariul direct, da? mhm…get it?:)))
NOU
@Arhi, sar’na :))
Apropos, astea trebuiau sa fie reply-uri, nu comentarii noi. Dar na, is la lucru, in epoca de piatra, pe internet explorer (corporatiile astea…), deci sansele-s mari sa fie de la mine.
NOU
Daca mama ta era in excursie in Germania cand era gravida si te nasteai in Germania inseamna ca tu erai nemtoaica?
NOU
@marius: Doar daca era ea insasi cetatean german (nascut, naturalizat, descendent, nu conteaza). Sau tata. Sau bunicii. Dar atunci nu conteaza unde m-am nascut pentru a deveni cetatean german (sau a avea dreptul de a cere cetatenie germana) 🙂
Sau daca m-am nascut dupa 2000, din parinti non-germani, daca macar unul dintre ei este (sau a fost) rezident in Germania timp de 8 ani. Dar trebuia sa ma fi nascut in DE.
In cazul tuturor jucatorilor de mai sus, macar unul dintre parinti sau bunici este, intr-un fel sau altul, cetatean german, altfel nu puteau juca la nationala. sa te legi de cum suna numele si sa-l faci imigrant e irelevant. Puteau sa-i cheme Popescu pe toti (dar atunci nu cred ca s-ar mai fi legat nimeni de descendenta).
Dar da, ai dreptate, exemplul cu locul nasterii a fost unul prost ~~ Sar’na 🙂
NOU
OK, mici typos, sper sa mi se ierte 🙂 Ma inflamez prea repede cand vine vorba de orice jucator din Bundesliga (neamt sau nu).
Din punctul meu de vedere, Bundesliga über alles 😛
NOU
Normal ca sunt cetateni germani ca altfel nu puteau sa joace in nationala era vorba de descendenta lor in urma cu cateva generatii sau te referi la faptul ca nu au fost naturalizati?
NOU
da da, descendenta asta desparte neamtul adevarat de nemtii second hand
NOU
Probabil nu ai trait in Germania
NOU
Marius, eu zic ca ar fi ok sa fie verificati toti jucatorii ca pana la a 3 generatie sa nu aiba nici o urma de sange alogen, in caz contrar sa nu li se permita sa joace in nationala, eventual sa li se refuze si dreptul de munca si sa fie grupati in niste cartiere separate. Ar fi de asemenea ok ca respectivii sa fie toti blonzi cu ochi albastri. Ce zici, suna bine, nu?
NOU
cei ce nu sunt sa aiba o stea galbena in piept, ca sa poata fi diferentiati
NOU
Nu nene, daca nu esti blond cu ochi albastri si toata familia ta de la Adam incoace nu s-a nascut pe teritoriul De, la camera cu gaz, ca nu esti pur si ii impurifici si pe ei.
NOU
Asta le doresc argentinienilor:
www.youtube.com/watch?v=ieDW3lvw8FE
NOU
aoleu, bai alin ropan!
NOU
Vezi ca iar a scapat din spam si face clabuci pe blog.
NOU
La figurat, nu sariti de cur in sus.
NOU
Eu m-am lămurit.
Brazilienii au demonstrat că poți să te faci de căcăt și fără să te antreneze Piți.
NOU
Pana se da drumu’ la pronosticuri pentru finala, o sa las asta aici: www.youtube.com/watch?v=JhfkAL062I8 Daca e voie de la stapanire, bineinteles. Italia ’90 fiind primul CM vazut ‘la liber’, am ramas cumva cu impresia ca a fost si cel mai jmecher.
NOU
A FOST cel mai smecher
NOU
1-0
eu neavand treaba cu fotbal la tv, am stat cu taica-miu si un vecin.
am vibrat…..
NOU
Da bine.tipa din clip la brazzers cine e?
NOU
Scolari,dupa infrangerea cu 7-1 impotriva Germaniei,este trezit de catre sotia lui:
– Trezestete draga , e deja 8!
– Cum ? Au mai dat unul?
NOU
mi se pare foarte interesant cum deja toti fanii nemtilor va pregatiti de esec cautand scuze. ba ca Messi, ba ca FIFA…
daca era asa, ii ajutau pe argentinienii lui Messi in meciul cu Olanda inainte de 11m
cred ca Argentina a jucat un fotbal bun (nu spectaculos) la mondialul asta. Messi si-a facut treaba, in grupe fiind cam singurul care a contat si mai apoi, in fazele eliminatorii, servindu-si impecabil colegii. inclusiv in meciul cu Olanda a dat vreo 2-3 pase de toata frumusetea in careul advers, desi tot meciul a fost tinut, lovit, calcat de cate 2-3 olandezi. una din ele chiar prin min 118-120.
si daca e sa fiti corecti, pana la meciul cu Brazilia nici nemtii n-au facut mai nimic. egal chinuit cu Ghana, egal cu Algeria, victorie in ultima clipa cu Mexic…
da, tin cu Argentina, mai mult pentru ca trebuia sa tin si eu cu cineva (am argumentat aici: ohablog.eu/de-ce-tin-cu-argentina/ )
pentru finala prima sansa o au nemtii dar nu pentru ca ar fi neaparat mai buni ci pentru ca sunt mai puternici si stiu sa profite de asta.
singurele sanse ale argentinei ar fi sa prinda Messi o zi foarte buna si sa fie pasat in careul advers sau macar la marginea lui – lucru care pana acum nu prea s-a intamplat la mondialul asta.
messi nu e genul de jucator care sa coboare sa-si ia singur mingea de la mijloc, la Barcelona nu a fost invatat sa faca asta si nici nu are fizicul necesar…