Mă uitam la The Big Bang Theory, într-unul din episoadele în care plecau ei la o convenție trekkie, costumați frumos, cu emoția în suflet și am realizat că, deși în restul globului există, la noi nu există nici pe departe emulația din jurul fenomenelor Star Wars sau Star Trek.
Și nu înțeleg de ce, generația mea, care deja e destul de în vârstă, a prins difuzarea filmelor exact când la vârsta când le putea înțelege. Adevărat, nu a fost mașinăria de propagandă normală din spatele filmelor, cum e în state, pentru că noi le vedeam la videoteci, în săli insalubre, la televizoare semi color, cu diagonala de 51 de centimetri.
Dar totuși, nu au prins. Suntem puțini cei care știm pe de rost replici din filme, și aici recunosc, nu din Star Trek, care nici pe mine nu a reușit să mă prindă. Spre deosebire de Star Wars, cu care mi-am petrecut o bună parte din viață, exersând uneori și death chockeurile lui Vader.
Încă sper să îmi iasă să mișc lucrurile cu puterea minții forței.
NOU
Țin minte ca era cu picard duminica pe la amiaza si înainte vorbea niste prostii Alexandru Mironov. Eram cam mic sa ma prindă cu adevărat, dar eu sunt cam meh la orice înseamnă SF.
NOU
tu erai prea mic, esti cu 10 ani mai mic decat mine
NOU
Aoleu, asa de junior e diavolu’? Frateee, ma duc sa-mi pregatesc stocu’ de formol, atunci, si sa nu ma mai dau asa verde.
NOU
Si eu eram mica, dar imi puneam multa crema pe fata, ca sa seman cu Data
NOU
Hai ca la 30 nu-a chiar junior, dub pacate
NOU
lol, autocorrect, dimineata
NOU
Si pozele alea cu tipe sexy imbracate “geeky” sunt ca sa atraga oameni pentru maraton ? :))
*cough*attentionwhores*cough*
NOU
lasa ca noi stim citate din “Asfalt tango” 🙂 Si cand nu ni-l aducem bine aminte improvizam.
NOU
latinii au fost intotdeauna mai traditionalisti. inchipuie-te pe tine imbracat in R2, pe la fo 23 de ani, in curtea bunicilor tai. e o “poza” care cu greu reusesc sa mi-o inchipui! 🙂
NOU
Remember Friends? Cand Rachel ii indeplineste la Ross fantezia lui cu Princess Leia?
youtu.be/9hLcsLFgLC8
NOU
Cum nu stii din Star Trek? “Beam me up, Scotty” doesn’t ring a bell?
NOU
He’s dead, Jim.
Dammit, I’m a doctor, not a X.
NOU
It doesn’t pentru ca multi dintre noi am crescut cu TNG-ul nu cu TOS-ul. TNG-ul a fost primul serial care s-a difuzat pe o televiziune romaneasca in timp ce inca se filmau sezoane din el (pe atunci tot ce isi putea permite TVR-ul erau seriale vechi si cu un succes moderat, exceptie facand poate Dallas) si asta datorita lui Mironov.
In TNG frazele cheie erau “Engage”, “Make it so”, “2 (sau 3 sau cati erau la momentul respectiv) to beam up”, “Red/Yellow alert” si daca ma gandesc mai bine imi aduc aminte si altele.
NOU
In copilarie am prins TNG-ul doar difuzat pe la TVR. M-a fascinat pur si simplu. Later on am revazut pe net intreg tng-ul si enterprise. Celelalte serii nu as mai avea rabdare acuma sa le urmaresc, suntem prins in tv-series-urile astea moderne 😀
BTW, am vazut ceva fan-made, Start Trek Contiunues … cum e, nu stiti ?
NOU
Nu e mare nebunie de el. Un remake destul de controversat, ce foloseşte nişte leit-motive din seriile care au făcut vâlvă la momentul punerii lor “în eter”.
Per total este un “uşor” (citeşte slab) memento al gloriei de altă dată. Pe la jumătate însă, cam toţi cei ce “am crescut” cu Star Trek, am renunţat la a-l mai viziona.
Dar feel free să “engage!” dacă ai timp şi nu vrei altceva…
🙁
NOU
Cine sa organizeze, Filelist si cu Scenefz?
NOU
bigbear out
NOU
Eu sunt un mare fan Star Wars,pana si in viata am adoptat din filosofia jedi,stiu par diliu dar nu sunt am o meserie onorabila si (sper) sunt perfect normal…chiar daca un prieten facea misto de mine ca ma uitam la seria Clone Wars.
NOU
La mine e invers. N-am putut sa vad nici macar un film SW in intregime, ca ma plictiseam. Dar ST (personal, ma refer la primele doua serii) ma tinea treaza pe la diverse ore si trebuia neaparat sa vad cum reusesc personajele, prin intelepciune, intelegere si diplomatie, sa rezolve problemele care pareau fara solutie. M-a fascinat asta foarte tare. De la DS9 incolo n-am mai urmarit cu constiinciozitate, dar cunosc oameni care prefera seria asta.
NOU
tu esti femeie, nu ai cum sa intelegi Star Wars
NOU
A se plictisi nu e egal cu a nu intelege. Uita-te tu pe Duck vreo 4 ore si pe urma mai vorbim.
NOU
@Cristi: SW a fost ceva “mai pt toata lumea”: mai mult “FI” decat “SCI”.
Pt. ST (in special TNG) e nevoie de mai multa “putere de procesare”: se joaca mult mai mult cu concepte la limita realului, psihologie, etc.
ircamera.as.arizona.edu/NatSci102/NatSci102/images/extstartrek.htm
In concluzie, in locul tau, nu as mai fi asa vocal in legatura cu capacitatile mele “barbatesti” de a intelege anumite lucruri. Sau mai pe scurt: Daca taceai, filozof ramaneai.
NOU
DS9 cred că e cea mai slabă abordare a oricăreia din seriile ST.
Părerea mea 🙂
NOU
@Mis: sunt oameni pe lumea asta care te contrazic. Uite aici:
www.kheper.net/topics/scifi/grading.html
ST si SW sunt trecute in aceeasi categorie, “very soft”.
NOU
Hypher, unii spun ca Enterprise.
NOU
“to boldly go where no man has gone before” Eu asta o tin minte!
NOU
De câte ori auzeam asta mă gândeam la Picard, care e chel 🙂
NOU
wrong you are, my friend.
i sense a great disturbance in the force.
NOU
Pe mine fazele astea cu yoda ma enerveaza cel mai mult…
NOU
Star Trek -The next generation, Picard & Co rulzz ! 🙂 Mi-a placut si Star Wars, imi plac SF-urile in general.
NOU
Fan ST si SW sunt, am vazut SW, variantele originale, pe VHS. Apoi si variantele re-mastered, pe CD-uri. Ma refer la SW 4-6, care sunt “the REAL shit”, astea noi, 1-3… hm, efecte bune, rezonabile pentru legarea actiunii din seriile 4-6, desi fortat, in rest… cam atat.
Astept trilogia 7-9 cu nerabdare, sper s-o mai apuc viata asta 🙂 – dar nu stiu la ce sa ma astept. Disney…
Iar ST – le-am vazut pe toate: TOS, TAS, TNG, VOY, DS9. Inclusiv filmele de aici: en.wikipedia.org/wiki/Star_Trek#Feature_films. Din pacate, ultimele 2 filme, la fel ca la SW: multe efecte si actiune, putina substanta.
La seria Enterprise m-am oprit, am vazut cateva episoade, dar mi s-a parut prea de cacao, da-o in muma-sa, l-au stricat si ingropat definitiv 🙁
Deci da, sunt un veteran, ce lularu meu, dar o comunitate intr-adevar, nu exista, nu exista “colectables & items” pe la noi, nu am beneficiat de “manipularea media” pentru promovarea acestora.
De fapt, cred ca asta-i una dintre problemele romanilor: nu au acel impuls, sa-si doreasca sa faca ceva. Si putinii care-l au, nu prea au posibilitatea.
Si am cunostinte care sunt pasionate de navomodelism, de trenulete, dar se descurca foarte greu, una pentru ca sunt destul de scumpe toate, per ansamblu si pentru ca ce si-ar dori, nu prea se gaseste, iar sa fabrice/modifice singuri, iar revenim: lipsa timp, scump, rar…
Am vrut sa-mi iau colectia cu toate navele Enterprise si niscaiva cuburi Borg, plus alte maruntisuri. Crezi ca am gasit la noi? Nexam. In afara, SUA adica, o nava este cam 50-60$, iar transportul, pentru una singura, este peste 40$, pentru ca greutate volumetrica mare. Pentru 2, este si mai mult etc. Plus TVA 24%, plus taxe vamale, cam 14% [astea la suma totala + transport, ca deh, e pe factura], deci ajung undeva “where no man has gone before” si asta intr-un sens negativ 🙁
In rest, numai de bine.
Mi-e prea lene sa comentez mai mult, ca ar fi prea multe de spus.
NOU
Stiu cum e cu cumparatul obiectelor de colectie. Ma ucid transportul si vama. Incearca in Germania pentru nave si vezi ca au cateva si cei de la Revell Romania.
Nici eu nu sunt fana Enterprise. Nu m-a prins deloc. L-am vazut, dar doar pentru ca sunt fana. Urmatorul film Star Trek apare in 2016 si gata cu lens flare si JJ. Il avem pe Roberto Orci la carma acum. Chiar sunt curioasa ce o sa faca. JJ vine anul viitor cu Star Wars. O sa fie interesant de vazut daca ne ineaca in flens flare si acolo. :))
NOU
Sunt kit-uri de asamblat acasa de la Revell.
NOU
M-am uitat la Revell, multumesc de pont.
Sunt mai multe modele din SW decat din ST – si astea din urma pe mine ma interesau mai mult.
Este bine ca sunt, dar eu am doua maini stangi si prefer sa asamblez ceva fara vopsele si prea multa bataie de cap [asa cum sunt navele din SUA, ca sa nu mai zic de paleta completa disponibila acolo]. Daca as fi pasionat de modelism, ar fi o chestie.
Nu poti sa ii multumesti pe toti… 😀
NOU
Avem și noi fani. Diferența e că nu prea există mediu organizat unde acei fani să-și dea în petec odată la ceva timp cu chestii d-astea. Bine, e EECC, dar încă nu se compară cu ce e în afară. Poate în câțiva ani.
Pe lângă asta, la noi idee de maraton de filme nu prinde. Eu n-am găsit pe cineva disponibil să piardă un weekend să ne uităm la Star Wars/Trek/Gate, LotR sau orice altceva.
NOU
Cineva de prin Bucuresti? Hai acum, cat e vacanta!
NOU
Sunt destui fani dispusi sa faca un maraton. Chiar am si discutat de asta cand am avut debate-ul Star Trek vs Star Wars (anul trecut). Din pacate eu acum nu am cum sa stau la un astfel de maraton, dar va pot ajuta sa imprastiati vestea.
NOU
a venit?
NOU
Saptamana viitoare. Inca nu realizez ce se intampla, dar e ok. :))
NOU
deci stau cu emotii. abia astept:))
NOU
Atunci, dacă-s oameni disponibili oameni la un maraton de filme, e vreun loc unde ar putea să se strângă lumea?
NOU
pai un bar ceva? dar cine are filmele legal??
NOU
La eventul de anul trecut am platit distribuitorului o taxa ca sa difuzam doua episoade din ST, dar sa vad daca avem cum sa ne intelegem cu ei ca sa nu o mai platim. Locul unde se fac astfel de evenimente este Saint Ink. Imediat ce ma pun la computer va scriu mai multe detalii.
NOU
@Arhi
Nu cred că-i așa mult să cumpărăm dvd/blu-ray cu un sezon Star Trek sau seria Star Wars. Eventual we can all chip-in și le ții tu, seniorul comunității 🙂
NOU
Bogdan, daca difuzezi intr-un spatiu public trebuie sa platesti o taxa. Noi am platit 100 euro.
Acesta a fost evenimentul nostru: desenelecopilariei.com/2013/05/cum-a-fost-la-evenimentul-star-trek-vs-star-wars/ (scuzati blogul, e in plina refacere si dau drumul la noua tema zilele astea)
Clubul Star Wars Romania este bine pus la punct. Chiar vor fi super incantati de ideea de maraton. Uite un reportaj despre cativa dintre cei din club: geekzone.ro/article/cosplay-si-geekzone-ro-la-antena-1-93
Am scris acum un mesaj pe grupul Geek Zone unde sunt cam toti fanii ST si SW: www.facebook.com/groups/geekzonero/permalink/706987386015067/
NOU
discutia cu retardul ala e unul din motivele pentru care aleg sa nu particip niciodata la nici un fel de reuniuni de vreun fel:))) prefer sa imi aleg oamenii cu care socializez:))))
NOU
Imi pare rau… 🙁 Sincer…
NOU
nu ai de ce, eu am trecut demult prin chestiile astea:)
NOU
Eu doar atât zic – cat mai am free net la munca – count me in. Ar fi un pas in direcția buna maraton SW si ST.
NOU
Am gasit loc pentru vizionare. Ioana va tine legatura cu voi pentru stabilirea detaliilor.
NOU
da, cu sef proiectionist idiotul ala de pe facebook:))
NOU
Nope, nope. Altcineva. Alexandru de la Zitec ne pune la dispozitie spatiu. El e mare fan ST.
NOU
Am scris o poveste cam lungă, cu amănunte care nu interesează pe nimeni. Ctrl-A, DEL, rezumat. Star Wars meh, ok dar nu de nemai, Star Trek excelent, și dacă tot ai zis de Big Bang, Babylon 5 e foarte mișto dacă reușești să treci de primul sezon. Și de cât de incredibil de proști sunt actorii. În afară de ambasadorii ăia doi, Londo și mai ales G’Kar, ăsta e super actor. Restul, umplutură. Mda, și sezonul 5 e în plus. Dar în rest e foarte bun. Recomand.
NOU
Babylon 5 mi s-a părut crunt de plictisitor. N-am reușit să trec niciodată de primele episoade. Mi-a plăcut în schimb foarte mult spin-off-ul făcut după el – Crusade. Cred că îl difuza Pro prin 2000 și-un pic.
NOU
Sincer, abstractie facand de primul sezon, in general B5 > DS9, de exemplu. Si astea ambele sunt mai funny/witty decat alde TNG si capitanu’ Facepalm Petard.
Si da, la B5, ce face serialul ala sunt prestatiile lui Katsoulas si Jurasik (G’Kar si Londo), si cateodata Ivanova. Restul e cam meh…
NOU
Arhi, do or do not. There is no try.
Preferatele mele inca mai sunt Episodes 4, 5 si 6. Porcariile de 1-3 sunt nedigerabile pentru mine, din varii motive (Jar-Jar much?).
Si duminicile de dupa revolutie erau dedicate in exclusivitate TNG-ului de pe TVR. Ma uitam cu mama, si ea mare devoratoare de SF 🙂
Bine, cand a aparut Pro-ul ma uitam si la Xena si Hercules, dar asta-i alta mancare de peste ~~
Apropos de seriale, mai tine minte cineva Quantum Leap?
NOU
si eu tot 4,5,6. si il tin minte pe quantum leap, cu scott bakula, parca
NOU
Eu eram indragostita de holograma Al.
NOU
Meesssa so sad, you no love meesssa?????
NOU
Dap. Cu Scott Bakula.
Acelaşi din ST Entreprise… Iar Don’şoara vulcaniană, T’Pol (Jolene Balock=, priceless!!
Dar NG si VOY mi-au rămas în minte, inimă şi literatură…
NOU
va vine sa credeti sau nu , in quantum leap am auzit prima oara “Imagine” si am ramas mut si forever in love de melodie. A facut asta un salt in trecut sa ii schimbe viata lu` John si i-a spus ca o sa scrie melodia asta si ca o sa devina evergreen , cred ca d-aia a si compus-o …
Referitor la maraton : as merge la un maraton de SW , le-am vazut de multe ori . Eu ma gandeam cat de misto ar fi sa vezi acum filme vechi ca Matrix la un cinema de calitate sau pe un 4K . Filme vechi cu super efecte sau doar filme clasice , eventual un festival in parc. Sunt chestii de gen dar baga doar manele romanesti pentru pensionari si organizarea e groaznica .
@Arhi : ai inceput sa prinzi gustul la BBT ? din sezonul 5-6 incolo e chiar marfa.
NOU
BBT? nu stie arhi ce e aia, am ramas la BDSM…
NOU
Cred ca se referea la The Big Bang Theory. Tot pe-acolo :))
NOU
l-am vazut pe tot, de vreo 3 ori
NOU
Serios, oameni buni, vă rog mult de tot ceva, haideți să lăsăm lenea (și asta v-o spune un leneș mare, mare de tot, pe cuvânt) și haideți să scriem titlurile întregi, nu inițialele! Vă rog eu mult! faceți asta pt creierul meu greoi care e obișnuit să citească cuvinte întregi! Să păstrăm inițialele pt ce sunt destinate ele, cum a spus și Cetin mai devreme, locul în care toți oamenii se descurcă cu inițialele: PORN land!:))))))
NOU
Ce-i drept, BBT mi s-a parut si mie putin “displaced”, dar SW, ST si SG mi se par practice in contextul asta, avand in vedere ca despre ST vs SW se discuta aici.
BRB BBQ BDSM BBW WTF
NOU
FFN?
NOU
Eu in afara de “Familia Bundy” nu am urmarit niciun alt serial. Stiu, trist… Ah, pardon mai era “Familia Guldenburg”, dar deja tre’ sa fii dinozaur sa-ti amintesti. (Imi placeau merc-urile alea care parcau pe pietrisul casei guldenburg, eram fan Thomas)
NOU
eu Achim Lauritzen
NOU
S-a deschis butoiul cu nostalgie. Chiar zilele trecute mi-am regasit papusa bebelus, pe care am botezat-o Laurizen, pe motiv de chelie.
NOU
N-ar fi rau sa “depanam” amintiri la gura sobei :)))
NOU
Cât de puriu sunt…
Guldenburg… Oy, oy, quelle memoires…
NOU
twin peaks,.., nimic? a fost, daca nu ma insel, “contemporan” la TVR Libera cu “Familia Guldenburg”
NOU
Îmi plac filmele de calitate în general (am vazut mai mult de 3 sferturi din imdb top 250), nu am un anume gen preferat.
Dar seria asta pur și simplu nu mă prinde, am încercat de 2 ori sa mă uit și mă plictiseam de moarte după 30 de minute.
Probabil pentru ca si a fost foarte copiata seria, si a avut foarte multe referinte in tot felul de filme, desene animate etc. Aveam impresia de deja vu odată la 5 minute. Dar pur si simplu nu ma captiva sa continui sa ma uit. O sa-i mai dau on încercare în viitorul apropiat.
NOU
Asta e ca religia, pe cat demult te scremi crezand in ceva, cam tot asa de repede te lasi bagubas, cand nimic nu se misca 😀
NOU
Mai tot in perioada de start a CATV-ului, era pe la noi, pe Antena 1 sigur, un serial stil 80’s cu un tip de statea in chirie cu 2-3 fete si chiriasul era unu mai batranel simpatic .. da nu imi aduc aminte de numele serialului nicicum !
NOU
Viata in 3
NOU
erau cam tristi aia. john ritter nu a fost chiar cel mai mare actor
NOU
Viata in 3, ok, dar asta e titlu tradus “romaneste”, nu gasesc pe net nimic.
NOU
oh, www.imdb.com/title/tt0075596/?ref_=nm_knf_i1 there it is !
NOU
10x. Eu am cautat “Three’s a crowd” si ma miram ca nu seamana=))
NOU
Avem fani Star Wars si Star Trek 😀
Cateva imagini cu oamenii prezenti la evenimentul mentionat de Ada “Star Wars vs Star Trek”. Sunt si cativa cosplayeri.
www.facebook.com/media/set/?set=a.173169619509099.1073741836.142472479245480&type=3
NOU
Mai copii…. Va spun copii pentru ca sunt un fel de Matusalem al acestui blog…
Eu unul am prins A new Hope si Empire strikes back din seria SW la cinematorgrafele comuniste… Vazute fiecare odata, de doua ori, de noua ori…
Tin minte ca am reusit sa vad A New Hope la Sala Palatului… Pentru cei mai tineri, asta ar fi echivalentul astazi al unui multiplex de ultima generatie, ca sa zic asa….
Imperiul l-am vazut la cinema Miorita, impreuna cu un coleg si cu mama. Mama si acum refuza sa-si aduca aminte ca a vazut atunci filmul ala….
Return-ul l-am vazut si revazut in a doua jumatate a anilor ’80, cind era in floare contrabanda cu casete VHS (scuzati cacofonia). Pe urma a venit revolutia, au aparut “magazinele” de inchiriat casete, ST-TNG duminica la Mironov, asa ca Star-Wars a picat oarecum pe planul 2. Dupa care au aparut episoadele 1, 2 si 3, sigur, mai slabe decit 4,5, si 6, dar digerabile. E foarte greu sa faci un prequel dupa o perioada asa de mare de timp, care sa se ridice la nivelul filmelor initiale.
Dar, intru-cit e vorba de fani, cred ca cel mai bun film pe tema asta, absolut la subiectul topicului e asta: www.imdb.com/title/tt0489049/.
E disponibil si online, cautati-l, urmariti-l, si pe urma putem vorbi de fani, fenomen SW sau ST.
Hai ca am aberat destul. Vorbesc si eu ca sa nu adorm….
NOU
“Three’s Company”,
bacsisu’ il lasati la colega ca eu ies din tura.
NOU
In societate nord americana, mai ales in cazul tineretului, filmelor joaca un rol mult prea important. De aici toata nebunia cu costume, masti, colectionari de amintiri etc. Pina la urma e o schema care face bani.
NOU
si ce e rau in a face bani?
NOU
Fani Star Wars avem.
Fani Star Trek avem.
Doar ca mai avem ceva: Femei
Si e lucru stiut ca numarul de conventii Star-Wars sunt invers proportionale cu numarul de virgini la 30 de ani per suta de mii de locuitori.
Altfel io recunoasc, fusei anu trecut la comic-conu nostru de-aici. Din motivul ca e singurul loc unde poti sa te holbezi la fete de 16 ani imbracate’ pisici fara sa te ia cu duba.
NOU
Nu stiu pe la ce conventii ai fost tu, dar norvegienii care ne tot viziteaza de ceva vreme cred ca si-au pus in minte sa ne colonizeze teritoriul, la cate pretendente si-au facut pe-aici…
NOU
WHAT? Eu cred ca tu nu prea iesi din casa.
Sunt o gramada de fani star trek si star wars in tara. Fani fara numar. A fost si ditai debate-ul SW versus ST a while ago. Eu de fiecare conventie de ceva ani incoace am fost costumata ST. Sunt femeie si am inceput sa ma uit la ST si sa ma tin de el cu placere, de la 6 ani. Acum am 31. Deci what the fuck are you talking about, sir?
Mai iesi din casa, aeru e placut, really.
NOU
Au fost maratoane Star Trek TNG pe Axn Sci-Fi acum cativa ani, in weekenduri. Am anulat ceva planuri de weekend atunci…
NOU
Pai avem si noi, de ce sa copiam tot? avem festivale medievale, sincer nu inteleg faza asta cu fan-areala, doar eu sunt de parere ca e cam retarded? Oameni mari se imbraca in costume fara sa fie halloween? In primul rand chestia asta a pornit pentru ca companiile mari de firme au investit in jucarii, brelocuri, decoruri etc. Filmul a fost un succes, dar astia au bani, pana facem altul lets take their damn money.
Si Big bang theory parodiaza viata tocilarilor, care e destul de anti-sociala de multe ori.
NOU
Nu ma asteptam ca un pro-medievale sa nu inteleaga “fan-areala”. De-aia n-avem noi lucruri frumoase: nu ne ajunge ca si-asa suntem relativ putini nerds/hipsters/mancatorideguma/cevretivoi, ca imediat trebuie sa ne segregam intre noi, tragand de orice mica diferenta, in loc sa fim solidari cu cei asemanatori noua. Altfel nu ne simtim bine.
NOU
Avem foarte multi fani din ambele categorii.
Nu avem conventii, asta e altceva.
Eu personal nu m-am conectat cu niciunul din filmele astea. Star Wars le-am vazut ca sa nu zic ca le-am vazut, iar Star Trek m-a plictisiti ingrozitor, chiar si atunci cand eram mic.
Doctor Who in schimb…
NOU
Chiar nici o menţiune despre StarGate?
Sau despre un alt serial – de mult uitat şi “îngropat” (de prin anii ’70 parcă) – Pierduţi în spaţiu?
Sper să nu mi-o luaţi în nume de rău… 🙂
NOU
stargate e mai nisat. acum sunt la season 9
NOU
Imi plac ambele. Tot in categoria SF uitate mai pot trece si Space 1999 si Buck Rogers.
NOU
Pierduti in spatiu n-am vazut, dar SG a fost foarte tare. Mi-a parut rau dupa Daniel, dar m-am consolat repede cu bunaciunea de Jonas. Pe urma n-am mai urmarit.
NOU
Vlad, fiul meu, are 17 ani și este fan SW dintotdeauna. Cînd era mic R2-D2 era… Rădoi.
Am fost cu Vlad la o convenție SF în Flandra (FACTS 2013) și am surprins în poză faptul că Rădoi este iubit în continuare…
s18.postimg.org/52mhqu6nt/FACTS_2013.jpg
NOU
uai de capul meu, ce copil mare ai!!
NOU
Acum că e mare e atras, văd, să se înroleze în forțele imperiale și șforța!
[e cel din mijloc] s27.postimg.org/irv0hns5v/FACTS_2013_2.jpg
NOU
ditamai omul…de fapt, ce zic eu, are 17 ani, cam aia e, la anul il insori. daca era acum cativa ani, pleca in armata
NOU
Han shot first!
NOU
Nu “stie” astia mici despre ce vorbesti tu acolo, mah….
NOU
Nu om avea noi conventii da’ avem nunti:
www.peteava.ro/galerie-7571/nunta-in-stil-star-wars
Si am avut si Academie Jedi, mafrends: www.theregister.co.uk/2004/08/31/romanian_jedi_academy/
Nu faceti voi parte din cercurile potrivite 🙂
NOU
nu avem asa multi din cauza ca mass media romaneasca prmoveaza manele si “vedete” de tabloide. Plus ca daca ai incepe sa te lauzi in stanga si in drepata ca esti mare fan SW sau ST lumea ar incepe sa cam rada de tine sau sa te considere pueril.
Eu sunt un mare fan Harry Potter si Star Wars
NOU
Star Trek Writing Standards
Want to be a Star Trek writer? After extensive study, the following standard episode plot guidelines have been discovered:
Standard TOS episode
The Enterprise or the Federation are menaced by a mysterious and deadly force. Kirk finds a way to destroy it.
Hidden agenda: The electic collection of different writers promote an interesting and occasionally contradictory mixture of left-wing liberalism, American jingoism, and Judeo-Christian egocentrism.
Standard TNG episode
The Enterprise or the Federation are menaced by a mysterious and deadly force. Captain Picard asks it to please stop. It does.
Hidden agenda: Gene Roddenberry’s personal viewpoints (secularism, humanism, collectivism, communism, pacifism, gay rights, sexual equality, atheism, political isolationism, etc). Disclaimer: I am an atheist and a humanist, but not a communist, so I had decidedly mixed feelings about this agenda.
Standard DS9 episode
DS9 or the Federation are menaced by a mysterious and deadly force. Sisko blows it up with cool special effects and lots of technobabble in order to appease the rock ’em, sock ’em crowd, then he turns around and subjects the audience to an agonizingly self-righteous lecture on the evils of violence and the horrors of war, in order to appease the intellectual crowd. If the writers are completely out of ideas, we get to to hear about their weird homegrown Bajoran religion.
Hidden agenda: None. The writers’ only real agenda is to milk the Star Trek cash cow.
Standard Voyager episode
Drop Kirk’s military control and aggression. Drop Picard’s principled strong leadership. Keep Sisko’s self-righteous monologues and dalliances with offbeat spirituality themes. Appease crucial lonely male Trekkie demographic with 7 of 9’s large busom. Appease spiritual types with constant references to native American vision quests.
Hidden agenda: None. The writers’ only real agenda is to milk the Star Trek cash cow.
Standard Enterprise episode
Copy Voyager’s modus operandi, but insert different personalities and different large busom. Annoy longtime Trek fans by ignoring continuity with TOS. Lonely male teen demographic is very excited about this new show.
Hidden agenda: None. The writers’ only real agenda is to milk the Star Trek cash cow.
NOU
Hater. Puteai doar sa lasi un link.
NOU
pentru fanii ST, iata un moment clasic:
www.youtube.com/watch?v=Z1eFdUSnaQM
NOU
Si culmea-i ca nu avem nici fani M.A.S.H.
NOU
Inainte de Star Trek la tvr 1 era un serial Captain power, aveam 10 ani si imi placea, eram suparat ca duminica nu il mai vedeam si au bagat Star trek in locul lui, pentru mine ala era super ( captain power) ca aveau niste costume faine, pistoale laser, explozii, roboti, tot ceea ce ii placea unui copil.
De cand cu internetul am zis sa il dau jos sa il vad cap coada, mai bine nu o faceam.
NOU
“Captain Power and the Soldiers of the Future”. Dar nu l-au scos ca sa bage ST-TNG in loc, din cate tin eu minte au bagat in loc Zona Crepusculara si dupa aia ceva serial bazat pe nuvelele lui Vonnegut. Si abia dupa au dat ST.
Captain Power era ceva gen Transformers sau GI Joe,un serial creat special ca sa promoveze niste “action toys”, de unde si robotii si laserele.
Captain Power nu a avut succes si au facut doar un sezon sau doua. Stiu ca primul sezon l-am vazut pana la final. De aia isi permitea TVR atunci sa il cumpere, ca fusese un esec. Pe urma a mai fost si un alt serial stupid cu nume stupid – “Power Force” – care a durat tot cam un sezon.
P.S. Tine cineva minte sa fi vazut Cronicile Martiene la TVR la emisiunea lui Mironov? Am vagi amintiri cu ele dar nu mai stiu din ce perioada.
NOU
io combinam casetele cu felicity si cu aliens. aliens 1. la video. cu tv-ul carat de-acasa in patura.
NOU
Suntem, suntem …chiar multi. Problema la noi e ca domina mentalitatea “tu la varsta ta te mai uiti la aia / faci aia?” sau ‘telectualii adoratori de Radu F. Constantinescu.