Înainte de a pleca de acasă, trebuie neapărat să scriu de o chestie care m-a impresionat, la emag.
Știți că sunt în căutarea televizorului perfect, cu diagonală de peste 117, LED, fără smartTV, la preț bun, pentru urmărit campionatul mondial de fotbal din curte, prin urmare, urmăresc non stop toate siturile de profil.

Dimineață, la prima oră, Pink Monday la Domo. Pac, primul lucru care îmi sare în ochi, frumușață de LED cu 500 de lei reducere, la 1999. Mi-a plăcut, dar, ca orice onliner care se respectă, am căutat și pe emag, să văd dacă reducerea e reală. Pe emag, dimineață la ora 8, era la 2399, deci ofertă buna la Domo, din punctul meu de vedere.

Smart TV LED Samsung FullHD 46EH5300  117 cm  USB   Domo

Acum, la ora 11.02, pe emag, aceași televizor e redus la 1999.
Dacă ăsta nu e real time marketing adevărat, nu pocnitoarea aia cu împăștiatul de pișcoturi prin social media, atunci nimic nu e.

Chapeau.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.