Săptămâna trecută, după vreo 4 ani, am mers pentru prima dată cu metroul. Un pas mare pentru mine, care aproape sufeream de claustrofobie la auzul ideii de a merge cu transportul în comun.
Așa că, tot săptămâna trecută, am decis că e cazul să merg și cu autobuzul, să văd, mor, nu mor, leșin de la transpirație sau alte chestii de care e plin internetul?
Să vedeți fază, nu am murit. Sunt viu și nevătămat, am fost cu 135-ul până pe Stephy the Great, m-am și întors, ba chiar am impresia că am mers mai repede decât dacă foloseam mașina proprie, nemaivorbind de faptul că parcam eu fordul la perla fix într-o grădină ceva. Plus că m-a costat mult mai puțin.
Iar vorbind de cost.
Am descoperit o super chestie. La RATB poți plăti, țineți-vă bine, PRIN SMS. Cumperi fain frumos, prin sms, un abonament de o zi și nu ai treabă cu nimic. Mai țineți minte situațiile alea, când nu găsești chioșc de bilete, dar pe controlor nu îl interesează? Sau atunci când vezi autobuzul, bagi un sprint demn de Carl Lewis, după care te urci în autobuz fără bilet, pentru că nu ai timp să îți cumperi, iar controlorul te ia la marele fix? Sau pur și simplu, când nu ai bani cash la tine?
Eu am trecut prin toate, le-am făcut și le-am pățit. De fapt, din cauza fugii după un 123, mi-am rupt un mușchi la picior, de am ditai gaura. Sexy, dar totuși gaură. De atunci mi-am jurat că în viața mea nu voi mai alerga după autobuz.
Cert e că asta cu SMS-ul mi se pare o idee genială. Nu tu card, cartelă, știți, nu merge cardul să îmi ia creditul, știți mi-am uitat abonamentul acasă etc.
Simplu și elegant. Și costă doar 9.6 lei adică fix cît un abonament de-o zi luat de la ghișeu, că e de fapt același lucru, doar că mult mai simplu. Însă economisești timp și nervi. Tot ce trebuie să faci este să trimiți “A” la numărul 7456. Eu mi l-am salvat în telefon, ca să-l am la îndemână dacă mai am nevoie vreodată.
Știți ce mi s-ar părea și mai genial? Să poți să îți încarci abonamentul sau cardul tot prin SMS. Iarăși simplu, iarăși elegant, fără coadă la chioșcul de bilete, fără casiere blazate, fără amenzi.
NOU
si controlorul iti verifica telefonul? sau cum?
NOU
da, primesti un cod pe sms, pe care i-l arati
NOU
Ar fi fost genial sa pot cumpara si una bucata calatorie prin SMS. Sau automatele alea gen zebra-pay, e-pin etc sa fie configurate in asa fel incat sa tipareasca o chitanta de valoarea a 2 bilete pe care sa o prezinti controlorului. Solutii exista…vointa sa fie.
NOU
Da, un lucru bun si cu plata parcarilor prin SMS si in Satu Mare.
NOU
Chriscross: da, primesti un sms de raspuns care contine si un cod de confirmare. Trebuie sa arati controlorului codul de confirmare. E f ok metoda, am folosit-o si eu. Mai ales ca telefonul e platit de firma 😉
NOU
misto.. din nou ceva ce NICIODATA n-ai sa vezi in cocina de constanta.
NOU
sa stii ca si cu smsul daca fugi te poti accidenta.
@alexandru: faci misto, nu?
NOU
De ce sa fac misto? Mi se par solutii de bun simt. Ma enerveaza faptul ca gasesc case de bilete la 2-3 statii una de alta.Eu de obicei am nevoie sa merg cu ratb fix 2-3 statii, de unde pana mea sa iau bilete. Nu imi convine in nici un caz sa fac obonament pe o zi doar pentru a merge dus-intors….
Cea mai de bun simt solutie este ca soferul sa poata vinde bilete (stiu, o sa sariti toti ca suntem romani si o sa fie fix ca la maxi-taxi ….bla bla)
NOU
@alexandru, era o vreme cand asa se facea, la troleibuze, te urcai si cumparai bilet de la sofer.
NOU
Se poate reincarca abonamentul RATB prin plata on-line.
NOU
tare, apoi sa ramai fara baterie la telefon 😀
NOU
Daca nu ai bilet si vezi controlorii ca se urca in autobuz, parca iti vine sa dai un sms de 10 lei :))
NOU
TOTAL …+1!!!
NOU
dupa apa calda si roata, this is zee shite:)
fara gluma, e o chestie misto, +1 pt RATB.
si pentru tine ca o popularizezi, desi prin toat RATB-ul sunt afise cu treaba asta.
keep up the good work.
NOU
Aşa,în stil hater:dacă te lasă bateria?
NOU
bagi cartela in telefonul controlorului 😉
NOU
SMS-ul a fost primit si stocat in telefon. SIM-ul memoreaza doar SMS-uri arhivate de tine si agenda.
NOU
S-a facut merou in Cta? :))
NOU
Băsescu e mulțumit? :))))
NOU
In cat timp primesti mesajul de confirmare inapoi? Ca nu va mai cumpara nimeni bilete: stai cu degetul pe Send si daca vezi controlul, ii dai drumul. Daca nu, iti vezi de drum, gratis. Au implementat un sistem civilizat pentru o populatie de… puneti ce vreti voi aici.
NOU
Cata » 30 sec- 1 min.
NOU
Mdap, lasa ca si eu merg de vreo 2 saptamani cu transportul in comun ca mi s-a cam stricat carnetul de șofer.
Toate bune si frumoase pâna nimerești tripleta : “manelist, sacoșe cu rulmenți date la gioale și cerșetor împuțit”. În rest e bine. Mai ales prin alea care au și aer condiționat.
Nu prea suport metroul în schimb. E cald, n-ai aer, daca mai e si plin fac ca peștele pe uscat prin metrou. Oi avea claustrofobie ceva…
NOU
Te juri CA COsta biletul prin semese la fel ca ala pe care il iei de la tanti Mitza de la ghiseu?
NOU
E abonament pe-o zi, nu bilet. Si da, costa cam la fel ca la ghișeu. În plus, daca ești scârțan și îți place sa traiești periculos poți sa stai cu ochii geana dupa controlauri și cu mobilu’ pregatit cu sms catre 7946 sau cât naiba e numarul ala. Si cum îi vezi ca dau sa puna laba pe tine dai Send. Și-ai scapat.
NOU
Meekuu » hmm nu stiu daca merge, cica dureaza intre 30sec.-1 minut sa primesti sms-ul:)) s-au gandit oamenii
NOU
Sebastian » nu ma jur, scrie acolo, un abonament pe o zi costa la fel ca la ghiseu
NOU
hai bai arhi, ca asta e reclama mascata la ratb 🙂
da, e nasol cu ratb-ul. in centru merge bine, dar in rest… suge fin 🙂
NOU
Vlad » este ca as fi prea tare sa am reclama de la ratb?:))))
NOU
Reclama mascata poate e. Dar merita. Serios.Asta cu sms-ul mi se pare mai tare decit cardul reincarcabil. Card care iti poate papa doua, trei calatorii din cauza mesajelor gen “validati cardul din nou la acelasi terminal” si pac.
Asa cum un simplu cod esti ferit de orice rahat de genul asta.
N-or avea si pentru o luna ? Presupun ca e valabil doar cu ratb-ul. Fara metrou.
NOU
In mod normal nu are cum sa iti scada mai multe calatorii pentru ca trebuie sa dai validare multipla (butonul 2).
NOU
Daca nu o pateam nu vorbeam. Dar sint patit.
NOU
Sunt un pic claustrofob în metrou dar mai ales cand este aglomeraţie.
Nu ştiu cum rezistă aia din Japonia,China treaba cu aglomeraţia în tren.
NOU
genial si chiar iti multumesc pt ca eu venind de 2 ori pe luna in buk am fix problema asta…..
NOU
Eu am ramas blocat la “din cauza fugii după un 123, mi-am rupt un mușchi la picior, de am ditai gaura ” . Cum e fizic posibil asa ceva? Zi-ne ca a fost un simplu carcel si ai hiperbolizat putin intamplarea de amorul artei. Altfel o sa regandesc tot ce credeam pana acum despre autobuze, alergat,muschi oameni, univers.
NOU
danicorban » serios. aveam vreo 17-18 ani, era dimineata si am fugit foarte repede si foarte brusc si m-a luat cu salvarea, cred ca era putin cacat pe mine de durere. pe pulpa de sus am acum o scobitura, de atunci ramasa
NOU
nu e de platit asa cand bateria e pe terminate
NOU
Functioneaza din orice retea (Vodafone, Orange, Cosmote, Digi, Zapp)?
Apropo mai exista Zapp?
NOU
Daca serviciul e implementat de o firma de SVA sau VAS (value added services) nu prea ar avea cum sa coste la fel. 7456, al cui era nr. asta? Voxline Simplus, etc
NOU
cat de tare ar fi sa iti iai bilet cu sms, dupa care sa ramii fara baterie la tel si deci amenda + bataie de la jandarmi?
NOU
Abonamentul se poate incarcat (tineti-va bine!!!) ONLINE! Iti iei o cartela d-aia nominala (nu te costa nimic) si-ti faci cont pe site la ratb, apoi o incarci cu ce vrei tu (abonament pe anumita linie, portofel electronic etc.).
Nu, serios acum, eu de doi ani nu am mai vazut tantica de ghiseu la fata.
NOU
Eh, erai si tu mai mic, nu stiai ca dupa tramvai si femei nu se alearga, hehehe ! In alta ordine de idei, ma deplasez foarte bine cu metroul, stiu mereu cu precizie cat timp fac, din punctul A in punctul B, autobuzul in schimb, ma enerveaza si iau numai cand nu am alta optiune. Spre exemplu, e musai sa ajung in Rahova, azi pe la ora 19 si ma gandesc cu usoara strangere de inima la asta.
NOU
Si la metrou se poate plati prin sms, nu doar la ratb (o calatorie, doua sau zece, din cate stiu eu, dar nu toate statiile au in acest moment aparate ptr validarea calatoriei prin sms).
NOU
Good stuff! Mi se pare buna ideea cu abonament de o zi, mai ales intr-un oras ca Bucuresti. In Alba Iulia este de ceva vreme faza cu biletul prin telefon(cred ca mai este, n-am fost acasa din ianuarie), dar numai pentru un bilet odata.
NOU
Alex » aici vorbim de un abonament de o zi. cumparabil de cei ce au nevoie de un abonament de o zi. cam atat. in rest, poti sa faci de exemplu calcul cum e daca ai nevoie doar de un dus
NOU
Un pas in fata, este o super chestie plata prin sms, evitam cozile, fetele care te indispun suficient pentru o zi intreaga…
NOU
Am vazut (parca pe la Ateneu) ca si parcarea poti sa o platesti prin sms. Ar fi bine sa bage chestia cu sms-ul si la metrou!
NOU
E bine cand lucrurile sunt simple. Intr-adevar, e greu de gasit bilete pentru orice
NOU
In Austria de exemplu poti sa cumperi de la automate dalea bauturi si mancare prin SMS, sau poti sa cumperi bilete de tren si autobuze prin SMS, poti sa platesti parcarile tot prin SMS.
Faza tare, eram la doctor stomatolog, stateam pe scaun si mi-am adus aminte ca expira biletul cumparat pt parcare asa ca am scos telefonul am dat sms si s-a prelungit biletul foarte tare.