Am asistat azi la lansarea serviciului de cloud computing dezvoltat de ymens.ro. O lansare mai deosebită decât cele cu care sunt obișnuit, făcută cu 2 actori, Gabriel Fătu, care făcea niște farse jenante la OTV și o domnișoară foarte, dar foarte teribil de simpatică, căreia i-am uitat numele, pierdut în… detaliile sale scenice. Sincer, inițial chiar am crezut că Fătu face scandalul OTV-ist pe bune și voiam să mă ridic și să plec. Mi-a picat fisa mai greu, recunosc.

Serviciul pare interesant. Zic pare, pentru că, în prezentare, din formularea număr nelimitat de utilizatori pentru sume ce variază între 3-15 euro, mi s-a părut o chestie super tare, la un preț foarte modic. Adică mi-aș lua și eu, la banii ăștia, 10GB storage nu e chiar nimic. Și nu vorbim de storage gen ftp, ci e un serviciu complex, cu sisteme de gestiune, CRM, personal etc, care costă, sub formă de licențe, o gălăgie de bani.

Totuși, semantica a fost puțin dătătoare de eroneuri, pentru că prețul este per user, per program utilizat. Ok, e clar că nu mi se adresează mie, ci companiilor cu zeci și sute de angajați, pentru care probabil e mai ieftin să dea 15E lunar pentru a putea lucra calcul tabelar în cloud, decât să cumpere anual licențe de Microsoft pentru fiecare în parte.

În altă ordine de idei, am o întrebare.
Celor ce ați făcut donații, v-a venit mailul meu de mulțumire? Vreau să verific dacă merge automatizarea respectivă și nu am cu cine, toți amicii mei sunt ori săraci, ori nu au paypal.