mircea badea

Mă gândesc că, întotdeauna, unul din motivele pentru care nu merg sau na, nu mergem la vot, este că nu avem cu cine vota. Pentru că da, în general nu avem cu cine. Toți cei care își asigură expunerea constantă în media sunt genul acela pe care am ajuns să îi refuzăm instinctiv, doar când îi vedem pe undeva. Citeam înainte cum Alina Gorghiu, se declara, ÎN PRINCIPIU, de acord cu bugetul. ÎN PRINCIPIU. Exact ca atunci când a votat cu 2 mâini legea creșterilor salariale la bugetari, după care a ieșit pe tv și a cerut vehement să i se arate de unde vor veni banii. DUPĂ ce votaseră, plini de populism. După care maestrul #6case a promulgat-o.

Știți de ce nu votăm noi, totuși?
Pentru că nu avem curiozitatea de a trece peste campaniile de presă, peste denigrări și peste populisme. De exemplu eu, recunosc, îl ironizez pe Nicu Shordan pe oriunde îl prind. Desigur, e vorba de Nicușor Dan, cel care se ocupa cu Unițisalvăm și, în ultima perioadă, e vehiculat drept candidat pentru primăria capitalei, în 2016.

Da, îl ironizam pe Nicu și o fac în continuare. Pentru prestațiile patetice de la salvat aurul româniei până la faptul că nu are niciun plan pentru relansarea Bucureștiului, ci doar procese prin care blochează activitatea primăriei. Daaaaaar, și aici apare un foarte mare DAR.

Știți cine candidează la primăria capitalei? Călin Popescu-Tăriceanu, Ecaterina Andronescu, Costache Canacheu, Ludovic Orban, Cristian Diaconescu sau Negoiță. Eu nu mai vreau și nu mai pot, cu bună știință, să votez așa ceva. Pur și simplu nu mai pot. Nu am cum să mă duc, cu inima ușoară, să pun ștampila pe hienele astea eterne, care se perindă prin toate posturile de făcut bani. Nu mai pot. Prefer, da, prefer să mă duc și să îl votez pe Nicu Șordan. Serios, dacă va candida, va fi opțiunea mea de vot. Râdem, glumim, dar să mai ia o pauză domnii și doamnele de la PSD sau PNL. Și nu, nu cred că Băsescu, după ce a fost președinte, s-ar înjosi să meargă la primărie. Știu, tentația de a manipula un buget de 1 miliard de euro e mare, dar e posibil să fi acumulat suficient…

O altă glumă eternă a tuturor este Remus Cernea. Remus Cernea, cel care s-a dus și a recunoscut Taiwanul, în numele poporului român. Sau care declara război Japoniei pe tema delfinilor, aceste ființe non umane. Practic, am râs de el pe la toate colțurile.

Dar tot el era cel pe care îl amenința USL Constanța că îi rupe picioarele, pentru că a depus o lege care cerea stoparea finanțării bisericii de la bugetul de stat. Tot el a depus și proiectul de lege care cere impozitarea aceleiași biserici, care face afaceri în românia fără a plăti un cent la buget, prin urmare, conform legii, nici nu mai sunt obligați să ofere bon fiscal.

Prin urmare, deși a făcut și prostii, prostii absolut inofensive față de colegii săi rechini, de ce nu l-aș vota pe Cernea, când va fi să candideze, având în vedere că se agită și are propuneri care se raliază convingerilor mele? De ce să ne ducem iarăși ca vitele la abator, să ștampilăm aceiași rechini, generație după generație? Da, ok, nimeni nu va vota așa ceva, pentru că vechea gardă se bazează pe voturile visericii și știm toți ce înseamnă campaniile duse de preți la slujbe.

Dar dacă ușor ușor, vor fi mai mulți ca Cernea acolo, la un moment dat e posibil ca balanța să se încline și să vedem sărăcirea bruscă a PF Daniel. În timpul vieților noastre.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.