×

Pompierul

Aștept să scriu cartea aceasta de foarte mulți ani. Și nici chiar acum, când scriu primele litere, nu știu dacă o voi termina. Sau dacă, pur și simplu, o voi scrie vreodată. Dar scriu aceste rânduri ca să nu uit, când voi fi mai mare decât Garcia Marquez, de unde a pornit totul.

Home

«

7. Prima noapte de război

Ştiţi cum se antrenează pentru rapiditate pompierii? Habar nu aveţi.
După o zi de instrucţie grea, te bagi în pat, rugându-te la cer şi pământ să adormi imediat, pentru că peste 2 ore intri planton 2 şi o să mai dormi din părţi.

Îţi pui hainele frumos împăturite la capătul patului, cu bocancii alături, te bagi sub pătură şi adormi. Aproape instantaneu se aude un urlet:

DEŞTEPTAAAAAAAAAAAAAAREA! ALARMĂ!!

Sari din pat, beat de somn și te repezi la haine. Ai timp exact cât arde un băţ de chibrit ţinut cu fosforul în sus, să îţi tragi pantalonii pe tine, cămaşa încheiată la un nasture şi bocancii. Serios, fix cât ține un băț de chibrit. Sunt câteva secunde bune, dar aproape niciodată suficiente. Și asta trebuie să reușească tot dormitorul, nu doar unul. Dacă reuşeşte toată lumea să facă asta în timpul dat, se trece la faza a 2 a. Dacă nu, din nou în pat, din nou DEŞTEPTAREA, din nou îmbrăcat. Până iese.

Faza a 2 a este fuga disperată la maşini de luptă. Cașcarabetele acelea vechi, pline cu apă, care se clatină obosite pe drumurile patriei. De obicei dormitoarele sunt minim la etajul 1. Trebuie să ajungi la maşini, să te îmbraci în prezante (acele haine de plastic de peste echipament care, în teorie, te protejează de apă), să scoţi maşina de 9 tone din garaj şi să te aliniezi în faţa ei în 1 minut şi 42 de secunde. Pe cronometru. Toţi. În general 5 maşini. Dacă un singur om nu reuşeşte, se ia de la capăt, cu dezechiparea, în dormitor, dezbrăcarea, în pat. Cu echiparea care trebuie să le iasă tuturor pe timp. Şi iarăşi, alarmă peste alarmă, noapte de noapte. Până când eşti în stare să sari direct în bocanci din pat şi nu e deloc o exagerare.

– Desteptarea!!!
Urletul ne-a lovit nervii, de-abia amortiti, si ne-a facut sa sarim din paturile tari, care cum putea, rostogolindu-ne printre picioarele gradatilor dezlantuiti și impartind lovituri oamenilor buimaci de somn.

– E alarma soldat, fututi dumnezeii matii. Trebuia a fii deja jos in fata masinilor, nu sa tandalesti in dormitor.
– Culcat! Drepti! Culcat! Taras coate si genunchi! Pe sub pat, porcule, nu pe culoar, sa incurci. Drepti!! Culcat!
Ne-au strans, ca pe niste gaini plouate, intr-un tarziu, jos la masini.
– Voi sunteti soldati?? Pana acum putea sa arda orice obiectiv, in asteptarea voastra!
– Caporale, pentru ca sunt un om bland, nu o sa faceti exercitii de aviatie in noaptea asta, asa cum ne propusesem. Vom intinde furtune.
– Am inteles, sa traiti!
– Pluton, la staaaaaanga! Pentru defilare, cu cantec inainte, mars!
“Suntem pompieri, suntem mandria noastrei tari…”

Ni s-au impartit furtunurile, ne-au readunat in careu si ni s-a explicat ce trebuie sa facem. Ne vom imparti in grupe de cate patru servanti. Servantul unu intinde primul furtun, care masoara 20 de metri, servantul doi alearga pana in captul celalalt al furtunului, isi intinde propriul furtun, leaga furtunurile intre ele, asteptandu-l pe servantul trei, care va face acelasi lucru, asteptandu-l pe servant patru. Un furtun de pompieri cantareste in jur de 25 de kilograme.
Un furtun de pompieri ud cantareste dublu. Niciodata furtunurile de antrenament ale pompierilor nu sunt uscate….

Toata aceasta rutina trebuie sa se intample într-un timp sub 50 de secunde, iar furtunurile intinse sa fie drepte, urmărind o linie trasă cu creta, pe asfalt. Furtunurile nu sunt niciodata drepte, iar asta se demonstreaza usor, dacă asta dorești să faci.

– Turcule, e a doua oară când arunci strâmb.
– Dom’ caporal, am aruncat doar de câteva ori până acum și…
– Dom Caporal ce, gâtu’ mă-tii de gogoșar, tu crezi că vorbești cu mă-ta?
– Să trăiți, dom caporal, permiteți să raportez!
– Așa gogoșare, vezi că înveți repede? Deci cu furtunele nu vrei, nu că nu știi. Ia hai, ia furtunul și bagă ture.

Ce trebuie sa faca, drept pedeapsa, pompierul, pentru ca nu a executat corect exercitiul? Ia furtunul in brate, il ridica deasupra capului, si da o tura de platou, aproximativ doua sute de metri, in fuga cea mai mare, pentru ca, dupa regulament, fuga mars in armata romana se executa in cinci secunde si 70 sutimi…pe 50 de metri. Iar pompierul e imbracat in uniforma de soldat, iar deasupra uniformei are prezantele de incendiu, facute dintr-un cauciuc gros si ignifug, are casca de pompier in cap, si deasupra capului, in maini, un furtun de 40-50 de kilograme. Serios, nu e o glumă, așa sunt regulamentele militare făcute, ca să poți fi distrus cu cartea în mână. Ce contează că acel timp e de fapt recordul mondial la sprint, în armata română sunt doar semizei care se plictiseau acasă.

Dupa tura de pedeapsa, cu mainile tremurande, se trece la repetarea exercitiului. De obicei, cel care face aceste ture este calul de bataie al comandantului de pluton. Servantul patru. El alearga la fiecare exercitiu 80 de metri, pentru ca este ultimul care isi intinde furtunul. Iar dupa ce alergi 60 de metri, sa intinzi un furtun de 40 de kilograme, drept, devine aproape imposibil. Si atunci, e predestinat pentru inca o tura de pedeapsa.

– Ce faci soldat, de ce ți-ai dat casca jos, CE FACI, SOLDAT?!
– Să trăiți, Dom` caporal, permiteti sa raportez, imi dau cu mufa de la furtun in cap in timp ce alerg!
– De ce faci asta soldat?
– Permiteti sa raportez, ca sa imi sparg capul…
– Deci vrei să sabotezi armata? Ia lasă furtunul jos. Soldat, avioane inamice la dreapta!
Și sari jos, în stânga, cu fața în sus și mimezi că ai o armă în mână, în timp ce faci ratatatatatatata, mitraliind avionul acela invizibil care nu are altă treabă decât să îl atace pe soldatul Ametcea.

Si iar incepe intinderea de furtune. Si tot asa, toata noaptea. Nu, nu toata noaptea. NU toată lumea știe, dar somnul soldatului român este și el înscris în acel regulament militar. Pompierul roman are dreptul la odihna de la 5:30 la 6:00, dimineata, si de la 22:00 la 22:30, seara. In rest, e la dispozitia gradatilor. Așa că, este 5.30.
– Rupeti randurile! La dormitoare, fuga mars!

La dormitor, trebuie sa te speli, pentru ca nu ai voie sa te bagi in pat asa. Si sunt doar 4 chiuvete la doua plutoane, 24 de oameni. Deja e trecut de 5:30, dar cui ii pasa. Sa ajungi in pat e ultima dorinta pe care o poti avea in conditiile acelea.

Ne-am intind in paturi, nu, de fapt, ne-am prăbușit, lesinati la propriu, rugandu-se sa nu se mai trezeasca, sau sa se trezeasca, sa fie un vis, si sa fie acasa, sa…
– Desteptarea!! s-a auzit un bocanc ghintuit lovind ușa cu putere.
– Mai sunteti in pat?? Dormiti ca niste porci, miroase de la voi a lene! Afara toata lumea, la inviorare.

De-abia adormise, nici nu știam exact dacă am reușit să adorm sau doar îmi imaginam că dorm. Am sărit în echipament aproape adormit, cu o senzație de vomă în stomac, pur și simplu nu îmi imaginam cum o să reușesc să trec peste ziua aia nenorocită ce urma să vină.

Si se incepe o inviorare lejera, cu 5 ture de platou, un kilometru. Dupa asta, se trece la miscari de inviorare usoara, gen mersul piticului, saltul broscutei, tractiuni rapie la bara fixa.

Urmeaza dusul de dimineata. Ar trebui sa fie apa calda, dar cine isi mai aminteste de cand nu au avut apa calda? Merge si cu apa inghetata. Asa se cladesc adevaratele caractere. Barbieritul rapid taie fete si zgarie barbii, dar nu ai timp. Sunt 20 de minute in care trebuie sa faci totul, inclusiv patul, pe care cateodata, trebuie sa sara banul caporalului. Deh, daca nu sare, ghinion, vei avea placerea sa faci toate paturile din dormitor. Cata lenevie…

Masa de dimineata…un pachet de unt este taiat in patru. Sferturile ramase sunt taiate si ele la randul lor in patru. O lingurita de gem si doi biscuiti. Cana de ceai aferenta, si ai o masa copioasa.

Te ridici de la masa, mai flamand decat erai cand te-ai asezat si fuga la impartitul sectoarelor. Pentru un gogosar, sectoarele sunt ce mai placut moment al zilei. Iei carpe, de unde le iei nu priveste pe nimeni, si incepi sa stergi praful, sa dai lustru pe holuri, sa stergi WC-urile.

E foarte interesantă chestia asta din armata română. Trebuie să faci chestii, dar nimeni nu îți asigură, în vreun fel materialele necesare. AI nevoie de cârpe? Te descurci, nu interesează pe nimeni de unde. Ai nevoie de cremă de ghete ca să dai roțile mașinii de pompieri? Folosește crema ta de ghete, soldat. Dar tu ai primit doar o cutiuță de cremă mică, cutiuță care ajungem maxim o singură dată să dai toate roțile. De unde iei 30 de cutiuțe lunar? Nu e treaba nimănui, te descurci. Același lucru se întâmplă oriunde. Ai primit obligatoriu gestiunea veselei și lipsesc linguri și farfurii? E treaba ta de unde faci rost de altele, ele trebuie să fie. Îți lipsește un porc din magazie, pentru că ai făcut tot anul fripturi cadrelor angajate? Ghinion, soldat, caută porcul.

Ce inseamna sa dai lustru? E simplu. Coridoarele dintr-o unitate militara sunt din gresie alunecoasa. Acea gresie, dupa ce e spalata, si asta se intampla de doua ori pe zi, trebuie refacuta alunecos. Modalitatile ar fi doua. Una, ia soldatul o bucata de patura, cam de dimensiunea talpii piciorului, o pune sub talpa, si incepe sa dea din picior inainte si inapoi, pana cand pe patratica respectiva ramane stralucitor. Dupa aceea, se muta o patratica mai incolo. Un hol de genul asta are vreo 30 de metri. O patratica are 20 de centrimetri, si trebuie terminat totul in 10 minute. Altă modalitate este ca doi soldați să ia o pătură întreagă, în care se pune un al 3 lea, pe care îl târăsc în fugă de-alungul coridorului. Aceasta e o modalitate bună și rapidă, dar periculoasă, dacă te întâlnești cu vreun cadru, pentru că, cu siguranță, vei primi o pedeapsă, doar distrugi bunurile armatei române.

Spalatul WC-urilor….acolo sunt de obicei cei pedepsiti, paria. WC-urile se spala intotdeauna cu periuta de dinti, iar rahatul uscat de pe margini se curata cu lama de ras. Desigur, toate ale soldatului respectiv. Cel mai plăcut e când sectoarele sunt anunțate cu o zi înainte. Pentru că toți “prietenii” plantonului de la WC se vor duce și se vor căca numai pe lângă vas, să fie bine, ca să nu fie rău.
Dupa un timp chiar nu iti mai e scarba, si chiar vomiti din ce in ce mai rar.

Spalatul vaselor…Teoretic ar trebui sa fie ceva simplu si usor, nu? Cu toata vesela in apa calda, vasele si oalele fiind din inox, s-ar termina repede.
Nu e chiar asa. Vasele se spala afara, la cismeaua din curte, nu in uriasele chivete din interior. La cismea, minune, nu curge apa calda, desi afara sunt minus 20 de grade. Nu ai detergent, pentru ca detergentul furnizat de ministerul de interne spală vase printr-o bucătărie de subofițer angajat. Si atunci, speli eventialele urme de grasime cu nisip, pentru ca ele trebuie sa straluceasca de curatenie, si sa nu fie unsuroase, altfel te-ai ars.
Si incepe ziua. O sa ajungi la final? O sa fii intreg?

Am ajuns la unitatea de la Băneasa într-o după masă foarte călduroasă, după o escală de câteva ore la unitatea mamă, detașamentul 2 de la Autogara Obor. La Băneasa trebuia să trecem prin ordalia instrucției pentru jurământ. Acel moment solemn prin care orice soldat român trebuie să treacă pentru a putea fi urmărit de poliția militară, dacă dezertează. Fără glumă, dacă dezertai, nu puteai fi numit dezertor și pedepsit de un tribunal, pentru că nu depusesei jurământul de credință pentru patria pe care o serveai.

A fost ușor horror primirea pe poarta unității băneasiene. Toți veteranii erau adunați la ferestre și ne aplaudau cu fluierături și strigăte de veselie:
– Bine ați venit, goga!!
– Am scăpat de sectoare, coaie!
– Din seara asta am sclav personal!
– Să fie nuntă!
– Daaaa, nuntă.

A fost nuntă, în prima seară.
Vlădescu a fost mireasa, iar Aripioară, mirele. Eu am avut norocul de a fi cameramanul. Un altul, Moisa, care era cam țigan și foarte negru, era cortina. Frații gemeni Vlad erau luminile. Sava, un tip înalt și foarte elegant, era DJ. Sava ăsta avea o poveste foarte ciudată. Deși peste 20 de ani, locuia cu părinții, nu avea prietenă și nu avea, de fapt, prieteni deloc. Toată armata nu au fost în vizită la el decât prietenii săi, iar când a plecat, în ultima zi, nici măcar nu ne-a salutat, și-a luat părinții în brațe și dus a fost. Întotdeauna persoana sa a fost o enigmă pentru mine. Ai fi putut crede că ura pe toată lumea, așa cum eram mai mulți. Dar nu era deloc așa, dimpotrivă, era un tip extrem de curajos și săritor, te ajuta cu orice ai fi avut nevoie.

Doar că, după ce trecea momentul, pur și simplu se reîntorcea la ale sale. Care ale sale însemnau cântatul tot timpul și exercițiile de beatbox, pe care le învățam și eu. Dar, era un băiat foarte bun. Și o enigmă. La fel cum era și Răzvan, acum cunoscut drept Răzvan Ciobanu, creator de modă, care și el mi-a fost coleg. La fel, un tip extrem de săritor, curajos, dar retras complet și fără nici cea mai mică intenție de a lega prietenii cu cineva.

Nunta gogoșarilor, la pompieri, e un spectacol. Astfel se cerebra noul ciclu intrat în armată. Atunci mi se părea o umilință extremă, dar acum, privit în urmă, nu e chiar ceva îngrozitor.

Ne-am trezit toți, dintr-o dată, în atenția tuturor dormitoarelor. Ni se părea că suntem mici și goi, expuși în fața tuturor, în timp ce toată lumea ne arăta cu degetul. Adevărul este că eram super haioși, ca niște oi speriate, îngrămădindu-ne ditamai huidumele unul în spatele celuilalt, poate scăpăm neobservați și nu se ia nimeni de noi.

Nunta avea niște personaje cheie, care marcau, nu-i așa, trecerea de la stadiul de copil la cel de bărbat, mirele reprezentând țara care te fute. Sau invers. Sau mireasa. În fine, irelevant, cert e că a fost un circ cu gogoșari.

Mirele și mireasa trebuiau să intre în cameră purtați de nași, printr-o ușă cu cortină. Cortina era colegul țigan, care se dădea la o parte în ritmul în care îl împingeau cei de lîngă culoarul de trecere al mirilor. Cortegiul era filmat de cameraman, care ținea pumnul la un ochi, iar cu mâna cealaltă învârtea o manivelă imaginară, făcând din gură sfrrrrrrrrrrrrrr, în ritmul în care se învârtea filmul. Băieții de la lumini făceau ca ciocul raței din palme, cu mâinile întinse, în timp ce urlau ROȘU, VERDE, ALBASTRU, ALB, REFLECTOARELE LA MAXIM, în timp ce aveau în jurul lor câțiva nefericiți care suflau aburi calzi pe gură, ca să se simtă căldura insuportabilă a luminilor. DJ-ul cânta de zor imnul româniei, îmbrăcat în chiloți și cu o șosetă pusă în cap, cu mâna dreaptă la inimă iar cu stânga mimând că învârte la platane.

La un moment dat, nașii se opreau și se făceau scăunele pe care se așezau mirii, în timp ce restul se învârteau în cerc în jurul lor, ținându-se de mâini și cântând în gura mare Ia-ți mireasă ziua bună, bine ai venit la pulă, în rotație. De fiecare dată când se rostea cuvântul pulă, veteranii de pe margine își puneau mâinile la prohab și simulau o penetrare, în timp ce răcneau HUUUUUU.

Da, a fost destul de înfricoșător, la vremea respectivă. Nu puteai să nu te gândești că nu știi unde dracu ai ajuns și dacă mâine dimineață ai rozeta întreagă sau nu. După mai mult timp, am aflat că, de fapt noi, în București, eram protejați și era complet interzis să ni se întâple lucruri rele, pentru că dintre noi, mulți erau pilele și relațiile diverșilor oameni politic ai zilei sau feciori de cadre militare din varii locații. În alte părți însă, nu a fost chiar așa jucăuș. La una din unitățile GAZ, unde se creșteau animale și erau aduși în general cei ce făcuseră așa ceva acasă, gen ciobani, unul din bucureștenii trimiși acolo a fost pus, de bun venit, să le sugă pula, prin ciorap, tuturor veteranilor din dormitor. A fost un circ imens, cu procuratură, închisoare pe mulți ani și multă, multă bătaie pentru cei implicați.

A nu se înțelege că pula sau sexul era vreo chestie tabu în armată. Mersul la târfele de la gară era ceva normal, pe timpul nopții, dar o să revenim la asta. În rest, simulări de acte sexuale din plictiseală sau leapșa pe biscuite. Leapsa pe biscuite, sau pe felia de pâine, e un frumos joc de societate din armata română, joc în care cei implicați stau în cerc în jurul unui scaun pe care stă acel biscuite, în timp ce se masturbează. Fiecare dintre ei ejaculează pe biscuite, iar ultimul care termină, mănânca delicioasele bucate. Da, am participat și eu, dar pot să spun cu mâna pe inimă că nu am mâncat niciodată așa ceva. Acum, dacă mă gândesc, unii dintre noi pierdeau cam des.

Nunta s-a terminat cu frumoasă o călătorie cu metroul pentru miri și nuntași. Metroul înseamnă că fiecare dintre participanți era băcat su pat, cu valiza în față, valiză pe care o împingea pe sub paturi, la semnalizarea unor semafoare care strigau verde sau roșu. Semaforul care greșea și se ciocneau doua valize băga rapid 10 flotări. Rapid, ca să nu cumva să încurce traficul.

Cam așa s-a terminat prima seară de armată. O nuntă, o călătorie cu metroul, câteva lacrimi scăpate înainte de somn, multă frică, mult dor de casă, de Geanina, de viața de dinainte. Regretam cu fiecare fibră a ființei mele decizia mea. Cum pula mea am renunțat eu la viața de om normal ca să ajungi aici să își bată pula de mine niște analfabeți?