×

Pompierul

Aștept să scriu cartea aceasta de foarte mulți ani. Și nici chiar acum, când scriu primele litere, nu știu dacă o voi termina. Sau dacă, pur și simplu, o voi scrie vreodată. Dar scriu aceste rânduri ca să nu uit, când voi fi mai mare decât Garcia Marquez, de unde a pornit totul.

Home

« »

4. Dacă ne futem, cine ține câinele?

Pentru mine, problema cu sexul e ceva important dintotdeauna. O singură dată în viață am avut o perioadă lungă, de câteva luni, în care nu am avut niciun fel de relație sexuală și mi-am jurat în barbă ca lucrul ăsta să nu se mai întâmple vreodată.

Desigur, pe vremea aceea încă nu aveam sintetizate toate ideile acestea. Și, deși pare greu de crezut, chiar îmi iubeam prietena și, în felul meu ciudat, o respectam. Dar cumva organismul meu cerea și alte nevoi de la mine și, la urma urmei, suntem doar oameni și suntem conduși de instinct. Da, dacă lucrurile s-ar fi întâmplat acum, probabil aș fi făcut cu totul alte alegeri. Dar acum sunt și cu totul alt om, cu mult mai multe lovituri, cu mult mai multă experiență.

De asta, perspectiva de a pleca pentru un an, neștiind ce se va întâmpla cu mine (pentru că întotdeauna am luat în calcul doar sexul heterosexual, cu excepția unor scurte perioade în liceu, când nu știam exact ce e cu mine. Psihologul meu zice că e în regulă), nu îmi plăcea deloc. Așa că trebuia să rezolv problema cât mai repede. Și rezolvarea a venit sub numele și chipul Tarei.

Tara era o fată care poate fi caracterizată printr-un singur cuvânt. Grăsuță. Serios, grăsuță e cuvântul care o descria cel mai bine posibil. Pentru că nu era genul acela de grasă care să se despăturească când e goală, ci era doar ușor peste denumirea de plinuță. Prin urmare, putea să se îmbrace cu chestii negre, extrem de mulate, care să îi strângă cât mai mult grăsimea în exces.

Și, dumnezeule, asta făcea. Se îmbrăca tot timpul numai în negru, cu un sacou negru care pleznea pe ea și o fustă la fel de neagră, lungă până în pământ, ușor mulată pe picioare. Știu că pare atractiv în descriere, dar nu era chiar așa de atractivă. Mai ales când îmi puneam mintea la contribuție și încercam să îmi imaginez slănina de sub ele, se ducea naibii orice fel de poezie.

În paranteză fie spus, de când mă știu eu ca bărbat, am o problemă cu forma organului sexual feminin. Știu, pare de râs, dar nu este. La femeile grase, labiile mari se îngrașă și ele și își măresc dimensiunile (ce frumos ar fi și dacă pula ar face la fel, nu?), ascunzând clitorisul sub o grămăjoară păroasă de slănină. Mi se pare una din cele mai scârboase imagini posibile și repet, cu siguranță sunt heterosexual.

Așa mi-o imaginam eu pe Tara, pe sub deux pieceul ei negru. Cu o chestie mare și umflată, eventual plină de păr roșu și creț, cum era părul ei din cap. Și deși era singura chestie de sex feminin fără brațetă din gașcă, nu aveam nici cel mai mic chef să mă îndrept spre ea. Din nefericire pentru mine, sau poate din fericire, s-a îndreptat ea spre mine, împreună cu cățeaua ei, complet nesuferită și ea. Nu mai știu cum o chema pe chestia aia zdrențuită, putem să îi spunem Getuța.

Că mi-am adus aminte de Getuța. Pe cea mai urâțică fată din clasa mea de la liceu o chema Getuța. Era din Ploiești, ușor țigancă, ușor ciampalie și se dădea cu un ruj roz atât de hidos, de părea că a înflorit aurora boreală pe ea. Și da, Getuța a fost prietena mea câteva săptămâni. Pentru că na, Getuța era foarte liberă la gură și, pe lângă asta, îi plăcea să i se umple gura cu diverse chestii, de preferință cărnoase. Și în liceu nu refuzi niciodată o muie, asta e clar pentru oricine.

Din păcate, am scăpat-o pe Getuța din mână destul de rapid. Nu am suferit, sincer, prea mult, pentru că, dumnezeule, urâtă era. Mi-a șutit-o colegul Stan, gigoloul clasei, care avea 1.60, dar avea mustață și părul lung la spate și peste jumătatea urechii, cum era moda în liceul CFR în 2012. Plecau împreună cu trenul la Ploiești și așa au croșetat o aventură, din aproape în aproape. Sper că a rămas cu ea și au acum mulți țigănuși cu botul roz și pitici.

Tara o scotea pe Getuța la plimbare în fiecare seară, pe stadion, pentru că Getuța nu se putea căca decât în iarba stadionului, altfel nu dormea bine seara. Așa că Tara, care stătea pe Râmnicu-Sărat, venea cam un kilometru pe jos, ca să se cace javra. Nu zic că era neapărat ceva rău, avea ceva slăninuță de dat jos, dar compensa mâncând crănțănele pe drum, să nu se plictisească în timpul mersului.

Desigur, în acea perioadă, eram un fel de erou al grupului. Singurul dintre noi care se dusese să se ceară să plece în armată. Adrian, singurul din grup care era de vîrsta mea, nu reușea să priceapă cum pot să fiu de acord să mă tund. Bine, având părul până la fund, era și normal ca ăsta să fie singurul său gând. Că dacă se duce în armată, o să îi taie părul.

Așa că, fiind erou, ușor bărbat și cumva singur, pentru că Geani nu venea niciodată pe stadion, Tara a simțit nevoia irezistibilă să se apropie de mine, să îmi consoleze sufletul zbuciumat. Sau na, poate voia și ea pe cineva care s-o fută, mi-e cel puțin asta mi-a spus, iar eu am asimilat. Nu am înțeles niciodată de ce femeile m-au considerat întotdeauna ca pe un rebel cu suflet zbuciumat, pentru că eu să mor dacă am vreun zbucium sufletesc. Despre erou, nu știu, vedem mai încolo care e definiția cuvântului erou și dacă are aplicabilitate în viața de zi cu zi.

– Cetin, de ce ai ales să pleci? Ce s-a întâmplat? Ce e în sufletul tău, de unde suferința asta și nevoia de a te rupe de oameni, de noi, de prietenii tăi? Explică-mi, vreau să te înțeleg mai bine.

Stăteam așa, privind în sinele meu și încercam să mă gândesc la ceva chestii inteligente de debitat, pentru că eu de fapt nu mă simțeam deloc suferind, deloc zbuciumat, doar mi-era lejer frică de ce se va întâmpla și de ce o să mă aștepte dincolo, în lumea bărbaților care mușcă borduri cu dinții.

– Tara, nu vreau să vorbesc despre asta. Cui i-ar folosi? Pe cine ajută spasmele sufletului meu? Hai mai bine să vorbim despre tine, despre noi, despre ziua de azi și poate, cine știe, ziua de mâine.

Vă spun cu mâna pe inimă că am auzit-o pe Tara cum își udă chiloții de emoție. Adevărul e că păream așa de bărbat, așa de puternic și de decis, încât m-aș fi futut singur, dacă era. DIntr-o dată, atmosfera din jurul nostrul devenise încărcată de electricitatea pe care o emana Tara, care a simțit brusc, probabil, că a găsit bărbatul căruia să i se dăruiască direct, brutal și carnal, pentru câteva momente de pasiune.

M-a luat de mână, m-a sărutat și m-a tras spre întunericul stadionului,
– Hai să ne plimbăm puțin, simt nevoia să respirăm niște aer curat.

Ea, de fapt, voia să ajungem la gradenele din partea opusă a stadionului. Ceea ce în mintea mea denota că nu era prima oară când simțise că se încarcă cu electricitate statică, atunci când a găsit un bărbat de calibru căruia să i se dăruiască. Ce să zic, cu dumnezeu înainte. Așa că am luat-o la picior, la plimbare. Săraca Tara, abia se ținea în rând cu mine, ea având fustița aia strâmtă până la glezne, făcea niște pași de gheișă, drăguți de altfel, dar complet inestetici când te grăbești să ajungi undeva, prin iarbă.

La gradene, întuneric beznă, așa cum trebuie pentru o noapte de iubire. Sau câteva minute. Ne-am așezat pe un lemn de ăla, de fapt eu, iar ea s-a așezat cu greu, din cauza fustei care nu voia nici de-a dracului să se îndoaie, la mine în brațe. Sărutări delicate sau mai puțin delicate, mâinile mele pe țâțele ei, mâinile ei pe burta mea, pentru că ea, fiind mică, nu avea cum să ajungă din poziția aia cu mâinile între picioarele mele decât dacă se apleca și nu se putea apleca, pentru că o strângea sacoul, iar dacă își desfăcea sacoul, nu cred că o mai puteam eu cuprinde cu brațele.

Desigur, totul condimentat cu Getuța, stai aici! Getuțaaaaa! Hai, Getuța, hai la mami! Pentru că Tara nu avea lesă la jigodie, cățeaua umbla după ea liberă. Și pe întuneric, îi era cam frică să o lase așa liberă. Destul de enervant, dar la urma urmei, eu aveam cu totul alte ocupații decât să mă intereseze binele câinelui.

Mno, după vreo 20 de minute de nioțcăială, hai să trecem la fapte. Între timp ne dădusem cumva jos de pe gradenă, în focul iubirii, ca să ajungă și ea cu mânuțele alea mici pe ici și colo, în locurile importante și esențiale. Am remarcat cu interes că a putut să îmi desfacă fermoarul de la blugi cu o singură mână, lucru bun, în opinia mea, pentru că însemna că nu e primul fermoar desfăcut pe acolo. Da, nu mă gândeam deloc la metode de protecție, nu mă interesa. Deh, începuturile vieții nu.

Bun, deja îmi făcusem un plan de bătaie, cum să facem. Pentru că aveam nevoie de un plan, fata era chiar mică de înălțime, iar eu nu aveam niciun chef să mă tăvălesc părin iarbă, nu de alta, dar la câți câini se plimbau pe acolo, șansele să mă tăvălesc, pe întuneric, într-un căcat, erau foarte mari. Așa că plănuiam să o pun în genunchi, pe gradenă, ca să ajungă cu fundul la înălțimea mea, după care să dezlănțuim focul pasiunii.

Aici a intervenit prima dintre probleme. Pentru că am încercat să îi ridic, ca omul, fusta. Lucru complet imposibil, pentru că fusta era strânsă exact pe forma corpului ei grăsunel. Și nu aveai cum să o ridici mai sus de gambe nicicum. Ok, nu e problemă, lasă că o dăm jos. De unde, frățioare, să o dai jos, pentru că nu trecea deloc de șolduri. Hai să o desfacem. Desfacem pe dracu, că fermoarul era prins cu un ac de siguranță. Absolut normal, ce nasture să reziste la presiunea aia?

– Lasă că o desfac eu, râse ea, ușor stânjenită.

Nu e problemă, desfă-o, numai desfă-o odată, mârâia mintea mea. Se apucă Tara, desface acul, lasă cumva fusta mai jos, rămânând doar cu niște chiloți cu ață, după care:

– Getuțaaaaaaa! Getuațaaaaa! Getuța, hai la mama, Getuța! Getuța, unde ești??

Dispăruse cățeaua. Deci îmi pocnea o venă de nervi și nu sunt sigur că era o venă din cap, serios.
A mai răăcnit după ea vreo câteva zeci de secunde și apare javra, din întuneric

– Getuța, iubita mea, să nu mai dispari așa niciodată, ai speriat-o pe mama de moarte.
Și se apleacă, ia animalul în brațe și începe să îl dezmierde cu foc, în timp ce eu mă uitam la amândouă și nu știam exact pe care să o fut și pe care să o bat.

– Cetin, avem o problemă. Dacă noi facem asta, cine o ține pe Getuța, ai văzut că dispare imediat iar eu mor dacă rămân fără ea?
– Dă fata taichii câinele, că rezolvă băiatul.

Toată discuția asta se purta ea fiind în chiloți, cu fusta în vine, iar eu cu pantalonii desfăcuți, atârnați doar în curea. Și cureaua a fost salvarea, desigur. Am legat cureaua în jurul gâtului câinelui “ai grijă, ușor, e foarte delicată”, câinele de o bară de metal și gata, ready for lovin’.

Partea cu lovin’ a fost și scurtă, și proastă. Dacă o urcam pe gradena de sus, nu mai ajungeam eu la ea. Dacă o puneam pe gradena inferioară, trebuia să stau cu genunchii flexați. Fiind și grăsună, avea echilibrul unei foci pe sârmă, deci trebuia să o și susțin de șuncuțe, operațiune delicată, pentru că, desigur, o durea.

Și cam asta a fost tot sexul meu din seara aia. Tara gemea și din când în când zicea Au, mă doare, și nu din cauză că eram eu prea mare, ci pentru că o dureau șuncile, Getuța urla la lună, pentru că nu era obișnuită să fie legată și se zmuncea în toate direcțiile, iar eu nu îmi doream decât să se termine dracului totul și să mă duc acasă, să sufăr în liniște. De atât dragoste, ajunsesem să îmi doresc să plec naibii mai repede în armată.

– Unde o să fii repartizat, dragule? O să vin să te vizitez săptămânal, să știi!
– Încă nu știu, mâine aflu și te sun.

Nu am mai văzut-o niciodată pe Tara și pe cățeaua ei zdrențăroasă. Câteodată mă gândesc la ea cu drag, dar îmi dau seama că, după 20 de ani, probabil acum este cât Matahalia Jackson, plină de iubire, șaorma și crănțănele.

Iar săraca Getuța e demult plecată la o fermă în sud, pe veșnicele plaiuri ale vânătorii.