×

Pompierul

Aștept să scriu cartea aceasta de foarte mulți ani. Și nici chiar acum, când scriu primele litere, nu știu dacă o voi termina. Sau dacă, pur și simplu, o voi scrie vreodată. Dar scriu aceste rânduri ca să nu uit, când voi fi mai mare decât Garcia Marquez, de unde a pornit totul.

Home

« »

3. Cum să îi spui iubitei că pleci pentru un an

Geanina era prietena mea un an. De fapt, ne știam de când ea avea 16 ani și eu 19, dar luasem un an de pauză dintr-un motiv tâmpit. Ea avea părul extrem de lung, practic îi trecea de fund, iar mie nu îmi plăcea deloc asta. Pur și simplu îl uram din tot sufletul, mai ales pentru că, din cauză de lungime, îl ținea mai tot timpul prins într-o coadă uriașă. Și, fiind mic și tâmpit, mi-era cam rușine să ies cu ea pe stradă. Bine, a contat mult în decizia mea și faptul că nu voia să facă încă sex, spre deosebire de mine, care voiam. De fapt, la vârsta aceea, dacă are puls, respiră și seamănă a om, nu contează, o bagi, femeie să se numească. Desigur, aceste trăsături se transmit și la maturitate când, dacă ai nevoie, ai nevoie, nu te mai uiți. Îmi aduc aminte aproape cu durere de un moment greu al vieții mele, când nu aveam prietenă stabilă, prin urmare nici relații sexuale de niciun fel, cu nimeni care să posede puls, respirație, vagin sau măcar orificiu natural, așa că mi-am aranjat un blind date printr-o prietenă.

Teoretic, suna frumos. Tipa era asistentă medicală, din pozele profil pe care mi le arătase, era frumușică, teoretic înaltă, ce să zici, părea că iată, în momente de mizerie, dumnezeu e alături de tine și îți pune mâna în cap. Sau femeia în pat, depinde de circumstanță. Femeia din pat era dintr-un oraș ceva aproape de București, nu mai știu exact numele. Și nici cum se numea nu mai știu, deși de multe ori am încercat să îmi aduc aminte numele ei.

Așa că am așteptat blind date-ul până când a venit în București, cu ceva conferință. Cazată la hotel Ibis, suna bine de tot, aveam și loc, nu trebuia să o duc pe teren propriu, unde vasele erau nespălate de o lună, de ajunsese să mi se pară că se mișcă ceva dubios prin chiuvetă. Am terminat programul, undeva aproape de ora 10 seara, pentru că așa se muncește la corporație, după care mi-am mișcat Damasul spre Ibisul de la gară. Am cumpărat flori, plin de emoție, ciocolată Rafaello, ca eleganții, o sticlă de vin de Busuioacă (pe atunci rafinamentul meu nu era chiar până la cer, nivelul unde este acum) și hai să sun la ușa camerei. Sau să bat, pentru că la hotel nu au sonerie.

Bat, îmi deschide ea. Să îi spunem Andra, deși sigur nu o chema așa, dar e mai ușor de povestit. Deci tati, surpriză, în penumbra camerei, fata arăta chiar normal. Îmbrăcată lejer, într-un halat semitransparent, părul lung și roșcat, buze pline, sânii mari și puternici, fără sutien, totul arăta la modul corect și gata de împreunare.
– Bună, sunt Cetin, prietenul Mădălinei.

Mădălina era prietena care îmi aranjase blind date-ul, practic vinovată pentru lipsa mea de sex din ultima perioada. Pentru că deși în ultimele luni îmi asigurase satisfacerea nevoilor respective, la modul aproape profesionist, am aflat că simultan satisfăcea aceleași nevoi și șefului ei de la muncă, șef cu care fusese în Bulgaria la o “conferință” de profil. Din nefericire pentru mine, se pare că șeful a fost primordial.

Acum, sincer, dacă stau să mă gândesc, Mădălina era genul de femeie îndeajuns de toantă să îmi povestească despre pula prietenului ei de dinaintea mea, care pulă era extrem de mare, pentru că o lua cu două mâini și mai rămânea o grămadă de băgat în gură. Așa că da, pornisem în relația aia cu un handicap mare cât o pulă de țăran din Urziceni.

Ceea ce mă aduce la subiectul acestei digresiuni de la subiectul principal. Cum ziceam, Andra era foarte sexy și futabilă, deci eram hotărât să fac impresie bună, pe termen lung. Vremurile erau secetoase, femeile deciseseră să mă ocolească, nevoile erau mari, sau na, în fine, medii. După ce ne-am pupat, mi-a scăpat mâna pe fundul ei, nu a comentat, deci era clar că în seara asta scap de problemă, am fugit la baie cu intenția de a mă masturba decisiv, ca să fac o bună impresie la capitolul rezistență. E greu să mai faci bună impresie dacă te scapi în mâna ei, după două secunde de iubire înfocată.

Zis și făcut. După 10 secunde, ușurat și plin de perspectivă, am pornit năvalnic spre ea. Am luat-o în brațele mele puternice, am aruncat-o în pat, după care m-am aruncat alături. Moment în care am blestemat din tot sufletul penumbra de veioză din camera de la Ibis. Din cauză că și ea, în sfârșit, a luat inițiativa și mi-a pus mâna pe normalul meu organ sexual. Și am văzut că avea niște mâini de docher din portul Constanța. Nu, serios, nu glumesc, știu și eu bancul cu Nu iubito, nu e ea mică, ai tu mâinile mari. Chiar avea niște mâini uriașe, cu degete uriașe. Serios, deci când mi-a pus mâna pe organ, pur și simplu m-am simțit emasculat, mi-am dus mâna alături de a ei, ca să mă asigur că tot eu sunt și că nu am trăit într-o minciună perpetuă până atunci.

E foarte greu să performezi la cele mai înalte culmi, atunci când tu ești vai mama ta, mic și înfrigurat, în niște mâini de Ghiță Mureșan? Este îngrozitor, nu greu. Deși ea, sărmana, era perfect constituită altfel, nimic ieșit din comun ca mărime, ba chiar și foarte strâmtă, nimic nu a mai fost în regulă. În plus, era și a naibii de timidă, a trebuit să mă rog de ea să continuăm să facem sex, după ce avusese orgasm. Pentru că gemuse foarte tare și acum se rușinase de manifestările ei. Și, nu, nu asta a fost tot. Când am aprins lumina, surpriză, sânge. În gândul meu Whattafuck, nu mi-a zis că e pe ciclu?
– Andra, tu ești pe ciclu? Nu de alta, dar ar fi fost drăguț să îmi spui înainte de a-ți face sex oral.

– Nu Cetin, iartă-mă, mi-a fost rușine să îți spun, dar pentru mine a fost prima oară când am făcut asta.
Și a izbucnit în niște bocete de numa numa, ținându-și fețișoara aia mică și frumoasă în palmele alea de haiduc oltean, în care se pierdeau cu tot cu cap. Nu am reușit să o potolesc în vreun fel, a plâns încontinuu până am plecat, ușor debusolat, ușor trist, dar mai mult ușurat. Puțin îngrijorat totuși, pentru că, din experiența mea cu femeile care își cedează virginitatea, scapi foarte greu de ele, pentru că au impresia că o cedează pe viață și că tu ești omul providențial, care le va iubi forever and ever.

Nu am mai auzit niciodată de Andra. Din fericire. Sau din păcate. Nu știu. Sper din tot sufletul ca undeva, acolo, prin Giurgiu sau Galați, de unde era ea, să fie fericită și iubită de un tip care o merită și care să aibe palme de tractorist cel puțin. Și să le iasă numai băieți.

Geanina era prietena mea oficială, toată lumea o recunoștea astfel, inclusiv maică-sa, care m-a urât până în ultimul moment al relației noastre, inclusiv mama, care nu o suferea nici cu o lingură de apă. Mama, fiind clasica mamă de băiat, nu suferea pe nimeni, nicio fată nu i se părea suficient de bună pentru odorul ei. Iar când a auzit-o într-o zi pe Geani cum povestește despre cum avea bunicul ei un cercel de aur în ureche, gata, se tăiase tot:

– Mi-ai adus țigancă acasă? Îmi intră mie pe ușă o țigancă? Așa rușine să fie în neamul nostru, încât băiatul meu umblă cu o țigancă?
Normal, m-a durut în cur de problemele ei cu naționalitățile conlocuitoare. Și, în paranteză fie spus, bunicul Geaninei nu era țigan, ci doar un tip extrem de liber și libertin, pentru vremurile în care trăise.

Deci Cetine, cum să îi zici prietenei că pleci în armată? Tot drumul de la comisariat până la ea acasă am răsucit chestia asta pe toate părțile. Nu de alta, dar ne făcusem planuri împreună, cum o să mergem amândoi la facultate (Politehnică, mulțumescu-ți ție doamne, că am urât matematica din tot sufletul, nu știu cum treceam peste cei cinci ani regulamentari), cum ne angajăm și ne luăm casă cu chirie. Ea chiar se angajase, lucra la un McDonalds, iar pentru vremea aceea, salariul era mai mult decât decent, oricum avea mai mulți bani decât mine.

Am sunat la ușă cu moartea în suflet. Deschide fata și, când mă vede, se albește:
– Ce s-a întâmplat, ți-e rău, ce e cu tine?
Eh, acela a fost momentul în care toate planurile mele s-au dus naibii și nu am mai ținut minte nimic. Așa că am dat-o în mod direct:

– Nu s-a întâmplat nimic, am fost la comisariatul militar, în iunie plec în armată.

S-a lăsat o tăcere neagră. Multe minute. Eu nu știam ce să zic, ea se uita în gol, gândindu-se la dumnezeu știe ce chestii.
– Și ce o să facem, Cetin? Cum o să trecem amândoi peste un an de despărțire? Un an este, nu, nu un an jumate?
– Un an, dar nu o să ne despărțim, pentru că sunt repartizat în București…
– Știi tu sigur că nu o să ne despărțim?
– Da, o să vii la mine și…
– Idiotule, dar dacă EU o să mă despart de tine? Cum poți fi sigur?

Iată o opțiune la care nu mă gândisem. Eram atât de sigur întotdeauna de ea, încât pur și simplu nu am luat în calcul nicio secundă că aș putea-o pierde în acel an de armată.

– Hai, du-te acasă, vreau să fiu singură.
– O să te sun di…
– Nu, nu mă suna, te sun eu dacă e nevoie.

Cred că o săptămână nu am mai vorbit. Am încercat să o sun, nu îmi răspundea, sau îmi răspundea Garofița, cotoroanța de maică-să, care îmi transmitea plină de satisfacție că fie-sa nu e acasă și că ora e cam nepotrivită să o deranjez. Zi de zi.

În sfârșit, după o săptămână, sună telefonul:
– Hai să ne întâlnim pe stadion.

Locul copilăriei mele a fost în Vitan, lângă stadionul Olimpia. La momentul acela stadion de rugby, era folosit pentru ieșit la iarbă verde de toți copiii din cartier și din împrejurimi. Foarte serios, terenul acela a dat țării mai mulți sportivi atunci, când nu se ocupa nimeni de el, decât acum, când e o bază sportivă foarte scumpă, unde nu merge nici dracu. De fapt, pe stadion am cunoscut-o pe Geani. Eu eram la tras mâța de coadă și mamelit gagici sub gradene, iar ea făcea exerciții de Wu-Shu, fiind practicantă ferventă și ceva campioană la sportul respectiv. Dacă închid ochii, o văd și acum, îmbrăcată în colanți negri, cu o bluziță mulată pe sânii de 16 ani, explodând de sexualitate și dorință. Însoțită, desigur, de zgripțuroaica de mă-sa. De fapt, dacă mă gândesc, când închid ochii, mai degrabă o văd pe cotoroanță.

Ne-am întâlnit pe stadion, sus pe deal, pe iarbă. Venise îmbrăcată într-o rochiță scurtă, neagra cu picățele albe și un tricou alb, care îi accentua tenul măsliniu și palid.
– Cetin, m-am gândit mult la noi.
– Și eu…
– Taci, nu deschide iarăși gura.
Am tăcut, ce naiba să fac.
– Nu știu dacă o să meargă chestia asta. Nu știu dacă te iubesc suficient de mult ca să pot să îmi pierd un an din viață așteptându-te. Nu știu dacă meriți să pierd un an din viață să te aștept să termini prostia aia.

Începuse bine. Cumva, mi se făcuse brusc totul greu în mine și mă uitam aiurea pe cer, sperând să găsesc o soluție în avioanele cu reacție ce își lăsau urmele pe el. Undeva prin spate, de la barul de peste șosea, cânta Coco Jambo. Niciodată nu am suferit melodia asta.

– Dar o să încerc. Fără niciun fel de promisiune sau garanție. O să vin la tine de fiecare dată când se va putea și voi face totul ca relația asta să meargă. Dar Cetin, dacă nu o să mai vin, să știi că nu a mers. Să nu mă cauți, să nu încerci să repari și să îți aduci aminte că suntem unde suntem din cauza ta.

Habar nu aveam ce să spun. Mă uitam prostit la ea, nu știam dacă ce a zis e în regulă, dacă să mă bucur, dacă să mă îngrijorez. S-a ridicat și a plecat fără să îmi spună un cuvânt, târșâindu-și tenișii din picioare, în timp ce fustița se mișca ușor, în ritmul pașilor. Da, țin minte detaliile astea și le consider importante. Întotdeauna mintea tânjește după omul drag ce pleacă și nu îl mai bagă în seamă pe același om, atunci când e cu tine.