Azi m-am dus în târg, să caut portbagaj pentru scaunul de copil. Tot răul spre bine, că astfel am aflat că de fapt eu am portbagaj, cumpărat tot de la decathlon, pe care nu îl montam eu bine. Așa că am di tăti, fără să mai iau nimic din târg.

Revenind la târg, autovitul ăsta nu mai e ce a fost.
Pe vremuri, era o plăcere să mergi la târg. Plin de oameni cu tot felul de troace de vânzare. Ciorici care îți revindeau telefonul proaspăt furat din propriu-ți buzunar. Ia mă chiloți, sunt aproape nepurtați, o să-ți pară rău, chiloți ca ăștia nu mai găsești, e braiconf.

Puteai să pierzi ore învârtindu-te pe acolo, uitându-te la toate nebuniile și gunoaiele pe care oamenii credeau că le pot vinde. De unii ți se făcea milă, îi vedeai săraci, amărâți, vindeau cărți, mileuri, obertainere și robineți, sperând să mai facă rost de bani de pâine și pentru săptămâna următoare.

De alții îți venea să râzi, cu borcanele lor de icre negre originale, furate din depozit, la doar 100 de mii borcanul. Sau suspensii de dacii. Sau chitare zdrențuite. Sau pantofi dați cu puțină cremă, dar scâlciați și vechi ca vai de ei, întinși pe un ziar prosper, cu zâmbetul lui Iliescu.

Târgul de azi e plin de magazine cu piese auto originale de la mama lor. Cu vânzători de tobe de eșapament și ulei castrol. Cu tarabe pline de creme avon, garnier și farmec. Ia fă nește gerovital, că îți cade fața. Cu corturi în care se vând cămăși, tricouri, costume, ciorapi, chiloți originali jolidon și armani.

Unde ești tu, târgul meu?