George Simion, cel care a obţinut autorizaţia pentru miting şi ştia perfect traseul impus, îi îndeamnă pe cei 2.000 de demonstranţi să se abată de la drumul care trebuia respectat. Este fostul şef al grupării “Noii Golani” şi declarat de două ori persona non-grata în Republica Moldova.

Hopa, dar ce avem noi aicișa? Cumva pe nenea care urla în gura mare că i s-au încălcat drepturile civile, îndemnând oamenii la încălcarea legii? Vai, dar nu pot să cred așa ceva, fiți serioși. Practic, corturile alea erau acolo așa cum e normal, fiecare om, când iese la o mică manifestație de câteva ore, are un cort la el, niște trotil, 2-3 bâte etc, nu?

Adevăr vă zic vouă, mizeria a ajuns la ventilator rău de tot. Absolut tot ce se petrece în public, în aceste zile, are de fapt o cu totul altă agendă și se dorește cu totul altceva.
Cum ar fi ca de fapt să se intenționeze demisia ministrului de interne, cel care susține și va supraveghea filmarea secțiilor de votare, o decizie senzațională, care răstoarnă practic toate calculele celor de teapa lui Dragnea, Băsescu sau Gorghiu? A pus jandarmii pe noi, demisia!

Sună distractiv, nu?
E de rău băieți, se joacă la sânge iar voi încă vă gândiți sfertodoct Dar vai, cui să îi încredințez eu votul meu cel atât de prețios? Uhm, ce greu e, ia să mă duc eu la un grătar, să îmi revin.

Între timp, PSD a umplu țara cu afișe ilegale, care conțin tricolorul, în care spun ei despre cum e bine SĂ CREZI în românia. 3 milioane de cretini semnatari nu sunt de ici, de colo, nu?

Și încă mai apar articole despre băbuțe cu mâini muncite, care și-au crescut copiii cu greu și au ținut țara în spate. Și de 26 de ani votează cu Iliescu și ne-au futut viitorul nostru și al copiilor noștri. Și începi să te întrebi dacă nu cumva, CU ADEVĂRAT satul românesc trebuie să moară?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.