Acum destul de mulți ani, vorbeam împreună cu Vali și Cismaru despre viitorul marketingului și al piarului din românia, urmărind puzderia de păsărici Îndrăgostite de Social Media, Social Media Addict, Social Media Enthusiast și alte mizerii, care aveau blog și sărutau funduri de agenții, știind că, la un moment dat, vor fi și ele angajate în domeniu și vor ajunge să aibă putere de decizie. Și previziunile noastre erau complet sumbre, femei fără alt talent decât pupincurismul și exclamațiile în comentarii de blog sau facebook Vai, tu, ce minunat ai spus/scris/prezentat, acel TU fiind, de obicei, o șefă de agenție, reprezentatul unui client sau pur și simplu un potențial intervievator nu puteau fi altfel decât insipide și incompetente și pe jobul pe care l-ar fi făcut, nu doar pe blogul propriu.

Previziunile noastre s-au adeverit sută la sută. Piața s-a umplut de piarizde și marketizde, foste posesoare de blog, entuziaste social media și studii de SNSPA. Au ajuns în agenții, au ajuns la clienți (uite ce a ajuns bitdefender în social media, de exemplu, pepsi se duce pe gârlă, silva se zbate în raiul mediocrității, vedeți reacțiile kaufland pe social media) and so on. Au ajuns peste tot. La fel de insipide, la fel de incompetente, posesoare de zâmbete și capacități inalienabile de iubit fesele importante.

Revenind.
Mai țineți minte campania de la Veka, cu Lafereastramea? A fost și aici. Campanie mare, cu buget masiv, cu promovare imensă, chestii deștepte, gândite de niște oameni buni, cu idei și ce trebuie. Mișto campanie, mișto distracție, totul bine, s-a încheiat, mergem mai departe.

Azi vine Leroy Merlin.

Deci da? Iată, și noi suntem brand și avem idei de Social Media, pentru că suntem niște entuziști social media și avem experiența bloggingului intensiv despre machiaje, îndreptătoare de păr și altele.
Dar stai, că nu e tot.

Când internetul s-a sesizat de furt și a început să se facă puțin mișto de Leroy Merlin, apare reprezentantul Leroy Merlin și pune punctul pe i.

Deci da? Ce contează că voi ați dat o pălărie de bani pentru concept, campanie și realizare? E ca roata, nu putem noi să furăm cât de repede aveți voi idei. Dacă domnișoara Chivu s-ar angaja la Dacia, ar propune conceptul de Ferrari de Dâmbovița, la urma urmei, Ferrari s-a inventat o singură dată. Asta e problema, NU DOAR CĂ FURĂ, ci că consideră că e ceva normal în a-și asuma ideile altora și a le prezenta ca pe un bun comun.

Cine este Valeria F. Chivu? Este Corporate Marketing la Leroy Merlin, deși și-a scos asta de la bio în ultima jumătate de oră și și-a schimbat poza de profil, să nu mai poată fi cunoscută, la poza veche era ceva șpicheriță la o conferință. Adică fix cea care trebuie să fie la curent cu acțiunile concurenței și care ar trebui să evite astfel de întâmplări. Dar nu, domnișoara Chivu este MÂNDRĂ de ce a făcut și consideră că nu este furt, ideile sunt ca roțile.

Mi-e lene să caut prin arhivele internetului, dar aș paria că acum 5-6-7 ani, domnișoara Chivu era o entuziastă social media, aprecia campanii pe internet să săruta, duios, bucuțele importante ale zilei. Rezultatul? Iată, un Corporate Marketing la Leroy Merlin care fură.

Simplu.
Acum aștept cu interes invitarea domnișoarei Valeria F. Chivu la vreo conferință de internet, unde să vorbească, precum domnișoara de la Skoda, despre cum a manageruit ea articolele de hate din social media și cât de bine s-a descurcat.