La început, a fost cuvântul. După aceea, a ieșit iPhone 5.

iPhone 5 e un telefon degeaba

Argumentele erau zdrobitoare. Haidi băi, ce mare lucru i-au făcut, i-au schimbat geamul de pe spate cu un capac de metal și l-au lungit cu un centimetru. Mare brânză. Da, corect, auzi, ce modificări de 2 lei, să îi schimbe doar capacul.

Prin urmare, iPhone 5 e degeaba, apple se duce la fund, nu mai e Jobs, care era el mare om, cu viziune și coerență, Cook duce de râpă munca de o viață, hah, competitorul e pe primul loc la vânzări de smartfoane. Desigur, uitând că respectivul competitor vinde un milion jumate de modele de telefoane, de la 1 euro în sus, iar apple vinde un singur model de telefon.

Hărțile sunt varză

Vai, dar hărțile sunt varză, ca să nu mai vorbim de faptul că sistemul de operare e învechit, nu aduce nimic nou, nici nu se compară cu android, nu are USB, cablul nou e prea gros sau prea scump. Adevărul e că îl văzusem de vânzare la altex pe site cu 10 milioane. CABLUL. În fine.
Sigur, hărțile nu se compară cu google maps. Dar eu, de când am trecut la iOS 6 nu am folosit nici măcar o dată hărțile alea. Și cel mai probabil, la umrătorul update, deja vor fi aproape de ceea ce trebuie.

Cât despre iOS, uh, ce decrepit este el și cum nu ne lasă să facem noi, marii hackathoni, orice vrem din telefon. O să îi transmit mamei, care îl folosește la maximum, doleanțele voastre. Între timp noi, cei ce vrem doar ca telefonul să funcționeze și să ne ofere exact ce avem nevoie, suntem mulțumiți chiar așa, în decrepitudinea sa.

Vânzările vor fi catastrofale

Vânzările vor fi catastrofale. Odată ce scoți un telefon atât de varză, cu hărți varză, cu un iOS varză, totul varză, e normal să nu îl cumpere nimeni.
Da, au fost totalmente varză. 2 milioane de bucăți vândute în 24 ore și 5 milioane vândute în prima săptămână. 30 milioane de iphoane vândute global doar în trimestrul 4. Nici nu știu cum au mai scos capul din casă Cook și compania.

iPhone în românia

Previzibil, în românia iPhone nu a ajuns din prima. Nu de alta, dar nu suntem chiar cea mai dezvoltată piață din europa, luând în calcul că totalitatea telefoanelor vândute la noi de-abia atinge numărul de telefoane vândute într-un singur lanț mare de magazine din germania. Așa că, după avansarea mai multor date de lansare, se pare că ziua bătută în cuie este 2 noiembrie.

Primii care au anunțat lansarea o dată cu posibilitatea de precomandă, ca și anul trecut, au fost vodafone. La fel ca și anul trecut, lansarea se va face în seara de dinainte, pe 1, cu gălăgie și altele, de data asta în AFI Cotroceni, la vodafone concept store, de unde va putea fi și cumpărat, imediat după miezul noții și până-n veacul veacurilor. Și iarăși la fel ca anul trecut, voi fi acolo, călare pe situație.

Sunt foarte puține iphonuri

O păsărică mi-a șoptit că, pentru românia, sunt disponibile vreo 5000 de bucăți, așa că, dacă îl vreți până de crăciun, aș zice să nu vă lăsați pe tânjală.
Nu, dacă consideri că e un telefon scump, telefonul nu e pentru tine. La fel, dacă ești androtard, iarăși nu e pentru tine. Nu îți da cu părerea despre prețul unui Ferarri, dacă nu ți-l permiți.