Una din cele mai îngrozitoare chestii prin care poți trece, ca părinte, este să îți duci copilul la spitalul de boli infecțioase. Nu pentru că e bolnav, bolile copilăriei sunt normale, asta e, trebuie să treacă și prin asta.

Ci pentru că, în toate spitalele în care am fost cu copiii mei, cel puțin în București, copiii sunt băgați, la grămadă, indiferent de diagnostic. Serios, dacă vreți să faceți copii, pregătiți-vă pentru așa ceva. În toate spitalele de stat, nu știu cum este la cele private, indiferent de diagnostic, copilul tău va sta, la grămadă, cu absolut toate bolile infecțioase posibile.

Medicii motivează această monstruozitate prin faptul că sunt puși așa până la stabilirea unui diagnostic definitiv. Lucru și mai îngrozitor. Dacă copilul acela are Ebola, îl ții în cameră cu al meu, până îți dai seama de ce diagnostic are? Pentru ce pizda mă-sii mai faci anmneză, doar așa, ca să îți justifici efortul depus la internare?

Nu mai țin minte la fiică-mea, că au trecut mai mulți ani și, în general, după o perioadă, îmi șterg din minte lucrurile neplăcute. Dar pe fiu mi l-au îmbolnăvit de rotavirus la Victor Babeș unde, pe vremuri, condițiile erau sinistre. Țin minte că statea Luna cu fiul, când a fost internat vreo săptămână și, în salon, erau rulate țigănci cu copii care nu aveau diagnosticul stabilit. Copiii ăia mergeau peste tot, puneau mâna peste tot, țigăncile nu aveau nicio treabă cu igiena sau cu ideea de a-i păzi de ceilalți copii, era un iad. UN IAD.

Cât despre copilul de la Constanța, mort de rujeolă pentru că a fost în salon cu alt copil bolnav, medicul i-a spus mamei că acum ce o să facă, mai are unul acasă, aia e, no biggie. Iată, parcă agresarea până la finalizare a personalului medical nu mai e chiar ceva nasol, nu?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.