1. Actrița Melanie Griffith apreciază că este un stăpân mai bun decât Antonio Banderas pentru cei trei câini ai cuplului, aflat în procedură de divorț din data de 6 iunie, după 18 ani de mariaj

    Sunt de părere că trăim intr-o perioadă de trecere istorică. Cred că istoria se repetă și că natura are metodele ei de a împinge evoluția înainte. Prin urmare, sunt convins că, la un moment dat, pământul va trece printr-o purjare, în care ne vom stinge mulți dintre noi, pentru a rămâne în viață exemplarele sănătoase și viabile reproductiv, care vor continua evoluția umană, momentan oprită.
    Pentru că ce trăim acum e nebunie.

  2. Mai mulți oficiali ruși și-au exprimat duminică indignarea după difuzarea unei înregistrări video în care ministrul de externe ucrainean Andrii Deșcița apare insultându-l pe președintele rus Vladimir Putin în fața protestatarilor pe cale să atace Ambasada rusă de la Kiev

    Vedeți ce înseamnă să ai relații bune cu vecinii tăi?
    Băsescu și Rogozin mai aveau puțin și se înjurau de mame, în modul cel mai diplomatic cu putință și nu a reacționat nimeni atât de vitriolant.

  3. La câteva zeci de secunde de la reluarea jocului, la scorul de 1-0, Benzema s-a demarcat foarte bine în partea stângă a careului, reluând apoi de la șase metri, din unghi, o minge care s-a dus în bara de pe colțul lung. După ce a mers apoi de-a lungul liniei porții, balonul l-a lovit pe Valladares, pentru ca apoi să intre în poartă.
    Atacantul francez începuse deja să se bucure, uitându-se la arbitrul de centru, care a decis să valideze golul pe baza informațiilor care i-au parvenit pe ceasul special de la mână în mai puțin de o secundă.

    Nu îi sufăr pe francezi. Nu sunt entuziasmat de măreața tehnologie. Cât timp FIFA va patrona în continuare hoția din arbitraj și nu va permite edificarea fazelor controversate pe baza reluării video, orice ghidușie de asta e doar rahat cu apă călduță.
    Știți de ce Blatter și acum Platini, nu sunt de acord cu reluările? Pentru că ar strica spiritul jocului. Ca să citez, cum ne-am mai aduce aminte acum de Mâna lui Dumnezeu, dacă am fi avut reluare? Mâna lui Dumnezeu e golul dat cu mâna de către Maradona, în meciul cu Anglia, parcă.

  4. Statele Unite cer Serbiei să se ralieze clar „partenerilor europeni” în contextul crizei din Ucraina, conform unei scrisori trimise premierului sârb Aleksandar Vucici înainte de vizita la Belgrad a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, informează France-Presse, preluată de Mediafax.

    Statele Unite fiind țara aceea care, mimând că este de fapt vorba de NATO, a turnat câteva trilioane de tone de bombe peste Bosnia și Serbia, a distrus Jugoslavia, a creat statul fantomă numit Kosovo și, în general, a făcut numai bine sârbilor.
    Da, mă aștept să se ralieze clar.