Vineri am fost să îl iau pe influencerul Crivățuc de la gară, care a venit să verifice serverele akamai din zonă, pe traficul său, ce depășește 50% din traficul de internet al României. Nu a vrut să punem poze, pentru că iarăși se supăra Mircea Stau cu mama și îmi place Badea și îl dădea la televizor, pentru că se știe, orice blogger de care nu a auzit Badea, nu există.

Revenind, vineri a fost practic prima oară în ultimii mulți ani în care am intrat într-o gară.
Ca fost cheferist, una din bibilicile mele este că, în orice țară străină am mers, am fost să văd gara din orașul respectiv. Plăcerea mea vinovată, ce să spun.

Peste tot în zonele cu apă caldă, gările seamănă cu aeroporturile. Sticlă, metal, curățenie, trenuri decente și personal de calitate.
Practic, când intri într-o gară din România, te întorci înapoi în timp cu minim 80 de ani. Mirosul de stătut, pereții coșcoviți și dărăpănați în care își au cuibul diverse păsări, casele de bilete vechi și împuțite, roiurile de cerșetori și gunoaiele ce împânzesc locul te fac să te gândești că poate te-ai trezit pe partea greșită a universului și te-ai întors în timp, ciuborg nimicitor, pentru a salva o preafrumoasă virgină de la chinurile himenale.

Din păcate, nu e așa, ci ești în anul de grație 2013, în gara de nord a Timișoarei.
Ca fapt divers, o mică povestire cu miez, întâmplată vineri, când așteptam trebul interegio, acea mizerabilă săgeată albastră, scumpă, înceată și inconfortabilă.

Cum stăteam eu la peronul 2, așteptând săgeata, e marginea peronului 1 apare un angajat din gară, probabil un impiegat de mișcare, după epoleți. Pășea duios, de-alungul peronului, până când a găsit un stâlp de care să se rezeme, după care a început, cu acea vajnică mișcare din poignet, să baloteze semințe de floarea soarelui, pe care le scuipa satisfăcut pe peronul dealtfel chiar foarte jegos.

La peronul 2, chiar lângă mine, stătea cerșetoarea oficială a gării, o cioricuță lejer nebună, care cu câteva minute înainte îi făcuse să râdă pe domnii din personalul gării, punându-și fusta în cap și declamând dulce hîîîîî hîîîîî pizda băăă.

Doamna cerșetoare servea și ea semințe, pe scaunul de pe peron,singurul liber, restul fiind ocupate cu bagajele ce reprezentau agoniseala sa de viață.
Singura deosebire dintre ea și ceferistul coleg de ronțăială era că ea scuipa cojile de semințe într-o pungă.

Deh, probabil nu era din Timișoara…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.