Scris de M.S. Cât am fost mic, alimentația mea a fost destul de fără carne. Mâncam dimineața un ou fiert cu pâine (țin minte că ceream ca oul să aibă cât mai multă pâine, pe semne că știam de mic cum să treaba cu ”dresul”), la prânz mămăligă cu brânză și smântână și […]

românia s-a mai făcut de râs o dată pe plan internațional, la faza cu resturile dronei rusești căzute la noi. Inițial, Johannes a dezmințit categoric așa ceva, nu se poate, tovarăși, suntem în siguranță, la noi nu a ajuns nimic. A doua zi, tot Joha a decis că, de fapt, ajunsese, stai doar […]

De când cu veștile minunate s-a umplut de deschizători de firmă-n Estonia. E noul „vreau să plec din românia”. Sunt aceiași oameni care au zis de nenumărate ori că s-au săturat și vor să plece, dar mereu au mai așteptat un pic. În general sunt aceiași oameni care și-au luat mare muie […]

Am observat un pattern interesant. Nu mă pricep în domeniu așa că, dacă greșesc, vă rog să mă corectați. În fiecare an, în mijlocul verii, minim o agenție de turism trage obloanele, se pune sub protecția insolvenței, mai căutați-ne, băi băieți. Și, logic vorbind, ca posesor de firme românești, despre insolvența firmei tale […]

Noi suntem aici ca să îți salvăm viitorul. Alo, ce faci cu paiul ăla de plastic? Nu e voie, bea cu pai din hârtie. Uite, am atașat capacele de sticle ca să nu le mai arunci separat, ca un animal. Știm că stăteai să deșurubezi saci întregi de PETuri și aruncai capacul hăis […]

M-am născut un copil vesel. Am râs și-am zâmbit de mic. Chiar și când făceam pozne. Cred că asta m-a salvat de la multe pedepse dar și de nebunia lumii din jur. Spărgeam un  geam?… râdeam. Cădea nea Toma de pe cal?… râdeam. Veneam mudar de nămol din cap până-n picioare?… râdeam. Se […]

Sursa foto Hai sa va povestesc niste traume, daca tot stau si ascult colinde cu Hrusca. Cand eram mic, una din putinele scapari ale mele din iadul familial era sa merg la bunici, la Mitocu Dragomirnei. In vacanta de vara, de obicei, cateodata si in vacanta de iarna, dar mai rar, pentru […]

De cand ma stiu, penttru mine, prima zi de toamna este, de fapt, prima zi cand imi ingheata piciorusele, recte talpicii. Tot anul nu am niciun stress, merg in picioarele goale, dar vine o zi cand, fara sa existe schimbari notabile de conditii atmosferice, simt ca mi-au inghetat picioarele. Abia atunci s-a dus […]

Eu o să dau o fugă, singurel, până la Palma, pentru că nu am fost niciodată și mi s-a promis o plimbare cu bărcuța până la Menorca, așa că am acceptat rapid. Vă spun, nu cred că există vreo țară mai minunată decât Spania, în toată Europa. Voi pe unde ați fost vara […]

Mă uitam ieri la delirul mistic de la postarea Blue Air, a fost funny și instructiv, mai ales mesajele alea cu săracii care merg pă Wizz și Blue. Problema, vagi amici, este că nu ai opțiuni. Să luăm, de exemplu, eu. Merg foarte des la Malaga, business și plejăr. Nu există curse directe […]

Dacă tot a venit vara și am plecat toți prin diverse grecii, în căutarea bronzului perfect, evident, creierul meu obosit și bolnav și-a adus aminte de cele mai nașpa chestii prin care a trecut, pentru că, desigur, așa funcționez eu. Prima dată când am mers la mare a fost imediat după revoluție, 90 […]

Acestea au fost ultimele amintiri ale Alexandrei, publicate aici. Initial voiam sa ma opresc la cele de ieri, dar unii dintre voi au atâta ură în ei față de o femeie necunoscută, care, cel mai probabil, face un exercițiu stilistic, încât nu m-am putut abține să nu vă mai dau o…doză. Alexandra, mulțumesc […]

In postul acesta, mă voi concentra tot pe prima întâlnire. Voi derula firul conversațiilor. BDSM-ul ar fi fost scânteia care a înfierbântat gândurile noastre. Dar, cum a spus și sadicul, am tot vorbit și vorbit în atâtea ore. De ce oare am crezut că este ucrainean și nu doar un român ca toți […]

La finalul clasei a 8-a, am încercat și noi să facem un fel de party în școală, încheiam 8 ani de viață petrecuți împreună, cu unii dintre colegi aveam să nu mă mai văd niciodată, simțeam, toți, o stare nedefinită care ne făcea să fim destul de anxioși, deși nu știam, atunci, ce […]

Ziua din an în care, brusc, mizeria în care trăiți vi se revelă ca al 2 lea Cucuzeu și românica, țărișoara asta, nu are nicio vină, oamenii sunt de căcat, țara în schimb e pe celalalte culmi. Se uită de jegosul de KW, de restul politicienilor, dar mergem smeriți să privim 1500 de […]